Credem uneori ca suntem puternici in credinta.Si poate chiar suntem. Dumnezeu ne da puterea acesta a credintei si ne dezvaluie Slava Sa. E darul pe care Dumnezeu in marea iubire ni-l da. Ca noi sa nu uitam cat de bun si cat de sprijinitor este.
Traiesc de cinci ani si sapte luni cu ochii larg deschis spre Dumnezeu. El este sprijinitorul vietii mele.El este singurul meu Dumnezeu. Am sters din viata mea cariera profesionala, am sters prietenii de "pahar"si duhul lumesc, am sters din pasaport destinatiile comerciale, turistice si artistice ale Europei. Am terminat banii privind spre altii.Am daruit hainele colorate si pantofii de lux. Am aruncat parfumurile si trusele de machiaj. Am pus pe cap broboada si fusta lunga si neagra pana in pamant. M-am trezit dimineata privind spre biserica si inainte de danganitul clopotului.M-am culcat dupa miezonoptica.
Si am crezut ca cel mai mult il iubesc pe Dumnezeu! Si chiar asa era!
Dar nu a fost destul!
Va spun aceasta ca sa stiti cum e o cadere. Va spun acestea nu ca sa ma mandresc, ci ca voi sa stiti, cat de usor putem cadea si cat de perfid, cat de siret este diavolul!
Ieri abia ma impartasisem. Tineam in trupul meu pe Domnul Slavei, Domnul puterilor! Nici macar anafura nu o luasem. Vroiam in gura mea inca gustul minunat al Sangelui Lui si Trupul Lui plutind in mine, imbratisindu-ma...Noi doi! Eu si Domnul! Zambesc ca un natang de fiecare data si ma simt cum nicaieri si niciodata nu m-am simtit...
Si din senin au venit peste mine niste acuze cumplite si palme date mestesugit de singurul om de pe pamant care avea asupra mea aceasta putere deplina.Si cand m-am lamurit ca nu e gluma,pentru ca stiam ca acuzele erau false, am cautat duhovniceste motivul.Si intr-o clipita"cineva" mi l-a spus.
-Dumnezeu nu m-a iertat!
Aceasta a fost concluzia. Seara scrisesem despre profetul Iona si vrejul.Despre pocainta niniviteanului din mine. Si ieri m-am vazut iar pe cenusa, cu sacul in cap, plangand, jelind pentru pacate si poate nu atat pentru pacate cat pentru ca l-am intristat pe Dumnezeu. Si m-am gandit ca oricata pocainta am facut Dumnezeu inca nu m-a iertat. Un gol imens s-a facut in inima mea. Am coborat in iad.Am vazut nu atat cazanul in care voi arde, cat despartirea de Iisus Hrstos si de oile de-a dreapta sa.Am simtit iar multimea zgurei care mi-a inegrit sufletul multime de ani.Nici macar nu mi-am cautat pacatele, sa mi-le amintesc, sa le plang...stiam ca sunt multe si am inteles ca daca Dumnezeu incuviinteaza sa traiesc asta, o face pentru ca e inca suparat pe mine.
"Trimite-voi împotriva ta mânia Mea şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi"IEZECHIEL 7/3
Am petrecut catva timp in mare tristete. In fata mea o tanara draga mie,imbracata frumos si cu unghiile puternic vopsite in rosu imi povestea ca are duminica plina si se va incheia cu iesirea in oras cu prietenii la serbarile orasului. Viata dinainte de moartea lui Grig mi-a revenit cu viteza. Mi-am amintit placerea de a sta la terasa si de a manca mici si a bea bere...rasul si alintul de langa el, mi-am amintit duminicile lascive, voluptoase...si m-am gandit ca daca acest timp atat de indelungat si atat de profund, total cufundat in cenusa nu a fost suficient, probabil nimic nu va fi niciodata. Grig zacand in iad, in intuneric, singur! Si suparat pe mine ca nu reusesc nimic pentru el! Si unde este atunci iubirea pe care cred ca i-o dau in fiecare clipa a vietii mele?Inseamna ca nici ea nu exista si atunci traiesc in minciuna.Nu am intrebat nicun moment de ce Dumnezeu nu ma iarta. M-am gandit doar ca nu o face! Si ca va fi foastre greu sa obtin vreodata iertarea.
-Doamna, nu e adevarat! Nu e de la Dumnezeu. E doar de la diavol pentru ca lupta lui cu dumneavoastra asa trebuie sa o duca! mi-a spus cineva
Si vorbele parintelui Siluan au venit de undeva de departe...
-Cu subtilitati...
Dar am petrecut cateva ore intr-o mare tristete si in gandul ca Dumnezeu chiar nu m-a iertat.
Mai tarziu, dupa ore intregi de ganduri am reusit sa-mi fac curaj si sa asez in fata mea pe cel prin care venise ispita. Si am lamurit ca totul fusese asa...vorba valabila pentru umanitatea intrega , nu numai pentru mine. Iubirea lui Dumnezeu nu ma parasise niciodata.Nici mila Sa. Doar a vrut sa-mi arate cum ar fi sa pierd ceea ce am dobandit prin mila Sa.
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică(Ioan cap 3/16)
Pentru ca eu cred ca nu atat pocainta mea a adus iertarea lui Dumnezeu, pentru ca oricat de mult as regreta pacatul facut candva, traiesc pacatuind iarasi, alte pacate...Eclesiastul spune" pe pamant nu este nici un om fara prihana care sa faca binele fara sa pacatuiasca"(7/20), iar sfantul evanghelist Ioan ne spune "daca zicem ca nu avem pacat, ne inselam singuri si adevar nu este in noi!"(cap 1:8)
Desigur , pocainta este cea care ne ajuta enorm , dar Dumnezeu este cel care ne daruieste iertarea.
Ce-mi ramane oare de facut? Sa merg pe drumul pe care am pornit, intelegand ca sunt abia la inceputul lui, abia am pus inceput(stiu preoti care sunt atat de smeriti incat spun ca nici macar inceput bun nu au pus!) si, desi nu stiu sa cant , totusi sa cant ca si David " Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine/Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte"
Si avand incredere in iubirea lui Dumnezeu sa traiesc aceste zile, atatea cate vor mai fi, folosind timpul pentru pocainta, mereu pocainta, mereu pocainta...
Cum voi sti ca Dumnezeu m-a iertat? Seara tarziu, parintele avea sa-mi aminteasca ca parintii filocalici spun ca semnul iertarii lui Dumnezeu pentru pacate este ura pentru ele, atunci cand le uraseti atat de mult incat nu le-ai mai repeta, e semn al iertarii lui Dumnezeu...
Si mi l-am amintit pe Iisus Hristos spunadu-mi si mie ca si voua, prin femeia pacatoasa:" Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti(Evanghelia dupa Ioan cap 8/11)
Da, spune Vasile in comentariu la Profetul Iona si vrejul meu "iubirea lui Dumnezeu e nemarginita.Si dependenta de Dumnezeu inseamna independenta noastra.Despre pocainta vreau sa vorbim in viitorul apropiat.Orizontul ei este speranta."
Iubirea lui Dumnezeu imi da iertarea, dependenta de acesta iubire m-a facut sa cad gandind ca nici macar nu am dobandit-o, dar tot dependenta de Dumnezeu m-a ridicat in pozitie de lupta:
-Nu, Doamne nu-mi dau drumul din mana Ta!Cu Tine vreau!
Si, da, Vasile are dreptate.Orizontul acesta este:speranta in mila lui Dumnezeu pentru neputintele noastre!
Acum cateva luni am postat despre pocainta, un cuvant minunat al Sfantului Ioan Gura de Aur.Transcriu putin cu credinta ca ne va fi de folos tuturor.
"Pocăinţa deschide cerul, pocăinţa ne bagă în rai, pocăinţa biruie pe diavol, după cum încrederea în noi ne face să cădem. De aceea vă vorbesc mereu de pocăinţă!
Eşti păcătos? Nu deznădajdui!
De păcătuieşti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieşte-te!
- Dar pot să mă mântuiesc, dacă mă pocăiesc? Da, poţi! Am trăit toată viaţa în păcate ! Dacă mă pocăiesc mă mântuiesc? Da! De unde-o ştiu? De la iubirea de oameni a Stăpânului tău!
- Să am oare încredere numai în pocăinţa de care îmi vorbeşti ? Este oare în stare pocăinţa să şteargă atâtea păcate?
- Dacă ar fi numai pocăinţă, atunci, pe bună dreptate, teme-te! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde curaj!
Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunătatea Lui cu cuvântul nu se poate tălmăci.
Păcatul tău are hotar ; leacul, însă, nu are hotar. Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită.
Ai curaj! Pocăinţa biruie păcatul! Închipuie-ţi o scânteie ce cade în ocean! Poate rămâne ea aprinsă? Poate să se vadă? Nu! Ei bine, ce e scânteia faţă de ocean, aceea e păcatul faţă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atâta, ci eu mult mai mult. Oceanul, oricât de mare ar fi, tot are margini.
Bunătatea lui Dumnezeu, însă, e fără de margini."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu