Urma sa plecam la ora 5.Ultima trezire la Goloseevo.Am reusit impreuna cu fetele mele sa fim printre primele care coboram.Trageam cu greu de bagaje pe hol cand am constatat ca domnul cel in varsta, poate chiar cel mai in varsta , imbracat doar in camasa, tinand in mana o cana cu un fierbator, mergea spre camera in care dormea doamna, sotia sa...sa-i faca supa!Nici nu am stiut ce sa fac:sa ma ingrijorez sau sa rad?
Am ras.Neputinte.Asta spusese cu o zi mai inainte o doamna un pic mai agitata din grup:
-Cu totii avem defecte:unii intarzie, altii intra in fata altora la pangar sa cumpere ei primii, acestea sunt neputintele noastre.De aceea venim pe aici, sa scapam de ele.Cu totii suntem bolnavi.
Prin negura zilei am pasit incet spre iesirea din manastire.Pe langa pangar, prin portile mari am trecut gandindu-ma cand voi mai reveni...Este extraordinar cum devin "Acasa" locuri in diverse parti ale lumii.Ele confirma inca odata ca suntem fapturi ale aceluiasi Ziditor , ca traim in acelasi duh si pentru asta , oriunde e Hristos este Acasa.
Am asteptat soferul sa deschida cala, am asezat bagajele grupate si apoi ...pe locul meu , a treia bancheta din fata, locul din interior.Alaturi,linistita si trista doamna Ioana, in spate Aurelia si doamna Mimi deja obosita.Pe lateral fetitele, acum deja prietenele noastre...
In una din seri erau foarte suparate ca trebuiau sa doarma in camera de 10 persoane, cu doua doamne mai in varsta care sforaiau.Nu va puteti da seama cat erau de suparate si cat au plans! Cand le-am intalnit la dus, impreuna cu Ileana, profitand de ocazie, le-am vorbit amandoua:
-Trebuie sa fim toleranti cu persoanele mai in varsta care au neputinte fizice.Nici doamnele cand erau tinere nu sforaiau.Cred ca si noi sforaim.Uite eu stiu doua fetite:una Alina care e de varsta ta si una care are un an si jumatate si pe care o cheama Daria.Au dormit impreuna si dupa un timp au venit si au povestit:
-M-a trezit Daria-a zis Alina.Cred ca sforaim ca m-a tras de nas si m-am trezit!
-Pocu! Pocu! -a zis Daria facand ca porcul.
Deci, poate si voi sforaiti si nu stiti.
Fetitele s-au amuzat si ajutate si de restul doamnelor si de parintii lor foarte atenti la toate aspectele legate de educatia lor, au reusit sa se integreze perfect in camera cu mult zgomot.Toleranta poate egala iubirea.Sau daca nu ne putem iubi, macar sa ne toleram unii pe altii.
Si uite-ne acum pe drumul de intoarcere.Ziua se lumina...Intinderi mari ...albe...Ghidul nostru, Marin Osoianu de la Pelerinaje Ucraina parea usor obosit si tacut.Am profitat de tacerea diminetii si am dormit un pic...apoi am citit slujba utreniei gandindu-ma la Romania si la catedrala mea unde urma sa se faca pomenirea celor adormiti.Prietenii mei pregatisera coliva si pentru Grig si toti cei dragi mei adormiti .Stiam ca Parintele il va pomeni pe Grig, de asemenea ceilalti preoti care ne pomenesc, dar gandul ca eu intr-o astfel de zi sunt pe drumuri ma macinase in ultimile zile...Si cum Dumnezeu nu ne lasa, parintele ne propusese sa oprim seara la un supermarket si sa facem dupa posibilitati cumparaturi care sa inlocuiasca coliva si sa facem si noi pomenirea celor adormiti , in masina ...
Asa am si facut.Seara am cumparat din supermarket o multime de lucruri de mancat, am scris pomelnicul adunand in el pe cei dragi, fiecare nume o lacrima si zeci de mii de lacrimi numele tau, dragul meu...Il intrebam in cursul anului cand deja incepeam sa visez vacanta urmatoare:
-Unde mergem la anul, Grig?
-Rusia!-raspundea invariabil.Si eu muream de ras, crezand ca e doar ironic cu dorinta mea de a merge mereu in apusul Europei.
Si uite-ne acum, Grig, strabatand impreuna pamantul frumos al Rusiei cum o stiam noi in scoala, pentru ca te-am dus cu mine, asa cum am facut-o de atatea ori si te-am asezat la poalele Maicii Domnului si la Talpita ei sfanta si la izvorul ei si pe sfantele moaste ale sfantui Iov si ale tuturor sfintilor cu dorinta de a mai face ceva pentru sufletul tau si cu durerea ca nu pot face mai mult...Priveste campurile albe si reci ale Rusiei tale pe care nu ai reusit sa o vezi, priveste-o acum, dragul meu si asculta cum il rog pe milostivul Dumnezeu sa-ti daruiasca iertare de pacate si pacea lui nesfarsita!
-Ce mult impartiti!Dupa aceasta si dupa culoarea pe care o purtati, imi dau seama ca ati pierdut de curand pe cineva foarte drag!
Am incuviintat dand din cap.Nu am putut raspunde de frica lacrimilor pe care ma luptam sa le stapanesc, dar am gandit.Totdeauna am sa simt ca timpul de cand l-am pierdut pe Grig e scurt, ca acum s-a intamplat asta...
M-am odihnit zdrobita pe scaun...Doamna Mimi impartea vinul nostru cumparat impreuna si era fericita:
-Mai, mai, Elena, toata lumea s-a bucurat de vin si a zis"Dumnezeu sa-i ierte!"
Sotul doamnei Mimi a murit tanar,era procuror iar doamna Mimi avea abia 36 de ani...copilul lor era in clasa aVa.Din fericire,desi erau anii de ateism ai Romaniei, sotul doamnei a murit spovedit si impartasit.Dumnezeu sa-l aseze cu dreptii, iar lor sa le daruiasca mila Sa nesfrasita.
Dupa ce am mancat cele impartite sau mai bine zis cele primite ca milostenie, ne-am odihnit iar un pic si restul de zi a trecut usor intr-o admosfera extraordinar de placuta.Fetitele au mers la microfon si au umplut restul de timp.Au cantat.Au spus poezii.Totul a fost bineinteles numai si numai cu caracter religios.Ghidul nostru pornise un concurs in care fiecare pelerin era invitat la microfon sa-si demonstreze talentul, uramand ca apoi prin tragere la sorti sa premieze pe participanti.S-au inscris multi...Au cantat in grupuri...Maica Domnului si Domnul Nostru Iisus Hristos au fost cinstiti prin glas,emotii, fluier...Cu totii au primit premii de la organizatorul excursiei Pelerinaje Ucraina.
-Pelerinii au talent!-zicea micuta Maria si pana mai spuneau pelerinii maturi ceva, improvizau fetitele ceva si mai frumos!
Decana de varsta a grupului ne-a spus ca a fost un pelerinaj reusit, in care ea a facut sporturi extreme:maraton, patinaj artistic, sarituri peste garduri, catarari pe franghie...dar a fost fericita cu noi si oricand ar mai merge!
Am trecut vamile lumesti.Patru vami. Cand am intrat in tara toti am aplaudat pamantul tarii noastre sfinte si gandul ni-s-a plecat cu smerenie spre sfintii noastrii iubiti pe care Dumnezeu ni i-a daruit.Si noi avem! Da, si noi avem sfinti!Si sfinte icoane in care e zugravita Maica Domnului! Dar ii iubim si-i vom cinsti si pe cei pe care acum i-am cunoscut, cei de la care ducem icoane si apa sfintita si ulei de maslu si binecuvantari...
Imi doresc sa putem pastra mult timp binecuvantarea pe care sigur ei ne-au dat-o si frumusetea locurilor sa ramana nu numai in pozele facute de noi ci si in inimile noastre.
Si imi doresc ca cei pe care i-am cunoscut aici,copii si parintii lor, ghid, sofer, preoti, femei si barbati, dragele mele Anamaria, Ileana, Aurelia, doamna Mimi, doamna Ioana, tineri si varsnici, sa aibe o viata care sa-i duca la mantuire si daca nu-i voi mai intalni aici, pe pamantul acesta, sa-i recunosc in ceruri si ...ei sa ma recunoasca pe mine.Cu nadejdea Invierii noastre.
La ora 21.30 am fost in orasul X.Pelerinii s-au mai imbratisat odata,si-au luat bagajele grele si au plecat spre case.Ziua urmatoare urmau sa se vada la biserica,eu singura in parcare urma sa ma urc in alta masina a unor prieteni dragi care venisera sa ma ia si sa ma duca acasa.Si ghidul, Marin, care se intorcea spre Iasi cu soferul si Alina una din fetele din grup....Restul spre casa...
Dar si noi am ajuns foarte devreme si foarte bine acasa.Pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai,Doamne, milieste-ne pururea!
SFARSIT PENTRU ACUM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu