Parastas

    Mai sunt doar cateva minute pana la o noua zi.In bucatarie sunt ordonate sacosele cu mancarea pe care o voi imparti maine...prosoapele pentru preoti sunt puse in punga, trebuie doar sa pun maine lumanarile pe care le voi lega cu  pamblica alba.Am luat prosoape mov.Mov regal.Mov culoarea doliului.Vanzatoarea a fost surprinsa ca azi nu am vrut prosoape albe.Am avut asa un gand ca trebuie altceva.Poate e o exagerere ca si maine fac parastas pentru Grig.Poate Dumnezeu considera ca e exagerat si prea mult.Dar imi doresc atat de mult sa-l ajut ca sufletul lui sa se inalte la Dumnezeu incat as da tot.M-as muta in parc intr-un cort rupt si murdar numai sa stiu ca el e mantuit.

In seara aceasta m-a sunat Maria, prietena mea care traieste la Lisabona si care acum este la Sinaia.Nu va imaginati ca Maria a venit la Sinaia pentru aerul curat si pentru peisaj!Maria a venit pentru Manastirea Sinaia, pentru slujbele de acolo.Acesta e concediul ei anual.Munceste in Lisabona 11 luni pe an, locuieste intr-o camaruta lipita de biserica ortodoxa de acolo, iar la venirea in tara merge la manastirea Sinaia pentru primele rugaciuni.Maine, Maria are coliva facuta de calugari pentru Grig,a comandat prescuri si ii fac si ei pomenire acolo.Nu l-a cunoscut pe Grig.Nici pe mine nu m-a vazut decat de cateva ori, dar Dumnezeu i-a dat gandul acesta bun sa se roage pentru Grig si sa-i faca pomenire si acolo.Oricum ii face in fiecare sambata la Lisabona!Este atat de extraordinar lucrul acesta, e un dar atat de mare incat niciodata nu as putea sa o rasplatesc.Si ea spune modest, cu capul in jos:

-Eu nu fac nimic,Dumnezeu face tot!

Maine multi din preotii pe care ii cunosc il vor pomeni la proscomidie.Stiu, ma bucur, dar langa bucuria mea e atata lacrima incat inima intreaga se strange atat de mult incat nu stiu cum de mai bate.Copii nostrii isi vad de treburile lor,ar fi fost absurd sa-i strang iar, doar pentru ca pentru mine nu a fost suficient ceea ce am facut pana acum.Oricum, pentru ca el a murit pe 10 decembrie si asta e luni...am s-o iau si luni de la capat.

Aseara eram tulburata gandindu-ma cu cine sa merg la cimitir, pe cine sa rog sa merga si sa nu deranjez...vorbeam cu Parintele Adrian, sfintia sa slujeste la 30 de km de orasul meu, nici nu ma gandeam ca ar fi posibil sa vina, doar ma sfatuiam si sfintia sa a zis ganditor:

- Trebuie sa faceti iar coliva, trebuie sa faceti ceva de impartit si sigur trebuie mers si la cimitir!Nu stiu cum sa fac!(sfintia sa avea slujba la biserica unde este paroh).Nu-mi amintesc acum ce aveam de facut sambata , dar am sa ma gandesc!

Si azi m-a sunat si mi-a spus:

-Am o sedinta dimineata in Slobozia.La ce ora terminati in catedrala?

-In jur de 10-i-am spus.

-E prefect.Ma sunati cu 10 min inainte sa se termine si vin si va iau si mergem la cimitir!

Dumnezeu le-a randuit cel mai bine.Si vreau sa vad in asta inca un semn al milei Lui.

Un alt preot tanar imi spunea acum doua ore:
-Eu am credinta ca domnul Gheorghe e mantuit ca si tatal meu.Pentru ca noi il pomenim permanent la proscomidie, noi ne rugam neincetat pentru el si Dumnezeu asculta rugaciunile bisericii.

Scriu toate acestea pentru ca in realitate mi-e cumplit de frica.Imi amintesc cum acum 5 ani a coborat pe picioare scarile acestei case, eram in spatele lui, am fost permanent cu el si eu, eu care pot rasturna muntii nu am putut sa-i dau nicio secunda de viata si l-am lasat sa moara stiind ca moartea lui ne va desparti poate pentru totdeauna.Imi amintesc ca o fractiune de secunda m-am gandit atunci ca nu e impartasit, dar , intr-un fel, slava lui Dumnezeu nu realizam cat de important ar fi fost! Stiam doar ca era ceva ce trebuie sa se intample inainte sa mori.

Nu vreau, nu vreau sa nu-l mai gasesc niciodata.Pot trai fara sa-mi beau cu el cafeaua, fara sa dorm in pat cu el , fara sa-l stiu in camera de alaturi la televizor sau in bucatarie ascultand radioul, dar nu pot trai cu gandul ca e posibil sa nu fie mantuit, sau ca ar fi posibil sa nu ne mai intalnim niciodata.Am atatea lucruri sa-i spun! S-au intamplat atatea lucruri decand el a plecat!

Dar ce altceva as mai putea face?Poate doar sa ma straduiesc mai mult sa traiesc fara pacate.Maria imi spunea in seara acesta ca toate caderile mele sunt si ale lui, ca trebuie sa am mare grija la acest lucru...Ma rog..."Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitului robului Tau Gheorghe, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit."

Ma rog si imi este atat de dor de el incat as rascoli pamantul pentru doar o vorba sau o imbratisare in care sa ma "odihnesc inainte de a nu mai fi"(psalmul 38).

Rugati-va pentru el...Gheorghe la Dumnezeu...Grig atat de linistitul si bunul meu Grig.