Am crescut usor, strecurandu-ma intr-o familie numeroasa, cu trei copii...de cele mai multe ori uitata de familie, pierduta intre carti si caiete pline de compuneri...Craciunul era sarbatoarea mea preferata.Suprapusa vacantei de iarna, prilej de adunare a prietenilor pentru colind, Craciunul a fost ceea ce am iubit cel mai mult...Tanjeam dupa impodobitul bradului un an intreg si ma inghesuiam in surorile mele, mai mari si mai indemantice, pentru confectionarea lanturilor mari din hartie glase, cu care inconjuram bradul.Nu aveam decat cateva globulete pe care le pastram cu atentie, ca nu cumva sa se sparga peste an.Puneam in schimb bomboane de pom minunat imbracate in staniol, dulciuri, napolitane, lumanarele adevarate prinse de crengutele bradului cu clestisori...si din loc in loc vata care sa simbolizeze zapada. Aveam totdeauna un brad mare, un brad adevarat deoarece tatal meu era silvicultor si primea totdeauna un brad pentru copii lui.Erau ierni in care ningea adevarat, mult, troiene mari urcau pana la geam si pana cand mama incalzea camera stateam in pat si imparteam geamurile cu surorile mele, bucurandu-ne,sub plapuma, de frumusetea florilor de gheata...Imi amintesc, acum cand scriu, mirosul frumos al rufelor luate de pe culmea de afara,si cum stateau tepene pana se incalzeau...Frumosi ani!Mos Craciun aducea putine lucruri de regula lucruri de imbracat si dulciuri.Cu toate acestea marea tentatie o reprezentau bomboanele din pom, mestesugit desfacute din staniol si asezat staniolul de parca bomboana nu lipsea.Colindul era scurt, pentru ca niciodata nu am putut sa cant, doar mimam dupa altcineva, dar an de an , copii din vecini faceau grupuri in care eram si eu.Cum as fi putut lipsi?Nuci, portocale,banuti. Cam asta primeam...
Si au trecut anii si deja mamica, iata-ma impodobind bradul copiilor mei.Pana am cumparat casa de la Bozioru, bradul il impodobeam in apartamentul in care locuim.Cel mai adesea cautam braduti mai mici, ca sa incapa in apartament.Primul ornament pus in bradul copiilor mei a fost un ornament din bradul meu copilariei mele.Cand in viata noastra a inceput perioda minunata a casei de la Bozioru, am dus acolo toate globurile si toate ornamentele...Acolo este Craciunul nostru asa cum l-am construit in anii in care a trait Grig.Aceea a fost perioada cand a venit Mos Craciun.Au ramas in urma amintirea momentelor in care mosi, care mai de care mai poznasi, aduceau saci de jucarii si bineinteles lucruri de imbracat:
-Eu vleau sa-mi aduca o rochita rosie!O rochita rosie, vleau!
Asa mi-a spus Ruxandra cu doar doua zile inainte de Craciun!Peste noapte, prietena noastra Mihaela Branza, azi mare creatoare de moda, cu participari la festivaluri de moda in lumea intreaga, a lucrat o rochita rosie!A fost primul lucru pe care l-a intrebat cand a venit mosul:
-Mi-ai adus o rochita rosie?
Aveau o dezinvoltura si o bucurie in intalnirea lor cu mos Craciun si cu camera de filmat, incat intreaga seara se transforma intr-un spectacol extraordinar!Erau seri in care radeam pana la lacrimi cu ei si Mosul!Intr-un an Mosul a uitat o parte din cadouri intr-o magazie a unui magazin universal, spectacolul s-a oprit ca si filmarea si Mosul a dat o fuga sa aduca restul de cadouri...
Pe geam, cu fetele lipite de sticla, il urmareau si strigau:
-Unde sunt renii? Unde e sania?
-Anul acesta am niste intrebari pentru Mosul si imi voi da seama daca e mos adevarat sau e fals!-a zis Andrei intr-un an, cu putin inainte sa vina Mosul.
-Dragul meu, trebuie sa-mi spui intrebarile, sa vad daca sunt corect formulate, ca Mosul sa nu fie jignit cumva...l-am convins eu
-Care e tara din care vine.Daca nu spune Laponia , nu e mosul!
Ii invatam generozitate si ei...strigau dupa Mos numele celor care o duceau mai greu dintre prietenii nostrii...Erau atat de draguti!
Si au crescut!Au inceput anii cu Craciun la Viena, Bozioru a ramas in urma, globuletele in cutii...bradul de Craciun a fost inlocuit de ornamente mari puse prin casa...Ultimul Craciun impreuna a fost 2006.Am avut invitati la masa doi copii extraordinari, pe Maria si Vlad, prieteni de-ai lor, ai caror parinti lucrau la Londra...A fost atat de frumos!Grig era efectiv emotionat de venirea lor.Fetele au cantat la pian...deja domnisoare ...Ziua urmatoare am plecat la Timisoara...Am petrecut acolo clipe extrem de frumoase si de linistite.Niste prieteni dragi ne-au lasat apartamentul lor incarcat de mancare, minunat aranjat...in centru Timisoarei.Dar pe atunci Craciunul era o sarbatoare lumeasca, o sarbatoare in care desi era Nasterea Domnului,noi sarbatoaream mai mult bucuria de a impodobi bradul, de a darui cadouri...Megeam in biserica ca intr-un muzeu, fara sa simt caldura si prezenta ingerilor, a sfintilor...Nu stiam cat de saraci eram.Nu stiam ca ieslea sufletelor noastre era goala...
Si am trait impreuna anul 2007 pana aproape de final...pe barul meu din bucatarie, aveam un calendar cumparat de la Viena si numaram zilele pana cand trebuia sa plecam la Viena...Pe15 decembrie, implineam 23 de ani de la casatorie,la ora 22 aveam avionul, si urma sa ne intoarcem pe 23 decembrie, sa impodobim bradul pentru prima data in apartamentul proaspat cumparat in Bucuresti...eram preocupata de culoarea in care sa fac bradul,asa ca sa se asorteze cu canapele de piele portocalii...lucruri poate firesti, dar atat de lumeste, incat ma dor si acum dupa 5 ani.
Cat putea sa mai rabde si Dumnezeu?Era deja prea mult!Pe 10 decembrie, Grig a murit intr-o clipa, cu mine si Ruxandra alaturi, in genunchi, rugandu-ne!Dar Dumnezeu, desi ne auzea, Dumnezeu nu putea sa ne implineasca rugaciunea.Probabil nu ne-am fi schimbat niciodata.Coafata, rujata parfumata cu Chanel, as fi mers in fundul iadului!Si ei cu mine!
Pe 15 decembrie am facut parastasul de 9 zile, desi erau numai 5 zile de la moarte...am plecat cu Ruxandra inca in soc la Viena...altfel nu ne-am fi putut muta din cimitir...Si era atat de frig si de inghetat totul! Vroiam sa fiu o persoana puternica, o mama care sa-si creasca copiiI, dar Dumnezeu vroia altceva de la mine.Vroia ca ochii inimii mele sa se deschida si eu sa-L vad!Dumnezeu vroia mantuirea noastra, a lui Grig, a mea si a copiilor!Rugaciunea pentru iertarea lui incepuse imediat dupa moartea lui si nu s-a mai oprit de atunci!
Singura persoana careia i-am adus cadou de la Viena, a fost maica stareta, Varvara.Am intrat in biserica.Am facut Craciunul in biserica, la manastirea Sfintii voievozi Mihail si Gavriil.Nu ma puteam tine pe picioare.Biserica toata se invartea cu mine si toate cantarile sunau atat de dureros, incat plangeam tot timpul...Maica a trimis dupa mine, m-a asezat in strana ei si acolo printre maicutele blande, am inceput sa inteleg...
Imi amintesc, ca plecand la Viena, ii spusesem doamnei care ne ajuta la curatenia casei, sa arunce din frigider tot ce era perisabil si sa ia pentru familia sa, tot ce era bun de mancare.Ne-am intors de la Viena.Eu nu puteam manca nimic.Nu aveam nicio senzatie de foame, sau sete, nu simteam gustul a ceea ce mancam uneori, ca e acru sau dulce, sarat ...dar am remarcat ca ei, copiii, mergeau la frigider, din cand in cand il deschideau, se uitau in el si-l inchideau iar...Dupa mai multe astfel de gesturi, nedumerita , nestiind de ce fac asta, am mers, am deschis frigiderul asemenea lor si...am vazut ca frigiderul era gol.Atunci am realizat ca lor le este foame si nu au nimic de mancare.Am plans si m-am invinuit ca nu ma pot aduna nici macar pentru ei.Cei mai modesti dintre prietenii nostri si cei mai saraci au venit si ne-au adus de mancare tot ce trebuia de Craciun si mama mea care avea 80 de ani ne-a facut sarmale.Dumnezeu ne-a hranit!
Cu o zi inainte de Craciun am mers in piata cu un prieten si am cumparat un brad extrem de frumos.Andrei impreuna cu Andra, prietena lor din copilarie au impodobit bradul cand Ruxandra era plecata de acasa.Le-am daruit cadouri, nici eu nu mai stiu ce si cand le-am cumparat...am inceput un alt mod de sarbatoare...Chiar daca modul nostru de a sarbatori are atatea lacrimi el este!Noi sarbatorim!
Am facut trecerea de la un an la altul, tot in biserica si tot la manastire.Parintele Gavriil slujea si ma privea cu blandete...
Am invatat ca exista o slujba de Te deum,o slujba de multumire care Dumnezeu pentru binefacerile anului care se termina.Am aflat ca 1 ianuarie e ziua in care il praznuim pe sfantul Vasile!
Asa cum spuneam, sarbatorim! Ne cumparam cadouri! Totdeauna masa noastra e plina de mancare...nu ne lipseste nimic lumeste...Dar acum privim si spre ceilalti care nu au.Acum...Nu pot povesti!
Am invatat ca aceasta sarbatoare, Craciunul este Nasterea Domnului si ea trebuie sa te gaseasca pregatit ca sa poti simti asta crestineste, in singurul mod corect si placut lui Dumnezeu.Acum ma spovedesc inainte si daca duhovnicul meu considera ca pot sa fac asta:ma impartasesc!Am trait deja cateva sarbatori in care Ruxandra s-a impartasit odata cu mine,acum doi ani s-a spovedit si Andrei...Ador momentul acela in care stau cu ei si cu cei dragi mie alaturi si corul canta"Trupul lui Hristos primiti/Si din izvorul cel fara de moarte gustati..."Lumanarile ard in mainile noastre ca si sufletele noastre, ca si iubirea imensa pe care I- o purtam...si noi trecem incolonati:eu, Ema, Mioara, Daria, Nicolae...copiii mei, prieteni dragi...domnul Georgescu cu familia intreaga...
Inca plang, ca desi am fost niste oameni destepti, desi am crescut copii destepti, nu am stiut sa ne daruim acest cadoul sublim:Trupul si Sangele Domnului!
Orice as face, oricate lacrimi ar curge din inima mea, nu pot sa schimb trecutul.Pot insa sa traiesc raportandu-ma mereu la ceea ce spune duhovnicul meu, la ce spun sfintii parinti, pot sa ma intreb "Oare lui Dumnezeu ii place asta?"si sa-mi raspund de fiecare data, amintindu-mi cuvantul evanghelic:"Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi.Cel ce manaca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi(Ioan6,54).
Aceasta este adevarata sarbatoare a Craciunului!Si ea depaseste orice cadou lumesc, si oricare din brazi pe care i-am impodobit intr-o viata!
Numai ca inca traiesc lipsa lui Grig din sirul acela, al celor care petrec Cina cea de Taina, si oricat as plange, nu pot schimba nimic din trecutul nostru,nu-l pot aduce real cu mine acolo, pot doar sa-mi doresc ca Dumnezeu, in marea lui bunatate sa imparta momentul meu cu Grig,si spre iertarea pacatelor lui si viata de veci!
-Eu vleau sa-mi aduca o rochita rosie!O rochita rosie, vleau!
Asa mi-a spus Ruxandra cu doar doua zile inainte de Craciun!Peste noapte, prietena noastra Mihaela Branza, azi mare creatoare de moda, cu participari la festivaluri de moda in lumea intreaga, a lucrat o rochita rosie!A fost primul lucru pe care l-a intrebat cand a venit mosul:
-Mi-ai adus o rochita rosie?
Aveau o dezinvoltura si o bucurie in intalnirea lor cu mos Craciun si cu camera de filmat, incat intreaga seara se transforma intr-un spectacol extraordinar!Erau seri in care radeam pana la lacrimi cu ei si Mosul!Intr-un an Mosul a uitat o parte din cadouri intr-o magazie a unui magazin universal, spectacolul s-a oprit ca si filmarea si Mosul a dat o fuga sa aduca restul de cadouri...
Pe geam, cu fetele lipite de sticla, il urmareau si strigau:
-Unde sunt renii? Unde e sania?
-Anul acesta am niste intrebari pentru Mosul si imi voi da seama daca e mos adevarat sau e fals!-a zis Andrei intr-un an, cu putin inainte sa vina Mosul.
-Dragul meu, trebuie sa-mi spui intrebarile, sa vad daca sunt corect formulate, ca Mosul sa nu fie jignit cumva...l-am convins eu
-Care e tara din care vine.Daca nu spune Laponia , nu e mosul!
Ii invatam generozitate si ei...strigau dupa Mos numele celor care o duceau mai greu dintre prietenii nostrii...Erau atat de draguti!
Si au crescut!Au inceput anii cu Craciun la Viena, Bozioru a ramas in urma, globuletele in cutii...bradul de Craciun a fost inlocuit de ornamente mari puse prin casa...Ultimul Craciun impreuna a fost 2006.Am avut invitati la masa doi copii extraordinari, pe Maria si Vlad, prieteni de-ai lor, ai caror parinti lucrau la Londra...A fost atat de frumos!Grig era efectiv emotionat de venirea lor.Fetele au cantat la pian...deja domnisoare ...Ziua urmatoare am plecat la Timisoara...Am petrecut acolo clipe extrem de frumoase si de linistite.Niste prieteni dragi ne-au lasat apartamentul lor incarcat de mancare, minunat aranjat...in centru Timisoarei.Dar pe atunci Craciunul era o sarbatoare lumeasca, o sarbatoare in care desi era Nasterea Domnului,noi sarbatoaream mai mult bucuria de a impodobi bradul, de a darui cadouri...Megeam in biserica ca intr-un muzeu, fara sa simt caldura si prezenta ingerilor, a sfintilor...Nu stiam cat de saraci eram.Nu stiam ca ieslea sufletelor noastre era goala...
Si am trait impreuna anul 2007 pana aproape de final...pe barul meu din bucatarie, aveam un calendar cumparat de la Viena si numaram zilele pana cand trebuia sa plecam la Viena...Pe15 decembrie, implineam 23 de ani de la casatorie,la ora 22 aveam avionul, si urma sa ne intoarcem pe 23 decembrie, sa impodobim bradul pentru prima data in apartamentul proaspat cumparat in Bucuresti...eram preocupata de culoarea in care sa fac bradul,asa ca sa se asorteze cu canapele de piele portocalii...lucruri poate firesti, dar atat de lumeste, incat ma dor si acum dupa 5 ani.
Cat putea sa mai rabde si Dumnezeu?Era deja prea mult!Pe 10 decembrie, Grig a murit intr-o clipa, cu mine si Ruxandra alaturi, in genunchi, rugandu-ne!Dar Dumnezeu, desi ne auzea, Dumnezeu nu putea sa ne implineasca rugaciunea.Probabil nu ne-am fi schimbat niciodata.Coafata, rujata parfumata cu Chanel, as fi mers in fundul iadului!Si ei cu mine!
Pe 15 decembrie am facut parastasul de 9 zile, desi erau numai 5 zile de la moarte...am plecat cu Ruxandra inca in soc la Viena...altfel nu ne-am fi putut muta din cimitir...Si era atat de frig si de inghetat totul! Vroiam sa fiu o persoana puternica, o mama care sa-si creasca copiiI, dar Dumnezeu vroia altceva de la mine.Vroia ca ochii inimii mele sa se deschida si eu sa-L vad!Dumnezeu vroia mantuirea noastra, a lui Grig, a mea si a copiilor!Rugaciunea pentru iertarea lui incepuse imediat dupa moartea lui si nu s-a mai oprit de atunci!
Singura persoana careia i-am adus cadou de la Viena, a fost maica stareta, Varvara.Am intrat in biserica.Am facut Craciunul in biserica, la manastirea Sfintii voievozi Mihail si Gavriil.Nu ma puteam tine pe picioare.Biserica toata se invartea cu mine si toate cantarile sunau atat de dureros, incat plangeam tot timpul...Maica a trimis dupa mine, m-a asezat in strana ei si acolo printre maicutele blande, am inceput sa inteleg...
Imi amintesc, ca plecand la Viena, ii spusesem doamnei care ne ajuta la curatenia casei, sa arunce din frigider tot ce era perisabil si sa ia pentru familia sa, tot ce era bun de mancare.Ne-am intors de la Viena.Eu nu puteam manca nimic.Nu aveam nicio senzatie de foame, sau sete, nu simteam gustul a ceea ce mancam uneori, ca e acru sau dulce, sarat ...dar am remarcat ca ei, copiii, mergeau la frigider, din cand in cand il deschideau, se uitau in el si-l inchideau iar...Dupa mai multe astfel de gesturi, nedumerita , nestiind de ce fac asta, am mers, am deschis frigiderul asemenea lor si...am vazut ca frigiderul era gol.Atunci am realizat ca lor le este foame si nu au nimic de mancare.Am plans si m-am invinuit ca nu ma pot aduna nici macar pentru ei.Cei mai modesti dintre prietenii nostri si cei mai saraci au venit si ne-au adus de mancare tot ce trebuia de Craciun si mama mea care avea 80 de ani ne-a facut sarmale.Dumnezeu ne-a hranit!
Cu o zi inainte de Craciun am mers in piata cu un prieten si am cumparat un brad extrem de frumos.Andrei impreuna cu Andra, prietena lor din copilarie au impodobit bradul cand Ruxandra era plecata de acasa.Le-am daruit cadouri, nici eu nu mai stiu ce si cand le-am cumparat...am inceput un alt mod de sarbatoare...Chiar daca modul nostru de a sarbatori are atatea lacrimi el este!Noi sarbatorim!
Am facut trecerea de la un an la altul, tot in biserica si tot la manastire.Parintele Gavriil slujea si ma privea cu blandete...
Am invatat ca exista o slujba de Te deum,o slujba de multumire care Dumnezeu pentru binefacerile anului care se termina.Am aflat ca 1 ianuarie e ziua in care il praznuim pe sfantul Vasile!
Asa cum spuneam, sarbatorim! Ne cumparam cadouri! Totdeauna masa noastra e plina de mancare...nu ne lipseste nimic lumeste...Dar acum privim si spre ceilalti care nu au.Acum...Nu pot povesti!
Am invatat ca aceasta sarbatoare, Craciunul este Nasterea Domnului si ea trebuie sa te gaseasca pregatit ca sa poti simti asta crestineste, in singurul mod corect si placut lui Dumnezeu.Acum ma spovedesc inainte si daca duhovnicul meu considera ca pot sa fac asta:ma impartasesc!Am trait deja cateva sarbatori in care Ruxandra s-a impartasit odata cu mine,acum doi ani s-a spovedit si Andrei...Ador momentul acela in care stau cu ei si cu cei dragi mie alaturi si corul canta"Trupul lui Hristos primiti/Si din izvorul cel fara de moarte gustati..."Lumanarile ard in mainile noastre ca si sufletele noastre, ca si iubirea imensa pe care I- o purtam...si noi trecem incolonati:eu, Ema, Mioara, Daria, Nicolae...copiii mei, prieteni dragi...domnul Georgescu cu familia intreaga...
Inca plang, ca desi am fost niste oameni destepti, desi am crescut copii destepti, nu am stiut sa ne daruim acest cadoul sublim:Trupul si Sangele Domnului!
Orice as face, oricate lacrimi ar curge din inima mea, nu pot sa schimb trecutul.Pot insa sa traiesc raportandu-ma mereu la ceea ce spune duhovnicul meu, la ce spun sfintii parinti, pot sa ma intreb "Oare lui Dumnezeu ii place asta?"si sa-mi raspund de fiecare data, amintindu-mi cuvantul evanghelic:"Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi.Cel ce manaca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi(Ioan6,54).
Aceasta este adevarata sarbatoare a Craciunului!Si ea depaseste orice cadou lumesc, si oricare din brazi pe care i-am impodobit intr-o viata!
Numai ca inca traiesc lipsa lui Grig din sirul acela, al celor care petrec Cina cea de Taina, si oricat as plange, nu pot schimba nimic din trecutul nostru,nu-l pot aduce real cu mine acolo, pot doar sa-mi doresc ca Dumnezeu, in marea lui bunatate sa imparta momentul meu cu Grig,si spre iertarea pacatelor lui si viata de veci!
Impresionant!
RăspundețiȘtergere