vineri, 10 ianuarie 2020

Prima liturghie

Aleg aproape totdeauna sa traiesc bucuria. Bucuria de a fi cu oameni dragi. Bucuria de a merge la serviciu. Bucuria de a saruta poarta manastirii in care intru zilnic. Bucuria de a privi cerul, soarele , luna si uneori, daca le zaresc, stele... 
Uitasem ca eu ii aratam, cand era mai mic, cerul lui Filip...
Totdeauna Grig imi arata cerul. Simtea o fascinatie  pentru cer, pentru stele, pentru luna...si cunostea o multime de lucruri...Uneori ma trezea noaptea si ma ducea pe balconul apartamentului nostru aflat sus, la etajul 4 si imi arata luna...Si eu i-am arata luna lui Filip...Acum mi-o arata el si zice:
-Uite ce frumoasa este! 
Ne intorceam din oras, George plangea, fara sa vrea sa fie consolat, dupa mama lui care nu era cu noi si el i-a zis:
-Nu plange, micutule, ca vine mama mai talziu!Sisisisisi... 
Si George a tacut in secunda aceia avand incredere in fratele lui mai mare!
Apoi mi-a aratat mie luna mare ...
Poate mosteneste dela bunicul patern fascinatia pentru cer, iar de la mine... exercitiul credintei! Credinta  este doar dar al lui Dumnezeu...
Duminica a cerut, dupa ce a primit sfanta impartasanie, sa ramana cu mine la slujba, desi i-am spus ca dureaza mult si eu voi ramane pana la sfarsit...Si a ramas!
L-am asezat in strana pe care Dumnezeu ne-a dat-o, a noastra sa fie in duminica dinaintea Botezului Domnului si acolo a stat fericit...A mancat anafura si a privit in jur...

L-am dus in fata aproape de solee, cand s-a citit apostolul...Acesta!Providential...proniator... Epistola a doua catre Timotei cap 4/5-8
"5. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!
6. Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat.
7. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.
8. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui"
Ca si cand ii transmiteam nepotului meu,"slujba" mea , eu , nevrednic ucenic al lui Hristos... 

Cand s-a citit pericopa evanghelica, desi stiam ca nu este tocmai conform canoanelor sinodale, i-am zis sa ingenunchem si cand parintele care era de rand, l-a vazut asa mic, in genunchi in fata analogului pe care era Evanghelia , a lacrimat...
Aceasta a fost  pericopa evanghelica citita duminica...

Capitolul 1
1. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
2. Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.
3. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
4. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
5. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
7. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.(Evanghelia dupa Marcu )
Ii povestisem seara exact Botezul Domnului , aratandu-i in biblia ilustrata imagini de la Iordan:
-Eu am fost la Iordan!- i-am spus
-Si eu vreau sa merg unde ai fost tu...
Marea lui dorinta de a calca pe urmele mele , ale acestor ultimi ani ai vietii mele.
Am stat , inainte sa plecam , afara si el a dat ocol bisericii , asa cum face de cand a pasit in picioare...





Curtea bisericii este un loc cu care el este obisnuit...Si pentru el, Biserica inseamna acasa, fiu al Ei fiind prin botez,pomenirea la proscomidie si toate slujbele si mai ales prin  deasa impartasanie... 
Si i-am explicat in curtea bisericii, langa usa care duce la sfantul altar, cum Duhul in chip de porumbel a coborat peste Iisus Hristos si cum el se coboara si peste noi si poposeste in inimile celor buni, in inimile in care se odihneste Hristos...
Si el a ridicat capul si a privit Cerul Inalt , ca si cum , prin Harul lui Dumnezeu stia, vazuse, simtise...



Este o perioada grea pentru familia noastra...suferinta este o stare permanenta a inimilor noastre , dar eu privindu-l pe Filip, petrecand cu el prima liturghie,  am trait o mare bucurie ! Si am inteles, abia acum  am inteles, ca bucuria nu este absenta suferintei, ci prezenta lui Dumnezeu in viata ta.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu