miercuri, 29 ianuarie 2020

Rasarit in amurg

Am avut doua zile grele...negre...zile ca o noapte profunda, fara luceafar, fara stele...
De peste tot batea ploaia, dar o ploaie deloc hranitoare. Ca si cand ploaia vestea un taifun ce avea sa mature tot ...Nu mai simteam decat o durere imensa ...m-as fi intins pe jos sa treaca peste mine toate  si chiar au trecut!
 Intr-o clinica medicala,o duduita, fina, ca un portelan bun, a fost deranjata de baticul meu...de chipul meu , de ceea ce era aparent linistea chipului meu in fata tragediilor... de Biblia din geanta mea! Asta o ardea cel mai tare! Stia, nu stiu cum, sau stiu, dar nu pot scrie, ce am in geanta si toate o ingrozeau...atat de mult incat mi-a aruncat actele pe care mi le "datora" semnate si parafate numai sa plec mai repede din fata ei! Si as fi plecat,locul meu era in mijlocul taifunului, nu ma puteam sustrage si nici nu voiam sa o fac...
Si am trait asa,cateva zile  in noaptea aceasta ... 
Am strigat-o pe mama! Am strigat-o pe Ina!
Ele doua au fost femeile pe care eu m-am sprijinit cel mai mult in viata mea si numai Ina ar fi stiut ce sa-mi spuna... Ieri dimineata m-am trezit dintr-un vis cu varul meu drag, cel mai drag dintre dragi, Doru, mort si el acum cateva luni, aratandu-mi casa lui cu gard inalt... Dar totul ne despartea! Ca si cand nici eu nu puteam intra, nici el veni!
Si am plans din senin pentru lucruri banale ...pana cand au secat lacrimile...Mi-am sters obrajii si nasul si am  citit
" Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
 Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?"
.........................................................................................................................................................

"Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă."
Stiam ca ma aude ... stiam ...dar nu stiam daca voi primi un raspuns...voiam mai mult curaj in a duce durerea...
Cine sunt eu? Cat merit eu? Aproape mi-e teama si sa spun ceva... O viata de cersit, o existenta de cersator..."Da, Doamne!"
As vrea ca viata mea sa fie o viata in care sa multumesc mai mult decat sa cer! Sa multumesc pentru familia mea, pentru casa mea, pentru prietenii minunati pe care ii am, pentru locul de munca, pentru calatorii si toate oportunitatile pe care Domnul le pune in calea mea... Dar toate acestea par ca avandu-le si atunci cer ceea ce nu avem, ceea ce nu mai avem... Pentru ca am risipit viata noastra, traind nu tocmai cum ar fi trebuit...
Si am reinceput plansul si jeluitul...
Inca o noapte...inca jumatate de zi...
Si apoi ...o boare de aer proaspat a venit peste mine...o veste care a adus rasaritul in miezul zilei.Si cu maini iuti am prins  vestea si am privit rasaritul acesta la inceputul amurgului nostru...
 E inca bine, Doamne, e inca bine!Multumesc ca esti aici..."Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta."
Si Tu nu m-ai lasat...cred, Doamne, ca inca voi mai vedea cu cei dragi, bunatatile Tale, in pamantul celor vii!
Chiar daca e amurg...chiar daca e amurg, cu parul meu  alb, nins aproape tot,cu ochi inlacrimati,cu chip incercanat, dar zambitor, cu Tine, alaturi Doamne, traiesc rasaritul acesta...da,acest superb  rasarit, in amurgul vietii mele!










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu