Ma tot gandesc daca sa scriu sau nu. Stiu sigur ca multi cauta pe blogul meu sa vada daca sunt postari noi. Si eu fac acest lucru cu unele bloguri si cand nu gasesc nimic nou, ma intristez.Stiu ce simtiti si va multumesc pentru asta. Deja faceti parte din viata mea, asa cum si eu am reusit sa ma strecor in viata voastra si atunci, normal e sa impart cu voi lucrurile importante, nu numai pe cele banale. Normal, firesc este sa va marturisesc lucrurile extraordinare pe care le traiesc.
Deci, m-am trezit la ora 5.30. Desi ma culcasem foarte, foarte tarziu.Am sarit din pat cand deja imi faceam crucea pe piept si in cateva minute eram deja in bucatarie. Am pregatit doua colive mari. In sfarsit era randul meu, sa fac coliva si pentru Dani, fetita lui Nicolae si a Mioarei , iar faptul ca ei au acceptat ca eu sa-i fac coliva lui Dani e dovada de ...coliva buna!Si musai impodobita frumos, cum frumos a fost copilul acesta. Si drag. Si mult iubit.
Am plecat cu Mioara la biserica. Uneori pare ciudat cum noi doua reusim sa zambim, sa radem in zile in care durerea trage de noi in jos, trage muuult!
Am dus pomelnicele la altar si apoi am mers la lumanararul nou si am aprins lumanari pentru ei toti.
Abia apoi ne-am asezat pentru slujba. Am lasat pe masa coliva si noi am stat in mijlocul bisericii.Putin mai tarziu ni-s-a alaturat Ema. Doamne, atat de tanara si de frumoasa.Sotul ei a plecat la Domnul acum...patru luni si jumatate. Acum un an era sanatos, plin de viata si de planuri. Acum, Ema vine cu coliva pentru el. Ce pot sa zic eu? Cum pot sa plang eu? Si pentru cine mai mult?
Stiu, chiar stiu ca sfanta liturghie si slujba de pomenire pentru ei, astazi au fost momente in care chiar si din iad sufletele lor , prin mila lui Dumnezeu pot fi ridicate la Ceruri.
Cand totul s-a terminat in biserica, abia atunci a inceput munca.Aveam totul pregatit de ieri seara, doar sa pun mancarea in vase, vasele impachetate in cos si...sa merg sa le impart.Dar, recunosc ca nu e usor! Sunt multe de pus, sunt multe de carat. multe de dus...Drumuri...drumuri...
Cand ne-am casatorit era anul in care slagar numarul unul era cantecul Drumurile noastre , pe care il canta Dan Spataru. Vi-l amintiti?
Ani si luni si nopti la rind povara, clipa despartirii,
N-am sa-ti cer ce nu-mi poti da vreodata, n-am sa-ti cer iubirea,
N-am sa bat la porti inchise iara, nu-ti feri privirea.
R: Drumurile noastre poate,
Se vor intalni vreodata,
Drumurile si iubirea,
Gindurile, fericirea.
Am iubit cantecul acesta. Era melodia noastra. Am dansat la nunta noastra, a fost ceea ce acum se cheama dansul de deschidere... Am avut o nunta extraordinar de frumoasa ...orchestra a fost un vis, ca si locatia, restaurantul Privighetoarea cunoscut in toata Roamnia ca loc in care venea Nicusor Ceausescu si se gasea totdeauna pepsi!Si am dansat . Si am dansat. Cand intram in restaurant orchestra incepe sa cante cantecul nostru si ani si ani, la orice eveniment cand se canta noi ne ridicam si dansand ne aminteam....Drumuri care ne-au dus impreuna 23 de ani fara cinci zile.
Si uite-ma acum pe drumuri, vara , in arsita ducand cosul cu prosopel de artizanat incarcat de merinde. Am impartit cu drag.Cu lacrimi dar cu bucurie.Cand am plecat spre parintii lui Iacob , finutul meu, eram deja atat de obosita incat mi-am facut curaj si am sunat si am rugat sa-mi faca o gura de cafea pana ajung la ei...
M-am odihnit la ei. Sunt atat de minunati acesti patru oameni incat orice zbuciumat se poate odihni langa ei... m-am racorit un pic... si am plecat spre casa. Deja era pranzul si in drum spre casa m-am gandit ca eu ceva mancare mai am, dar... niciun pic de paine ! Si ma gandeam, ce voi manca? In urma mea ,zile lungi de la ultima mea masa, nici macar nu-mi mai aminteam cand...
As fi vrut sa-mi fac curaj sa cer o felie de paine dar... mi-a fost brusc jena de situatie....domnul m-a dus pana acasa cu masina.... si iar ma gandeam ca as putea sa merg sa cumpar o paine, dar am constatat ca am plecat fara poseta , deci fara bani... Am plecat din masina spre apartament, gandind ca as manca ardei umpluti, dar nu merg fara paine, iar cu mamaliguta, nici atat! Urcam scarile , oboseala adanca venea peste mine, valuri, valuri si urcand incet am gandit cu vorbele psalmistului David:
-Dumnezeu este sprijinitorul vietii mele!
Si imi era tare foame.Si era convinsa ca nu am sa pot sa mai cobor pentru ca sa-mi cumpar paine.
La etajul doi, in dreptul usii larg deschise, doua vecine se desparteau dupa ce isi impartisera una celeilalte.
-Gata, doamnelor, ati terminat de impartit? le-am intrebat din mers, fara sa ma opresc, zambind, plina de compasiune.
- Acum. Va mai aduc dumneavoastra si gata! mi-a raspuns una din ele
Niciodata, dar niciodata nu a batut la usa mea doamna acesta. Locuim impreuna de la construirea blocului, acum 27 de ani si credeam ca nu stie unde e apartamentul meu, fiind mai sus decat al ei...Si azi, cand eu nu aveam paine, brusc s-a hotarat sa-mi imparta mie! Oare cum de a avut acest gand?
Oare stie cine i-l-a pus?
In cateva minute era la usa cu tava plina de mancare si bineinteles o chifla mare, tronand pe farfurie!
A fost o dovada ca Dumnezeu ne vede, ne aude in fiecare lucrul pe care il traim. Si daca in cele mici ne aude si le implineste, apoi in cele mari, cu atat mai mult o face !
Tot ce trebuie e sa zicem:
Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
Ajutorul meu sa fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu.
Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.(Psalmul 26)
Aștept, înt-adevăr,cu nerăbdare postările tale de pe blog...:)
RăspundețiȘtergereÎn ziua pomenirii celor adormiți,tu ți-ai adus aminte de nunta cu Grig,iar eu de copilărie...:)
Să-ți dea Dumnezeu putere să postezi mereu,așa te simt f.aproape.
Te imbrățisez cu drag!