Sfarsit de septembrie.Sfarsit de viata.

Iubesc luna aceasta.E inceputul anului bisericesc, e praznuit dragul meu Moise, Sfantul Zaharia, tatal Inaintemergatorului,sunt praznuiti Ioachim si Ana, e praznuita insasi Nasterea Maicii Domnului! E praznuita Minunea din Colose...Azi e praznuit sf.Antim Ivireanul...Parca nicio luna nu are atatea bucurii.Adunam roadele, culegem viile si bem must, incepem scoala si invatam cum sa fim mai destepti si mai invingatori...Septembrie, luna de auriu cald, luna de crizanteme...

Dar mi-e sufletul gol si desi e gol, e atat de dureros, incat as vrea sa ma intind pe jos si sa zac.Raman totusi la calculator, trimit in neant durerea si spaima mea si singuratatea mea...

O data, intr-un moment, in usa altarului, Parintele meu duhovnic, primind pomelnicul cu cei adormiti din familia mea, a zis cu compatimire:

-Doamne, ai sa-i ingropi pe toti!

La doi ani de la moartea lui Grig, exact dupa parastasul de doi ani, a murit tatal lui, Zaharia!In acesti doi ani pe care i-a mai trait, isi pierduse tot interesul pentru viata si astepta plecare:

-Sa nu ma plangeti! L-ati plans pe Grig destul!

Dar noi l-am plans! Si inca il plangem!

La aproape  trei ani  dupa  moartea lui Grig, a murit Amicut, Aurica, nasa noastra si sprijinul meu moral dupa moartea lui.Am stat cu ea, am pregatit-o cum am putut mai bine, pentru intalnirea cu Dumnezeu.Imi amintesc cum ii spuneam:

-Nasa, sa nu fii fricoasa, cand ai sa mori si vor veni sa-ti ia sufletul!Vezi ca sfintii parinti spun ca intai vin cei rai si urati.Sa nu-ti fie frica, pentru ca tu l-ai iubit pe Dumnezeu si vei muri spovedita si impartasita!Vor veni ingerii si iti vor lua sufletul si te vor duce...

-...Direct la Tronul lui Dumnezeu!-zicea ea increzatoare!

A trebuit s-o fac. A trebuit sa-mi inghit lacrimile, sa-mi uit durerea, pentru copii ei, atat de tineri si atat de indurerati.Oricat m-ar fi durut, nu putea sa ma doara mai mult decat pe ei!A trebuit in timp ce ea se zbatea intre viata si moarte, sedata de morfina, intr-o rezerva a spitalului, in sectia de oncologie,intre doua vizite la spital, sa-i fac cavoul la cimitir, sa hranesc mesteri care lucrau acolo, sa duc ceea ce imi cereau, sa pregatesc locul in care acum, ea, buna si atat de desteapta si priceputa mea nasa, zace in vesminte de matase, imbracata cu cel mai frumos costum al ei si purtand cea mai frumoasa esarfa frantuzeasca adusa de la Paris, special pentru ea...

-Sa-mi puneti, atat, o hortensie verde, un fir!

I-au adus zeci de hortensii nepoatele si copii ei...dar i-am pus o singura hortensie verde!

La trei ani si jumatate de la moartea lui Grig si exact o saptamana de la nunta baiatului meu, a murit, intr-o clipa,exact ca si Grig, mama lui, Rada, umarul pe care eu mi--am plecat capul dupa moartea lui.

Am inmormantat-o pe Rada, zdrobindu-mi sufletul si facandu-l tandari...dar m-am gandit ca ei sunt impreuna, mantuiti, prin iubirea si mila lui Dumnezeu.Oricum nu vroia sa mai traiasca, mima ca si mine o viata, dar o viata in care ea il plangea cum nu am mai auzit niciodata o mama:

-Tinerelul mamii, baiatul meu care nu m-a suparat niciodata, te asteapta mama!

Si asteptarea ei a dus-o spre el.A murit spovedindu-se  inca data si imparasindu-se cu doar cateva minute inainte de a fi intubata...Parca vad in fata ochilor, preotul venit imbracat in vesminte direct din slujba de maslu si tinand in brata cutiuta cu trupul Domnului...

Acum, la aproape 5 ani de la moartea lui Grig, cu doar cateva zile inainte de Acoperamantul Maicii Domnului, ziua de nastere a lui Grig, nasul nostru,Ion, este deja pe ultimile clipe din aceasta viata.Am insistat sa-i fie adus un preot.E tot ce am putut sa mai fac! 

Un pic mai devreme, m-a sunat baiatul lui si mi-a spus ca deja este la el un preot...

Acum m-a sunat iar si mi-a spus ca l-a spovedit si impartasit. Ca este impacat cu despartirea lui de viata aceasta!

Pentru ca nici el,dupa moartea dragei lui, nu a mai trait, defapt, nu a mai trait  pentru el,dupa ce i-s-a descoperit ei cancerul...Fiecare clipa a lui a fost o jertfa pentru ea.Trei ani de zbucium si chin, sa o ingrijeasca, sa-i faca sucuri, ceaiuri, mancare...

Si cand ea nu a mai fost...nu a gasit nimic sa se prinda.Nici macar pe Dumnezeu! Spre marea mea durere.L-a gasit acum, aproape de moarte.Acum, in sangele lui, alerga, imparateste,linisteste si arde spinii pacatelor, El, Imparatul Slavei!Prima lui impartasanie dupa decenii!

Ce mila imi e de ei, oamenii acestia care isi refuza aceasta bucurie, acest tratament! Isi otravesc trupul, il inteapa, il ciopartesc in bucatii, arunca din ei, bucati si nu inteleg sa se apropie de sfanta impartasanie, sa ceara apoi, cu maretia prezentei Lui, vindecare, tamaduire...

Doamne, iti multumesc pentru ca nu ai ingaduit sa plece fara sa Te primeasca in trupul lui!I-ai dat, i-ai mai dat un pic de timp de pocainta si el, barbatul destept cu care m-am mandrit ca e nasul meu,singurul meu nas,a prins acest timp si s-a plecat in fata preotului.

Ce rugaciuni sa mai fac pentru el? Noaptea e lunga, merg sa ingenunchez pentru el si sa te rog Doamne, ca si talharul"Pomeneste-ma cand vei veni, intru Imparatia Ta!"si "Acum,libereaza pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, caci vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel."

Mi-l amintesc pa Parintele Gavriil, acum cateva zile la Dorna Arini spunand ca  atunci cand cineva moare, bucati din inima noastra se muta la Domnul si uite asa, nici nu bagam de seama cum inima noastra incetul cu incetul este deja la Domnul!
Inima mea este cu ei! Sa ma iertati daca v-am intristat.Ar trebui sa cantam Canonul Invierii :
"Ziua Invierii, sa ne luminam popoare.
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de la pamant la cer,
 Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi 
Cei ce-I cantam cantare de biruinta"
Asa ar trebui sa cantam la fiecare despartire! Cu credinta si nadejdea ca ei au Inviat.