SPECTACOL" INCENDIAR"LANGA MONUMENTUL EROILOR

Avem un parc mare, pe care ni-l dorim de ani de zile, mai plin de flori si de banci. Este frumos poate tocmai pentru ca e mare si nu este foarte aglomerat. In parc avem o catedrala care a devenit in ultimii ani un reper pentru oras, o mandrie prin pridvorul in mozaic bizantin  si frumusetea slujbelor. Aleea mare, care duce de la turnul clopotnita la catedrala, e lata si incapatoare pentru mersul cu rolele, cu carucioarele sau pentru statul pe banci. In fata catedralei, o esplanada splendita da parca maretie catedralei si ne ajuta sa asteptam impreuna, cati mai multi locuitori ai orasului, Invierea Domnului.

Alaturi, la doar doi pasi, aleea mare duce direct in Monumentul eroilor pentru reintregirea neamului din 1916-1918. Colonel Popescu, ii spunem noi.

Este locul in care ne ducem, in fiecare an parca mai multi, pentru a duce coroane de flori si un prinos de recunostinta eroilor neamului nostru. Noi, politicienii, ne aliniem emotionati de eveniment, eu am aceasta emotie si o au si altii, am vazut lucrul acesta, si asteptam fanfara sa cante:

"Presarati-pe-a lor morminte

Ale laurilor flori

Spre a fi mai dulce somnul

Fericitilor eroi

Ridicati pe piramida nemuririi faima lor

Scriti in cartile de aur

Cantecul nemuritor

Pe copii la sanul vostru

Alintati-i cu acest cant

Povestindu-le cu fala

Al eroilor avant

Dezveliti tot adevarul

Si le spuneti tuturor

Cum murira fratii nostrii

Pentru neam si tara lor"

Imnul eroilor neamului nostru! Cei care au murit fara sa ceara nimic, cei care au udat cu sangele lor pamantul patriei mele! De multe ori la Sfanta Liturghie cand preotii, tinand in maini, pe pieptul lor potirul cu cinstitele daruri si se roaga pentru cei care au cazut pe campurile de lupta, in lagare si inchisori, pentru slava poporului nostru, ma gandesc la cei din neamul meu pe care nu i-am cunoscut si au murit in razboi, la tatal meu care a fost ranit la Don, la unchii mei care au facut ani grei de front...la toti cei  necunoscuti de noi, care au dat prinos de viata pentru libertatea si demnitatea noastra, pentru credinta noastra stramoseasca, ma gandesc la Valeriu Gafencu, la Constantin Oprisan, la Radu Gyr, la Mircea Vulcanescu, la Ilarion Felea...ei, eroii neamului nostru cinstiti in ceruri de Dumnezeu, si imi doresc tot mai mult ca fii mei sa-i cunoasca, le vorbesc despre ei, ii cinstesc cu lacrima mea de femeie ...ii recunosc ca fiind eroii neamului nostru.

Am crezut lucrul acesta firesc! Pentru ca intr-un firesc al ortodoxiei noastre declarate si traite facem vesnica pomenire eroilor neamului impreuna cu un sobor de preoti care-l insotesc pe insusi Episcop. Copii adusi de educatoare si invatatoare pun si ei, la finalul depunerilor de coroane, floricele, umplem monumentul de flori  si apoi, impreuna cu toate oficialitatiile, prefect, presedinte consiliul judetean, primar etc, aplaudam ostasii care defileaza. Ce inaltator moment trait de toti: oficialitati si cetateni si preoti.

Cat firesc si cata fanfarada?

Sunt la mine acasa, departe de catedrala si locul acela minunat pe care l-am descris si daca ies pe balcon inca aud la ora aceasta tarzie muzica si zgomotul nebuniei. Acolo, in locul acela sfant Municipalitatea a organizat un mega concert. Incendiar, se numeste. Cateva starlete mai mult picioare decat voce si cativa artisti mai mult clovni decat artisti, incanta "poporul" in miros de mici si bauturi.

Cosmar. Cat de usor putem cadea in ridicol, in grotesc. Cat de usor uitam ca datoram nu numai recunostinta eroilor neamului, dar si educatie tinerilor. Nu am nimic impotriva distractiei, dar ea trebuie facuta cu discernamant, altfel locul acela din preajma momunentului eroilor neamului si catedrala episcopala se va umple de tigari, sticle goale si de ce nu, prezervative. Cui foloseste asta?

Isi mai aminteste careva imnul eroilor? Realizeaza cineva ca acolo, la acel monument este insasi mormantul eroilor neamului nostru? Cum ar trai organizatorii stiind ca pe mormintele bunicilor sau celor dragi lor, se danseaza, se scuipa, se varsa?

Si daca noi nu-i cinstim, atunci cine? Si cand s-o facem? Cand copiii acestia ademeniti cu petreceri desuchiate in locuri sfinte, diavoliti de noi, parintii lor, vor fi o ruina, iresponsabili, inchinatori la idoli ca banii, desfraul, betia? Ce vom lasa in locul nostru maine? Si cum vom da socoteala pentru vietile lor ruinate, pentru cum ii crestem?

Sunt retorica...nimeni nu-mi va raspunde. Sper doar ca vorbele mele sa fie un indemn ca nimeni sa nu mai mearga maine acolo. Pentru ca nenorocirea dureaza doua zile! Peste scena... Colonelul Popescu priveste spre draci si-si doreste probabil sa lupte iar pentru noi. Cine se alatura lui?