Mosii de vara

De o saptamana traiesc cu gandul la aceasta zi care va incepe in curand.

Spun mereu, ziua mosilor de vara e ziua in care intreaga Romanie miroase a sarmale in foi de vita, pilaf cu  carne de pui, cozonac si  coliva...

Cu totii muncim pentru asta:unii fac banii, altii fac cumparaturile, altii fac mancare, altii, ca mine fac ei tot!

Si nu-mi este greu niciun pic, desi de cateva zile tot car in casa diverse lucruri, deja de miercuri am inceput sa impart...

Am pregatit coliva,am cumparat vasele pe care le voi imparti, am pregatit mancarea, urmeaza doar sa ma trezesc dimineata la ora 5.30  sa o aranjez pe platouri si sa merg la biserica. I-am anuntat deja pe cei carora le impart...

Fac lucrurile acestea cu credinta ca ele sunt placute lui Dumnezeu.Si am gandul clar ca si ei, cei dragi mie, plecati de langa mine, sufletele lor se bucura si asteapta ceva.Sigur si Marian asteapta sa fie pomenit si ca cineva sa faca milostenie si pentru el. Vi-l amintiti? Marian e barbatul care a murit in centru celor fara adapost si pe care eu mi -l-am asumat.Daca cineva l-ar fi cautat, poate(poate?) l-as fi uitat in noian de nume pe pomelnicul meu. Dar nimeni nu si l-a amintit si atunci, el, Marian e al meu...

Si tatal meu drag si destept si frumos, si bun...ultimul boier al familiei mele.Cu tata s-a incheiat in familia mea sirul barbatilor care nu au vorbit niciodata urat, si care cand varul lui mai mic cu 4-5 ani i-a zis pe nume, acest lucru intamplandu-se cand tata avea 70 de ani, a zis suparat, mahnit:

-S-a obraznicit, Ilie!Cum adica sa-mi spuna pe nume?Eu sunt mai mare.

Era o ierarhie a valorilor, a timpului fizic pe care il parcurgeai...

Si Rada, soacra mea, si Zaharia , socrul meu...si dragul meu, Grig...morocanosul si alintatul si somnorosul...

Acum e ca si cand ii scol pe toti cu graba mea, dar defapt ei ma scoala pe mine, ei stau la usa mea privind pregatirile pentru mosii de vara. Am luat  visine cercei! Cat de departe e timpul in care imi agatam de urechi cercei de cirese sau visine...Vad vag chipul frumos pe care il aveam copil...Nu m-am gandit ca cerceii acelor vremuri vor impodobi canile pe care le voi imparti! Nu m-am gandit ca eu din tot neamul meu ii voi jeli atat de tanara...Eu si bunica Dumitra, si ea a ramas, lafel de tanara ca mine, vaduva. Bunica si-a purtat frumos anii de dupa moartea bunicului meu si poate si ea ma ajuta  ca eu sa traiesc asa cum o fac...adica facand colive cu gust de prajitura sfanta si impodobind cu flori si visine canutele...

Mi-s dragi toti cei scrisi de mine, dar cu voia lui Dumnezeu, pe pomelnicul meu, desi sunt multi...Doamne cat de multi sunt!

Miine ii voi pomeni si pe parintii Anei plecata acum la Milano, pe Elisabeta si Ion si pe fratele ei Victor.Si pe bunica Maria care a crescut-o pe Ruxandra si pe tanti Ileana, prietena mea de la Bozioru. Si pe Ioana care a murit in noaptea in care a murit Grig. Si pe Constantina , mama celor doi copii orfani:Gabriel si Cristi. Si pe Leontina femeia care a fost  de la 14 ani pana la moarte slujnica la boieri la Bucuresti si a murit intr-un azil. Nu a stiut niciodata pe nimeni din neamul ei.

Si pe bunicii mei, pe unchi, unul cate unul, fiecare cu numele lui, pe prietenii care deja au murit...

Si nasii mei, Ion si Aurica...Si altii si altii...Un cimitit intreg, vorba parintelui.

Am facut o coliva mare.Am sa o pun intr-un vas mare si am sa-l ornez cat de frumos am sa pot. Pentru ca asta e dovada iubirii mele pentru ei, acesta truda e defapt  imbratisarea mea pe care le-o dau  permanent cat fac coliva precum si la vesnica pomenire si chiar si atunci cand o voi imparti....

Acesta e modul meu de a-i imbratisa si de a le spune cat de mult ii iubesc si cat de bucuroasa sunt ca i-am cunoscut, ca au facut parte din viata mea .

Mai e doar un pic. Lupt de ore intregi cu durerea de cap de...vineri, dar e o lupta frumoasa in care Dumnezeu este cu mine.

Recunosc, ei, da, recunosc, imi este greu, tare greu in astfel de zile. Recunosc plang, plang si capul meu e prins intr-o menghine .

 Si stiu ca plansul nu rezolva nimic. Am sa ma scutur de lacrimi....Am sa-mi spun ca ei toti si dragul meu, drag, nu sunt morti , sunt ca si Lazar ca si fiica lui Iair adormiti iar maine, defapt in curand ,Iisus Hristos , cand eu voi porni spre biserica cu coliva, le va spune:

-Talita cumi!

si ei vor invia .