Ucraina a treia zi- dupa amiaza

Sfantul Iov cred ca radea putin de mine!Si eu radeam fericita.Cat de usor putem fi fericiti! Am trait impliniri intr-o viata cat alti zeci de oameni adunati.Dumnezeu mi-a daruit enorm:familie, sanatate, iubire, minte destula...examene pe care le-am trecut cu destula usurinta...crescand, implinind rostul meu lumesc.Imi amintesc, cand am intrat prima data la Parlamentul Roman, imi doream ca tatal meu sa fi trait ca sa pot sa-i povestesc si sa impart cu el bucuria! Acelasi sentiment cand am ajuns la Strasbourg la Institutiile europene...i-am sunat pe Grig  pe Ruxandra sa le spun asta ca pe un fapt -incununare a unei cariere...Erau lucruri atat de lumesti si faceam atat de putin acolo! Turist-imbracat frumos, coafat si mirosind a Chanel!A pacat si ratacire.Oare multumeam lui Dumnezeu? Da, sigur, da, dar era un dumnezeu al lumii,cu litera mica, nu era Dumnezeu.Acum, imbracata in fusta lunga, cu ghete fara toc, cu broboada pe cap, nemachiata, purtand doar mirosul mirului pe frunte, cu inima pocnind in pieptul meu, traiam cu adevarat una din cele mai marete zile! Impartasita cu Hristos si oaspete al Sfantului Iov.

''Alesule si facatorule de minuni, al partilor noastre bunule invatator si pentru toata lumea sarguincios rugator, Preacuvioase Parinte Iov, manastirea si toata lumea ortodoxa, luminata de viata ta curata, multumeste pentru tine Preasfintei Treimi, laudandu-o; deci ca cel ce ai indrazneala catre Domnul, fii mijlocitor pentru sufletele noastre cuprinse de patimi, ca in bucuria inimii sa-ti strigam tie: "Bucura-te Iov, placutul lui Dumnezeu, podoaba manastirii Poceaev-ului."

De mii de ori inima mea canta 

"Bucura-te Iov, placutul lui Dumnezeu, podoaba manastirii Poceaev-ului."

Am iesit afara cu Aurelia, lasand-o pe doamna Ioana la rand, uitand pur si simplu de dansa...

Doamna Mimi plecase in camera si apoi se intorsese in biserica, neindraznind sa intre in pestera.

-Doamna Mimi, macar sa intrati sa va inchinati iar la sfant si sa va asezati acolo la intrare in pestera, macar mainile sa vi-le bagati in deschizatura!-o sfatuisem eu.

Deja, mai in varsta decat mine, mai solida si cu mari probleme la articulatiile picioarelor... in mod normal, logic a gandit intrarea in pestera ca o nechibzuinta.Sunt convinsa ca sfantul Iov ii cunostea inima mare si neputinta trupului! 

Am mers dupa cumparaturi.Sunt doua magazine mari cu o multime de icoane, carti, vesminte...Ca de fiecare data aveam mult de cumparat.Totdeauna mai vreau ceva pentru cineva.Am asa o dorinta de a-i bucura pe cat mai multi si ma simt atat de vinovata ca multi oameni  vrednici nu pot ajunge incat vreau cumva sa ajunga locurile minunate le ei...

Am cumparat, am mers apoi incet, pe gheata cu glonturi ...vantul sufla dusmanos desi soarele strapunsese norii minunati ai cerului, cer cum nu am mai intlnit nicaieri in lumea aceasta...

Am mancat la cantina din subsolul hotelului, o ciorba de legume, chiftele de peste si o prajitura enorma.La mesele de langa noi pelerinii, in picioare, se asezau cu fata la icoana mare cu Cina cea de taina si se rugau inainte sa manance.Cu glasuri tari, puternice, pline recunostiinta.Nimic formal!

Ne-am reunit in camera si am plecat dupa un mare timp de odihna de...o ora, la Schitul Sf Serafim de Sarov.Nu stiu daca e sfant mai iubit decat el! Pilda de credinta...a trait o mie de zile pe o piatra rugandu-se pentru lume...s-a mutat la Domnul ingenuncheat in fata icoanei Maicii Domnului...

Oriunde este un semn al trecerii sfantului sau al unei farame din trupul sau, vom gasi biserici sau schituri...

Asa si aici.Biserica cu hramul Sfintei Treimi, deosebit de frumoasa, cu o catapeteasma minunata, absolut minunata.

Din pacate nu am putut face fotografii, ele fiind interzise.Pe gat, parintele din grup ne-a pus una din crucile sfantului Nichita Stalpnicul agatata de un lant mare si greu...

Tînăr fiind, Nichita a dus o viaţă plină de păcate şi destrăbălări. Dar intrînd odată într-o biserică din întîmplare, el a auzit cuvintele Prorocului Isaia: „Spălaţi-vă de păcatele voastre şi vă curăţiţi!” (Isaia 1: 16). Aceste cuvinte s-au înfipt adînc în inima lui Nichita şi au determinat schimbarea radicală a vieţii lui. Astfel, Nichita şi-a lăsat casa, nevasta şi toate averile, şi a intrat într-o mînăstire de lîngă Pereiaslavl, unde a dus o viaţă grea de nevoinţe pînă la moartea lui. El şi-a înfăşurat lanţuri în jurul trupului şi s-a închis într-o colibă de pe vîrful unui stîlp, din care pricină s-a numit Stîlpnicul. Dumnezeu i-a trimis lui har peste har, şi 1-a făcut puternic să vindece oamenii care se aflau în tulburări şi în primejdii mari. El 1-a vindecat pe cneazul Mihail Cernigov de paralizie. Nişte răufăcători au observat lucirea lanţurilor de pe trupul lui şi, crezînd că sînt de argint, 1-au pîndit, 1-au ucis într-o noapte, i-au luat lanţurile şi 1-au dus cu ei. Aceasta s-a întîmplat în ziua a şaisprezecea a lunii mai, în anul 1186. 

Ne-am inchinat la crucea sfantului Nichita Stalpnicul, la bucata din piatra pe care s-a rugat Sfantul Serafim de Sarov...ne-am indreptat spre alta biserca in constructie, minunandu-ne de dimensiunile ei , am mers la fantana Sfantului Amfilohie...

Ghidul nostru a dat drumul apei dintr-un vas si...10 secunde nu s-a auzit nimic ...pana cand ecoul ne-a anuntat caderea apei in adancuri...
Am facut poze...in soarele rece al zilei care trecea...noi, obosite dar fericite...

Cand ne-am intors spre iesire din biserica in care se gaseste crucea pe care parintele ne-a dat-o spre inchinare, se auzeau tipete deznadajduite.Pur si simplu carnea ti-se infiora de spaima.Era, am aflat fata de la Poceaev...calugarii din schit ii faceau rugaciuni si...uratii urlau de spaima...

Am mers apoi la un cimitir in care este inmormantat ...sfantul Petru Movila!

Nu am crezut, dar aici, ghidul nostru ne-a spus ca este mormantul sf Petru Movila...

-Uneori calugarii de la Poceaev, vin si fac rugaciuni aici si noaptea se vede lumina iesind din mormant!-ne-a spus ghidul.

Emotionati si indurerati pentru subrezia mormantului si neingrijirea lui, am intepenit pur si simplu cu totii.

Cititi ce am gasit la indemana despre sfantul Petru Movila:

Sf. Ierarh Petru Movilă,  Mitropolitul Kievului

(22 Decembrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În mijlocul poporului român au odrăslit şi mulţi oameni de seamă care şi-au pus toate puterile de muncă în slujba altor Biserici şi popoare, aducându-şi o contribuţie preţioasă la renaşterea lor culturală, politică sau bisericească. Între aceştia se situează la loc de cinste şi Petru Movilă, mitropolitul Kievului, a cărui personalitate a dominat întreaga viaţă bisericească şi naţională a Ucrainei ortodoxe în prima jumătate a sec. al XVII-lea.

S-a născut la Suceava, probabil în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Ţara Românească, şi al soţiei acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca fraţi pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 şi pe Gheorghe, viitorul mitropolit.

După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama şi cu fraţii săi în Ţara Românească, după care se vor aşeza definitiv în Polonia. Învăţătura şi-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita şcoală a „Frăţiei” ortodoxe din Kiev şi la Academia Zamoiska din Zemosč, unde va învăţa limbile latină, greacă, slavonă şi polonă, la care se adăugau şi celelalte discipline studiate: gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia. Potrivit obiceiului nobililor polonezi, a trebuit să înveţe şi mânuirea armelor, luând parte şi la două lupte ale polonilor împotriva turcilor, la Ţuţora şi Hotin.

Datorită unei chemări lăuntrice, dar şi sub înrâurirea stareţului mănăstirii Pecerska, arhimandritul Zaharia Kopâstenski, a hotărât să se călugărească. Astfel, după ce se va pregăti duhovniceşte la moşia sa din Rubiejovka, unde a zidit şi o biserică cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, va fi tuns în monahism, la Lavra Pecerska, după anul 1625. În toamna anului 1627 a fost ales egumen al mănăstirii, la vârsta de 31 de ani. Situaţia ortodoxiei în acea perioadă era tulbure din cauza încercărilor de catolicizare a nobilimii lituane, bieloruse şi ucrainiene, care era, în mare parte, ortodoxă. Însă, prin activitatea sa depusă timp de 5 ani ca egumen, Petru Movilă a reuşit să ridice prestigiul cultural şi bisericesc al mănăstirii la un nivel necunoscut până atunci. Astfel, s-a ocupat de restaurarea şi înfrumuseţarea mănăstirilor şi a peşterilor în care se găseau moaşte de sfinţi şi a continuat activitatea tipografică a înaintaşilor săi, dând la lumină mai multe cărţi de slujbă şi de învăţătură.

În anul 1631 a pus bazele unui colegiu în Lavră, din care se va dezvolta vestita Academie duhovnicească de la Kiev, iar în 1632, prin alegerea şi înscăunarea lui Wladislav IV (1632-1648) ca rege al Poloniei, a reuşit să recâştige libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polonez, recunoaşterea legală a Mitropoliei ortodoxe a Kievului, dreptul Bisericii Ortodoxe de a avea biserici, tipografii şi spitale, restituirea tuturor bisericilor ortodoxe din Kiev, care fuseseră răpite de uniţi.

La 2 martie 1631, mitropolitul Kievului, Ion Boreţki a trecut la cele veşnice, şi ca urmare a alegerilor, Petru Movilă va fi numit mitropolit „al Kievului, Haliciului şi a toată Rusia”, alegere recunoscută de Wladislav IV şi întărită de Patriarhul ecumenic Chiril Lucaris. La 28 aprilie 1633 va fi hirotonit arhiereu, în catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Lvov. În acest fel, rodnica sa activitate începută ca egumen al Lavrei Pecerska va fi continuată cu şi mai mare însufleţire. În latura gospodărească remarcăm refacerea şi înfrumuseţarea unor biserici şi mănăstiri din Kiev, printre care catedrala mitropolitană Sfânta Sofia şi mănăstirile aferente acesteia, precum şi biserica principală a mănăstirii Pecerska. În afară de acestea, a ridicat şi câteva spitale şi azile şi a pus bazele unei noi frăţii ortodoxe, şi a luat măsuri pentru întărirea disciplinei clericale şi monahale.

În chip deosebit însă trebuie subliniată activitatea culturală a mitropolitului Petru Movilă, care a purtat o permanentă grijă faţă de colegiul său din Kiev, considerată cel mai vechi aşezământ de învăţământ superior la slavii ortodocşi, după model căreia se va organiza, în 1640, o şcoală la mănăstirea Trei Ierarhi, de către domnitorul Vasile Lupu. Sub aspect tipografic, se cunosc aproximativ 50 de tipărituri îngrijite de mitropolitul Petru Movilă, unele dintre ele fiind lucrate de el însuşi. Aceste lucrări se pot împărţi în 3 categorii: de slujbă, de evlavie şi zidire sufletească, şi de apărare a ortodoxiei. Dar cea mai însemnată carte a lui Petru Movilă rămâne Evhologhionul sau Molitfelnicul (Trebnicul), cu peste 1500 de pagini şi 126 de slujbe, tipărit în 1646 la Lavra Pecerska. Mai putem menţiona ca făcând parte dintre lucrările sale şi lucrarea Evanghelia învăţătoare sau Cazania, tradusă din greceşte şi tipărită la Kiev în 1637, precum şi Nomocanonul, o lucrare canonico-juridică apărută în 1629.

Ca expresie a dragostei sale faţă de neamul din care făcea parte, pe frontispiciul multora din tipărituri se găsea stema Movileştilor sau a celor două ţări române în care domnise ai săi, iar el însuşi se intitula adesea „fiu de neam moldovean” sau „fiu al voievodului Ţării Moldovei”.

Dar dintre toate se distinge prin importanţa ei, lucrarea Mărturisirea Ortodoxă (Pravoslavnica Mărturisire), care a apărut ca urmare a nevoii de învăţătură ortodoxă, cât şi din pricina apariţiei unei mărturisiri de credinţă calvinizante, pusă în seama patriarhului ecumenic Chiril Lucaris. Această lucrare a fost întocmită în limba latină sub titlul Expositio fidei Ecclesiaae Rusiae minoris, şi cuprindea 261 de întrebări şi răspunsuri, împărţite după cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Deoarece la lucrările Sinodului întrunit între 8 şi 18 septembrie 1640 la Kiev nu s-au putut pune de acord membrii participanţi asupra a două puncte din această lucrare, care stipulau existenţa purgatoriului şi momentul epiclezei, s-a ajuns la ideea convocării unui alt Sinod, cu participarea delegaţiilor mai multor Biserici Ortodoxe surori. Cum acest Sinod nu se putea ţine nici la Constantinopol, care era stăpânit de turci, şi nici la Kiev, aflat sub stăpânirea polonilor catolici, mitropolitul Petru Movilă s-a gândit că Moldova, ţara sa natală, ar fi un loc potrivit pentru convocarea acestui Sinod. Astfel, între 15 septembrie şi 27 octombrie 1642, la Iaşi s-au ţinut lucrările acestui Sinod, care avea ca drept scop cercetarea Mărturisirii ortodoxe a mitropolitului Petru Movilă. Cele două puncte care conţineau influenţe catolice au fost îndreptate, astfel că la data de 30 octombrie Mărturisirea, tradusă în greceşte, a fost transmisă Sinodului patriarhal din Constantinopol, care în martie 1643 a aprobat ca traducerea greacă a acestei Mărturisiri, să devină Mărturisirea ortodoxă a Bisericii soborniceşti şi apostoleşti a Răsăritului. Astfel, lucrarea învăţatului mitropolit de neam român devenea a treia mărturisire de credinţă a Bisericii ortodoxe, după Simbolul credinţei şi Dogmatica Sf. Ioan Damaschin. După 1667, această Mărturisire va fi tradusă în mai multe limbi şi tipărită în numeroase ediţii, fiind cercetată şi apreciată de numeroşi teologi, din toate timpurile şi toate confesiunile, mult timp fiind folosită şi ca manual în şcolile teologice din Rusia, ţările române sau alte părţi. De aceea, pe bună dreptate, marele istoric şi dogmatist Macarie Bulgakov socotea pe Petru Movilă drept „părintele teologiei ortodoxe moderne” (2), iar profesorul Alexandru Elian remarca faptul că ”opera lui Movilă şi-a câştigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice ortodoxe” (3). În acest fel putem considera că Petru Movilă a fost un mare dar duhovnicesc făcut de poporul român Bisericii ucraino-bieloruse, dar şi Ortodoxiei întregi.

După o păstorire de 13 ani, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veşnice, în ziua de 1 ianuarie 1647, fiind îngropat în biserica cea mare a mănăstirii Pecerska. Prin testamentul său, averea sa fost lăsată Colegiului de la Kiev şi catedralei Sfintei Sofia şi mănăstirii Pecerska, pentru refacerea lor şi pentru azilul de bătrâni.

În anul 1995, pe data de 27 iulie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina a trecut în rândul sfinţilor pe marele ierarh român, ca dată de prăznuire fiind stabilită ziua de 31 decembrie.

1. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, E.I.B.M.B.O.R, 1994, p. 32-48.

2. Ibidem, p. 43

3. Ibidem

Un astfel de sfant...sfantul neamului nostru...parasit, fara sa fie cinstit...intr-un cimitir...la rand cu alte sute de calugari...si mireni... 

Doar ca nu am plans cu lacrimi si bocet al femeilor noastre pentru cei dragi...Dar asta simteam cu totii.

Pana si una din fetite, desi de numai 10-11 ani a zis:

-Daca ei nu-l cinstesc, de ce nu ni-l dau noua?Si era in intrebarea ei toata speranta, ca generatiile care vor veni vor sti sa cinsteasca sfintii pamantului nostru ortodox.

Ne-am intors, tarziu...soarele asfintea peste intinderea frumoasa si sfanta aPoceaevului...Si inima mea murea parca in acel asfintit care urma sa fie ultimul  meu asfintit din Poceaev din ...aceasta luna...din aceasta viata.Doamnul va hotara!