SCRISOARE PASTORALĂ
LA NAŞTEREA DOMNULUI
A MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU
(2012)
Fiii mei iubiţi şi preadoriţi,
„Taină străină văd şi preaslăvită…”, „astăzi toată făptura se veseleşte şi se bucură că Hristos S-a născut din copila Fecioară”, „toţi îngerii se bucură în cer şi se veselesc astăzi”.
„Câte praznice avem în fiecare zi prin Tainele lui Dumnezeu!” – spune Sfântul Grigorie Teologul. Însă prea mare praznic rămâne această mare taină a Înomenirii, pentru că: „Hristos întrupându-Se, a venit”, „Hristos Se naşte”, „Hristos S-a născut”!
Este atât de mare darul lui Dumnezeu făcut omului, încât „mintea este mai neputincioasă decât lucrurile, iar cuvântul – şi el – mai prejos de cele ce se înţeleg”, aşa cum zice Marele Vasilie. Departe de toată înţelegerea este negrăita lucrare a lui Dumnezeu, marea Taină a dumnezeieştii iconomii, coborârea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Care „S-a sălăşluit întru noi” ca Dumnezeu Om, eveniment mai „presus de fire” şi „mai presus de cuvânt”. Desigur, vorbim despre natura minunii, care depăşeşte raţiunea omului. Este înnăscută neputinţa minţii omeneşti de a pătrunde în adâncurile înţelepciunii lui Dumnezeu, dar mai este şi starea oamenilor contemporani care se cufundă în necazurile vremurilor. Sufletele lor sunt cu totul secate de dumnezeiasca dulceaţă, sărăcite de lipsa gingăşiei, umbrite de absenţa harului, cu nenumărate chinuri arătate şi ascunse, în stăpânirea patimilor şi turbate de păcat, sărace în sacrificii, dar nu şi de bunurile materiale.
Nu înţelegem, fraţii mei, câtuşi de puţin „sărăcia ultimă” a ieslei, „că ce este mai smerit ca scutecele”, „simplitatea şi nimicnicia peşterii”, întru care însă „a strălucit bogăţia dumnezeirii”.
Nici inima noastră nu se întraripează pentru bucurie; pentru bucuria care a venit: Domnul întrupat; pentru bucuria care L-a născut: Doamna, Născătoare de Dumnezeu, a-tot-curata Bucurie şi Mângâierea noastră, Preasfânta noastră Mamă iubitoare şi preadulce, care ne întinde mâinile ei, oferindu-ne nouă, celor mai nimicnici oameni, bucuria ei – Preadulcele ei Prunc.
Gândiţi-vă, fraţii mei, la fericirea Preasfintei noastre, care ne aduce în lume pe Copilul ei Cel fără de ani [atemporal, din afara timpului, veşnic].
Ce nesfârşită bucurie şi binecuvântare simte o mamă când îşi vede copilul nou-născut, pe noul om, ca prunc, înfăşat în scutece şi odihnindu-Se în braţele ei.
Ce veselie simte şi Născătoarea de Dumnezeu în această clipă, când toate se fac „după cuvântul lui Dumnezeu”.
Cât de mare este bucuria ei, că dă viaţă prin laptele ei Dătătorului de viaţă şi Creatorului ei. Cât de mare este bucuria ei că simte buna-mireasmă pruncească, dar şi negrăita bună-mireasmă a rodului pântecelui ei, deoarece Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţine la sânul ei şi desăvârşita fire dumnezeiască şi desăvârşita fire omenească, pe Dumnezeul şi Fiul ei.
Cât de mare este bucuria ce răzbate din peştera cea smerită, «palatul vesel» împodobit de Lumina cea neînserată a arătării lui Dumnezeu ce inundă zidirea întreagă. „Acolo îngerii cântă neîncetat, iar păstorii, petrecândnoapteape câmp, cântare vrednică aduc”, „Să se bucure cerul, să se veselească pământul!”, „lumea dănțuiește auzind”, exclamă imnograful.
Născătoarea de Dumnezeu, aşadar, aduce omenirii bucuria ascultării împotriva pierzătoarei fărădelegi a neascultării. Născătoarea de Dumnezeu aduce omenirii bucuria izbăvirii din drama morţii.
Pentru că nu trebuie să uităm că omul întotdeauna se va afla la răscrucea ascultării de Dumnezeu şi a neascultării ce-l privează pe om de desfătarea Raiului pentru care a fost creat. Alături de Naştere se află şi moartea. Alături de imitarea credinţei celei ce deţine primatul între oameni, a Doamnei de Dumnezeu Născătoare se află şi ispita luptei împotriva lui Dumnezeu a urâtorului Irod.
Nu trebuie să uităm că Iisus, din momentul în care a intrat în istorie, înfruntă violenţa, asuprirea şi prigoana din partea autorităţii lumeşti care-i asupreşte pe cei săraci şi neputincioşi. Hristos a răbdat din fragedă pruncie persecuţia şi puterea demonică – aşa cum au procedat, mai târziu, şi imitatorii Lui, încroronaţii martiri şi sfinţi – a unui Irod care, luptând împotriva lui Dumnezeu, transmite peste secole şi înmulţeşte răul şi nedreptatea dintre oameni.
Aşadar, răul şi nedreptatea pe care le trăim astăzi nu sunt doar « privilegiul » nostru, ci reprezintă icoana itinerariului martiric al Domnului încă dela Naşterea Sa, este icoana norului de mucenici-copii junghiaţi din porunca tiranului Irod. Pentru că Irod, făcând parte dintre „cei cărora li se pare că stăpânesc” – adică dintre cei care au falsul sentiment că, având o funcţie lumească, au şi dreptul asupra vieţii şi a morţii – în mod viclean se alătură morţii şi răului, se leapădă de Dumnezeu sau dezertează dela Elşi supune omenirea unui dezastruos masacru, plânsului, bocetului şi lamentaţiei. Mucenicii şi noii mucenici din vremea noastră confirmă în continuare acest adevăr tragic: „autorităţile şi stăpânirile acestui veac” lucrează răul, dar credinţa puternică în Dumnezeu, în Adevărata Autoritate [Conducere, Stăpânire] a tuturor, în Făcătorul, Domnul şi Împăratul vieţii, întotdeauna le va răsturna triumfător. Un triumf al credinţei şi al încrederii este şi Maica Domnului, care, prin desăvârşita ei ascultare, a devenit Mijlocitoare, prin Duhul Sfânt, între oameni şi Dumnezeu, dăruindu-I lui Hristos firea omenească şi devenit Dătătoare de Viaţă [Zoodohos].
Aşadar, fraţii mei, ceea ce dorim astăzi cu intensitate nu este scăparea din chinurile noastre – de altfel aşa cum zice şi sfântul literaturii noastre, Papadiamandis, «Ca şi cum ar avea vreodată sfârşit patimile şi suferinţele lumii», ci Darul sfinţeniei, din Marea Minune a Întrupării pe care, smerindu-Se pe Sine, ni-l oferă bunul Dumnezeu.
Ceea ce căutăm este temeluirea încredinţării făcătoare de bucurie, care triumfă în inimile Drepţilor şi Credincioşilor, de bucurie ce vine din luminarea Sfântului Duh care-i face pe sfinţi să strălucească, a bucuriei îngerilor, păstorilor, magilor, a cerului şi a pământului, a făpturii întregi, a bucuriei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „cea dintâi dintre oameni”, a bucuriei pe care o primim şi o întâmpinăm în peştera Naşterii, pe Cuvântul lui Dumnezeu cel dinainte de veacuri, pe Fiul lui Dumnezeu, Hristosul întrupat, „Lumina cea adevărată, Care luminează şi sfinţeşte pe tot omul”.
„Atunci când Îl găseşti pe Hristos – zicea Stareţul contemporan Porfirie – îţi ajunge, nu mai vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni, peste tot unde este Hristos. Trăieşti printre stele, în infinit, în cer cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toţi, cu toate. Acolo unde există dragoste pentru Hristos, singurătatea dispare. Eşti paşnic, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici presiune, nici stres, nici întunecare, nici iad”. Doar bucuria sfinţeniei. Iar această bucurie este Hristos. Această bucurie este Mântuitorul. Această bucurie este Izbăvitorul, Care este odihna omului, naşterea, învierea şi mântuirea.
În sfârşit, Dumnezeiescul Gură-de-Aur exclamă: „Şi iată, vine Dumnezeu şi poartă trup omenesc, intră adică în fluviul istoriei şi se face om ce suferă foame, însetează şi îi este frig, pentru ca să izgonească din interiorul nostru greutatea vinovăţiei şi să ne împace iarăşi cu cerul. Ca până în aceastănoaptea minunilor, oamenii mureau. De-acum înainte, nu vor mai muri, ci vor adormi întorcându-se în pământul din care au ieşit, pentru a învia într-o zi şi a se bucura cu bucuria nemuririi”.
Hristos s-a născut !
Adevărat s-a născut !
Mulţi ani binecuvântaţi şi prea plini de bucurie !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu