duminică, 20 august 2017

Opreste-te putin




De mult timp ma simt sub o presiune imensa. Nu stiu de cand, pentru ca nu mai masor timpul. Dar cred ca lupta aceasta acuta, este de dupa moartea lui Grig. Spaima ca nu este mantuit, ca zace in iad in chinuri imense, ca responsabilitatea mantuirii lui imi revine mie, doar mie, eu fiind vinovata de iadul lui in toate modurile posibile si imposibile, spaima ca nici nu voi fi in stare sa fac ceva, m-au transformat intr-un om permanent pe fuga.
Eram la Lainici in camera de sub altar, era trecut de miezul noptii si parintele Ambrozie mi-a spus ca sfintia sa nu crede ca e mantuit, ca a murit nespovedit si neimpartasit, despartit de Hristos, ca are o persoana foarte draga care a murit tot asa si stie ce spun sfintii parinti ai bisericii...acelasi lucru avea sa mi-l spuna peste cativa ani, parintele Antonie, la Odesa intre coloanele catedralei unde se afla sfantul Inochentie...
Am suferit atat de mult, incat atunci mi s-a agravat alergia cu care luptam de la moartea lui,m-am umplut de bube din cap pana in picioare, apoi dupa Oseda ceva a pocnit in creierul meu si am uitat Odesa crezand ca voi uita si cuvintele ...dar desi am uitat Odesa, cuvintele au ramas:
-Nu pot sa te mint! Nu plange! Sansa lui la mantuire esti tu, sotii se mantuiesc impreuna.Mantuieste-te tu si va fi si el mantuit.
Aceste cuvinte si altele care s-au adaugat, m-au tinut in pozitia acesta de atentie maxima.De constientizare a pacatelor pana la a nu mai putea trai fericita sfanta liturghie, pana cand heruvimicul s-a transformat in atata durere, incat rauri de sange curg din inima mea si iadul tot inghite sufletul meu...  rezist nu stiu cum, sustinuta de inger, pana la Osana Osana... si mantuieste-ne Doamne, e strigatul de biruinta mai puternic ca al  nibelungilor.
Acesta este adevarul. De aceia strabat lumea, la toate icoanele Maicii Domnului, la toti sfintii, la Sfantul Mormant, in Tara Sfanta...
Dar accidentul din primavara a incetinit pasul meu. Am obosit. Sincer, am obosit.
Dimineata m-am trezit la ora la care ma trezesc zilnic, dar am privit ceasul si am hotarat ca azi sa nu merg la biserica. Desi e sambata...Lucru extrem de rar, rar savarsit in aproape 10 ani.
 Am spus singura mergand prin casa rugaciunile diminetii, psalmul 50...Crezul...
Am pregatit micul  dejun, cafeaua...am mancat lejer, primadata dupa luni de zile ...am vorbit la telefon cu femei dragi... 
Azi a fost zi de vacanta. Nu deplina. Pentru ca am casa ca un santier . Totul strans , pus in cutii si in saci...de luni mesterii vor intra in casa si vor incepe zugravitul.
Imi doresc sa schimb ceva in viata mea. De fapt nu ceva ...mai mult decat ceva.Imi doresc sa ma odihnesc ... sa transform rugaciunea in altceva decat a fost pana acum...imi doresc atatea lucruri bune...lucruri pe care nu le voi face daca nu ascult acest indemn pe care "cineva" ...soptit mi-l spune"Opreste-te putin!"
Dar pana atunci, tragand un picior bolnav, mai ''strabat'' niste nori...mai vad niste mari...cautand peste tot, o silueta draga a Singurului drag...Cel de la care vine mantuirea...pe Domnul nostru Iisus Hristos!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu