Noapte de ianuarie

S-a lasat noaptea.O pacla alba a cuprins tot orasul.La mica distanta de oras este locul acela in care Grig, luminat de o candela, asteapta Invierea.

Plecarea fiecarui suflet din aceasta lume trebuie sa fie plecarea spre Acasa, trebuie sa fie plina de bucurie.Dar e in inima noastra atata teama de Intalnirea cu Dumnezeu, incat nu am vazut pe nimeni fericit de plecare.

Mi-o amintesc pe Maria-Octavia, femeia credincioasa despre care am povestit.A murit privind ingrozita peretii si spunand "Rugaciune!".

Mi-l amintesc pe Marian, barbatul abandonat in Centru Celor fara Adapost, speriat, infricosat de plecare.

Imi amintesc fiecare chip al celor de care m-am despartit.

Nimeni nu a avut bucuria ca pleaca, poate pentru ca le era foarte teama.Eu, chiar mai rau decat ei, cand am fost bolnava acum de curand, ma gandeam ca poate nu sunt atat de pregatita...

Dar oare nu este si aceasta un mod de a scuza bucuria de a trai viata aceasta, lumeste, in multe desfatari?

Nu este acesta un alt pacat pe care il traim intens, fara sa-l constientizam?

De ce ne este frica de Moarte? Moartea trebuie sa fie doar trecerea noastra spre Tatal nostru.Orice am trait aici, orice bucurie am povestit, orice implinire lumeasca( si nu am avut putine) paleste in lumina acestui gand: daca voi fi vrednica sa astept cu seninatate Intalnirea.

"Invata-ne sa socotim bine zilele noastre , ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune" zice David in psalmul 89.

Pentru ca tot mereu consideram ca mai avem timp, ca ni-se datoreaza timp de pocainta si inca mai avem...Si uneori clepsidra este aproape scursa.

E noapte. Tot mai noapte.Undeva intr-un pod, la un bloc din apropiere o bufnita si-a facut cuib si de catva timp, noapte de noapte, canta.
In traditia noastra se spune ca bufnita prin cantecul ei poate anunta moartea cuiva.Si in iarna in care Grig a murit, a cantat noptii intregi.Eu nu cred in superstitii si daca as crede ceva despre bufnita, as crede ca anunta fie maritisul unei fete, fie nasterea unui copil.

Astazi se sfarseste luna ianuarie.Deja.a trecut o luna dintr-un an care abia a inceput.As vrea, dragilor, daca cititi randurile mele, sa faceti ceva:sa va cautati un duhovnic, daca nu aveti, daca aveti, sa mergeti la el si sa va spovediti.Sa va adunati in mintea voastra pacatele si cu rugaciune adevarata si cu regret, sa le marturisiti.
Timpul pocaintei pentru unii dintre noi, poate deja s-a dus si poate in noaptea aceasta Cineva va cere sufletul nostru.

Suntem cu totii plini de pacate, poate nu cu totii, dar multi dintre noi si eu sunt , cum spune Pavel, cel mai pacatos,dar nu e niciun pacat pe care preotul sa nu-l poata ierta si cred ca toti, dupa un timp de canon, mai mare sau mai mic, putem primi sfanta impartasanie.Si acesta, Impartasania cu sfant Trupul si scump Sangele Domnului, este Biletul nostru spre Acasa.

In noaptea trecuta cineva drag a plecat in timpul somnului spre Domnul.Era tanar.Avea doar 38 de ani neimpliniti

In toata intristarea noastra e speranta ca stim ca el a plecat marturisindu-l pe Dumnezeu Restul sunt amanunte pe care nu le pot povesti.

E noapte.Adanca,grea  noapte...Undeva...o femeie tanara si frumoasa, vegheaza in noapte lipsa omului drag.Aduna in amintire lucruri traite impreuna si lupta cu spaima ca Impreuna deja inseamna altceva decat ceea ce stia.

Dumnezeu sa-i ajute pe fiecare pe drumul care azi au pasit. Sa ne rugam ca  drumul lui Mihnea-Nicolae  spre Acasa sa fie plin de lumina siDumnezeu sa-i daruiasca un Rai frumos.

Las lacrima mea sa cada pentru el acum, in noaptea aceasta.

Primeste, Doamne, ruga mea pentru el  si daruieste-i lui nesfarsitele Tale bucurii, pentru ca mult a iubit aceasta viata si multe bucurii a lasat aici.