Am revenit acasa.Pentru putine ore.Casa inghetata si trista. Niciun zgomot nicaieri. Am pornit televizorul ca sa aud pe cineva vorbind, desi ma oboseste glasul unei persoane straine.
Doamne, ce toamna e afara! Bate un vant care scutura copacii, dar si pe noi.Zgribuliti, tristi,amarati...Asa ma simt...
Am fost la spital, la sectia de oncologie, in acel aeroport despre care vorbeam.Of, Doamne, cand esti bolnav nu-ti pasa ca e toamna sau vara sau iarna, iti e la fel de greu...Priveam chipurile oamenilor, aproape nu puteai sa deosebesti pe cei bolnavi de insotitorii lor. La fel de tristi, de posaci, de amarati...Frumoasa e iubirea! Dar doare atat de mult!
Am remarcat o tanara, frumoasa, inalta, slaba, insotita de o fetita de 9-10 ani. Cea bolnava era mama fetitei si fetita o insotea ca sa-i fie mai usor. Sa nu va imaginati ca a insoti la spital pe un bolnav care face chimioterapie inseamna sa stai spectator la perfuzia lui.Nu! Alergi in locul lui sa ocupi un pat, apoi la biroul de internari, apoi la farmacie dupa medicamente, daca spitalul nu are perfuzor pleci in oras sa cumperi... vorbesti cu doctorul, iei bon de ordine...Totul o fuga, totul un stres pana cand in sfarsit il vezi in pat, intins, primind in venele lui ceva care ...face sa cada parul, sa scada puterea organismului, sa -i fie rau...pentru ca mai apoi nenorocitul de cancer sa plece din el.Dar pana e invins, luptam! Strangem din dinti, inghitim lacrimile si luptam!
In prima zi din acesta a patra serie, asistenta s-a infuriat pe mine pentru ca a zis privindu-ma in ochi:
-Apartinatorii sa mearga pe hol!Pe scaunul acela trebuie sa stea un bolnav!
Eu tocmai fusesem asezata strategic pe scaunul pe care il ocupase bolnavul meu,pana cand el isi verifica in fuga niste acte. 30 de secunde. Doar ca scaunul sa nu fie ocupat de altcineva si ea/el sa se aseze inapoi la coada pentru discutia cu doctorul! Nu am putut sa ma ridic din prima, pentru ca bolnavul meu e ...bolnav si avea nevoie de nenorocitul de scaun!Nu am putut sa-l las ca altcineva sa-l ocupe!Din iubire!Stiu ca si altii sunt bolnavi, dar mi-a luat 5 secunde pana m-am ridicat. In prima secunda alt bolnav s-a aruncat pe scaun, iar in urmatoarele, plus prima secunda, asistenta m-a facut... in tot felul! Niciodata, dar niciodata nimeni nu mi-a vorbit atat de urat!
Dar atacul nu ma viza pe mine cat ...tocmai pe bolnavul meu ! E greu de inteles, dar asa este!Nu avem niciunul dintre noi(of, Doamne, iar judec!)decat prea putin din iubirea lui Dumnezeu pentru noi!Fiecare nu-si vede decat durerea lui, propria lui suferinta si abia apoi se uita in preajma. Este in noi o atentie exagerata pentru trup, o frica nebuna de moarte! Nu ne este frica de pacate, nu ne este frica de Dumnezeu, cum ne este frica de moarte...
Continui luni 07 octombrie 2013
Este in evanghelia de duminica trecuta aceasta problema totdeauna de actualitate, problema vietii si a mortii.
11. Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime.
12. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea.
13. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!
14. Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.
15. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui.
16. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
O vaduva indurerata ducea la cimitir pe singurul ei fiu. Cred ca era o femeie bogata si o femei buna daca multime mare din cetate era cu ea.Si vazand-o Domnul, I-s-a facut mila de ea si i-a zis:Nu plange!
Imi amintesc vag pe cei care au fost cu mine la inmormantarea lui Grig, tacerea lor impietrita,durerea lor in care vedeam rasturnata si durerea noastra!Da, la inmormantare lumea incearca sa te sprijine si sa te incurajeze cumva. Si asteptam , fiecare din noi asteapta sa fie incurajat de altul, desi asta nu ne potoleste suferinta.Singurul lucru care potoleste suferinta e intalnirea cu Iisus Hristos si nadejdea vietii vesnice.Pentru ca indiferent cat te iubeste un om, ca Dumnezeu nu te iubeste nimeni!
Nu plange, femeie!Dumnezeu stia cat o doare moartea fiulului ei.Dumnezeu stia singuratea ei si poate nu atat singuratea doare cat absenta celui drag tie!Dar, daca Il intalneste pe Dumnezeu nu mai esti singur!Femeia plangea cu deznadejdea celui care nu-L intalnise pe Dumnezeu si nu stia ca moartea e doar un somn, o adormire...Dumnezeu, Iisus Hristos i-a fericit pe cei ce plang spunand ca aceia se vor mangaia(Matei 5/4),El insusi a plans la moartea lui Lazar. Plansul e un fapt bun curatitor de rau, dar plansul trebuie sa fie pentru pacatele noastre, pentru ca L-am intristat pe Domnul, pentru ca poate ne-am epuizat sansa noastra de intalnire cu El...Pentru cei adormiti nu trebuie sa plangem ca cei care nu au nadejde.
Imi amintesc o discutie cu parintele Gavriil in curtea manastirii Sfintii voievozi din orasul meu, in care imi spunea ca sunt lacrimi si lacrimi si ca lacrimile de deznadejde nu fac niciun folos celui mort, ca plansul trebuie insotit de rugaciunea pentru iertarea pacatelor si sa intre in Imparatia Cerurilor. Apostolul Pavel ii indeamna pe tesaloniceni si pe noi asemenea lor: Sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde (Tesaloniceni 4, 13), ca paganii si ca cei fara Dumnezeu, care isi plang mortii ca pe niste pierduti.
De fata era Fiul lui Dumnezeu, Mirele si nimeni nu putea de fata cu El sa fie pierdut.Nu plange!Aici sunt eu, ma pot atinge de fruntea Lui sau nici macar nu trebuie sa-L ating, trebuie doar sa crezi ca si cananeanca sau ca tatal copilului lunatic," Cred ,Doamne ,ajuta necredintei mele !"Si Eu te pot scula de la moarte la viata!Nu plange!
Spune atat de frumos sfantul Nicolae Velimirovici in predica sa! Si Iisus a spus „Nu plange, pentru ca sunt Eu aici. Eu sunt pastorul tuturor oilor, si nici una nu poate sa fie ascunsa undeva unde sa nu stiu Eu. Fiul tau nu a murit in felul in care crezi tu. Nu: doar sufletul i s-a despartit de trup. Eu am putere asupra sufletului sau asa cum am putere si asupra trupului. Pentru durerea ta, care vine din nestiinta, si a tuturor celor din jurul tau, am sa unesc iarasi sufletul baiatului cu trupul, am sa-l aduc la viata; nu atat pentru el, cat pentru tine si pentru toti oamenii acestia, ca sa cunoasteti ca Dumnezeu vegheaza asupra oamenilor si ca Acela Eu sunt, Mesia si Mantuitorul lumii“. Iata cu ce inteles a spus Hristos mamei: Nu plange! A spus si a trecut la fapta.
Si apropiindu-se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Si a zis: Tinere, tie iti zic, scoala-te!
Iisus a poruncit baiatului in numele Sau, iar nu cum au facut profetii Ilie si Elisei, care s-au rugat lui Dumnezeu sa invie pe cel mort. Aceia erau slujitorii Dumnezeului Celui Viu, iar acesta este Unul-Nascut Fiul Lui. [...] Tie iti zic. Cu aceste cuvinte – pe care Domnul nu le-a mai rostit altadata cand a inviat mortii – a vrut sa arate ca a savarsit fapta numai prin dumnezeiasca Sa putere, ca are putere asupra mortilor ca si asupra viilor. (...)
Si s-a ridicat cel mort si a inceput sa vorbeasca, si l-a dat mamei lui. Faptura a auzit glasul Facatorului si I-a ascultat porunca. "
Cata mila a avut Iisus Hristos de mama, de cei care participau la inmormantare, daca a ridicat tanarul din adormire izbavitoare de toate!
Tie iti zic!
De cate ori nu ne spune la fel si noua! Sa ne ridicam din raul din noi, din nepasarea fata de durerile altora, din pizma, din iubire de arginti, din trandavie, din ura,din desfranare, din ucidere de prunci si sa privim cutremurandu-ne la gandul ca vom da raspuns pentru toate acestea!
Sa ne pregatim de moarte si sa nu ne fie teama de ea!
Iisus Hristos, Imparatul Cel fara de moarte, Lumina lumii a zis: 'Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine viu va fi, chiar daca va muri' (Ioan 11, 25).
Sigur multi din cei pe care i-am intalnit acolo, in spital, vor muri dupa mine sau vor muri din alte pricini decat cancerul. Multi se vor vindeca, daca Dumnezeu va asculta rugaciunile lor si daca le va fi de folos. Dar eu as vrea sa-i strang in bratele mele pe toti si sa le spun ca Iisus Hristos a spus ...'Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine viu va fi, chiar daca va muri' (Ioan 11, 25).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu