Noapte buna, Lume!
Spun aceasta deseori, dupa ce asez pe mine, crucea adormirii mele...Este ca si cand: un sarut asez pe crestetul copiilor si nepotilor mei risipiti in lume, un sarut pe obrazul surorilor mele, un sarut pe mana dreapta a parintilor la care m-am spovedit in acesta viata, care mi-au dat sfanta impartasanie, care m-au pomenit si ma pomenesc la sfantul jertfelnic sau in slujbe, sau in rugaciunea particulara, un sarut prietenilor mei, vecinilor mei,un sarut pe crestetul celor pe care ii iubesc, un zambet timid in fata celor care din diverse pricini nu prea ma tolereaza... un sarut ca o despartire ...ca o imbratisare:iarta-ma. Iarta-ma,Lume!
Asta am facut si aseara. Eram acasa, in apartamentul meu.Parintele pustnic coborase din munti si venise sa ma viziteze.Statusem de vorba un timp pretios, eu sorbind cuvintele Parintelui,Parintele masurand cuvintele mele...
Sunt peste 10 ani, zece toamne de cand Parintele coboara din muntii lui si intra in casa mea...Nu a lipsit decat atunci cand mi-a fost bine ! Cand mi-a fost rau, cand a murit fetita ingeras, cand a murit mama, cand a murit Ina, in toamnele acelea atat de grele incat nu puteam nici respira... atunci, parintele a coborat muntele, a lasat micile lui animale in paza Cerului, si a venit sa bea cu mine un ceai.
Si-n toamna in care Filip era mic, abia nascut si cand s-a nascut George, Parintele a venit sa ne bucuram!Deci si la mare bucurie!
Nu stiu logica dupa care coboara, dar cert este ca totdeauna il vad, il reintalnesc cand sunt momente deosebite.
Este un talc, un inteles care imi scapa...si pe care nici macar nu-l mai caut!
Noapte buna, Lume!
Azi noapte, dupa plecarea Parintelui, am mai citit un pic adunandu-mi gandurile si am plecat spre moarte... Noapte buna, Lume!
Si m-am trezit confuza dintr-un vis in care vorbeam cu Tudor, prietenul meu
-Nu-i posibil sa traim asta, Tudor! Nu ne-am vazut de asa mult timp...atat de dor imi este de tine!
-Ai dreptate! Si eu cred ca trebuie sa ne vedem...
-Musai saptamana viitoare ne vedem!-ii spuneam eu...Mai lucrezi , Tudor?
-Eu...da...inca lucrez, dar as vrea sa ma opresc, sa fac altceva! mi-a raspuns el
-Sotia ta mai lucreza? Suntem deja la varsta pensiei...
-Da, ea inca lucreaza!-mi- a spus cu naduf
-Deci, ne vedem sigur saptamana viitoare -i-am spus eu, desi il vedeam estompat...o umbra...un trup negru ...un abur...
Si m-am trezit ca si cand totul era real, abia intamplat, ca si cand am trait real convorbirea cu el si m-am intrebat:
-Oare a murit?Este totusi viu si-l voi intalni curand?
Atata dor m-a inundat si atat durere amintindu-mi ca este mort...mort de sase ani ca si fetita ingeras...si nu-l voi vedea, nu-l voi reintalni decat daca Dumnezeu randuieste pentru mine plecarea acum, in zilele acestea!
Am purtat dorul de el intreaga zi...prietenul meu cel mai bun ... sufletul meu pereche de care despartita sunt pana la Judecata...
A inceput la capatul lumii rugaciunea pentru noi si pentru adormitii mei...
Intr-o tara departe, pe malul Atlanticului, am cunoscut un preot al lui Dumnezeu...
Initial, asprimea parintelului m-a facut sa nu-l plac foarte mult...si sa ma gandesc cu frica mare la Judecata. Simteam cumva ca parintele nu ma place. Si mai mult decat asta, nu-mi placea nici duritatea parintelui manifestata fata de altii. Incruntat.Degraba cu vorba dura si ''palma" ridicata. Imi amintea perfect un alt parinte, minunat parinte, dar langa care eu nu am putut rezista...Sufletului meu i-se potriveste blandetea...sufletul meu atat de ranit si nevindecat are nevoie de plasturi...
Si m-am tinut departe de parinte...pana cand din tara au venit vesti rele despre suferintele unor oameni dragi. Si atunci am alergat la Parinte...Si vorbind m-au inundat lacrimile ...multe...oceane de lacrimi de durere... si mainile parintelui, maini care tin Sfantul Potir, copia, Trupul si Sangele Domnului, mi-au prins capul si degete lungi au inceput sa sterga lacrimile... si cu cat mi-le stergea,ca si cand stergandu-le facea loc altor lacrimi, cu atat mai mult plangeam prabusita pe epitrahilul parintelui...
-Nu mai numara anii de la plecarea lui, a sotului tau. L-ai uitat vreun moment?
-Nici unul , nici macar unul...
-A iesit el din inima ta?
-Niciodata...niciodata...niciodata...
-Atunci inseamna ca este viu! Socoteste rugaciunile tale pentru el si cere "Doamne, miluieste sufletul robului Tau, Gheorghe!"Nevindecata este inca rana ta!
Si am vazut ca am judecat gresit ...Sufletul unui om se vede uneori greu...Se spune că atunci când murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată - şi probabil a sufletului uman. 21 de grame, dar cat de valoroase !Si cat de greu atarna aceste 21 de grame! Ne imbogatim sufletul iubind! Cred ca iubirea e singurul sentiment care face ca valoarea sufletului sa creasca... iubirea, mila, reala compasiune pentru durerea celuilalt, bucuria ca altuia ii este bine, fericirea de a vede in altul implinirea adevarata a aspiratiilor spre bine ...
Si asta am vazut in sufletul acestui parinte. Era intuneric in biserica. Doar patru candele pe catapeteasma luminau biserica mare cat o catedrala, undeva, la cateva sute de metri, oceanul Atlantic izbea malul continentului nostru, parca auzeam totul si loviturile si tipatul pescarusilor, asemenea sufletului meu ...Adanc, in sufletul meu tipam, inca tipam de durerea trecutului, inca sarutam tamplele purtand raceala mortii, fara fire albe, ale sotului meu drag...da, iubirea e totul si e bine, desi e dureros, ca ea, iubirea strabate uneori timpul si iese ca spuma apelor deasupra...iubirea intretinuta nu de amintiri ci de rugaciunea"Doamne, miluieste-i sufletul acesta de 21 de grame, cat o privighetoare"... E bine sa iubim si e bine sa fim iubiti... Dau slava lui Dumnezeu pentru Grig, pentru prietenii mei, pentru Tudor si Ina, pentru dulcea si frumoasa mea Lacramioara...daca ei nu ar fi existat in viata mea, sufletul meu poate nu ar fi avut decat un gram sau doua...asa iubita fiind si iubind, prin ei... eu insami simt ca ma ridic precum privighetoarea, pana dincolo de Atlantic, eu, cersatorul acestei vietii, eu, cel care desi multumesc pentru multe, pentru mult mai multe, cer nu dreptatea, ci mila lui Dumnezeu...
Si Doamne, miluieste-i pe toti cei care cu suflet mare mi-au sters lacrimile in timp ce si ei plangeau...
Noapte buna, Lume!
Vă iubesc doamna Doina pentru că mi-ați permis să descopăr un suflet minunat! Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere