PRIETENIA

Cato cel Batran spune ca "Prietenia este o haina valoroasa care se curata cand se murdareste si nu se arunca la prima pata".

Am cunoscut si trait multe sentimente, de la iubire pana la ura! De la apreciere pana la dispret. De la toleranta pana la lipsa tolerantei. Privind in urma, nimic nu a fost insa capabil sa-mi ridice sufletul ca prietenia.

Dumnezeu mi-a daruit si acest talant. In marea Lui bunatate si iubire, mi-a daruit sa pot simti si pentru cel de langa mine grija, compasiune, iubire...Copil fiind, niciun joc nu incepea pe strada mea fara mine, desi eram atat de mica si slabanoaga incat as fi putut sa nu contez la jocurile celorlati. Dar eu ma cataram cu ei in pomi, jucam fotbal...aveam pe strada un fotbalist care juca in echipa orasului, el se amesteca printre noi si totdeauna ma tinea langa el, noi, eu si fotbalistul eram unul! Golurile pe care el le marca le impartea cu mine ca si cele pe care le apara cand stateam amandoi in poarta. Am oblojit ranile prietenilor mei, am stiut primele povesti de iubire, am ras cu ei, am plans cu ei... La fel a fost si la scoala, in toti anii de scoala si la orice nivel. Pana si acum, la orice curs pe care il parcurg, reusesc sa plec de acolo cu telefonul plin de numere... Oamenii se strang langa mine, dar si eu ma strang langa oameni. Nu am frati! Am doua surori, doua doamne minunate, care ma iubesc atat de mult incat... evita sa ma vada. Transformarea mea in femeia cu broboada de acum, este atat de dureroasa pentru ele si de neacceptat.

L-am iubit pe Grig, dar poate mai mult decat iubirea, ne-a legat un sentiment extraordinar de prietenie. Pot spune ca el m-a invatat sa fiu toleranta cu ceilalti, el m-a invatat sa nu rad de defectele celor de langa mine, el mi-a incurajat darnicia. In ultima duminica petrecuta impreuna, discutam despre cineva care imi ceruse iar o suma mare de bani si eu...nu eram prea incantata, dar Grig mi-a zis:

-Da-i, daca ti-a cerut, inseamna ca chiar ii trebuie!

El insusi era un excelent prieten. Niciodata nu critica pe nimeni si nu judeca. Nu-si pierdea timpul ca mine in baruri la cafele si ceaiuri lungi, nu pleca la mall-uri cu nimeni, dar era un extraordinar umar pe care sa te sprijini.

Am simtit la moartea lui extraordinarul suflu al prieteniei, pentru ca s-a strans atunci toata suflarea langa noi. Un oras intreg, o comunitate mare a fost paralizata in ziua inmormantarii lui. Lumea a simtit nevoia sa fie alaturi, sa planga, sa zaca, sa sufere exprimandu-si suferinta.

Si eu si copiii, dupa ce zilele acelea au trecut, am gandit, rememorand ceea ce ne mai aduceam aminte, ca trebuie tot restul de viata sa ne comportam ca si cand inca mai datoram atentia noastra celorlalti. Pentru ca sunt lucruri care nu se pot plati! Doar, cel mult, cu fapte similare.

Si Dumnezeu mi-a trimis, cand am vazut ca nu ma mai potrivesc cu lumea dinainte, alti oameni! Acum o am langa umarul meu pe Ema. Acum il am pe Nicolae, vulcanicul si bunul Nicolae. Pe Maria cea echilibrata si calma. Mi-a daruit un frate, pe Virgil, care ma imbratiseaza cu caldura si iubire. Pe Elena, sotia lui, tot timpul un zambet si iubire. Acum o am pe Ana.

Dumnezeu mi-a daruit prietenia unor preoti extraordinari. Si rugaciunea lor! Ce daruri mari!

Acum un an eram in manastirea Sinaia. Era noapte. In biserica nu mai era decat o singura femeie, asezata exact in locul pe care si eu il prefer: undeva mai in fata, langa scaune. M-am asezat langa ea si usor, usor am intrat in spiritul sfant al rugaciunii. Era inainte de Craciun. "Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din Ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si cu veselie laudati-L noroade, ca s-a preaslavit!"

Parintele staret, Macarie, canta smerit la strana cu bucuria mare a Nasterii Mantuitorului, si bucuria sa imi invada inima cum rar s-a intamplat in viata mea. As fi stat jos sa fiu doar podeaua pe care sa calce magii...Inima in mine se lumina cu bucuria vestii... Alaturi, doamna cu privirea plecata parea plecata din lumea acesta in alta perfecta, nepervertita de om. Ne-am intalnit la miruit si ne-am zambit. Dimineata cealalta ne-am incrucisat iar dupa sfanta liturghie, la vasul cu anafura. Si am plecat impreuna! Maria e cea mai extraordinara femeie pe care am cunoscut-o dupa moartea lui Grig. Este in ea  rugaciunea continua a lui Iisus. Si asta spune tot. Nu stiu cati oameni se roaga pentru mine. Probabil multi, dar Maria este sigur zi de zi si noapte de noapte, rugaciune pentru mine, copiii mei si Grig. Maria e prietena mea care nu ma cearta nici cand gresesc, doar ma indreapta cu rabdare si iubire. Maria e umarul meu drept si dovada ca nu avem nevoie sa fim unii langa altii zi de zi ca sa fim prieteni. Prietenia este acel sentiment care fiind trait intru Domnul, strabate distantele si prin rugaciune, unii pentru altii ne mentinem vii, adevarati, reali.

Si tot Dumnezeu, cel care a adus progresul oamenirii mi-a daruit prietenii pe care nici macar nu le visam: pe Ane, pe Anamaria, pe Violeta, Corina, Diana-Maria, Florentina, Emilia, Madalina, Elena si altii ascunsi in nume simbol...femei si barbati, mireni si preoti... Slobozia, Constanta,  Bucuresti, Paris, Elvetia, Canada...ii port in inima mea, scriu pentru ei, desfac tolba amintirilor mele pentru ei cu speranta ca e ceva aici care ii poate ajuta...poate un gand bun, poate o amintire care sa desfaca amintirile lor spre ganduri bune si pace.

Va imbratisez de aici de la mine si va doresc tuturor sa traiti sentimentele de prietenie cu recunostiinta catre Dumnezeu, pentru ca El ni le-a dat ca sa nu fim atat de singuri.