Seara de ajun

Nu se aude niciun clinchet de clopotei... Nu cade niciun fulg de zapada.

Putin mai devreme se auzea ploaia rascolind aerul primavaratic al Baraganului ...

Si totusi e Ajunul Craciunului!

Au mai fost ani in viata mea cand iernile erau fara zapada... dar fiind tanara duceam mai usor  lipsa albului... Il aveam pe Grig, leganam copilasi pufosi si mofturosi... rasuceam in maini delicate  sarmale, planuiam  venirea unui mos care sa aduca daruri...si toate acestea faceau ca  vremea sa  nu conteze asa mult...

Asa si copiii mei. Anul acesta au ales ca destinatie pentru aceste zile de sarbatoare, tocmai... Tenerife! Desigur e altceva decat am trait. Un ajun de Craciun in care sunt singura... singura si obosita dupa un drum greoi la Bucuresti ...Dar nu despre asta vreau sa scriu.

Ajunul Craciunului trebuie sa fie despre Pruncul Sfant. Doar despre El.

 De ce m-as plange eu de ceva anume in acest ceas?

Acum doua mii de ani, Dumnezeu se coborase sa se faca om si nimeni nu L-a primit sa se nasca...Maica Sa L-a pus in locul acela micut , in iezle, ca magarusul si oile sa sufle peste El si sa-L incalzeasca...

 Cerul a fost primul care L-a cunoscut! Steaua a vestit nasterea... cat de frumos a fost cand mii de culori s-au aprins pe bolta inalta a Betlemului...Casa Painii primind Painea cea Adevarata...

Si magii venind sa se inchine in tacere si sa aduca daruri profetice: aur, tamaie si mir...unui Imparat-Preot si Mantuitor, vestind primii moartea Sa!

Cand ma gandesc la acestea totul e mai usor de primit...Tacerea casei mele este exact ce trebuia sa fie in anul acesta! 

Stiu ca Dumnezeu nu ma va lasa saraca ! Stiu ca Dumnezeu imi pregateste Darul cel mai de pret pentru acesta viata. Si stiu, nu pentru ca vad in stele... Stiu pentru ca niciodata nu m-a lasat singura din zilele acelui decembrie 2007. Si nu mi-a cerut nimic deosebit sau greu... Doar Sa-L strig !Atat! Si sa tac ca sa-L pot auzi!

Si in tacerea casei mele, in tacerea bisericii in care voi intra in curand , daca imi destup urechile , pot auzi cantari ca acum 2000 de ani...vestind Nasterea Pruncului...sa ne bucuram ni S-a nascut Mantuitor! 

Iertarea si iubirea-ganduri de decembrie

Am scris de cateva ori despre iertare, dar tot simt ca nu am scris tot si nu am trait tot ce poate fi legat de un subiect atat de important.

Si asta pentru ca si eu lupt permanent cu a implini porunca iubirii si nu cred, nu simt ca exista iertare daca nu exista iubire...

In curand se va sfarsi luna decembrie, si cu aceasta si anul...Si, desi am multimi de motive de multumire , nu pot sa ma bucur deplin...

Pasesc incet prin casa mea: e cald, e curat, e o tihna care vine din prezenta atator icoane...

Rareori  mi -s-a intamplat sa reusesc sa termin curatenia de Craciun cu atatea zile  inainte de aceasta. Toata lucrurile sunt spalate...toata calcate...pana si aproape toate sertarele sunt asezate in ordine... doar rafturile frigiderului sunt goale si prea putine cadouri sunt puse in pungi  spre a fi daruite...

 Si desi nu am un merit mare in curatarea casei mele,simt ca nu pot face mai mult de atat!

Am avut un vis frumos: eram intr-o camera alba si doi oameni cunoscuti,oameni  cu  viata sfanta, trageau perdele albe peste superbe ferestre albe, pregatind camera lor  pentru somnul meu si imi spuneau:

-Odihneste-te. Odihneste-te. Odihneste-te.

Desigur ma voi odihni... candva...in loc de  odihna de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea...Ma rog sa fie asa!Dar pana la odihna este viata care ma pune in situatii in care nu ma vedeam pana mai ieri... Ca o arama ma vrea Domnul! Si daca voi reusi sa ard pana la disparitia tuturor spinilor mei,daca voi reusi sa scap din cuptor ... ca arama pot iesi din cenusa mea...Dar departe sunt...
Asa ca in asteptarea rezolvarii acestor toate probleme, strabat viata asa cum pot...tragand dupa mine un picior bolnav, schiopatand... tinand cu mana un abdomen revoltat...apasandu-mi tamplele care uneori zvagnesc... Dar e bine...
Am fost pana departe ...

Anul acesta, am fost pana departe...nu am trecut Atlanticul, dar am stat la marginea lui, asa cum apoi am stat pe tarmul marii Egee, cautand pana departe in mine ...

Pentru ca in mine este furtuna, in mine este nelinistea... Oceanele ca si marile isi vad de zbaterea lor fireasca dupa cum taratoarele fara numar misuna...si ele, apele  dau hrana pestilor dupa cum Dumnezeu randuieste si da...Nu suntem decat receptori, vase mici, creuzete in care Dumnezeu pune miresme...In noi sta insa libertataea de a mirosi frumos sau urat...
Am cunoscut anul acesta oameni minunati... Undeva intr-o manastire mare,  vietuiesc multe maici... si acolo am cunoscut un ieromonah. Dar de la Dumnezeu a fost sa cunosc un om, un monah in care sa vad cum suferinta mea se oglindeste pe chipul lui, dovada ca poate exista Iubirea, in forma in care Dumnezeu ne spune ca este! Am plecat de acolo. Cu trupul! Doar atat ...pentru ca sufletul meu a ramas in rugaciunea Parintelui acela...Si la sfanta Parascheva am un dar... un alt monah smerit care ma stie ca fiind parte a sufletului sau si nu pentru ca eu as fi altfel, ci pentru ca sfintia sa, dupa modelulul duhovnicului care l-a nascut, ne face, pe fiecare  om intalnit,parte a sufletului sau...
Am cunoscut un parinte care nu ma lasa in spovedanie pana cand nu plangeam pentru pacatele mele si apoi imi stergea lacrimile cu mainile sale si cu epitrahilul ...
Am cunoscut maici! Chiar si maici starete...Infratita, inrudita ma simt cu ele..
Am cunoscut mireni cu viata sporita, care nici macar nu stiu ca sunt asa...
Chipurile lor sunt ca niste efigii si sufletele lor sunt creuzetele fine, din portelan, in care au ars pana cand ei au devenit arama de acum...
Si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a aratat ca se poate. Exista. Poti fi! Si poti fi pentru ca lui Dumnezeu ii pasa de tine si sta alaturi si te ajuta...
Trebuie sa te  stii, sa te cunosti asa cum cu adevarat ai coborat in adancul pacatului tau, in mocirla vietii tale,sa -i ierti pe toti cei care ti-au fost piedica intr-un moment al vietii tale, ispita si piatra de poticnire, intelegand ca ... adevarat este :vrajmasii iti sunt prieteni adevarati, fara ei nu ai fi alergat spre Dumnezeu si nu te-ai fi prins cu mainile de El si de poala Maicii Domnului... sa-i iubesti pentru asta, cu mila ca au putut fi asa... sa spui cu adevarat, din inima" Doamne, miluieste-ma, ca sunt mai rau decat acesta" si daca poti, oh, daca poti... vei dobandi Iubirea pentru ca asta e dovada ca,adevarat  ai Iertat!

Povesti de decembrie 2019

-Cat de fericiti eram si nu stiam!

Asa a zis acum cateva luni o femeie al carei sot fusese diagnosticat cu cancer ... Traisera cel mai adesea intr-o bula care desi era  stralucitoare, lor li-se parea anosta si nemultumitoare.Si brusc au vazut ca timpul acela era de fapt un timp fericit.

Acum 12 ani, si noi traiam fericiti, un timp al maturitatii si implinirii. Nu-l cautam pe sfantul Nicolae, sfantul singur aducea cadouri si le punea in ghete!

Azi insa sfantul , desi vine, nu mai pune in ghete cadouri dulci, ci strecoara in inima lucruri de mare pret...desi uneori sunt amare.

Plecasem spre Bucuresti in mare fuga ...microbuzul era tras in alt loc, dar era exact ce imi doream, un microbuz mic care urma sa plece la ora 13.Il priveam un pic mahnita gandind ca nu voi reusi sa urc, pentru ca era aproape plin si langa usa asteptau inca vreo 5 femei...numai ca ele mergeau pe distante mai mici si mi-au cedat"randul "lor, dupa o cutuma pe care nu o stiam: cel care merge cel mai departe are prioritate! Asa ca am urcat si ceva mai mult, soferul mi-a oferit locul din fata, de pe prima bancheta. Langa mine s-a asezat o tanara, nu stiu cand , numai ca am auzit-o fara sa vreau vorbind la telefon si plangand. Copilasul ei, de 7 ani fusese accidentat cand coborase din autobuzul scolii la gradinita si era dus la Bucuresti cu Smurd-ul, la Spitalul Grigore Alexandrescu.Ii auzeam plansul si ii simteam cumva fizic durerea:

-Ai bani? -o intreba o femeie la telefon.

-Ei, am! Am luat cu imprumut de la cineva 1000 de lei...

Adica 100 lei...Mi s-a strans inima... 35 lei costa biletul pana la Bucuresti... Cu cati bani ramasese  saraca ...

Am scos telefonul si am inceput sa-i scriu parintelui meu duhovnic un mesaj lung...M-am oprit doar sa o intreb:

-Cum il cheama pe baietel?

-Cristian -a raspuns ea ...

Parintele a binecuvantat cuvintele mele si eu i-am pus in maini cat am putut...

Acesta a fost doar inceputul... 

In ziua aceia, spre noapte,a trebuit sa duc la spital si sa insist sa fie internat, un om drag sufletului meu.Apoi in zori de zi, am intrat, cautand sa fac cat mai putin zgomot, cu acea persoana intr-un salon de spital, mic, tare mic, alb , sinistru de alb...Cinci paturi si numai patru ocupate, desi in total erau deja cinci persoane.Pentru ca in patul de la geam erau doua persoane: o femeie intr-o pijama rosie cu stelute si un barbat avand parul lung, prins cu codita la spate...Aveam sa-i cunosc mai bine peste cateva ore... Doamna, o femeie pe al carui chip se vedea frumusetea, era bolnava de cancer , iar domnul era sotul ei! Petreceau de o saptamana un timp al unei mari suferinte si inca nu ajunsesera la apogeu! Doamna era conectata aproape permanent la aparatul cu oxigen.Domnul era acolo,  deja parte a suferintei tuturor, asezat pe scaun sau uneori pe cativa centimetri de pat...

I-am cunoscut, asa cum nu mi-as fi imaginat ca e posibil... dar asa incat sa nu-i pot uita niciodata!

L-am vazut tinand-o in brate sa nu se mai zbata rapusa de durere. L-am privit cum ii mangaia parul , tamplele, cum o saruta pe cap , iar ea  cu ochii inchisi respira greu...

-Dana!Ma, Dana!!!

-Esti o femeie tare frumoasa, Daniela -Filofteia si ai un nume minunat!-i-am zis
-Si are un suflet si mai frumos decat trupul-a spus sotul ei... 

Desi era deja galbena toata, pana si ochii ii erau galbeni si fata ii era brazdata de furtunul de la aparatul cu oxigen, se vedea clar frumusetea femeii care fusese, care era...

Pe masa, alaturi era acatistul sfantului Nectarie si o carticica de rugaciuni...ale ei...Am miruit-o...am uns-o cu ulei din candela Mantuitoruli de la Sfantul Mormant...

-Mi-e foame zicea uneori si el ii aducea ceva...

- Vrei ciorba?Bei iaurt?

Si ea clatina capul ca da... Poate chiar ii era foame...

I-am sters de iaurt cu servetel  gura frumoasa  care a spus multimi de cuvinte frumoase in cei 50 de ani de viata. Atat avea! 50...doar 50...Cat avea si Grig la timpul plecarii lui...

Am randuit, am mediat spovedania si impartasitul ei...Daniela Filofteia...Duminica seara parintele  de la biserica din curtea  spitalului, chemat de  sot, a spovedit-o si a impartasit-o... si pe toate celelalte din salon...

Apoi Daniela-Filofteia a intrat in coma si au urmat patru zile de coma... Azi noapte,dimineata defapt, la ora 2.30, sufletul ei frumos ca si trupul frumos pe care il avea, s-a ridicat la ceruri...sufletul, cel de 21 de grame...privighetoarea pe care ea o avea, canta acum cu ingerii...

Am vazut cum se moare!Am trait moartea lui Grig. Am trait moartea mamei mele.Dar si moartea Danielei Filofteia.Pentru ca eu nu mai eram acolo, cu bolnavul meu,nu am trait momentul in care deja sufletul ei a  parasit trupul! Dar am vazut cum se moare...Si simt tristete multa... si inca durere...

-De ce mi-o ia? ma intreba plangand sotul ei

Doamne! Ajuta-ma să-i pot apropia de Tine pe toţi cei care se apropie de mine!

-Judecatile lui Dumnezeu ...adanc mare... Se scrie in Scriptura ca Dumnezeu ne ia cand suntem cel mai aproape de El ca sa nu ne piarda. Dana acum era cel mai aproape de Dumnezeu...

Stiti, cand   Lucifer, care a fost ingerul luminii  a spus :Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe Muntele Adunării […], voi fi ca Cel Preaînalt, atunci multimi de ingeri l-au urmat in caderea lui .

Si atunci a apărut Sfântul arhanghel Mihail care a strigat din înalţimile cerului: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte!” si ingerii s-au oprit din cadere... Dar tot au cazut multi...Se spune ca Dumnezeu, cand va intregi numarul ingerilor cazuti, atunci va fi Judecata finala. Dana este un inger si va pleca Acasa sa completeze lui Dumnezeu ceata ingerilor. Nu sunteti fericit?

Si plansul lui Adrian a devenit mai potolit ...iar el sorbea cuvintele mele...

Timpul acesta este doar o picatura dintr-un ocean... Un pic doar si veti fi iar impreuna. Credeti in Inviere! Credeti in Dumnezeu!

 Astazi, in ziua adormirii ei, este praznuit sfantul Sava. Acum este ajunul zilei Sfantului Nicolae...urmeaza sfanta Filofteia...Probabil atunci o sa fie si inmormantarea ei sau poate nu...Inca nu stim...Trupul ei pamantesc este la morga...sufletul ei ...privighetoarea aceia la care ma tot gandesc este cu  sfantul Sava, cu sfantul Nicolae, cu sfanta Filofteia...Si eu, desi lacrimez amintindu-mi ultimile sarbatori cu Grig, in casa mea ca o chilie...singura...singura...spun''Fericiți cei pe care i-ai ales și i-ai primit Doamne,si pomenirea lor din neam și neam!” si pentru ca Daniela nu a avut surori, ci doar doi frati, o trec in neamul meu, ca pe o sora, spre pomenire vesnica...Dumnezeu sa o ierte si sa-i daruiasca Raiul Cel Frumos in care sa ne revedem...

Iar Cristian, baietelul accidentat, si-a revenit din coma...si desi este sub atenta supraveghere, nadajduim sa impodobeasca bradul de Nasterea Domnului in casa bunicilor lui...

Cat esti de bun, Doamne!

  

Nopti

Noapte buna, Lume! 

Spun aceasta deseori, dupa ce asez pe mine, crucea adormirii mele...Este ca si cand: un sarut asez pe crestetul copiilor si nepotilor mei risipiti in lume, un sarut pe obrazul surorilor mele, un sarut pe mana dreapta a parintilor la care m-am spovedit in acesta viata, care mi-au dat sfanta impartasanie, care m-au pomenit si ma pomenesc la sfantul jertfelnic sau in slujbe, sau in rugaciunea particulara, un sarut prietenilor mei, vecinilor mei,un sarut pe crestetul celor pe care ii iubesc, un zambet timid in fata celor care din diverse pricini nu prea ma tolereaza... un sarut ca o despartire ...ca o imbratisare:iarta-ma. Iarta-ma,Lume!

Asta am facut si aseara. Eram acasa, in apartamentul meu.Parintele pustnic coborase din munti si venise sa ma viziteze.Statusem de vorba un timp pretios, eu sorbind cuvintele Parintelui,Parintele masurand cuvintele mele...

Sunt peste 10 ani, zece toamne de cand Parintele coboara din muntii lui si intra in casa mea...Nu a lipsit decat atunci cand mi-a fost bine ! Cand mi-a fost rau, cand a murit fetita ingeras, cand a murit mama, cand a murit Ina, in toamnele acelea atat de grele incat nu puteam nici respira... atunci, parintele a coborat muntele, a lasat micile lui animale in paza Cerului, si a venit sa bea cu mine un ceai.

Si-n toamna in care Filip era mic, abia nascut  si cand s-a nascut George, Parintele a venit sa ne bucuram!Deci si la mare bucurie!

Nu stiu logica dupa care coboara, dar cert este ca totdeauna  il vad, il reintalnesc cand sunt momente deosebite.

Este un talc, un inteles care imi scapa...si pe care nici macar nu-l mai caut!

Noapte buna, Lume!

Azi noapte, dupa plecarea Parintelui, am mai citit un pic adunandu-mi gandurile si am plecat spre moarte... Noapte buna, Lume!

Si m-am trezit confuza dintr-un vis in care vorbeam cu  Tudor, prietenul meu

-Nu-i posibil sa traim asta, Tudor! Nu ne-am vazut de asa mult timp...atat de dor imi este de tine!

-Ai dreptate! Si eu cred ca trebuie sa ne vedem...

-Musai saptamana viitoare ne vedem!-ii spuneam eu...Mai lucrezi , Tudor?

-Eu...da...inca lucrez, dar as vrea sa ma opresc, sa fac altceva! mi-a raspuns el

-Sotia ta mai lucreza? Suntem deja la varsta pensiei...

-Da, ea inca lucreaza!-mi- a spus cu naduf 

-Deci, ne vedem sigur saptamana viitoare -i-am spus eu, desi il vedeam estompat...o umbra...un trup negru ...un abur...

Si m-am trezit ca si cand totul era real, abia intamplat, ca si cand am trait real convorbirea cu el si m-am intrebat:

-Oare a murit?Este totusi viu si-l voi intalni curand?

Atata dor m-a inundat si atat durere amintindu-mi ca este mort...mort de sase ani ca si fetita ingeras...si nu-l voi vedea, nu-l voi reintalni decat daca Dumnezeu randuieste pentru mine plecarea acum, in zilele acestea!

Am purtat dorul de el intreaga zi...prietenul meu cel mai bun ... sufletul meu pereche de care despartita sunt pana la Judecata...

A inceput la capatul lumii rugaciunea pentru noi si pentru adormitii mei...

Intr-o tara departe, pe malul Atlanticului, am cunoscut un preot  al lui Dumnezeu...

 Initial, asprimea parintelului m-a facut sa nu-l plac foarte mult...si sa ma gandesc cu frica mare la Judecata. Simteam cumva ca parintele nu ma place. Si mai mult decat asta, nu-mi placea nici duritatea parintelui manifestata fata de altii. Incruntat.Degraba cu vorba dura si ''palma" ridicata. Imi amintea perfect un alt parinte, minunat parinte, dar langa care eu nu am putut rezista...Sufletului meu i-se potriveste blandetea...sufletul meu atat de ranit si nevindecat are nevoie de plasturi...

Si m-am tinut departe de parinte...pana cand din tara au venit vesti rele despre suferintele unor oameni dragi. Si atunci am alergat la Parinte...Si vorbind m-au inundat lacrimile ...multe...oceane de lacrimi de durere... si mainile parintelui, maini care tin Sfantul Potir, copia, Trupul si Sangele Domnului, mi-au prins capul si degete lungi au inceput sa sterga lacrimile... si cu cat mi-le stergea,ca si cand stergandu-le facea loc altor lacrimi, cu atat mai mult plangeam prabusita pe epitrahilul parintelui...

-Nu mai numara anii de la plecarea lui, a sotului tau. L-ai uitat vreun moment?

-Nici unul , nici macar unul...

-A iesit el din inima ta?

-Niciodata...niciodata...niciodata...

-Atunci inseamna ca este viu! Socoteste rugaciunile tale pentru el si cere "Doamne, miluieste sufletul  robului Tau, Gheorghe!"Nevindecata este inca rana ta! 

Si am vazut ca am judecat gresit ...Sufletul unui om se vede uneori greu...Se spune că atunci când murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată - şi probabil a sufletului uman. 21 de grame, dar cat de valoroase !Si cat de greu atarna aceste 21 de grame! Ne imbogatim sufletul iubind! Cred ca iubirea e singurul sentiment care face ca valoarea sufletului sa creasca... iubirea, mila, reala compasiune pentru durerea celuilalt, bucuria ca altuia ii este bine, fericirea de a vede in altul implinirea adevarata a aspiratiilor spre bine ...

Si asta am vazut in sufletul acestui parinte. Era intuneric in biserica. Doar patru candele pe catapeteasma luminau biserica mare cat o catedrala, undeva, la cateva sute de metri, oceanul Atlantic izbea malul continentului nostru, parca auzeam totul si loviturile si tipatul pescarusilor, asemenea sufletului meu ...Adanc, in sufletul meu  tipam, inca tipam de durerea trecutului, inca sarutam tamplele purtand raceala mortii, fara fire albe, ale sotului meu drag...da, iubirea e totul si e bine, desi e dureros, ca ea, iubirea strabate uneori timpul si iese ca spuma apelor deasupra...iubirea intretinuta nu de amintiri ci de rugaciunea"Doamne, miluieste-i sufletul acesta de 21 de grame, cat o privighetoare"... E bine sa iubim si e bine sa fim iubiti... Dau slava lui Dumnezeu pentru Grig, pentru prietenii mei, pentru Tudor si Ina, pentru dulcea si frumoasa mea Lacramioara...daca ei nu ar fi existat in viata mea, sufletul meu poate nu ar fi avut decat un gram sau doua...asa iubita fiind si iubind, prin ei... eu insami simt ca ma ridic precum privighetoarea, pana dincolo de Atlantic, eu, cersatorul acestei vietii, eu, cel care desi multumesc pentru multe, pentru mult mai multe, cer nu dreptatea, ci mila lui Dumnezeu...

Si Doamne, miluieste-i pe toti cei care cu suflet mare mi-au sters lacrimile in timp ce si ei plangeau... 

Noapte buna, Lume! 

Dimineti si Casa Mangaierii

Ma intorceam in birou cu  doua documente redactate de mine. Ele vor folosi, alaturi de alte sute de documente,  pentru miscarea unui "agregat financiar", se vor face noi activitati, se vor crea locuri de munca si cele existente vor avea mai multa siguranta.Si ducand in maini documentele spre a fi puse in dosar, am constientizat cat de mult imi place sa muncesc.

Ador biroul meu de la  locul de munca unde sunt de 35 de ani si doua luni.Iubesc lumea care ma inconjoara.

Unii dintre ei sunt oameni pe care ii cunosc din tinerete, altii s-au adaugat in anii din urma. Din toata lumea mea dinainte de moartea lui Grig, ei m-au acceptat asa cum m-am transformat: nu m-au certat pentru fustele lungi si nici pentru basmaua din cap. Au acceptat mersul meu la sfanta liturghie zi de zi si prelungirea liturghiei de sarbatori. Au acceptat icoanele de pe peretii biroului meu...Desigur nu le-a fost usor si nici acum nu le este.Dar pentru ca eu fac parte din ei, sunt ca un madular al acestui trup si suflet, m-au acceptat ciuntita si cu toate plecarile si venirile mele...

M-au ajutat la moartea lui Grig dar si la nuntile copiilor mei. Au stiut cand a murit mama si prietenii mei dragi. Au fost alaturi la nasterea nepotilor mei si au vazut pe filmulete primii lor pasi...Discreti. Atenti. Iubitori.

Aceasta este lumea mea. Ea m-a ajutat sa fiu un om mai bun, mai tolerant. Pentru ca mi-am cunoscut caderile si greselile. Pentru ca si eu i-am iubit si-i iubesc.

Urmeaza sa plec iar. Cineva drag este legat de aparate intr-un pat de spital.Merg sa sprijin mai mult peretii spitalului, sa zambesc si sa mangai.

Biserica va fi pentru cativa timp doar inima mea.''Tu însuți sa fi ca o biserică pe care sa o porti oriunde cu tine "- Sf. Parinte Paisie Aghioritul

Si asta ma face si mai recunoscatoare tuturor celor care m-au ajutat sa intru zi de zi in biserica!

Am sub pleoape icoana Maicii Domnului la care ma inchin zilnic la manastirea de langa casa mea.Si a Mantuitorului !Si a sfintilor care ne binecuvinteaza capetele acolo...Stiu fiecare centimetru patrat desi poate nu privesc prea mult in jur...Dar iubesc locul acesta. Pentru aceasta iubire am dus durerea de a fi  acolo si nu in alta parte. Citeam intr-o talcuire a sfantului Teofilact  a Evanghelie dupa Marcu, ca Biserica se talcuieste Casa Mangaierii.

Aceasta este pentru mine biserica: Casa mangaierii...Tanjesc dupa ea... ca dupa imbratisarea unei mame... Mi-e dor clipa de clipa de toate bisericile in care am intrat, mi-e dor de bisericile din Diveevo, de cea din Arizona si cea din California, biserica cuviosului Serafim de Rose... de biserica de la schitul Closca si de cea de la schitul Darvari, de biserica de la Radu Negru si de cele de la Varatec... si-n dorul meu imi spun ca poate niciodata nu voi mai pasi in ele, dar si daca va fi asa, Maica Domnului de peste tot ma stie, pentru ca Maica Domnului a auzit plansul meu ... Stiu ca nu sunt un om perfect. Imi stiu caderile. Imi stiu greselile...Stiu ca nu merit iubirea Maicii Domnului,dar stiu ca o am! De aceia si pot ingenunchia in fata Ei, pentru ca Stapana  si Imparateasa mea, ma ajuta ca pe un neputincios si ma hraneste ca pe un strain...
Duminica seara, Filip a cerut inainte de culcare sa se roage cu mine si am citit cu el o rugaciune frumoasa, catre Maica Domnului,o rugaciune care spune tot ce dorim sa-i spunem Maicii... niciun cuvant in plus, niciunul in minus...

"Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!"

Potoleste-ne intristarea zilei de azi, Maicuta ... Peste doar cateva ore,Monica porneste spre adancul pamantului cu trupul ei stricacios asteptand Invierea,dar Tu insoteste-i sufletul luminos si iubitor de Hristos...  

Maria- Monica

Acum cateva zile scriind un pomelnic cu cei adormiti, adaugand nume dupa nume, m-am gandit la relatia mea personala cu cei pe care ii trec:primii pe pomelnic sunt preotii Dumitru si Dumitru, unul strabunicul meu matern, pe care evident nu  l-am cunoscut,pe  celalalt preot Dumitru, l-am vazut o singura data , dar l-am placut mult si pentru o taina,  l-am pastrat pana la moartea mea pe pomelnic, preotul Gheorghe este parintele care m-a ajutat pentru infrumusetarea unor biserici,si spre deosebire de cei doi preoti  Dumitru, parintele Gheorghe era un rugator pentru mine, ma placea mult, nu stiu pentru ce motive fara temei si moartea sfintiei sale m-a durut, m-a intristat, asa ca pomenirea e dovada dragostei mele si a neuitarii ...

Urmeaza oameni dragi care au facut parte din viata mea:Grig, Gheorghe al meu, mama, Ina, Tedi, Maria, Ileana, Mihaela, Mihnea, restul nu prea i-am cunoscut, dar sunt suflete dragi, tare dragi, la care nu pot renunta, copii, frati ai prietenilor, tinerii care au murit la Colectiv, mame si tati ale unor copii care imi sunt dragi, Ioana care a murit in aceiasi zi cu Grig, Marian pe care familia nu l-a cautat inainte de moarte si nici apoi, copii din centrele celor abandonati...Deci multi nu m-au stiu aici,dar ma vor saluta Dincolo!

Ieri, de ziua praznuirii sfantului Nectarie, am trecut-o pentru primadata pe pomelnicul meu pe Maria-Monica

Pe Maria-Monica nu stiu cand am vazut-o primadata.

Am remarcat-o in biserica, eu care de cativa ani sunt mai mult pelerin la Closca,am vazut acum vreo doi ani, o fata frumoasa, inalta, rezervata, aproape nemiscata in spatele bisericii. Apoi am revazut-o intr-un pelerinaj in  Rusia. Inalta, purtand o caciula cu mot care ameninta mereu candelele din fata icoanelor...

Ea m-a cucerit pe mine.Simplu. Nu a facut nimic special. Doar zambetul ei si chipul senin si frumos. Israelitean in care nu este viclesug!Politicoasa, tipul de tanara care imi spunea "sarut mana "in loc de salut, dar nu pentru ca sunt batrana ci din respect si politete, asa cum si eu le spuneam prietenelor mamei mele...Tanara, dar parca dintr-o alta generatie! 

Apoi am remarcat marea iubire pe care sotul ei i-o purta. Am strabatut cu el Crimeea in primavara anului 2018 ...peste tot purta in maini cateva lucrusoare de-ale Monicai sa le atinga de icoane, racle cu sfinte moaste.Asa am aflat ca Monica lupta cu cancerul de cativa ani... Tanara, frumoasa,sotie si mama de  prunci: Maria si David! 

Intr-o zi a venit in casa mea ...am baut un ceai si am discutat ...ma bucur si azi ca am avut puterea si intelepciunea sa-i spun cateva lucruri, sa o ajut sa vorbeasca despre moarte ca Inviere... singura ei grija erau copiii si Stefan... dar si aici intelegea ca nu vor fi singuri, ca Hristos ia locul parintelui plecat Dincolo...

Intr-o zi pe  facebook a aparut un apel umanitar...se scria ca starea ei de sanatate nu este buna si facea apel la rugaciune si se strangeau bani pentru ea...apoi s-a operat, a parut ca e bine... si iar nemiloasa boala a aparut ...Am purtat-o pe Maria Monica peste tot, pe toate continentele , la toti sfintii...

Vineri noaptea, inainte de praznuirea sfintilor arhangheli si ingeri si a ingerului pazitor, am visat-o: era cu mama mea, Constanta, si imi spunea:

-Va astept la Hanul Morilor sa mergem la Closca la rugaciune!

Am povestit visul si am urmat drumul pe care il aveam, fara sa merg la Closca ! Seara tarziu, dupa miezul noptii am vazut mesajul parintelui ca Maria Monica plecase la Domnul in acea dupaamiaza...

Doar gandul la moarte e trist!

Au ramas doi copilasi!

Eu am crescut doi copii orfani dar deja adolescenti. Si a fost greu! Si este greu!Am simtit si simt ca ei ma iubesc mai putin decat m-ar fi iubit daca Grig ar fi trait pana acum.Si nu pentru ca eu am fost un parinte rau, ci pentru ca uneori durerea moartii cuiva te poate impiedica sa iubesti, de teama suferintei pierderii aceluia.Doliul poate fi lung si o grea suferinta!

Desigur nimeni omeneste nu dezmiarda ca un parinte,si cel mai adesea ca o mama!

Mama saruta genunchii zgariati si trece. Mama pune in picioruse sosete cu otet si febra scade. Mama piaptana cel mai bine coditele. Mama aseaza cel mai bine funda pe cap , ea stie cand te indragostesti si suferi, ea vindeca dezamagirile...mama stie ca iti este teama de teza la matematica si ca ai luat o nota proasta la fizica...

Dar nu cred ca Dumnezeu le ia pe mame si copiii raman singuri! Tiptil in loc ei, al mamei, se aseaza ingerii! Daca atunci cand pleci la manastire vin ingerii in locul tau, apoi cand pleci la Domnul cate batalioane de ingeri vin langa patul unui copil?

Moartea nu e sfarsitul pentru un om care traieste in Hristos! Moartea este o poarta! 

Mi-e teama de Judecata! 

Maria-Monica insa, prin suferinta ei , prin pregatirea ei pentru Intalnirea cu Hristos sigur are raspuns bun la intrebari...

Monica a avut o moarte fizica demna, iar sufletul care a cerut mereu rugaciunea pentru ea, a fost ingenunchiat cu frica si cu cainta. Ce sa ne dorim mai mult decat ea a reusit?

Este o toamna frumoasa si lunga... Aproape toti copacii mai au din coroana, soarele asfinteste bland peste campurile care au rodit bine anul aacesta...Viata isi vede de ciclul ei firesc... acum e seara... Monica parcurge ultimul drum spre casa parinteasca. Acolo o vor depune,in comuna in care acum, in aceiasi toamna au prohodit multe femei tinere moarte intr-un accident de masina.O localitate indurerata pe care iar o simt lovita...Da, moartea este dureroasa , dar si nasterea este dureroasa si cata bucurie are mama privindu-si copilul sanatos!Si Maria-Monica, care si-a incredintat mantuirea unui parinte iscusit, este un copil sanatos care se intoarce Acasa.

Fericiti sunt cei pe care i-ai ales si i-ai primit si pomenirea lor din neam in neam !

Slava Tie, Doamne, slava Tie pentru oamenii proniei tale!

Ganduri de Toamna

Am strabatut iar drumuri lungi... Cu mare bucurie, sfanta Parascheva m-a dus in Iasiul pe care atat de mult il iubeste, oras pe care si Grig l-a iubit...

Oare de ce Grig a iubit Iasul? Fiica lui a mers special in Iasi, acum cateva veri, cautand sa inteleaga ceva din personalitatea tatalui ei. Nu stiu ce a inteles, dar ei, Iasul nu i-a placut in mod special. Eu insa il iubesc. Pentru multimi de motive. Pentru ca acolo vegheaza sfanta Parascheva! Pentru frumusetea Sfintilor Trei ierarhi. Pentru Copou  si plopii fara sot. Pentru bojdeuca lui Creanga si povestile lui. Pentru multimea pelerinilor si Calea sfintilor. Pentru parintele Calistrat si parintii Teofil si Evghenie. Pentru blandetea parintelui Teofan, rabdarea si seninatatea sa...Pentru rasul si bunatatea  fetelor care m-au insotit si candoarea Amaliei...pentru cum ma saruta ea de Buna dimineata si de Noapte buna.Pentru seninatatea oamenilor si curatenia strazilor...Pentru ca Iasul ma face sa-mi doresc sa traiesc acolo, sa visez ca o pot face,ca si cand as avea doar 30 de ani, nu dublul varstei acestea...

M-am intors de la Iasi intr-o stare de har, cred ca asa se cheama bucuria inimii mele obosite...si dupa doar cateva zile am fost sa petrec cateva zile cu baietii. Asa le zicem celor mici, adica celor mai mici baieti din familia noastra.

 George a implinit de curand un an. Merge singur, a inceput deja sa strabata lumea, priveste cu ochii mari, larg deschisi, lumea care il inconjoara, ii place tot, dar este inca nedumerit ce sa faca: sa rada mereu sau sa protesteze cu lacrimi pentru cel mai mic inconvenient...Cel mai adesea plange si vorbeste certand pe toata lumea!Si brusc rade dezarmant!Fericit, in fericita varsta a copilariei si  al sanului inca cald al mamei sale.

Filip  este o incantare! 

Nu ma satur niciodata de el.

Ne organizam deja momentele noastre de petrecut impreuna si el descopera prin ochii mei acele lucruri care imi plac si din iubire ii plac si lui, sau poate ii plac, pentru ca ochii lui poarta in ei, ochii mei...

-Uite, Filip, cat de frumosi sunt copacii toamna. Vezi, sunt ruginii!

-Uau!

Si priveste ca si cand atunci vede prima data copacii...

-Ai vazut cum se scutura  copacii,toamna?

-Nu!-raspunde repede, usor intrebator 

Si brusc un vanticel cald trece printre ramuri si copacul se scutura ningand frunze aramii ...Si copilul alerga prin frunze:

-Uite cum alerg eu ! 

Si herghelii de cai- frunze se pornesc in galop pe straduta micuta pe care locuiesc...

Sambata i-am citit prima data despre un sfant si bineinteles, prin randuiala lui Dumnezeu si a sfantului, nu alegerea mea, primul sfant a fost... sfantul Serafim de Sarov... Filip il stia pe sfantul Serafim dupa canuta pe care eu i-am adus-o de la Diveevo, dar nu stia povestea vietii sfantului. Acum a deslusit-o cu mine, fascinat si dornic sa faca si el tot ceea ce micul Serafim a facut : sa fie cuminte si ascultator, sa plece spre manastire abia intrat in adolescenta:

-Si eu vleau la manastile!- spune cu seriozitate

Si vorbele lui imi trezesc rasul privind usa dincolo de care este tatal lui!Si-mi vine sa zic:

-Mai incet, Filip sa nu auda tatal tau si sa ne anuleze povestile!

Dar totul e poate doar dorinta de a strabate fiecare metru din acest pamant pe care eu am calcat. Filip e fascinat de pelerinajele mele, de calatoriile mele.Urmareste pe harti locurile in care am fost si zice mereu:

-Bunica Elena dar si eu vreau sa merg acolo!

Si ma gandesc iar, ca si acum un an, la nasterea lui George, ca" niciodata toamna nu fu mai frumoasa/ sufletul nostru bucuros de moarte"  si parca nu ma mai simt o frunza bolnava cazand ca-n poezia lui Arghezi in sus, in azur... ma simt ca un copac pe ramurile caruia cresc doi copii, doi baieti minunati , doua ramuri ale neamului meu...