vineri, 15 septembrie 2017

Pururi tanar...

Am o zi "proasta".De cate ori spunem asta! Si eu o spun deseori.
Am petrecut o parte din noapte incercand sa pun o masa ... si nu aveam masa, nu ma pricepeam deloc sa amestec niste branza cu smantana si nici sa fac un ceai ...si cand dupa mult timp aveam si masa cu fata de masa alba si branza amestecata cu smantana  si ceaiul gata facut, am constat ca nu am paine si am plecat intr-un oras strain sa caut paine ...
Era un vis, dar un vis in care un monah dorea sa manance cu noi si eu eram cu Grig si Ruxandra...
Si Grig ... Grig...lacrima mea tot mai amara, lacrima batranetii mele.
Pentru ca ma vad tot mai neputincioasa si as avea nevoie de ajutorul lui.
Am rascolit casa si am daruit inclusiv lucruri de-ale lui. Am daruit canapeaua pe care se odihnea, cea pe care a dormit ultima lui saptamana pe acest pamant. Am daruit masuta din lemn de stejar  pe care isi sprijinea picioarele cand se uita la televizorul pe care ... l-am daruit.
Casa arata altfel... am pus in locul lucrurilor cumparate impreuna, altele mai usoare, mai usor de ridicat, desi in mod clar mai incomode.
In cutii de carton sunt carti pe care le va lua Ruxandra....carti despre betoane si constructii...Chiar daca nu vor folosi nimanui, ele trebuie sa ramana in familie cat timp va fi si amintirea lui Grig .In curand  am fi sarbatorit 60 de ani de viata ai lui, ani frumosi, bucurosi sa-i vedem pe copiii nostri alaturi, cu Filip urcandu-se pe picioarele lui si luandu-i telefonul sa asculte la ei cantecele.
Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost viata noastra impreuna.Nu pot! Prea mult ma zbat in toate problemele singura.Prea multe facturi...impozite...Prea multe deplasari in care vad cum soti/sotii de varsta noastra se ajuta unii pe altii, el poarta geamantanul si ea sacosa cu maruntisuri,merg impreuna la masa, privesc acelasi asfintit sau rasarit de soare.
Imbatranesc impreuna, 
Noi am ramas insa la varste diferite... eu imbatranesc, am trecut peste 6 decenii, parul meu alb se strange netuns in coc ,genunchii mei sunt tot mai slabi, mai bolnavi, mai copti de boala,ochii mei privesc tot mai neclar asfintiturile, el insa a ramas tanar si frumos ...singur ...singur...inca despartiti...inca asteptandu-ma...


"Nu credeam să învăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visător la steaua
Singuratatii!
Fotografia postată de Doina Elena Dumitru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu