Aseara am fost la un concert de muzica sacra, care a avut loc la Manastirea Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil. Coruri de preoti din episcopie, personalitati...Preasfintitul... Am incercat sa stau in manastire fara sa-mi pun ceva pe cap, dar pana la urma rusinea de sfintele icoane, rugaciunile preotilor, chiar daca cantate in cadrul unui program muzical, dar repetate de mine, tacut, cu mintea si inima, m-au facut sa-mi scot salul din geanta si sa ma acopar. Si asa m-am simtit mai bine!
Am plecat dupa concert, impreuna cu un preot tanar, sotia lui, fetita de 1 ani si jumatate si o prietena, la Manastirea Radu Negru, manastire aflata de 10 km de Calarasi, unde avea parintele ceva de discutat. Noi, bucurosi sa mai pasim intr-un loc sfant!
Biserica manastirii a fost ridicata acum o suta de ani, ca biserica de parohie si a fost parasita 10 ani datorita ridicarii panzei freatice. Intr-un timp, pastorii aflati in transhumanta cu oile, au folosit biserica ca adapost. Abia in 1992, PF Teoctist a hotarat infiintarea unei manastirii in jurul ei. Si totul, cu binecuvantarea Patriarhului, a inflorit. Am mai ajuns la manastire odata sau de doua ori si stiam ca e un loc frumos, dar fara sa-mi amintesc amanunte.
Ieri am ajuns in asfintit. Pe campul imens...undeva departe se vedeau turlele unei biserici. Ziduri mari, inalte, inconjurau manastirea, dar portile desi erau inchise, nu erau incuiate.
Am pasit cu emotie sfanta in biserica, parintele cu care eram a intrat grabit si a iesit cu un calugar care s-a inclinat spre mine la salutul meu. In biserica, la ceasul acela de seara, un calugar, singur, la strana, citea...se ruga pentru noi. "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi!"
Nimeni acolo, doar noi, trei femei si un copil. Ne-am inchinat la icoane, in intuneric, am descoperit racla cu moaste si acolo...sfantul drag inimii mele, sfantul Nectarie al Eghinei.
Am trait o bucurie imensa sa-l stiu acolo si mai ales, sa constat inca odata ca indiferent de cum traim noi, cat de rataciti, preocupati de viata noastra, de durerile si bucuriile noastre, ei, monahii si monahiile stau in biserici, uneori in frig, alteori in caldura, cel mai adesea in intuneric si se roaga pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre.
Sigur, ieri nimeni din familia mea nu a ingenunchiat la icoane sa se roage pentru mine, nici macar eu nu am facut-o, avand ca pretext piciorul inca nevindecat complet, dar ei, au ingenunchiat si au cerut mila Maicii Domnului pentru mine.
Cum vom putea sa rasplatim asta vreodata? Sfintiindu-ne, spune Parintele, dar... e atat de greu!
Am plecat, noi considerand ca este tarziu, monahul ramanand insa alaturi de sfintele moaste si sfintele icoane, rugandu-se pentru noi. Iar poarta manastirii a ramas deschisa asteptandu-i si pe altii, poate mai rugatori decat noi, nu doar turisti!
Am pasit cu emotie sfanta in biserica, parintele cu care eram a intrat grabit si a iesit cu un calugar care s-a inclinat spre mine la salutul meu. In biserica, la ceasul acela de seara, un calugar, singur, la strana, citea...se ruga pentru noi. "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi!"
Nimeni acolo, doar noi, trei femei si un copil. Ne-am inchinat la icoane, in intuneric, am descoperit racla cu moaste si acolo...sfantul drag inimii mele, sfantul Nectarie al Eghinei.
Am trait o bucurie imensa sa-l stiu acolo si mai ales, sa constat inca odata ca indiferent de cum traim noi, cat de rataciti, preocupati de viata noastra, de durerile si bucuriile noastre, ei, monahii si monahiile stau in biserici, uneori in frig, alteori in caldura, cel mai adesea in intuneric si se roaga pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre.
Sigur, ieri nimeni din familia mea nu a ingenunchiat la icoane sa se roage pentru mine, nici macar eu nu am facut-o, avand ca pretext piciorul inca nevindecat complet, dar ei, au ingenunchiat si au cerut mila Maicii Domnului pentru mine.
Cum vom putea sa rasplatim asta vreodata? Sfintiindu-ne, spune Parintele, dar... e atat de greu!
Am plecat, noi considerand ca este tarziu, monahul ramanand insa alaturi de sfintele moaste si sfintele icoane, rugandu-se pentru noi. Iar poarta manastirii a ramas deschisa asteptandu-i si pe altii, poate mai rugatori decat noi, nu doar turisti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu