joi, 19 februarie 2015

Locuri dragi si visurile

De cateva zile lupt cu o raceala urata sau cu o gripa, ma rog, cu niste dusmani de virusi care au fost hotarati sa ma piarda. Si au reusit! Dimineata de dimineata , m-am asezat in bucatarie , la caldurica, cu ceaiul in cana cu floricele , cu cafeaua in alta cana cu aceleasi floricele, cu micul dejun copios asezat in farfurie  tot  cu  aceleasi floricele,totul justificat de medicamentele pe care trebuia sa le inghit  ca sa inving boala!
Astazi m-am cantarit si am vazut ca desi ma simt bine , chiar nesperat de bine, virusii m-au invins! Cantarul meu ma arata mai grasa cu trei kilograme si jumatate! 
Aproape nu mai intru in hainele pe care le am si asta chiar e deprimant! Sa trebuiasca sa caut iarasi lucruri de imbracat pare mai greu decat sa declar razboi poftei de mancare si frigiderului!
Asa gandeam si privind spre el, spre adversarul meu  care adapostea , nu stiu cum, prin ce minune sau prin ce viclesug, ceva mancare, am vazut parca pentru prima data magnetii adunati de prin departarile prin care am fost... Uite, Granada, in care ne plimbam simtindu-ne impliniti, uite si Roma si Viena si Barcelona...si pozele lui Grig prinse intre magneti...
"Toti avem propriile noastre masini ale timpului.Unele ne duc inapoi, se numesc amintiri.Unele ne aduc inainte, se numesc visuri"Spune Jeremy Irons.

Ieri am iesit din colivie . Fata m-a chemat sa fiu cu ea in momentul in care...imbraca la un atelier , modelul rochiei ei de mireasa!
Era frig, strabatusem un drum lung nu atat ca si kilometri cat ca distanta in timp de la momentul in care am luat-o in brate prima data si acest moment si parca prin acest timp lung era tot amalganul de stari si de vremuri...
Ce simte o mama cand vede fata imbracata in rochie de mireasa? Nu stiu sa spun! Ruxandra a ales pentru nunta ei, o rochie care e altfel decat clasicele rochii  albe si nu era niciun volan si nicio floricica care sa-ti aduca lacrimile de emotii, egale cu emotiile mamelor la "Ia-ti mireasa ziua buna!"
A fost doar amintirea exacta a momentului in care eleva in clasa I ,avand  doua buzunare la sortulet si doua batiste  identice ma intreba:
-In ce buzunar sa o pun pe aceasta?
Si eu nu-i spuneam ca sunt batiste identice si sa le puna cum o vrea, ci...
-Tu trebuie sa alegi! Tu trebuie sa hotarasti!
Si luptam cu frica ei de a hotari, pana cand batistele se asezau frumos in buzunar.
Si uite-o acum!
-De mica am incurajat-o sa ia propriile ei hotarari si sa si-le asume !
Lumea ma privea un pic mirata ca nu o strivesc in prejudecatile generatiei mele  privind rochia clasica de mireasa si implicit, incantata, iar Ruxandra  se rotea cu gratie in salonul elegant al Casei de Moda...Atat de frumoasa! Atat de speciala! Atat de extraordinara in tinuta  ei dreapta, amintind de tinuta mamei mele!
Dar si de tinuta dreapta a tatalui ei!
Ruxandra e Grig lafel de mult ca si Andrei si simt, parca cu fiecare an al maturitatii lor, ca ii seamana lui mai mult decat imi seama mie si e atat fericire in asta, incat in inima mea se usuca toate lacrimile.Ei sunt copiii lui  si e in acesta  ceva special,ca si cand, cu adevarat, niciodata nu m-a parasit.
O priveam ieri pe fiica mea in rochia ei superba de mireasa atipica si o ascultam povestindu-mi ce isi doreste pentru petrecerea pe care o va avea apoi si constientizam ca , acum , cu adevarat  isi da dovada maturitatii ei . Si privind-o am avut sentimentul ca  Dumnezeu mi-a ajutat enorm de mult si am facut pentru ei, tot ce trebuia sa faca o mama, adica i-am crescut, vorba mamei, fara sa-i oparesc, fara sa-i scap din brate,fara sa-i otravesc, fara sa-i mutilez sufleteste, fara sa le tai aripile,fara sa construiesc niste adulti dupa modelul meu! Nu! Ei sunt nu numai  unici, dar sunt si total independenti de mine si doar iubitori, respectosi si normali.
Si am privit-o intreband-o pe o domnisoara, ce cercei crede ca i-s-ar potrivi la rochie... si desi era o intrebare banala, am realizat iar ca visele ei sunt cele care o vor duce ca si pe noi, spre alte destinatii, dar ca exact asa cum i-am spus la 18 ani...va lua cu ea prin lumea pe care eu nu o voi sti, toata dragostea mea si desi ea,dragostea mea, este atat de mare, stiu ca nu va atarna niciodata prea mult si nu va renunta la ea...
Si m-am intors in casa mea, in lumea mea provinciala... si am ascultat intre amintiri si vise,cu gandul la Grig, acestea...

https://www.youtube.com/watch?v=Up3ZB7gDHX4

Nici n-am stiut,nici n-am aflat
Cand ai venit,cand ai plecat
Dar stiu,mai devreme,mai tarziu
O lumina o sa fiu,in calea ta
Din cer,dintr-un rai uitat de stea
Steaua mea,steaua ta,
Pe undeva !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu