Regret ca nu am nimic, niciun instrument cu care sa inregistrez, iar telefonul mobil ma depaseste prin multime lucrurilor pe care teoretic stiu ca le face, astfel incat nu-l folosesc decat pentru a vorbi, asa incat am pierdut multe vorbe spuse de oamenii pe care Dumnezeu ii aduce aproape de mine.
Pastrez insa mult timp sentimentele diverse de bucurie sau de intristare pe care cuvantul de folos il da sufletului meu.
Am ajuns seara tarziu, foarte tarziu la Dorna Arini, drumul nostru continuase spre Radauti, acolo vizitasem Manastirea Bogdana, poate cel mai zguduitor loc din tot ce am vazut in acest pelerinajDar despre asta am sa scriu intr-un alt moment, am vizitat Suceava si ne-am inchinat la racla cu moaste ale Sf Ioan cel nou de la Suceava, si seara tarziu ...inapoi la casa noastra de la Dorna Arini.
Deja era casa noastra, casa insemnand nu locul in care ne lasam bagajele ci locul in care un Parinte te asteapta.Si pe noi ne astepta Parintele!Maicile ne pregatisera mancarea de seara, indestulata si foarte buna, asa cum li-se cuvine pelerinilor obositi, avand insa banuiala ca...ele, deoarece urma duminica, ajunasera cu multe ore inainte.
Am mers apoi in biserica, pentru mult asteptata intalnire cu Parintele.
Cred ca e mai usor sa fii ingaduitor cu cei care nu-ti sunt fii duhovnicesti, e mai usor sa iubesti pe cei carora nu le stii pacatele, nu cunosti noroiul din sufletele lor si iadul in care traiesc.
Cred ca este asa, dar poate fi si o ispita, gandul acesta. Cert este ca primirea pe care ne-a facut-o. blandetea si atentia Parintelui sunt daruri pe care nu le castig usor.Stiu, stiu, nu le merit! Intr-un fel, pentru multimea pacatelor mele, nu le merit, dar...sunt creatia lui Dumnezeu si sunt iubirea Lui, si pentru scanteia divina care este si in sufletul meu, merit mila si grija tuturor.Acest lucru, cred ca trebuie sa-l gandim si sa-l simtim fiecare din noi, pentru fiecare om care ne iese in cale, indiferent de pacatele lui, indiferent de chipul lui...Nu stiti cat de mult ma iubeste, Dumnezeu! Eu stiu...eu simt iubirea Lui, in ochii Parintilor, in mana stransa a copiilor in podul palmei mele, in pasarile care vin la geamul meu, in soarele care mi-se strecoara bland acum in camera aceasta si cade pe calculatorul meu...
Asa am simtit iubirea lui Dumnezeu in intalnirea cu Parintele Gavriil.Scriam undeva in prima postare despre acest pelerinaj, ca purtam in inima o mare tristete...cineva, pentru socoteli stiute de Dumnezeu, ma calcase pe suflet, imi aratase iar coltul acela de iad existent in mine, pe care drept e ca ar trebui sa-l vad mereu, dar pe care eu acum il vazusem cu un soi de deznadejdie.Am vorbit despre asta! Am vorbit despre copii...Am vorbit despre lucruri comune, mirandu-ma, ca pot avea si acum dupa atatia ani lucruri comune cu Parintele Gavriil si discutand, am inteles, ca inima Parintelui a ramas in Baraganul nostru arid, sufocant de caldura si praf, jumatate de an si geros alta jumatate, ca dincolo de frumusetea plaiurilor Bucovinene si a locului minunat unde slujeste, inima Parintelui este la noi, acolo, in Baragan.Si tocmai pentru inima aceea lasata la noi, Parintele are si iubirea noastra.
Minunate clipe!
Din pacate pentru noi, ziua urmatoare, desi era duminica, urma sa plecam foarte devreme spre Iasi,la Cuvioasa Parascheva si apoi spre casa.Deci ziua nu cuprindea decat...Acatistul Mantuitorului nostru Iisus Hristos! Fara sfanta liturghie! Si am gandit atunci ca pierderea pe care o voi suferi va fi imensa, ca voi da iar socoteala pentru asta...ca nu e bine, ca nu e firesc...Dar, nu puteam ramane acolo, nu puteam sa schimb nimic dintr-un program deja facut, asa incat, abia la ora 8 dimineata am fost in biserica.
Biserica era aproape plina si Parintele la altar, primea pomelnicele si binecuvanta fiecare om in parte, cu zambet sincer, nu zambet automat, si privire care te separa din multime.
Am ascultat Acatistul plangand.Vocele Parintilor care ne conduceau pe noi pelerinii, voci minunate, cantand cu evlavie cuvinte si mai minunate.Cum poti sa nu plangi la astfel de momente?Inca nu stiu! Si oricum ma rog ca starea mea de pocainta sa nu se termine inainte de moartea mea!
Apoi Parintele a iesit si a anuntat credinciosii din grupul nostru, spovediti seara sa se apropie pentru a-i impartasi.
Dupa acest moment extraordinar,maica stareta a adus analogul si Parintele Gavriil a iesit si a pus Sfanta Evanghelie pe el.
- Iubitilor, pentru ca sunteti pelerini si astazi nu veti sta la sfanta liturghie am sa va citesc intai evanghelia zilei si am sa va spun pe scurt ceea ce voi spune astazi in predica, pentru a pune si in inimile voastre cateva cuvinte de folos:
“Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret, a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si, sezand in corabie, invata, din ea, multimile. Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti. Raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele. Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde. Iar Simon Petru (acum e numit deplin: Simon Petru), vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni. Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El” (Luca 5, 1-11).
Apoi Parintele ne-a vorbit pe scurt despre Pescuirea minunata a Mantuitorului, prilej de chemare sfanta pentru Sfantul Apostol Pavel si cei impreuna cu el, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedei, chemare pentru a deveni pescari de oameni.:''Si tragand corabiile la uscat, au lasat totul si au mers dupa El".Promisiunea facuta de Mantuitor lui Petru"Nu te teme.De acum te voi face pescar de oameni" se adreseaza tuturor apostolilor, pentru ca toti cei 12 Apostoli au castigat multimi de oameni, prin mreaja Cuvantului, care aduna oamenii pentru Imparatia cerurilor.
Si in contextul acesta Parintele ne-a vorbit de ieftinirea cuvantului dat, de promisiunile neonorate si de viclenia oamenilor, atragandu-ne atentia ca binevestirea Cuvantului lui Dumnezeu se realizeaza atat prin cuvantul credintei dar si prin faptele iubirii milostive, vindecatoare de boli, de suferinte.Parintele ne-a spus si eu am simtit ca si de data acesta cuvantul sau vine spre mine, ca deznadejdea nu are ce cauta la un om credincios, ca trebuie sa luptam cu ea si sa ne amintim permanent iubirea totala a Mantuitorului.
Pornind de la cuvantul Mantuitorului"Mana la adanc si lasati in jos mrejele voastre ca sa pescuiti",Parintele ne-a spus ca Dumnezeu este flamand de noi, dar noi nu stim ce sa-i dam lui Dumnezeu, pentru ca nu stim unde sa cautam.Marea harului se loveste de mainile noastre intinse ca niste stanci, inclestate, maini care cersind s-au inclestat de lume, cu palmele deschise, nepregatite sa prinda mana lui Dumnezeu.Cerem lui Dumnezeu, ne rugam pentru fapte marunte, mici implinirii lumesti, uitand ca trebuie sa ne rugam pentru mantuirea noastra si a celor de langa noi, ca fara faptele iubirii jertfelnice nimic nu conteaza. Marturiseam cuiva aseara ca e greu la inceputurile duhovniciei si spuneam ca eu nici macar nu am ajuns la aceste inceputuri si explicam rolul mare al pelerinajului duhovnicesc."
Parintele ne-a vorbit apoi de faptele de mare jertfa ale martirilor neamului nostru, despre preotul Dumitru Bejan, despre Ilarion Felea care si-a lasat moastele in antimisul neamului romanesc, lagarul de la Aiud, exemple vii inca peste ani, de iubire a lui Dumnezeu.
Finalul cuvantului Parintelui a fost despre apostazie iar indemnul a fost de a ne pregati in sensul faptelor bune, de a fi permanent pregatiti, spunadu-ne ca incurajare ca prezenta noastra in biserica traitoare a lui Dumnezeu inseamna un pas mare spre mantuirea noastra si indemnandu-ne sa-l punem in inima noastra pe Iisus Hristos, Mantuitorul si Izbavitorul noastru.
Ne-a binecuvantat cu lacrimi in voce si noi ...ni-s-au umezit ochii si inimile .Momentele despartirii sunt grele pentru toti.Ne-am luat bagajele, Parintele intors cu spatele la noi dadea drumul Sfintei liturghii...din pacate, atat urma sa fie acum...Am iesit afara sa ne ducem spre autocar si dintr-odata usa altarului s-a deschis si Parintele a iesit in lumina! Un ultim zambet si o noua binecuvantare!
Oricat de greu a fost in acea zi, una din putinele zile fara sfanta liturghie pentru mine din ultimii patru ani si 9 luni, oricata oboseala stransesem...a urmat o zi linistita si calma.Alaturi, doamna delicata care ma insotise, impartasita de Parinte, s-a linistit si s-a retras in rugaciune pentru sora sa atat de bolnava.A avut un moment cand nepoata a anuntat-o ca deja se sufoca foarte rau, ca simte clipele numarate, noi eram atat de departe si doar rugaciunea ne putea duce la capul ei...am plecat ochii in carte si inima in suspin, am rotit in maini metaniile si am parcurs restul de drum, una lnga alta, cu nadejde si resemnare in hotararea lui Dumnezeu.Dar stiam ca acolo, la Dorna Arini cineva, Parintele Gavriil se roaga pentru noi si lumea toata.
PS. Si pentru ca astazi e ziua sfintie voastre, va rog sa primiti si de la mine urari de sanatate trupeasca si de sporire duhovniceasca(ma iertati, dar...nu vreau sa supar, spunand ca ati ajuns la desavarsire), Sfantul Antim Ivireanu sa va fie ocrotitor si povatuitor in toate.Si va doresc , Parinte drag, ca Dumnezeu sa randuiasca un timp in care sa va vad slujind iarasi aici, la manastirea atat de iubita de noi.La multi si binecuvantati ani! Maica Domnului sa va daruiasca bucurii!
