A mai trecut un an fara ei

Daca Dumnezeu doreste acesta, eu voi imbatrani intr-o zi. Real, nu ca acum cand doar ma alint.

Cu fiecare clipa sunt si mai batrana decat el. Grig a ramas la 50 de ani, sufland in lumanarile din tortul de aniversare. 30 septembrie 2007 -duminica! Ziua lui era pe 1 octombrie -Acoperamantul Maicii Domnului!Ei,Maicii Domnului l-am dat in grija, pe Ea, pe Preasfanta si Preacurata o rog cu indrazneala pentru ca  il stiu ! Stiu inima lui in care am imparatit!Si eu si copii nostrii si fratii lui si mama lui si toti cei pe care i-a cunoscut!Si cred cu ardoare ca inima lui si faptele lui bune, si rugaciunile preotilor si tuturor celor pe care i-am cunoscut in acesti 8 ani l-au ajutat sa se mantuiasca.

A mai trecut inca o aniversare fara el .Acum"aniversarile"sunt parastase. Impodobesc cu trandafiri coliva lui si cu perlute colorate in culorile lui dragi: albastru, galben, auriu...Am uitat atatea lucruri din viata nostra, dar nu am uitat mirosul lui si blandetea si departarea lui de mine, pentru ca real, Grig avea  permanent nevoie de un spatiu de siguranta in intimitatea lui. Si eu incercam, ma straduiam sa-i ofer aceasta intimitate.

 Nu sunt o femeie indemanatica. Mereu am spus ca, daca nu as fi invatat carte, probabil nu as fi putut sa fac mare lucru: poate as fi maturat un parc de frunze , dar cred ca mai degraba mi le-as fi pus pe umeri , in plete...Cu toate acestea, fiecare coliva facuta pentru Grig, a iesit perfect, de cand m-am hotarat ca eu sa-i fac coliva.

Anul acesta, cand trebuia sa  ridic sablonul de pe coliva, am vazut ca s-a stins candela. Am lasat sablonul pe coliva si intai am aprins candela la Maica Domnului, apoi am zis:

-Ajuta-ma, Doamne! 

si crucea a ramas ca si cand era desenata in tus! Fara nicio picatura de cacao risipita ...

 Grig ,mama si fetita lui Andrei din ce am pierdut pe lumea asta, sunt ranile mele vesnic supurand, ei sunt dorurile mele pe care nimic nu poate sa le aline, nimic, nimic...

Astazi, 8 octombrie 2015, se implineste un an de la moartea mamei. Acum un an o aveam cu mine... asteptam telefonul ei, ma bucuram ca ma suna si ma tine inca din scurt: ce mananc, cat ma odihnesc, cat muncesc, adica , spera ca inca muncesc...

Acum insa ... am sufletul gol... Acum doua spatamni am facut parastasul de un an.Am ramas singura in casa in timp ce surorile mele au plecat la restaurant cu treburile firesti ale parastasului si am plans in toate ungherele casei ei si am facut fotografii...

Dormitorul ei in care lumina patrundea bland prin perdele aurii...

 patul ei cu scoarta de lana tesuta de ea...

masina ei de cusut Ileana la care ne-a cusut rochite si noua si caciulite baietilor nostrii si Ruxandrei camasute...ochelarii ei vesnic agatati de gat...

 tablourile copilariei noastre ...peisajul de iarna in care o sanie urca insotita de caini spre o casa la marginea padurii

 podul peste rau...si Maica Domnului pe care si-a cumparat-o dintr-un ultim pelerinaj cu satenii ei din Oltenia

 taboul ei cu flori asezat sa-l vada din pat cand deschide ochii, desi privirea i -se odihnea pe chipul meu si al Ruxandrei...

 ceasul mamei, obiect de mare pret al ei si telecomanda pe care o tinea langa ea...

 sifonierul mamei cu mileuri brodate si dantelute...acum in dezordine... si-mi amintesc noaptea cand a murit , cand Georgiana s-a aplecat sa-i aduca de acolo o pijama si i-a zis:
-Ai grija cum umbli acolo!
Of, mama mea! Maicuta mea ordonata si atat de pretentioasa...

 dulapurile ei incarcate de mileuri si cesti de cafea... si farfurioare... si bomboniere din cobalt...

fotografia tatalui ei, Iancu Dinu, mandria ei ca a fost fata lui...

 pachete care urmau sa fie impartite...

 paharele ei din cristal colorate...

 ei doi, mama si tata tineri pe vremea cand eu eram copil... si mama la terminarea facultatii lui Andrei cu el si Ruxandra ...

 la cununia civila a lui Andrei

 mama langa fotografia lui Grig  si tata in spatele lor si plansul ei si intrebarea:
-De ce nu m-a luat Dumnezeu pe mine si l-a luat pe Grig atat de tanar!

 Stii, mama, de ce? Acum stii! Pentru ca trebuia ca el sa te astepte acolo, ca un fiu ...asa cum a si fost...fiul tau cel mic...rana vietii tale...barbatul fetei tale cea mici  si cea mai incercata din toate ...

 cescutele tale din portelan...

 si coliva ta...

 si alta coliva...impodobite cu Marinela alaturi, fiecare punand cate o frunzulita in locul lacrimilor...

 mormantul tau alb ... plin de flori, florile iubirii noastre

Detest sa am regrete! As fi vrut asta sau asta! Detest amintirile esecurilor noastre. Viata a fost asa cum a fost!Am facut ceea ce am putut in acel timp, am vorbit cum am putut, am iubit cat ne-am priceput, am daruit cat am avut...
 Nu pot schimba nimic,decat pot,prin pocainta sa cer mila lui Dumnezeu. Dar nu are niciun sens sa stau blocata in amintirea esecurilor si sa sfarsesc ca Iuda. Astazi am gasit un cuvant foarte frumos al parintelui Savatie Bastovoi

"asceții din Pustia Egiptului luau în derîdere atacurile gîndurilor. Pentru ei, amintirile sînt ca păsările care zboară pe cer căutînd să-și facă cuib în inima noastră. Cu alte cuvinte, între noi și amintirile noastre este tot atîta înrudire cît între o pasăre care zboară pe cer și o grămadă de paie.

Dacă oamenii ar fi preocupați de ceea ce trebuie să facă și unde trebuie să ajungă, amintirile ar dispărea din mințile și inimile lor în chip firesc, căci ar fi date afară de preaplinul rîvnei cu care își trăiesc viața."

Gata, mamica mea! Am sa-mi amintesc doar cat ne-ai iubit, cat ai trudit pentru noi sa invatam , sa crestem frumos, echilibrate si femei strasnice. Poate nu ai reusit tot ce ti-ai dorit, dar sunt convinsa ca acum , de acolo, de Dincolo de cortina, esti multumita de multe lucruri si stiu, uite, eu stiu ca asta ai vrea sa-mi spui : 

-ca Dumnezeu trebuie sa fie centrul vietii nostre si Lui ii datoram totul si El trebuie sa fie constanta vietii nostre

-ca viata e mare dar al lui Dumnezeu si noi trebuie sa o traim cu seninatate si implicare responsabila ... ca nu stim  cand totul aici se termina si de aceia nu trebuie sa pierdem niciun moment in ceea ce trebuie sa reprezinte scopul suprem al vietii:mantuirea noastra!

Asta cred eu ca ai vrea sa ne spui ! Si cred ca ai impleti totul cu iubirea ta un pic aspra , un pic retinuta , niciun pic teatrala dar... desavarsita, iubire de mama- general ! Singura iubire completa din viata mea si a surorilor mele! Iubirea ta, mama! Sarut -mana, maicuta mea!Te-am auzit! Te-am inteles!