luni, 22 mai 2023

Dragostea

Exista oameni in viata noastra care ne sunt bucurie prin dragostea pe care ne-o poarta.A trai langa ei este a locui in pronaosul Raiului. Cu dragostea lor te mantuiesti, pentru ca viata lor este o rugaciune continua pentru tine si dragostea lor te face si pe tine bun. Asa ne sunt parintii si numai cativa oamenii din multimea cu care te intalnesti dea lungul vietii...

 Am cunoscut dragostea si am daruit dragoste...

 Lupta cea mare nu a fost sa-i iubesc pe copiii mei sau pe nepoti, pe cei botezati de mine, pe surori si pe parinti...Lupta mare nu e sa-i iubesc pe cei pe care nu-i cunosc si cu care prin diverse legaturi randuite de Domnul, ii vad in calea mea, indiferent de atitudinea lor, de mirosul frumos sau duhoarea  sufletelor lor...Lupta cea mare nu este nici sa-i iubesc pe cei care intemeiat,da, imi dau seama cand au dreptate,au fata de mine, o atitudine ostila! Lupta cea mare e sa-i iubesc desavarsit pe cei carora nu le-am produs niciun disconfort,niciun prejudiciu de niciun fel, dar ei ma urasc,sau poate urasc e prea mult spus, dar  imi fac rau prin toate caile pe care le gasesc deschise.

Dar simt ca Dragostea pe care o primesc, scade cu fiecare zi pe care o incep...si doare pentru ca nu stiu daca voi termina ziua...si lupt ca dragostea pe care o dau sa fie si mai mare tocmai pentru ca nu stiu daca voi termina ziua...

Il studiez pe Filip, micutul meu nepot  cu care cand avea trei ani si un pic, imediat dupa ce eu venisem de la Diveevo, am avut un dialog:

-Filip,te iubesc foarte mult!Dintre toti baietii de pe pamant, cel mai mult va iubesc  pe tine, pe tati si pe Lucian!

Credeam ca va fi fericit,dar el, micutul si inteleptul meu nepot, mi-a spus pe numele pe care ma striga atunci:

-BuicaEna, tu trebuie sa iubesti pe toti la fel! 

Si am stiut ca acest cuvant nu era al baietelului care invatase in primii trei ani ai vietii lui, dulceata tacerii!

Sa iubim pe toti la fel...Cat de greu! Cat de aproape imposibil! Si totusi au fost oameni care au reusit sa fie demni si iubitori pana si cu cei care ii torturau intelegand genunea din sufletele omului stapanit de intuneric..."In dragoste nu este frica;ci dragostea desavarsita izgoneste frica!"1.Ioan 4:8

E usor sa iubesti cand esti zavorat si nu vezi niciun chip,si numai din amintirea pe care le-o porti, simti ca ii iubesti pe toti cei pe care i-ai cunoscut,dar e greu cand esti aruncat in multime si lumea te devoreaza. Cred ca de aceia am preferat sa ma retrag din lume si cei care imi sunt aproape, sunt numai cativa... Ca sa-mi fie, in mod las, mai usor. Si simt ca nicio plata nu voi avea si  mai mult decat asta, simt ca lucrul acesta nu-i place lui Dumnezeu.

Pana si duhovniceste traiesc un timp in care cuvantul de folos mi-l iau din cartile, multele carti din preajma mea...Dar voi iesi! Da, voi iesi iar la drumul cel mare, la viata cu  provocarile ei! Voi reincepe sa umblu! Voi cauta multimile sa simt iarasi viata, ca parca multa moarte a fost, prea multa, prea peste multi ochi am tras voalul alb al despartirilor... Asa imi doresc,sa revin! Dar este greu, chiar imi este greu... Mi-am cumparat cateva rochii noi pline de flori, superbe in paginile site-urilor pe care le urmaresc destul de des. M-am bucurat comandandu-le si primindu-le! Am strabatut distanta de la exybox acasa cu cutiile in brate bucuroasa, dar in oglinda ele aratau altfel decat in imaginea de pe site...pentru ca nici macar eu nu seman cu mine asa cum ma stiu, dar cu fetele inalte de un metru optzeci de centimetri care le purtau in pozele frumoase ale site-urilor! Dar le voi purta cu drag pentru bucuria pe care mi-a dat-o momentul in care le-am luat.Parca undeva m-am reintalnit cu mine, femeia pe care Grig a iubit-o! M-am reintlnit cu visul despre mine...cu ceea ce as fi putut sa fiu daca viata mea nu s-ar fi sfarsit ca si a lui la 10 decembrie 2007...

Astazi m-am intalnit cu o persoana pe care nu am mai vazut-o de 15 ani. Eram in secretariatul biroului meu si l-am auzit iesind din biroul directorului general in care stiam ca este si nu am avut timp sa ma retrag, asa cum imi doream. Stiam ca va fi socat vazandu-ma: fusta neagra pana in pamant si sacou tot negru peste o bluza cu negru si alb, iar pe cap un batic negru...Stiam ... pentru ca de prea multe ori am vazut priviri ale oamenilor care nu m-au recunoscut pe strada...dar nu stiam ca socul poate fi atat de mare incat o persoana foarte, foarte civilizata sa intrebe de trei ori la rand:
-De ce asa?
Chiar, de ce asa? Pentru ca acesta e sufletul meu, un suflet in care atata culoare e cand e vorba de mine! Altfel sunt un om vesel,un om pozitiv.Iubesc campurile pline de rapita si abia astept macii si lavanda. Iubesc albastru cerurilor si verdele garaului primavara,iubesc albastru marii, iubesc imbracamintea colorata a tinerilor si chiar si rozul doamnelor in varsta cu care ma intersectez uneori...dar nu pot purta eu aceste culori! Chiar nu pot! Am incercat dar nici ele nu stau pe mine din cap pana la degetele  picioarelor.Nu vreau sa demonstrez nimic. Nici ca as fi mai plina de credinta si pocainta si nici ca as fi tanara... Sunt ceea ce sunt: o femeie care nu mai numara anii, o femeie al carui timp are o alta dimensiune" si a fost seara si a fost dimineata", ziua a doua, a treia, a saptea !Iubesc timpul acesta al odihnei inca active. Plec dimineata devreme la biserica mea, adica la manastire, traiesc cum pot liturghia, apoi vin la birou, lucrez cateva ore si astept ora la care deja ma intorc acasa la lecturile mele, la icoanele mele, la locul meu de rasfat duhovnicesc... mananc, beau ceai, vorbesc la telefon, ies pe balcon si privesc orasul. Se aprind si se sting luminile in blocurile de peste drum, masini tot mai putine strabat orasul care este de cateva luni un santier, coboara seara peste noi, noaptea se strecoara tiptil  si gata incepe iar"si a fost seara si a fost dimineata" Pana cand? Pana cand , Doamne?
Quo vadis? 
Da, o sa plec!Am sa incerc sa pasesc pe alte continente...am sa-mi implinesc dorinte vechi din anii adolescentei de a strabate alte tari... sa vad asfintitul de soare al altor munti... sa vad culoarea mea preferata, cea a rasaritului, peste alte locuri decat cele pe care le stiu mult prea bine...Nu pentru ca asta ar rezolva setea mea de Dumnezeu, ci pentru ca simt ca Dumnezeu, El insusi, vrea sa implineasca acestea si sigur imi va descoperi atunci care este scopul  pentru care trebuie sa ajung acolo.
Dar pentru toate voi lua in bagajul meu de urgenta Dragostea si Recunostinta pentru ca rugaciunea unor oameni fac posibile toate aceste lucruri... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu