sâmbătă, 3 noiembrie 2018

America....America ...America- Raiul din Arizona partea I

Uneori ca sa ajungi intr-un loc trebuie sa astepti multi ani, poate chiar zeci... uneori se poate implini un vis repede, alteori "visul"poate fi atat de maret, incat nu se implineste niciodata si tu stii, traiesti cu nostalgia  a ceva ce nu a fost si nici nu va fi...si desi ai tot, parca ceva lipseste...
Mie, America mi s-a parut totdeauna un vis imposibil de indeplinit si apoi,in anii din urma, nici nu m-am gandit ca as putea ajunge si nu gaseam nici motivul...
Pana cand, acum doi ani, Raluca a inceput sa-mi povesteasca de Arizona si Platina... Si chiar daca Arizona nu insemna pentru mine mare lucru, Platina era Cuviosul Serafim Rose si  asta insemna enorm... Si am inceput sa ma gandesc si sa caut variante sa merg...dar parea atat de departe, atat de greu, atat de costisitor financiar, incat am crezut ca nu voi merge niciodata...
Dar drumul meu spre Rusia in vara si Sfantul Serafim de Sarov, au facut posibila implinirea unui gand...
Dupa pelerinajul din Rusia, am luat binecuvantare de la duhovnicul meu si de la povatuitorul meu, parintele pustnic,sa plec in America.
In mod suprinzator, amandoi, desi sfintiile lor nu parasesc locurile lor de pusnicie cu anii,au zis acelasi cuvant:
-Mergeti!
 Am aplicat pentru viza pentru America...am fost la interviu,am primit viza pentru 10 ani, Ruxandra imi cumparase  bilete de avion dus/intors ... S-a nascut George...L-am leganat putin...


Am luat un mic bagaj, ceaslovul si cateva carti scrise de parintii 
Efrem  Filoteitul si Serafim Rose, sfantul Ioan Maximovici
si am plecat la drum...
Nicicand nu am trait intr-un pelerinaj atatea incercari.
Inainte sa ajung la aeroport,noaptea, soferul de taxi cu care am plecat,a avut un comportament dubios, in sensul ca motivand ca nu stie unde este aeroportul Otopeni,ca nu-i merge aplicatia de harti  pe telefon, incerca sa ma duca pe drumuri laturalnice, in afara Bucurestiului, in cealalta parte a aeroportului. Abia cand i-am spus ca fiica mea urmareste cursa si vreau sa ma duca inapoi pe strada de unde ma luase, a intors si m-a readus acasa...
Nu sunt un om fricos, dar recunosc ca mi-a luat cateva ore sa-mi treaca tremuratul interior pe care l-am trait, simtind pericolul ...  
Dar am ajuns la Paris...




si de la Paris... spre Los Angeles... Avion mare...zece ore de zbor urmarit pe ecranul din fata mea...



O grija permaneta a stewardezei sa ma simt bine si  mereu indestulata trupeste:mancare, sucuri, apa, covrigi, biscuiti, servetele, pernuta, paturica...
Am motait uneori tinand in mana metania si intr-un vis scurt, m-am vazut fetita de vreo 10 ani si un monah cu barba lunga ma binecuvanta... si am stiut, nu stiu sa spun cum, ca parintele Efrem ne asteapta si binecuvinteaza drumul nostru, asa cum binecuvantase sufletul celei care, candva,  fusese  un copil curat...
In aceiasi zi, spre seara am ajuns la Los Angeles.Pentru ca era deja pe un alt fus orar...
Nu am sa uit niciodata emotiile pe care le-am avut la ajungerea acolo, dar si bucuria imensa...


si cand am pasit pe pamantul Americii...dupa trecerea formalitatilor vamale...

si apoi am plecat la drum lung spre Arizona, primul punct al calatoriei noastre.
Cand am luat masina inchiriata nu am plecat fara rugaciunea de calatorie si rugaciune la Maica Domnului.Iar cand au fost terminate si soferul a inchinat drumul din fata noastra,pe bord a aparut anuntul ca trebuie facuta revizia masinii...am schimbat masina ceea ce a fost   cel mai bun lucru pe care il puteam face.Daca apucam sa plecam cu ea la drum si se semnaliza la drum revizia,chiar si numai dupa 60 de minute, lucrurile se incurcau foarte mult.
Noapte lunga, dupa alta noapte in avion... Doua ore si jumatate ne-au trebuit ca sa putem iesi din Los Angeles, asta pe o autostrada cu cinci benzi de circulatie numai intr-un sens!
Am trecut prin ploaie torentiala, atat de mare, incat stergatoarele nu faceau fata, am strabatut un drum lung, intr-o noapte ce parea fara sfarsit ...






Am vazut insa soarele rasarind in departari...

si cactusi imensi, de multi metri...
si dupa 10 ore de condus, cu o singura pauza, am ajuns la poarta Manastirii Sfantul Antonie Cel Mare ...Si acolo, in poarta ne astepta un calugar... radea spre noi si noi am coborat greoi din masina si radeam la el...
-Doamne cum sa-i spun eu in engleza "Doamne, ajuta?"-mi-am zis 
Si monahul pastrandu-si zambetul pe chip mi-a spus:
-Doamne, ajuta!Bine ati venit!
In limba romana !
Desigur, mai tarziu am pus cap la cap ceea ce stiam, ca eram anuntati ca vom sosi dimineata din Romania si probabil parintele staret il trimisese sa astepte pelerinii romani.
Sfintia sa avea sa fie primul inger trimis sa ne ajute. Cel care ne-a dat primul zambet, primul "Bine ati venit!" Prima hrana , cate o banana cu gust desavarsit!








In departare se vedea soarele rasarind si-n noi, inflorea bucuria ajungerii undeva,acolo unde era atat de mare, sfintenia.





Părintele Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutându-l pe tatăl său în atelierul de tâmplărie, dar încercând să urmeze şi vieții smerite a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. Încă de la vârsta de 14 ani a dorit să devină călugăr, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său părintele Efrem din Volos, ucenic al Stareţului Iosif Isihastul.


De îndată ce termina lucrul, mama sa îl lua împreună cu ea şi mergeau la biserică pentru slujbe şi la părintele Efrem pentru Spovedanie. Iar el le vorbea despre nestatornicia vieţii, despre dragostea lui Dumnezeu, despre spovedanie, Rugăciunea minţii, despre lacrimi, despre Stareţul Iosif şi Sfântul Munte.

În toamna anului 1947, la vârsta de 19 ani, tânărul Ioan primeşte binecuvântarea duhovnicului său de a merge în Sfântul Munte pentru a urma viaţa monahală.

Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Părintelui Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în anul 1948, dându-i numele de Efrem. Mai apoi, a fost hirotonit diacon și apoi preot. Viaţa în obştea cuviosului Iosif era una de nevoinţă aspră, iar părinte Efrem a înaintat foarte mult în viaţa duhovnicească sub călăuzirea sfântului său stareţ.


După adormirea cuviosului Iosif în 1959, părintele Efrem a continuat să trăiască în nevoinţă aspră la Nea Skiti până în anul 1973, când a fost chemat stareţ al Sfintei Mănăstiri Filoteu. Aici el a reuşit în scurtă vreme să reînnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii. Datorită reputaţiei stareţului, obştea mănăstirii a crescut foarte repede. Sinaxa stareţilor din Sfântul Munte i-a cerut părintelui Efrem să se implice în reînnoirea vieţii duhovniceşti a mai multor mănăstiri din Sântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume Xiropotamu, Konstamonitu şi Karakalu. Toate aceste mănăstiri se află încă sub călăuzirea sa duhovnicească. Pe lângă aceste mănăstiri din Athos, şi alte mănăstiri din Grecia se mai află sub călăuzirea duhovnicească a stareţului Efrem, între care amintim mănăstirea Înaintemergătorului Ioan din Serres, mănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea din Portaria (Volos) şi cea a Sfântului Arhanghel Mihail – oficial un metoc din insula Thasos al mănăstirii Filotheu.


Arhimandritul Efrem Filotheitul este cunoscut ca un adevărat stareţ athonit, având mii de fii duhovniceşti în întreaga lume: monahi, clerici şi laici. Este considerat a fi cel dintâi care a întemeiat o mănăstire după tipic athonit pe pământ american. Începând cu anul 2005, stareţul Efrem s-a mutat în Statele Unite ale Americii unde a întemeiat 19 mănăstiri (atât de maici cât şi de călugări), toate în jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi Canada. Astăzi vieţuieşte la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona. SURSA https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/parintele-efrem-filotheitul

Era deci sambata dimineata,lumea se odihnea dupa slujba de noapte care abia se terminase.
Parintele monah ne-a dus, intai pe mine in arhondaricul in care erau doamnele, apoi pe insotitorii mei, unde erau gazduiti barbatii ...
 Am avut un pat liber, Mary, evreica minunata careia  aveam sa-i  spun mereu:
- Mary ,i love you!
Al doilea inger trimis de Dumnezeu, m-a ajutat sa fac patul in care urma sa dorm.

Lenjeriile erau curate si aerisite, si m-am asezat cu grija sa nu fac niciun zgomot, sa nu trezesc pe cele care dormeau alaturi si ...am dormit doua ore, mai mult decat suficient!
Asa a inceput pelerinajul meu in Arizona!
Cu bucurie!
Cu iubire!
Cu grija tuturor pentru mine, pentru ca Dumnezeu, pentru rugaciunile parintilor, binecuvintase drumul meu!
In hol am cunoscut o tanara frumoasa, imbracata in costum popular romanesc . Al treilea inger trimis de Dumnezeu...
Ea ne-a invitat sa participam la botezul care a avut loc la manastire, ea fiind nasa baietelului, Andrei, si tot cu ea si mama- soacra a ei, am fost si am luat prima binecuvantare de la  parintele Efrem.
Parintele mi-a daruit o bucata de chec!Asa dadea tuturor in acea zi.
Abia m-am indurat sa-l mananc!Vreo doua zile l-am purtat in geanta neindurandu-ma sa-l mananc!
Frumos a fost ca unul din tinerii care era cu mine, nu a putut veni la prima binecuvantare, iar parintele Efrem dupa ce mi-a dat felia de chec, a intins mana si a vrut sa-mi mai dea una,in mod cert pentru cel care lipsea, numai ca monahii care il insoteau, neintelegandu-l pentru ca nu stiau ca tanarul lipseste, l-au oprit si  i-au spus:
-I-ati dat deja!
Parintele a ramas nemultumit de faptul ca l-au oprit si apoi, cand dupa mine au urmat familia de romani,unuia dintre ei, le-a dat, fara niciun cuvant, doua cruciulite din lemn, in loc de una. Si noi am inteles ca Parintele tot pentru baiatul care lipsea pregatea darul...Si uite asa, bucurosi cu totii  si el cel mai fericit!
Parintele Efrem nu mai vorbeste aproape deloc, pentru ca sfintia sa este la o inaltime duhovniceasca la care comunicare nu se mai face cu vorbe. Tot ce trebuia spus, s-a spus! Si ce trebuie inca spus... se spune. In mod minunat stii ce vrea sa spuna Parintele!
Am petrecut primele zile cu familiile de romani din manastire. Multi! Slava lui Dumnezeu pentru ortodocsii romani care  strabat America ca sa ajunga in Arizona, la o biserica a lui Hristos, la Hristos, la Maica Domnului, la sfinti.
L-am cunoscut pe Andrei! Al patru-lea  inger trimis pentru noi. Andrei este roman, nascut la Iasi, dar stabilit cu familia in Canada. El ne-a insotit restul de pelerinaj si desi nu strabatuse drumul pe care noi l-am parcurs, Andrei avea sa ne fie ghid.





Intai a fost botezul micutului Andrei.


Langa Maica Domnului Arizonita





La ora 11 am fost cu totii la trapeza si in liniste desavarsita am mancat, apoi ne-am odihnit cateva ore ...


si ne-am pregatit de priveghere.





"Ziua întreagă ne pregăteam pentru priveghere. Toate se făceau cu scopul de a înlesni rugăciunea noastră de noapte. Tipicul nostru pe care îl aveam atunci, în pustia de la Sfânta Ana Mică, era următorul: ne trezeam pentru priveghere odată cu apusul soarelui. Apoi beam câte o cafea, numai şi numai pentru a ne ajuta în lucra­rea privegherii. Stareţul impunea cafeaua înainte de priveghere, în afara cazului când cineva dintre noi nu putea să bea. Pentru fraţii mai slabi îngăduia şi o mică gustare, spre mai multă întărire.



După cafea luam binecuvântarea Stareţului şi plecam în linişte - nici măcar un cuvânt nu spuneam - fiecare la chilia sa. Stareţul punea mult accent pe aceasta; stăruia ca, după scularea din somn, să fim foarte atenţi la simţurile noastre astfel încât, în rugăciune, să aducem „spuma” minţii. Nu îngăduia nici convorbiri, nici răspândire a minţii, nimic.


De îndată ce intram în chiliile noastre, începeam rugăciunea noastră de noapte, aşa cum ne învăţase Stareţul. Spuneam „Sfinte Dumnezeule”, Crezul şi Psalmul 50. Apoi ne aşezam pe scău­nelele noastre şi petreceam întru umilinţă, întru pomenirea morţii şi a iadului, în cugetarea la desfătarea Raiului, la Răstignirea Mântuitorului şi la viaţa Drepţilor. Şi astfel veneam întru zdrobirea inimii şi pocăinţă. Nu rămâneam mult întru aceste cugetări, ci înda­tă, având inima înfrântă şi smerită, începeam Rugăciunea lui Iisus. Stareţul ne spunea că atunci când ne sculăm, mintea noastră trebuie să fie odihnită şi curată, iar atunci când se află într-o astfel de stare, de curăţie şi de liniştire, este clipa potrivită să-i dăm ca materie primă duhovnicească Numele lui Iisus Hristos. Aceasta înseamnă, potrivit Sfinţilor Părinţi, să-I dai lui Dumnezeu „primul gând”.


(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 258)
sursa...https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-parintilor/ucenicii-lui-gheron-iosif-isihastul-parintele-efrem-filotheitul-22-0
























Capul Sfantului Iosif Isihastru








Arhondaricul in care am avut casa, o saptamana cat o viata






Zile luminoase si nopti de rugaciune in pace si liniste si randuiala cum nu exista decat in Muntele Athos.

trapeza in care ne era hranit si trupul dar si sufletul...binecuvantarea de a trai in randuiala sfintilor parinti de la Muntele Athos, a sfantului Iosif Isihastru




Zile prelungite in nopti...in dimineti luminoase...







Asteptarea parintelui Efrem, totdeauna plina de bucurie...totdeauna...






Evdochia...
-Nu e nimic de mine. Sunt nimic cum si tu nimic esti!Am sa te pomenesc!
Sarut mana, Evdochia! Si eu te pomenesc, sa fim impreuna in Imparatia lui Hristos si sigur sufletele noastre se vor recunoaste din Arizona
Si dupa ce luam binecuvantare de la Parintele Efrem, mergeam la paraclisul sfantului Serafim de Sarov ( aveam sa aflu ca parintele Paisie are mare evlavie la sfantul Serafim)  si ramaneam acolo cateva ceasuri, citand Sfanta Scriptura







Si Optina...si Sfantul Gavriil...parca toti sfintii mei dragi adunati in acest paraclis













uneori mergeam la celelalte biserici
Biserica Sfantul Nicolae



casa in care traieste pr Efrem









portocalii plini de fructe...

se vor coace, dar eu voi sti doar mirosul lor  de portocale verzi ...









Biserica Sfantul Gheorghe

clopotnita














Paraclisul Sfantul Serafim de Sarov

toaca...
si iar Biserica ca un magnet...


















Si Parintele Efrem dupa pavecernita...







minunatele asfintituri din Arizona...
Lumina rosiatica neintalnita nicaieri






Biserica sfantul Ilie, sus pe deal












si iar privegheri terminate in Sfanta Liturghie si primirea lui Hristos euharistic...
si iar dimineti...









Ascultarea mea era ... sa curat rodii!

atat! Dar imi voi aminti mereu cum Eufrosina din Grecia , care era profesoara si venise cu servieta de lucrari dupa ea din Grecia, m-a invatat sa le curat...si de draga mea, Audrey...


uneori , paseam dincolo de prag si beam cafeau afara...imi voi aminti mereu racoarea atat de frumoasa, binefacatoare a diminetilor din Arizona...











Mar de la parintele Efrem si cartea binecuvantata de parinte.










Biserica Sfantul Gheorghe si toate iubirile mele la un loc











Tricolorul nostru pe pamanturile americane...deci pamanturi binecuvantate!









In fiecare zi intre orele 14-15 se aduc sfintele odoare spre inchinare: Sfantul Pantelimon si capul Cuviosului Iosif Isihastru





Biserica sfantul Ilie...cea alba de sus de pe deal












eu in soarele si vantul dulce al Arizonei, pe pamant sfintit prin rugaciunile celor care ajung aici, si mai ales ale slujitorilor sfintelor lacasuri.






mereu...parintele Efrem...magnetul care ne aduna pe toti...si pe toti ne facea fericiti





















Si altii calugari din Romania veniti pentru binecuvantare...










In fiecare zi il asteptam pe parintele Efrem pentru binecuvantare
si-n fiecare zi primeam daruri...mere, iubire, mangaiere...
Biserica sfantul Nicolae



































biserica sfantul Dimitrie



















Imi voi aminti mereu de cum stateam cuminti in biserica, barbatii in partea dreapta, cei in varsta mai in fata sau in strani, cei tineri in spatele lor, femeile in partea stanga , dupa aceiasi randuiala, cele mai in varsta  in fata ,sau in strani, cele mai tinere mai in fata, de cum in liniste perfecta ne duceam sa luam binecuvantare de la parintele Paisie sau Filaret...fara o vorba! Pana la urma...ce sa vorbesti? Ce sa spui?Hristos a spus totul in Noul Testament!Asa cum zice parintele meu duhovnic:Fa acum ceea ce deja stii!

Uitati! Ea este ... femeia cea mai in varsta ...colega mea de camera si ...prietena mea... langa ea stateam in strana de la usa...noi,ea in prima strana, eu in a doua,noi doua fiind,cel mai adesea,cele mai in varsta.
Si tot asa se iesea din biserica: intai preotii si diaconii prin usa din altar, apoi prin biserica,monahii, apoi monahiile, apoi barbatii cei mai in varsta,barbatii  tineri,baieteii, femeile mai in varsta si abia apoi cele tinere si fetitele.Nimeni nu se grabea, nimeni nu incalca regulile stabilite de monahi si pe care in mod tainic "cineva" ti-le preda.


Atatea flori...

atatia cactusi!


In fiecare seara parintele Efrem participa la pavecernita si noi mergeam dupa slujba sa luam binecuvantare...







apoi iesea din curte si pleca in cimitir...da ocol cimitirului...





si abia apoi reintra in curte pentru odihna sau priveghere...taine...minunate taine...
Si noi ne odihneam... eu curatam rodii...

Evdochia citea in fotoliu...
cineva facea un ceai, uneori Audrey...alteori Mary...intr-o seara am baut un ceai cu Aurica... Doamne, unde esti, draga mea?



Lumea de oameni buni s-a umplut atat de mult si de frumos, ca nu ma mai doare sufletul. Acum stiu ca pot fi iubita, nu pentru ca merit,sau pentru ca "platesc" iubirea, ci pentru ca exista oameni care implinesc legea lui Hristos!
Si cand imi va fi iar greu, o sa-mi amintesc ca in Arizona, Dumnezeu ne-a adunat intr-un timp al regasirii iubirii.














ultima binecuvantare pe aleia pe care venea Parintele si strigatul tuturor, de bucurie:
-Vine, Parintele Efrem!
Of... mi-a binecuvantat cartea si mi-a spus ...mi-a spus ceea ce cautam...mi-a binecuvantat metania... m-a hranit duhovniceste si m-a oblojit... pasare cu doua aripi puternice ar trebui sa fiu...
La poarta a aparut iar ...pentru ca stia ca inca nu-i destul pentru noi si iar ne-a binecuvantat inainte de plecare...
Ultima intrare in biserica sfantului Antonie Cel Mare si Sfantului Nectarie... 
ultima plecare in fata arhanghelilor de aici...ultimile cereri...

ultimul sarut Maicii Domnului

si  poarta a ramas deschisa... asteptandu-ne...

Atat timp cat rugaciunea de acolo o sa fie si pentru noi, si ea va fi pentru vesnicie,pelerenii acolo sunt ingeri dupa cuvantul apostolului Pavel 

"Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri. (Epistola catre evrei cap 13 ) " si Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.(Romani 12/13) , ramanand in dragoste frateasca...





Si am plecat din Arizona ... abia dupa ce ne-am mai intalnit undeva, in drum cu parintele Efrem...












am lasat in urma cactusii si pamantul sterp...dar atat de frumos... am luat in noi, in sangele nostru, in inima noastra, in respiratia noastra pana la final, Arizona ca Rai, Arizona ca dovada ca se poate trai intru Hristos Domnul...













si in asfintit eram la Marele canion...














ce frumos arata luna peste haul frumos din fata noastra... Rai...Rai... Rai de taina...
sute de oameni veniti sa vada creatia lui Dumnezeu...jos se auzea raul Colorado si in noapte am vazut luminile lanternelor... omul curios si curajos cautand...cautand ...cautand!





























Noi ne-am continuat drumul spre liturghie...acesta era tinta noastra...liturghia pentru ca urma duminica... Petrecusem, traisem in Arizona aproape 8 zile...




si am vazut din masina soarele rasarind ...



si drumul ne-a dus direct la Maica Domnului...

Manastirea Maicii Domnului - Izvorul Tamaduirii din Dunlap – Sierra Nevada, langa Parcul National "Canionul Regilor" (California). A fost infiintata in anul 1993 de catre Preasfintitul Episcop Antonie cu participarea Parintelui Efrem din Sfantul Munte Athos, care a adus primele doua maici de la manastirea Sfantul Arhanghel Mihail din Grecia. Manastirea a fost numita dupa vechea Manastire a Maicii Domnului - Izvorul Tamaduirii din Constantinopol.






Si tot cu un inger am urcat...nici nu mai tin minte numarul, asa de multi au fost, tot o femeie, Evdochia, care a oprit masina  si m-a luat cu ea. Evdochia avea sa-mi arate unde sa stau in biserica, ea avea sa ma prezinte maicii starete care m-a invitata la trapeza dupa slujba si tot Evdochia mi l-a adus pe Bogdan ...un roman care locuieste acolo, el si familia lui minunata... Niciun moment singuri in America, totdeauna in comuniune!



coliva cu rodii...











Copiii de la care pana si noi,  cele mature avem ce invata! Uitati tinuta de biserica!

Pisica torcand fericita pe geanta mea...




Si masa impreuna intr-o trapeza minunata!









Maicile dupa ce ne-au ospatat, au deschis special pangarul pentru noi si apoi ne-au pregatit pachet pentru drum.
Si iar la drum lung, frumos, incarcat de bucuria duminicii traite in ortodoxie lucratoare, faptuitoare...  

spre Platina... Slava, Tie, Doamne ! Slava Tie!

2 comentarii:

  1. Frumos articol. Ma bucur mult pentru dumneavoastra ca a-ti ajuns la Parintele Efrem. O fica duhovniceasca de-a sfintiei sale, Maria, povestea ce i-a spus Parintele odata si anume ca inainte sa plece in America, Parintele nu prea vroia sa paraseasca muntele Athos. Atunci insusi Domnul Iisus Hristos i-a vorbit Parintelui si i-a spus: " Efrem trebuie sa pleci in America de Nord, si nu este un indemn ci o porunca, trebuie sa faci ascultare de Mine!! Atunci Parintele Efrem a raspuns: Bine Iisuse al meu dar cu conditia sa imi dai atata dragoste cat sa pot imparti cu toti cei care vor veni la mine". Cu adevarat asa se si intampla pana in ziua de azi si de acum inainte cu toti cei care primesc binecuvantare de la Sfintia sa :).

    Victor Z

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cu adevarat iubirea Parintelui Efrem nu-i lumeasca! Multumesc pentru comentariu, ma bucura, nu din mandrie ci din ...inima cu care vreau sa impart bucuria!

      Ștergere