Era deja ora 10 cand am plecat spre Boian.Tinta noastra o reprezenta manastirea Boian si mai ales icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Pe drum, ghidul nostru Marin ne-a vorbit despre icoana Maicii Domnului. 
''În seara zilei de 18 decembrie 1993, spre sărbătoarea Sfîntului Nicolaie, pe cînd în Biserica din Boian se slujea Utreneia, la chemarea preotului în faţa iconostasului ,, Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, cu cîntări cinstind-o să o mărim ’’, din ochii Maicii Domnului de pe icoana iconostasului au început să curgă lacrimi. O săptămînă întreagă a plîns, iar mai apoi- de cîteva ori pe săptămînă. Cu un an mai tîrziu a început să plîngă şi Pruncul din Braţele Fecioarei. ÎPS Sa Onufrie, Arhiepiscopul Cernăuţilor şi Bucovinei a verificat faptul şi a constatat că e o minune dumnezeiască, iar icoana a fost canonizată, amintirea ei serbîndu-se la 25 septembrie ( de odovania praznicului Naşteriii Maicii Domnului ).Cu Sfînta Icoană s-au făcut procesiuni atît la Poceaev, cît şi în alte părţi unde s-au săvîrşit şi vindecări nenumărate. Toţi creştinii din locurile unde s-au făcut procesiunile, au rămas întăriţi în credinţă şi mulţumiţi sufleteşte de această Binecuvîntare.
Copiile acestei icoane au fost înmulţite cu Binecuvîntarea ÎPS Onufrie şi împărţite credincioşilor.
Plansul icoanei se repetă în răstimpuri, cand mai lungi, cand mai scurte. Astfel, din august 1997 nu s-au mai ivit lacrimi pe icoană pînă pe 13 decembrie, acelaşi an. În dimineaţa acelei zile s-a citit Acatist la icoană, iar seara a început să plîngă ...
Boianul e un sat romănesc (populat de români din începuturile sale, pînă în prezent), avînd două Biserici. Biserica din centru nu a fost închisă niciodată, iar cea ,,din deal’’, cu hramul ,, Adormirea Maicii Domnului’’, a fost închisă în timpul stagnării. În perioada redeschiderii Bisericilor ( ’89-’91), un grup de creştini dreptmăritori din sat au solicitat ca preotul Mihail Jar să le fie păstor şi slujitor în această Biserică ce vor să o redeschidă."
Istoria localitatii este legata de aceasta icoana si de personalitatea celui pe care il iubeste toata Ucraina, toata Moldova si pe care incepe sa-l iubeasca si Romania.Nu l-am intalnit pe Parintele Mihail Jar, acum episcopul Longhin.Nu am fost vrednica de cinstea aceasta.Si nu am vizitat nici orfelinatul pe care il cunoaste toata suflarea.Am inteles ca nici nu se poate intra oricum acolo si nici macar nu e normal acest lucru.Copii au nevoie de liniste, nu sa fie tulburati de curiozitatea noastra.
Am intrat nerabdatori in curtea manastirii
si ne-am inchinat la icoana Maicii Domnului.Am plecat capetele pe geamul Maicii, am sarutat cu lacrimi in ochi...am sters urma lumeasca a suferintei noastre de pe geam si spontan si deloc canonic ne-am asezat in genunchi, iar preotii au citit acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Boian.
"Aparatoare Doamna, pentru descoperirea Sfintei icoanei Tale celei din Boian, multumire iti aducem tie noi nevrednicii robii tai, ca ne-ai cercetat prin curgerea lacrimilor din ochii Tai de pe icoana si pentru ca ai voit sa ne intaresti in credinta cea adevarata, ca izbaviti fiind de tot raul, cu lacrimi sa-ti cantam tie: Bucura-te, Maica Preacurata ca noi suntem rodul lacrimilor tale!"
Lacrimile curgeau din ochii nostrii si intristarea mare cuprinde inimile noastre, pentru vremelnicia vietii noastre si multimea intristarilor pe care le-am adus Maicii Doamnului.Cu totii,inclusiv copii din grup,am fost emotionati.Nu cred ca a fost om care sa fi stat in fata icoanei care sa nu fi fost emotionat la vederea ei si a urmelor lacrimilor pe obrazul Maicii.
Am coborat la magazinul din subsolul bisericii si am cumparat iar icoane, acestea fiind ca si cele cumparate de la Banceni, cele mai frumoase si ieftine icoane din pelerinaj.
Am continuat apoi lungul drum, tot mai departe, tot mai in inima Ucrainei, spre Poceaev. Istoria Lavrei Poceaev a inceput in secolul al XIII-lea, cand, cativa calugari, goniti de invazia tataro-mongola, au venit aici de pe malul rauletului Poceaev din Kiev, dand numele de Poceaev colinei pe care ulterior au zidit o manastire. In secolul al XVII-lea, localitatea care s-a dezvoltat in preajma manastirii a capatat si ea acelasi nume.
Poceaevul a fost ceea ce pe mine m-a adus iar in acest pelerinaj.In orice moment al vietii mele, acum, la 48 de ore de la intoarcere, asa cum sunt, obosita, inca ne refacuta complet dupa pelerinaj, daca cineva mi-ar zice sa pornesc inapoi, as face-o! Acum o ora, tanti Maria cu care eu merg in astfel de pelerinaje m-a anuntat ca in toamna vrea sa mearga iar acolo, in Ucraina si eu...m-am inscris pe lista ei!Poceaevul e locul acela minunat in care eu nu inteleg ce este cu mine.Timpul se opreste in loc, cerul se coboara ca o cupola si eu sunt fara timp, fara lume, in ceva ce inseamna, inima mea comuna cu inima Poceaev-ului.Nu stiu sa explic altfel.
Am ajuns in jurul orei 21.Drumul fusese lung, obositor...In autocar fetitele pe care acum incepusem sa le cunosc dormisera putin, vorbisera cu voci linistite si nu se plansesera nici un moment de nimic.Langa mine, doamna Ioana isi scosese o singura data din geanta: un servetel,un cutitas a carui lama era insurubata in maner, un mar, o pungulita cu cativa mieji de nuca si un covrig.Rupsese covrigul in bucatele mici, taiase cu cutitul cate o bucata din mar si fara graba, fara lacomie, mancase.Un adevarat festin, imbiindu-ma si pe mine.In spatele meu, doamna Mimi si Aurelia mancasera din fuga masinii cate ceva...Eu asteptam insa Poceaevul si mai ales ziua in care puteam sa ma inchin icoanei Maicii Domnului , talpitei Ei si apoi...intrarea in pestera sfantului Iov...Dar pana atunci mai era!
Am asteptat cazarea in holul hotelului pe care il cunoasteam de anul trecut.
-Sunt camere cu 5 paturi!-ne-a zis Marin.Haideti, cinci femei!
Numai ca noi de oboseala deja eram blocate in micile noastre grupuri...timp pierdut cu treburi lumesti si...o doamna frumoasa, distinsa plecand din multime spre noi! Avea sa fie a cincea persoana a grupului nostru:Ileana!Am mers in camera .In cateva secunde doamna Mimi si-a deschis geamantanul si a inceput aranjarea lucrurilor:
-Mai, mai, Aurelia!
Acestea aveau sa fie vorbele cu care avea sa o strige mereu, sa o ajute.Acestea si..."Mai,mai, Elena!"
Am lasat bagajele asa cum erau si am coborat.Nu puteam sa dorm fara sa urc la usa bisericii celei mari, fara sa simt mirosul acestui loc!In curte un brad impodobit arata bucuria vesnica a Nasterii Mantuitorului.Poate pe mine m-a asteptat! Ca sa traiesc, nesperat, acel timp al Craciunului, al bucuriei sarbatorii asa cum aici, la Poceaev, ei, calugarii acestia care cu rugaciunile lor se adauga celor care tin mila Domnului peste noi, au sarbatorit minunea Nasterii Lui..
Am mers la usa bisericii, dar ea era inchisa.Curtea era pustie.Era frig, cumplit de frig.Un ger puternic m-a prins in imbratisarea lui.Dar mie nu-mi pasa.Ajunsesem Acasa.Am sarutat usa bisericii si m-am intors pe scarile inalte...usor, usor, cu grija ca emotia clipei sa nu-i dea loc vrajmasului pentru vreo cazatura.Si m-am intors cu sufletul plin multumind lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru ca au implinit visul meu de a ma intoarce aici in mai putin 10 luni. Dintr-o alta cladire laterala, prin geamuri se auzeau cantarile calugarilor.Aici, la Poceaev, rugaciunea nu se opreste niciodata.
Nu ma satur sa citesc aceste cuvinte minunate,plangand la Icoana Maicii Domnului de la Boian pe care o am si eu in casa!
RăspundețiȘtergere