" Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei înălţam visători la steaua
Singurătăţii."
Dupa moartea lui Grig, am devenit brusc, un om cu privirea in jos. Nu stiu de ce, sentimentul era ca nu puteam sa sustin privirea nimanui si nu aveam a spune nimanui povestea noastra,desi lumea fierbea de curiozitate...Cum a murit....de ce a murit...cand a murit...
Aceiasi orbire am avut-o si peste un an cand am intrat in catedrala in care slujea duhovnicul ! Vedeam altarul, peretii bisericii, catapeteazma, dar nu oamenii...Cred ca de aceia nu-mi amintesc cand am vazut-o! O femeie blonda, imbracata frumos si decent, tacuta, mereu in acelasi loc, alaturi de o alta doamna care parea ca ii este sora, dar ii era doar prietena...Apoi, candva,am inceput sa vorbim, eu vesnic nerabdatoare sa stiu ceea ce stiau ele, femeile crescute in biserica. Si am aflat ca si ea este vaduva si ea are doi copii... si mi-a fost draga nu numai pentru asemanarea vietilor noastre, cat pentru linistea, blandetea ei, seriozitatea si neamestecarea in vesnicele conflicte de acolo...
Dupa cativa ani, vreo patru,urmandu-l pe Parinte, ne-am mutat la manastirea Radu Negru, apoi la schitul cu nume de mama, care ne-a adunat sub aripi, atat cat a putut, atat cat am putut...
Statea in acelasi loc, undeva in spatele bisericii, nemiscata, ea cu rugaciunea ei care cuprindea viata si moartea... Am fost impreuna de multe ori in masina care ne ducea de sarbatori si duminica devreme la schit...Am fost la slujbe, ne-a cuminecat din acelasi potir...Am fost la privegheri de toata noaptea...Iubea slujbele bisericii dar si viata care ii daruia chiar si acum, in toamna vietii ei, bucurii: nunta baiatului, nasterea nepoatei, cresterea ei...
Candva, acum vreo trei ani ne-am intalnit acolo,la schit...ea dormise in casa in care se adunau femeile, eu dormisem in sat, la Gica...dar ne-am adunat in biserica, la slujbe, cu Antonia, cu Atanasia... si ne-am bucurat sa fim impreuna... Era sambata dimineata,era slujba utreniei si Parintele mi-a cerut cu un semn sa spun psalmul 50. Si eu l-am spus, asa ca pentru mine si Domnul, si le-am simtit emotionate dureros si nu am mai putut continua ca si cand un hau s-a deschis in calea mea si am cazut in el, fara sa ma pot reintoarce in punctul in care eram... Am planuit in ziua aceia sa revenim toate trei si sa stam acolo fie si cateva zile... sa stam la slujbe... sa mergem cu caprele... sa tacem si doar sa ne zambim... sa fim impreuna... Nu, moartea noastra nu avea loc inca in viata aceasta, in acest timp prezent ...Mai aveam de trait...mai aveam de invatat...mai aveam sa iubim...
Pe drumuri diferite am plecat eu, ea a ramas acolo, langa mana Parintelui si revederea noastra a fost rara, foarte rara, apoi din august, eu m-am retras si mai mult in chilia mea.In octombrie m-am imbolnavit eu... sunt patru luni de cand eu nu sunt eu...duc sub invelisul trupului meu o femeie greoaie si un suflet trist... Invat sa mor ...Da, voi muri dar acum traiesc! Prilej de bucurie in rugaciune, in intalnirea oamenilor care imi sunt dragi, in impacare cu cei care din binecuvantate pricini au fost sau inca mai sunt suparati...privesc cerul nu ca pe ceva diferit in alt loc,ci ca pe un loc in care ma voi duce... da, invat sa mor , dar sa mor eu, nu altii!
Si ieri am aflat ca a murit ea!
Femeia blonda si blanda, femeia linistita si discreta din biserica in care am invata sa ma inchin ...
Nu stiu daca a invatat sa moara!Imi doresc sa fi invatat !Pentru ca pleaca prima dintre noi, cele care am format obstea de femei care nu au fost maici, dar au trait si traiesc ca si cand sunt...In inima ei, in viata ei L-a urmat pe Hristos, spre El a mers, pas cu pas, dar pasi masurati, constienti, fermi, fara caderi, fara rataciri...Slava lui Dumnezeu !
Sunt bucuroasa ca am cunoscut-o! Dau slava lui Dumnezeu pentru ca a apropiat drumurile noastre pamantesti si imi doresc, da, ii cer lui Dumnezeu sa o gasesc in Imparatia Lui, asteptandu-ne luminoasa, senina, cu chip ingeresc, tinand in mana un manunchi de ghiocei... draga noastra atat de draga...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu