Am trecut peste inca o despartire. O femeie tanara, inca tanara, a plecat la Domnul, desi se parea ca isi gasise scopul vietii, in ceea ce traia.A murit tanara, stiind ca moare spre Inviere!
Mereu ne despartim! Viata mea este marcata de multe despartiri ...unul cate unul,prin alegere proprie sau prin moarte,au plecat de langa mine prieteni,colegi,membrii ai familiei, cunoscuti...Ma inspaimanta despartirile, cand oamenii aleg sa se desparta in aceasta viata! Despartirile sunt pentru mine ca o moarte care nu este spre Inviere!
Si cu toate acestea si eu am parasit in viata mea destul de mult!Desi am tras de toate "relatiile" facandu-ma ca nu vad nimic in neregula sau cand vedeam, gaseam scuze, motive pentru rautate si neiubire, din dorinta ca lucrurile sa continuie. Pentru ca nu-mi plac despartirile. Mi-e greu sa duc durerea sfarsitului! Si de aceia trag, trag ca lucrurile sa mearga cumva...Poate nu numai de teama durerii, ci si pentru ca ma stiu, ca de cele mai multe ori, atunci cand plec, nu ma mai intorc! Desi mi-e dor! Dar si dorul, cand sunt inecata de dezamagiri, trece!Cand beau paharul durerii pana la capat, vine uitarea! Da,mie Dumnezeu imi trimite uitarea si nu-mi mai este dor, pentru ca uit! Dar pana la uitare...pana la uitare, totdeauna am trecut prin iadul despartirilor!
Zile trecute povesteam cuiva despre barbatul care m-a parasit la 20 si ceva de ani!Si am constatat ca, desi imi aminteam cate ceva din povestea aceia,lucrurile frumoase nu mi le aminteam decat estompat...in schimb imi aminteam cum omul acela m-a facut sa ma simt! Ingrozitor de trist! Iar peste ani avea sa spuna ca nimic in viata lui nu a contat cat mine! Si atunci... de ce oare ne place sa ne ranim, sa ne pedepsim pentru ca celalalt nu este asa cum ne avantajeaza pe noi? Nu am reusit sa inteleg!
Am strabatut lumea si am ramas cu multe din aceasta lume! Sunt amintiri pe care nimeni nu mi le poate lua, nici macar cei care locuiesc aceasta lume si acum imi refuza accesul la ea! Amintirile nu vor muri nici macar odata cu mine, nu vor muri in mine toate cantarile, toata bucuria pe care am trait-o acolo, nici macar durerea nu va muri, iar rugaciunea pe care candva am spus-o, ma va insoti ...
Lumea...oamenii... fiecare cu neputintele lui si eu cu ale mele...
Vom muri intr-o zi ! Cu totii vom muri si eu poate prima dintre toti! Si ce vom lua cu noi? Ce voi lua eu cu mine? Cu ce ma voi prezenta la Judecata? Doar dragostea! Doar iubirea pe care o am pentru toti, fie ca m-au bucurat si m-au iubit, fie ca m-au ranit si m-au urat! Am bucuria aceasta ca acum, in acest timp al vietii mele, nimic nu ma desparte sufleteste de nimeni, chiar daca unii se despart de mine! Si le respect hotararea!Daca as putea si eu as face-o!M-as desparti de mine! M-as lasa un pic departe, pana as invata ca viata e mai mult decat a darui bucati din viata ta, bucati din inima ta, crezand ca dand, oamenii te vor accepta!Unor oameni poti sa le dai tot ce ai: inima ta, viata ta ! Poti sa dai oricat si nu poti obtine nimic,doar un rastimp pana cand oamenii aceia te vor arunca!Un an sau doi sau noua, sau doisprezece... dar te vor arunca!Dar asta nu inseamna ca ai justificare ca tu sa nu iubesti chiar si pe acela sau pe altul si sa nu-l respecti. Iubirea adevarata a aproapelui tau incepe cand nu mai astepti nimic!
Darurile de la Dumnezeu sunt multe, trebuie insa sa ai rabdare sa le intelegi...
Grig m-a iubit inainte ca eu sa-l iubesc...Atat cat a putut inima lui! Nici un gram mai mult sau mai putin! Ma scula din somn sa-mi arate luna, pentru ca a iubit luna mai mult decat pe mine! Luna pe care se odihneste asteptand ca eu sa ma alatur lui...
Eu l-am iubit total abia cand l-am pierdut,cand el nu-mi mai putea da nimic! Si iubirea aceasta m-a ajutat sa traiesc asa cum am facut-o si o fac! Intr-un univers in care eu am fost si sunt fara niciun machiaj, un om simplu care nu mai are asteptari de la altii!
Trecem prin ispite si suparari, prin despartiri si goniri ca sa ne lepadam de noi insine si sa ne punem nadejdea doar in Dumnezeu. Golindu-ne de iubirile pamantesti, lumesti, vremelnice, ne umplem de prezenta lui Dumnezeu si a celor pe care cu adevarat ii iubim, tocmai pentru ca nu asteptam nimic de la ei!
Privesc cerul acestei zile! Si pentru prima data in viata mea, de la fereastra biroului meu, cerul este asemenea cu toate cerurile pe care le-am privit vreodata! Si nu-mi mai este dor nici de Arizona, nici de Diveevo si nici de Closca. Nici macar de cerul copilariei mele sub care, mama la soba de tara, incalzea laptele pe care il mancam cu paine din farfurie adanca!Lumea toata pe care am strabatut-o este in mine si toate aceste ceruri se oglindesc in ochii mei cu dragoste, fara lacrimi si fara regret!
Da,daca suntem pregatiti sa Inviem, moartea este o binecuvantare! Dar cata durere si cat de greu sa parcurgi acest drum la capatul caruia este atata splendoare...Sub pasii tot mai greoi, glod si pietris, calcaiele imi sunt lovite de urzici... e frig si e tarziu...pe drum e o singura umbra, a mea... Dar stiu ca Cineva in ciuda acestor blesteme, ma iarta pentru ca sunt vinovata fara vina...Si mai stiu ca Dumnezeu nu e om!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu