Provocari

     Au trecut cateva luni de la ultima postare.De multe ori am vrut sa scriu. Am vrut sa va povestesc pentru ca viata se rostocolea peste mine cu atatea schimbari, incat erau subiecte cat pentru o viata, dar uneori ritmul este atat de alert sau intamplarile pe care le traiam erau atat de smintitoare incat am ales sa tac... sa iau cuvintele si sa le arunc in mare, vorba lui Nichita, sa le duca fluxul departe, atat de departe incat nimanui sa nu-i fie  povara si nici eu sa nu mi le amintesc.

    Am trait retrasa in casa mea  cautand loc pentru lucruri micute aduse din fostul meu birou...o Biblie rupta, o Psaltire cu coperta desfacuta, cateva fotografii puse in rama si cam atat...

    M-am imbolnavit!Mi-am refacut analizele medicale si le-am privit contrariata! Aceasta eram eu?Omul acesta?Nu vreau sa lupt cu ceea ce vrea Dumnezeu pentru mine si daca doctorii dau retete ...le iau!Fie, Doamne, mila Ta cu noi ! Cu toate efectele adverse si toata ceata in care simt ca ma duc...si ma duc si ma duc...Dar stiu ca Rascumparatorul meu e viu si totul va trece. Ca maine ma scutura Domnul din  toate si ma duce fie la loc de verdeata, fie intr-un loc in care celor de alaturi sa le pese...

    Dar pana atunci strabat aceasta perioada  asa cum, vorba prietenilor mei din Moldova"cum se primeste", adica asa cum se da! 

Sarbatori

Ce sunt sarbatorile altceva decat prilejul de a darui atentie si dragoste si de a simti dragostea  celor care te sarbatoresc?

A trebuit sa treaca viata ca sa resimt acest lucru si sa-l pun central in viata mea.

Cand eram mica sarbatorile ma stanjeneau pentru ca simteam ca sunt copil sarac,  ca nu pot darui nici eu  ceea ce se asteapta de la sarbatorit.

Apoi am crescut si sarbatorile de primavara, ziua Sfintilor Imparati erau cu capsuni pe tortul cu frisca pe care mi-l facea sora mea, Marinela si cu boboci de bujori pe care mi-i daruiau prietenii.

Imi amintesc anii in care Grig ma imbratisa primul in zilele mele de nastere, toamna si in sarbatoarea de primavara, urarile lui  simple dar calzi, florile copiilor cand au mai crescut si emotia cand ii vedeam zambitori si emotionati si ei.

Sarbatorile sunt emotie frumoasa si dragoste!

Si asta am pierdut la moartea lui Grig, pe langa multe alte lucruri.

Pentru ca noi, familia lui Grig, nu am mai putut sarbatori nimic pana la nasterea lui Filip. Dupa nasterea lui Filip a reinceput sarbatoarea:o luna de viata,doua, noua, un an...apoi George cu ochii lui rotunzi si mari, parca stiind toate ale noastre. Filip e sarbatoarea de vara, George e sarbatoarea de toamna...Si incet, incet am invatat sa ne adunam. Multi ani, toamna, de ziua mea, copii stiind cat imi doresc sa ma trezesc cu ei sub acelasi acoperis, organizau o intalnire undeva,  fie la mare, fie intr-o tara apropiata tarii noastre...

Iar in anii din urma am sarbatorit pe 21 mai, ziua imparatesei Elena,al carui nume il port, impreuna cu una din colegele de serviciu si cu colegii de munca, la birou...Revarsare de flori, zambete, imbratisari si urari...Asa am facut anul acesta, dupa ce duminica am sarbatorit cu copiii mici si mari...

Ziua de 21 mai  s-a scurs repede in amiaza si dupa amiaza, a venit seara...Si stateam intr-un fotoliu intre icoane si carti  si brusc mi-am amintit vocea parintelui care imi canta in niste ani trecuti cantarea "multi ani traiasca" si inima mea s-a umplut de bucuria amintiri si a gandului ca cei care au fost candva apropiati in duh, atata timp cat raman in rugaciune unii pentru altii, nedespartiti sunt,oricate valuri ale oceanelor se sparg pe plaja lor... Si am simtit ca gandul e gand de la ingerii nostri care isi dau mana peste departarile noastre si totul e cu ingaduinta lui Dumnezeu Cel care cercetatu-m-a si m-a cunoscut, care stie sederea mea la marginea lumii, dar si scularea mea si gandurile noastre de departe si cararile noastre si firul vietii mele... Si desi iubesc aceste zile, am sentimentul ca desarte  si trecatoare sunt toate  ...

Ma scutur de amintiri, desi sunt recunoascatoare pentru respectul si dragostea oamenilor ...

Ma scutur, imi iau aripile de dimineata si ma asez la marginea marii stiind ca oriunde as fi, de fata este, Cel Ce Este si in vazul lumii sarbatoresc Invierea! 

 

Cronica unor sarbatori de Nasterea Domnului 2024

 Nu, nu va fi o cronica a cum am parcurs  sarbatoarea Nasterii Domnului!Aceasta va ramane in taina inimii mele si a celor putini oameni carora le-am povestit putin pentru ca prea putin importanta e trairea mea, unde am ascultat sfintele slujbe, unde am pus capul pentru somn si ce a mai fost petrecut zile acestea.

Scrierea mea este despre experienta unui alt mod de praznuire.

Daca Dumnezeu va ingadui intr-o zi voi imbatrani atat de mult incat eu insami sa ma simt greoaie si neputincioasa. 

Acum insa inca ma deplasesc dintr-un loc in altul, inca fac bagajul repede si inca ma pot urca chiar si la ceas de noapte intr-un autobuz fara pic de confort si pot pleca.

Am ales pentru anul acesta o casa departe de casa mea si o biserica in care singurul care ma cunoaste este Parintele.

Plecata prin inchiderea usilor din locurile in care am stat un timp masurat in mai mult de un deceniu, am ales anonimatul si singuratatea.

Mi-a priit si m-a ajutat mult.

Si am vazut in asta tot ajutorul lui Dumnezeu pentru ca drumul meu sa fie un drum prin care desi talpile mele  simt tepii cununii de spini ai Mantuitorului, inima  sa invete sa mearga mai departe trecand cu gratie peste toate...

Am fost intr -o biserica care purta pe trupul ei ghirlande de flori in culori dulci, iar bradul asezat in fata icoanei sfintilor mei imparati Constantin si Elena si a Sfantului Dimitrie, globuri albe si aurii si felii de lamai cu zahar... Cantarile au fost psaltice si catavasiile au sunat bland si cu bucurie...

Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul, si cu veselie, laudati-L, popoare, ca S-a preaslavit.

Fiului, Celui nascut fara stricaciune din Tatal mai inainte de veci, si mai pe urma din Fecioara intrupat, fara samanta, lui Hristos Dumnezeu sa-I strigam: Cel ce ai inaltat fruntea noastra, Sfant esti Doamne.

Toiag din radacina lui Iesei si floare dintr-insul, Hristoase, din Fecioara ai odraslit, Cel laudat din muntele cel cu umbra deasa. Venit-ai, intrupandu-Te din cea neispitita de barbat, Cel fara de trup si Dumnezeu. Slava puterii Tale, Doamne!

Dumnezeu fiind al pacii, Tata al indurarilor, pe Ingerul Sfantului Tau celui mare, daruindu-ne pace, L-ai trimis noua; deci povatuiti fiind la lumina cunostintei de Dumnezeu, dis-de-dimineata venind, Te slavim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Din pantece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepadat fiara marii, precum l-a primit. Iar Cuvantul, in Fecioara salasluindu-Se si trup luand, iesit-a lasand-o nestricata; ca Cel ce n-a patimit stricaciune, pe ceea ce L-a nascut o a pazit nevatamata.

Tinerii, in dreapta credinta fiind crescuti, paganeasca porunca nebagand-o in seama, de groaza focului nu s-au spaimantat; ci in mijlocul vapaii stand, au cantat: Dumnezeul parintilor, bine esti cuvantat.

 Cuptorul cel racorit a inchipuit chipul minunii celei mai presus de fire ca n-a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii pantecele Fecioarei, in care a intrat. Pentru aceasta, cantand, sa strigam: Sa binecuvanteze toata faptura pe Domnul si sa-L preainalte intru toti vecii.

Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il marim.

Nu cunosteam pe nimeni acolo, dar ma stia Maica Domnului care este Maica Milostivirii si ma stia Hristos, chiar si sfintii zugraviti pe pereti... Nu am daruit in aceasta biserica nimic, dar ma simt  ca si cand aici e locul meu pe care niciodata nimeni nu mi-l va ocupa si cred ca acesta e rostul unei biserici, sa te faca sa simti ca acolo e locul tau, acolo poti sa-ti pleci genunchii si sa plangi, acolo poti sa si ridici glasul la Domnul cautand raspuns la intrebarie tale, stiind ca nu superi, ci vei fi alinat.

Cata nevoie are omenirea de alinare!Cata nevoie avem sa nu fim alungati din biserica! Si cat de mult isi doreste Hristos sa fim primiti cu drag in casa Lui!

Am simtit anul acesta ca orice s-a intamplat cu mine pe traiectoria vietii mele, cu cat mai mult ma vor prigoni unii, cu atat mai mult ma va iubi Hristos! Ce va fi cu prigonitorii mei?Nadajduiesc ca Dumnezeu sa nu le socoteasca lor pacatul acesta!

Am plecat, in ziua de Craciun,din biserica,pe ploaie, eram singura, total singura, in frigider aveam ceva de mancare, desigur din toate cele ce sa mananca in ziua de Craciun, dar ma simteam atat de plina de Hristos, incat nu am dorit nimic... Am luat din pridvorul bisericii voievodale la care fusesem, de pe o tava, un paharel de plasic alb, cu vin rosu, fiert... Si am baut o gura mergand pe aleea lunga spre poarta si acolo, m-am oprit sa mai beau o gura de vin. Ploua destul de tare si era frig. Dar eu sunt o ciudata a acestei  lumi si imi place lumea oricum e vremea afara...Deci ma bucuram de ploaie si de vant si de vinul cald din paharelul de plastic...gandul mi s-a dus la scumpele mele portelanuri de villeroy boch pe care mi le luasem pentru Craciun si le lasasem goale pe masa in Slobozia si eu beam bucuroasa dintr-un pahar de plastic, vin din pomana bisericii...Si ca si cum nu era destul lectia predata de Dumnezeu, am auzit un glas din spatele meu :

-Doamna, va suparati daca va impart ceva? Primiti? 

Probabil aratam exact cum trebuie!

-Desigur ca nu ma supar!Pentru cine impartiti?

-Am adus pentru o femeie dar nu a venit...

-Nu, pentru cine impartiti?

-Pentru Gheorghe si Anica,parintii mei !

-Dumnezeu sa-i ierte...

Am plecat tinand la piept pachetul cu mancare adus pentru o femeie care nu venise, special ...ca pomana doamnei sa ajunga la mine...Si ajunsa acasa l-am desfacut si am hotarat ca orice va fi, sa mananc mancarea aceia.In folii de aluminiu, si in hartii curate erau impachetate tot ceea ce romanul mananca de Craciun si intr-o caserola patru sarmale...Nu stiam cum sa le incalzesc  la argazul superperformant al Ruxandrei, asa ca le-am pus in ibricul pentru cafea ... Am aprins candela de la doamna si candela mea ...Si pentru mine numele spuse de doamna inseamna enorm: Gheorghe e iubitul meu sot si Aneta cea mai buna prietena, amandoi plecati la Domnul...Si m-am rugat pentru mortii doamnei si pentru ai mei si am mancat pomana ei ca si Dumnezeu sa primeasca pomana pe care si eu o facusem pentru mortii mei...

Si am inteles in sfarsit ca a te smeri nu tine de ocara acceptata a unui om care te batjocareste, ci tine de modul in care tu te raportezi la Hristos prin cel din fata ta...

Si am trait toate zilele de Craciun in pace si bucuria singuratatii intr-o biserica in care, in orice parte ai privi, vezi chipuri senine ... Pe cerul inimii mele steaua care vestea nasterea Domnului a luminat toata negura inimii mele...

Sa fiti binecuvantati cu totii, dragilor... Nu v-am uitat pe nici unul chiar daca nu am felicitat pe nimeni!Nici nu mai cred ca sunt importante cuvintele, important e ceea ce simt pentru lume!  Cred ca asa va fi pana la sfarsit...Inima mea are o singura intrare, nicio iesire!     

      

Decembrie 2024

 Luna decembrie incheie sirul lunilor de iarna dureroase.Fiecare zi e urmarea altei zile posomorate.Simt ca orice as face, ceata se ridica greu.Simt ca sarbatorile vor fi anul acesta altfel si despre altceva.Simt ca merg pe un drum infundat tinandu-ma de un gard inalt peste care nu vad nimic si nici in fata mea nu pare a fi ceva care sa faca ca pasii mei sa fie mai grabiti.Si trag picioarele incaltate ca in galosi.

Aseara am iesit in centru orasului sa vad luminitele cu care orasul e impodobit,nu ma interesa sa vad cum e si stiam ca nu voi gasi nici pe drum si nici in centru orasului, ceva care sa-mi potoleasca amaraciunea pe care o simt.Dar mi-am zis sa fac si aceasta!Ma voi sili sa merg sa iau cadouri pentru sarbatori si le voi si impacheta.Trebuie sa luptam sa pastram Bucuria pentru ca repede o putem  pierdem.Si a o aduce inapoi e greu, nu se poate decat cu multa rugaciune.

A fost un an frumos si greu.

Am pierdut legatura care ma tinea langa mana unui om. Prin intrigi si viclenii cateva persoane au sapat ani si ani la temelia unei relatii  pe care o simtisem la fel de puternica ca legatura de sange si milimetru cu milimetru, au reusit si mi-au creat o imagine atat de deformata care a revoltat,scarbit si infricosat atat de mult incat omul acela a refuzat sa ma mai vada! A inchis usile casei si inimii  sale, m-a izgonit ca pe un lepros in vremea lui Moise, nici macar nu m-a scos dintre cei apropiati,dupa legea lui Dumnezeu, ci efectiv m-a omorat, asa cum Moise  le-a zis israelitilor cand au pacatuit facand vitelul de aur "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său(Iesirea cap 32)"

A ingaduit Dumnezeu si acest lucru !Si am trait si aceasta prigoana si moarte...Sa te vezi aruncat peste gard,sa te stii interzis sa mergi cu ei pe drumul pe care ai mers impreuna  un deceniu si jumatate, sa auzi ca oamenii se tem sa-ti vorbeasca sau sa puna un like pe pagina ta de facebook ca sa nu fie vazuti,sa ti se comunice insa tot raul si toata otrava revarsata de unii despre tine,sa stii ca oamenii te stiu un paria,si te cred un tradator...Am mers catva timp cu capul in jos! Simteam ca nu pot ridica ochii sa vad lumea desi o iubeam si nu o tradasem!  Simteam ca port vina fara vina de a fi dezamagit  atatia oameni...Intr-o noapte tarziu i-am scris adevarul parintelui pustnic si el mi-a raspuns "Efectiv va invidiez.Dati-mi voie sa fiu acelasi lucru cu dumneavoastra !"Si a insirat toate acele "onoruri" pe care le primisem.Si numai asa cu rugaciunea parintilor am putut sa merg mai departe. Intr-o zi am putut sa ridic si ochii din pamantul pe care calcam stanjenita. Si am vazut iar lumea aceasta perfecta pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Pentru Hristos am iertat tot ... am stiut in toata durerea mea ca Hristos si sfantul Stefan ma insotesc si nu din intamplare ci prin purtarea de grija alui Dumnezeu, intr-o zi am pasit pe poarta unei bisericii care are hramul sfantului arhidiacon Stefan, semn al intelesurilor cu dragoste a oricaror forme de prigoana..."Doamne, nu le socoti păcatul acesta" (Fap 7,59)

Simt ca suntem chemati să învatam de la Sfantul Stefan sa iertăm, ceea ce nu este uşor, dar iertarea largeste inima,daruieste seninatate și pace. Primul martir Stefan ne arata calea de urmat în toate  relatiile, in cele din familie, la locurile de studiu si de muncă si in toate comunitatile.  Însa, iertarea se cultiva prin rugaciune, pentru că nu este usor să iertam;doar prin rugaciune reusim să mentinem privirea îndreptată spre Hristos.Sfantul Stefan a fost în măsură sa-i ierte pe ucigasii sai pentru că, plin de Duhul Sfant, avea ochii ridicati spre cer (cf. Fap 7, 55). Rugaciunea îi dadea forta sa suporte martiriul.

Nu am forta rugaciunii acestea. Nu o am! Dar am inima plina de mila acum, in preajma Craciunului pentru toti cei carora le-am fost piatra de poticnire.Si iertarea mea e darul meu pentru ei ... Aceasta iertare o duc la pestera in care se naste Hristos...Cred ca fiecare vede aceasta pestera din perspectiva inimii si imaginatiei sale,iar eu anul acesta simt ca si propria mea existenta este tot intr-o pestera , pentru ca lumea in care am fost, refuza sa ma primeasca in casa...Sigurul care nadajduiesc sa ma primeasca este tot Pruncul micut culcat de umanitate intre animale in staul...Si Sfantul Stefan!

Imi cer iertare pentru toata nepotrivirea mea cu lumea si merg mai departe in felul meu!Atat de mare este aceasta lume, incat cred ca putem incapea toti si daca ei incap in inima mea imi este destul...Continui...    

Diminetile mele-Reflectii asupra vietii in fata mormantului meu

     Diminetile mele au in ele cele mai placute clipe ale zilei!Traiesc multumirea ca deschid ochii si pot spera la un alt timp de pocainta...traiasc intalnirea cu Iisus Hristos in Evanghelie ...traiesc speranta unei liturghii...Nu zabovesc acasa decat pentru a citi un pic, a verifica candela si apoi plec la biserica cu pasi fermi...Drumul meu pe carari atat de stiute.Drumul meu pe trotuarul umbrit de tei... Drumul meu pe langa spalatoria auto in care ma cunosc toti lucratorii si ma saluta cu sarut mana...Orasul abia se trezeste la ora la care eu merg spre biserica manastirii, dar imi place linistea orasului meu. Este un oras nou. Generatia mea l-a desenat pe harta  Baraganului...Eram atat de tineri cand am venit aici! Si atat de plini de entuziasm, de fericiti ca avem sansa sa facem ceva ca lumea sa fie mai frumoasa, desigur dupa aspiratiile  pe care noi  le aveam...Si a trecut totul ca un vartej de vant... Ca ieri purtam fustite scurte si parul despletit pe umerii arsi de soare si copii agatati de mainile mele ca doua galeti pline cu apa cristalina... Multimile prin care treceam se desfaceau ca filele cartilor, iar eu ridicam capul stiind ca sunt una din femeile tinere si frumoase ale orasului...Prezenta lui Grig in viata mea a dat incredere mersului meu...Iar astazi trec cu capul in jos pe aceleasi strazi ale orasului meu...Ce s-a schimbat?

A disparut increderea ca pot face ceva ca lumea sa fie mai buna!Am inteles ca  singura contributie adevarata am avut-o in educatia copiilor mei si a celor cativa oameni care au crezut in adevarul cuvintelor mele. In rest multe au fost vorbe in vant si chiar si atitudinea mea nu a fost o atitudine care sa convinga pe toti si asta nici inainte de moartea lui Grig si nici dupa.Separ, pentru ca asa a ajutat Domnul sa pot face, viata mea in doua momente: viata inainte de moartea lui Grig si viata de dupa moartea lui Grig.Am realizat ca nu pot face nimic, nici macar pentru a schimba perceptia lumii despre mine!Pot imbraca orice.Pot sa-mi dau salul jos din cap.Pot pune in picioare orice pantof, chiar si pe cel mai scump.Pot agata de mana mea cea mai frumoasa poseta si pot pune in ea chiar si portofelul Dolce Gabana daruit de Ruxandra si acesta sa fie doldora de carduri... Pentru lumea acestui veac nu voi fi decat o baba care mai are putin si va da coltul...Asa am auzit aseara din partea unei doamne cu 15 ani mai tanara, care efectiv ii lua apararea unei doamne de varsta mea, cand cineva o acuza de lucruri urate pe care le-ar fi facut! Desigur ea nu stie ca daca Dumnezeu ii da timp, acesti 15 ani vor trece ca vantul...va clipi de doua ori, se va intoarce in caruselul vietii, sus-jos de cateva ori, si se va trezi la varsta noastra si altcineva o va batjocari si pe  ea...De ce suntem oare atat de necrutatori cu cei care sunt in varsta? Ce se intampla cu acest popor pe care eu l-am iubit si il iubesc, de nu-s respecta batranii, nu-s cunoaste valorile, nu vor sa invete nimic de la ei?

Ce se intampla cu acest neam in care nimeni nu te apara de clevetirea aproapelui tau si crede despre tine orice ii spune alt om? Ce se intampla cu aceasta lume in care profesorii nu-i mai invata pe elevi respectul si asta pentru ca nici ei nu-l au fata de nimeni?Ce se intampla cu biserica lui Hristos care face acelasi lucru? 

Ce se intampla cu lumea?

Nu mai regasesc in ea increderea pe care noi o aveam in cuvantul celuilalt, pentru ca a fost un timp in care daca cineva spunea ca un lucru este cumva anume, asa si era...Prea putini imi cer sfatul in problemele grave ale vietii...Si eu mi-l amintesc si acum pe Tedi si toate sfaturile lui si pe parintii mei cu tot ce imi spuneau,cum ma sfatuiau sa ma comport, cum sa traiesc...Mi-l amintesc pe domnul Iager, primul meu sef, de la care am invatat punctualitatea.Mi-l amintesc pe Grig de la care am invatat ca nu trebuie sa-l judec pe om dupa aspectul exterior ca lucru care trebuie sa fie cel mai important este familia mea si ca trebuie sa iert, sa iert, sa iert...Si toate sfaturile acestea m-au ajutat sa fiu omul care sunt...

Cred ca important trebuie sa fie cum te simti tu ca esti, nu cum ti-se spune ca esti vazut!Dar este greu pana la despatimire,e drum lung pana traiesti din prima clipa a batjocorarii, sentimentul ca si tu te asemeni Mantuitorului in jigniri, batai si loviri ...

Am zacut o noapte si o zi pentru cuvintele auzite... Apoi am dormit mult, mult, mult...pentru ca undeva voiam sa uit, sa nu mai stiu...Am avut tentatia sa caut in casa placheta aurita de cetatean de onoare al comunitatii pe care acest judet pe care eu l-am iubit si-l iubesc, mi-a dat-o candva, intr-o festivitate la care eu nici nu am fost prezenta, pentru ca undeva simteam nevoia ca cineva sa-mi spuna ca nu e asa cum mi- s-a spus, ca viata mea nu a fost chiar in van traita, apoi am facut canonul randuit de duhovnic si iar m-am culcat ascultand cantarea maicilor de la manastirea Paltinul...Vino, Iisuse, in inima mea/Ca intr-o iesle saraca/si incalzeste-o cu dragostea Ta/Templu curat sa se faca... si-am adormit pana in zorii zilei.

Am pus un gand sa nu merg la liturghie ...si am citit primele capitole din Evanghelia dupa Luca, apoi cateva pagini de talcuire a pildei lucratorilor viei a parintelui Petru Semen si exact ca cei primiti la lucru  spre seara, m-am ridicat brusc si am plecat...Treceam iar pe sub tei...Aerul diminetii e rece, dar curat...Numai cativa oameni erau pe strada, ora nefiind de mers la scoala si nici de mers la serviciu... Pace, liniste si dintr-o data gandul ca inima mea este ca si ieslea din cantec,curata, ca nu port nicio suparare prigonitorilor mei...ca pot sa spun si ii spun lui Hristos"Iisuse, stiu ca mantuirea mea e numai darul Tau  pentru mine, si Te rog sa ma mantuiesti. Iar eu de voi fi mantuita, te rog sa-mi dai un loc la picioarele sfantului Petru, la poarta Raiului, ca acolo sa-i pomenesc si sa-i astept si pe cei care m-au prigonit si batjocarit in acesta viata! Sa fiu cu ei, Doamne!"

 Liturghia ajunsese la epicleza...dar cata bucurie sa poti ingenunchia si sa te rogi stiind ca Duhul Sfant da ocol acelui loc si te aude, te stie, te simte... Si am inteles ca a suferi din amaraciunea nu este atat de important in fata lui Dumnezeu. Important e sa nu ne umplem de rautate impotriva celui care ne pricinuieste amaraciunea.

Toamna scurta

Anul inimii mele are cateva luni in minus. Sunt luni in care suferinta mea este atat de mare, chiar si acum dupa atatia ani, incat nu simt ca traiesc lunile acelea.Sar peste iulie, luna mortii Georgianei.Si asa e cald si decat caldura in Romania, mai bine caldura in Asia... Apoi se simte zvon de toamna. Pentru mine toamna are o singura luna: septembrie.Incep septembrie amintindu-mi todeauna padurea din Platina si mormantul din lemn al parintelui Serafim Rose, veveritele cu care ma sfadeam pentru castane si Closca sub aripile careia am crescut candva,merg mai departe privind cu inima cocorii care, spunea mama,ca m-au adus, plec capul in fata arhanghelului Mihail care ma pazeste si zambesc spre sfanta Casiana,apoi,intr -o zi retraiesc momentul in care l-am luat in brate pe micutul George, abia nascut ...Prelungesc septembrie pana in ianuarie...pentru ca timpul care a urmat a adus atata durere, incat  nu pot retrai si sa supravietuiesc... ziua lui Grig pe 1 octombrie, cel mai iubit dintre pamanteni,moartea mamei pe 8 octombrie, moartea Inei pe 11 octombrie... nu intru bine in noiembrie si vine decembrie cu alte amintiri atat de dureroase...

Oare de unde vine suferinta mea?Stiu ca pot intelege pedagogia lui Dumnezeu tocmai pentru ca stiu iubirea si dreptatea Lui.Am inteles pedagogia lui Dumnezeu, iubirea si dreptatea, in durere si in lacrimi de pocainta.Drumul spre fericirea vesnica a Raiului trece totdeauna prin suferinta, indiferent de forma suferintei,dar suferinta!Stiu ca aceasta calea stramta, aspra si cu lacrimi, ce conduce spre Rai, crucea pe care trebuie sa ne-o asumam fiecare, o constituie aceste necazuri.Poarta de trecere de la bucuriile  trecatoare trupesti si lumesti, la cele inalte, duhovnicesti si nepieritoare este adeseori o poarta a suferintei...

Din pocainta imi vine aceasta durere,nu numai din durerea despartirii de acesti oameni care, in felul lor imperfect, m-au iubit. Dar si dorul de ei este real si dureros...Cum sa nu-ti doresti sa iti pui capul pe umarul mamei intr-o imbratisarea? Cum sa nu-mi doresc sa pot bea o cafea cu Grig si sa-l am alaturi in toamna vietii mele? Cum sa nu-mi fie dor de Ina cand prietenii mei sunt tot mai putini si mi-as dori sa pot sa-i spun cuiva de incredere lucrurile pentru care sufar, stiind ca acea persoana nu va va judeca  dupa dreptatea lui omeneasca? 

Am iubit toamna aurie si parfumata de struguri si must si de pastrama autentica de oaie.Acum lumea s-a schimbat radical. Nu mai sunt balciuri cu vata de zahar si comedii...acum lumea vaneaza pana si aici in Baragan,aurora boreala peste campuri golite de roade...Nu mai gasesc nimic din ceea ce am iubit. Imbatranesc. Ma dor oasele. Ma dor umerii. Ma doare inima tot mai saraca in bucurii...In lume e razboi. Am vazut Ierusalimul asa cum il stiam: cu flori iesind prin caldaramul cald, cu mesele pline de covrigi mari cu susan...am stat uneori 20 de ore din 24 langa sau chiar in Sfantul Mormant, dar am auzit suierand  rachetele si linistea mea a fost o liniste a resemnarii si poate resemnarea mea nu-i buna!Domnul cand esti obosit te cheama:"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti avea odihna sufletelor voastre. Ca jugul Meu este bun si povara Mea este usoara"(Matei 11, 28-30)." Si de aceia ma tem ca nu-i buna resemnarea mea...Intreaga lume sufera intr-un mod sau altul!Nimeni insa nu poate suferi in locul meu sau pentru mine. Altcineva ma poate ajuta cu sfatul, cu rugaciunea...dar singurul carea imi da putere este Dumnezeu, dar de savarsit eliberarea mea din suferinta  tine de mine si de libertatea de a o dori sau nu, libertate  pe care Dumnezeu mi-o recunoaste ca fiind a mea.Cred ca aceasta curatirea mea nu poate fi decat prin iertare, prin dragoste  si rugaciune. Numai asa, prin iertare, dragoste si rugaciune pentru lume mai mult decat pentru mine pot intra pe calea corecta care ma poate duce la fericire chiar in miezul adanc al suferintei mele.

 Si ma scutur de toamna, ma scutur de tristete, tai din calendar lunile acestea si privesc undeva mai departe...Oare cum e acum in Asia? Cum e in Africa? Ana imi scrie pe facebook ca in Africa  e primavara, au inflorit copacii de jacaranda ... Ar fi trebuit sa plec, asa cum zice Ruxandra, eu ma inseninez in aeroporturi...     Nu, nu plec nicaieri, fac insa planuri pentru anii care vor veni, lumea lui Dumnezeu este atat de mare si de frumoasa si primavara ma asteapta sa vin!

Septembrie

 Multi ani, in existenta mea lunga, nu am iubit septembrie, adica iubeam si nu eram multumita...lipsea ceva...

Dupa caldura verii, dupa timpul de vacanta si lecturi dezordonate pentru ca terminam o carte la ora 2 si incepeam alta la 2 si 10 minute, septembrie venea asa ciudat: brusc cu zile cu racoare si ploaie, si iarasi brusc cu caldura si mie schimbarile bruste nu mi-au placut niciodata. Imi place tihna si desi nu asa traiesc, imi place sa lenevesc in casa mea pana tarziu in dimineata si sa ies pe strada cand afara e pranzul...Dar nu asa traiesc! Trec prin septembrie ca printr-o tara in care am mai fost!Inca nu asez lucrurile de vara in dulapuri pana anul viitor, inca imbrac lucruri usoare si comode , stiind ca chiar daca dimineata e rece, pana la pranz se incalzeste, inca visez la terasele  la care candva mancam pastrama si mici,ador balciurile cu galagia lor si mirosul de mici si zahar...

Deci desi credeam ca nu iubesc septembrie, il iubesc mult...In septembrie Dumnezeu mi-a daruit prima mea zi de viata...un cocor alb mic, delicat isi incepea zborul spre cer... 6 septembrie, sub aripi de arhanghel, la ceas de vecernie pentru sfanta Casiana...aveam sa strabat viata ca un cocor, asa cum spunea mama mea, trecand peste toate, cu ingaduinta...In septembrie a fost aproape mereu prima zi de scoala, drumul meu spre  cunoastere, in septembrie prima mea zi de serviciu,primul pas pe drumul meu profesional...tot in septembrie l-am cunoscut pe Grig, cel mai iubit dintre pamanteni... Si tot in septembrie, aproape de sfarsitul lunii, avea sa se nasca cel mai vesel bebelus al neamului nostru, micutul George si el arhanghel si el Gabriel...

Cum sa nu iubesti un timp pe care Dumnezeu ti-l da ?Cum sa nu adori diminetile acestea cu aer mai rece, dupa caldura sufocanta a Asiei si dupa zaduful vietii? Cum sa nu iubesti amiezile calduroase si serile blande?

Da, este un timp in care Dumnezeu ma tine intr-un echilibru al sanatatii si al pacii sufletesti...trec pe langa mine cuvinte reci, cuvinte ale unor oameni pe care i-am considerat apropiati mie si durerilor mele, dar ele, vorbele, nu ma mai pot rani pentru ca stiu ca asta este firea noastra omeneasca: si eu am uitat binele facut de atatia oameni si am tinut minte mai mult ranile facute si eu am uita sa binecuvintez si eu m-am pierdut ca si ei, in amintirea clipelor ratate.Asa ca iert, iubesc si merg mai departe.

 Drumul meu de septembrie trece mintal prin locuri dragi, pe langa pietrele calde ale Ierusalimului,printre ele vad flori iesite sa bucure, chiar si pe piatra ungerii cineva a lasat un trandafir rozaliu semn al  inimii sale delicate si al rugaciunii

 Asia este deja departe, lumea nebuna se pregateste de razboi...nu stiu ce va fi maine, nu stiu nici ce va fi azi. Stiu insa ca trebuie sa privesc inapoi cu dragoste, multumind pentru timpul rascumpararii si stiu ca mai am multa iubire de daruit si ca aceasta etapa a vietii mele, etapa parului alb si lung adunat gramada dezordonata la ceafa, este o etapa daruita de Dumnezeu pentru a merge mai departe cu tot ce am trait, invatat si iubit...