luni, 31 decembrie 2012

SFARSIT DE AN





Faceam candva bilantul a ceea ce traiam in fiecare an.
Numaram realizarile profesionale, ridicam cu mandrie capul gandindu-ma la locurile minunate in care am intrat uneori ca turist, alteori ca persoana oficiala...ma gandeam la mainile celor pe care le-am strans, la promisiunile pe care le-am onorat, la momentele festive de aniversari, dar si la clipele intime in care eu, cu Grig si copii nostrii ne strecuram de prieteni si petreceam doar noi, rasfatati de ospatari...Privighetoarea, La Costa, Select...pizzarii cochete...Paris, Viena, Varna...Credeam ca aveam ce aduna!Si intr-un mod lumesc chiar aveam!Au fost ani multi in care realizarile noastre erau mult peste mediu, copii erau sanatosi si cuminti, invatau foarte bine, nu puneau probleme deosebite, noi doi castigam bine, eram sanatosi si frumosi...lumea era a noastra!
Dar...nu-l cunosteam pe Dumnezeu!Intram in biserici, oameni buni eram, ne inchinam, aprindeam lumanari, dadeam dar la altar...dar nu auzeam nicio vorba de-a preotului.Satana ne acoperea urechile si nu intelegeam nimic.
Si pentru asta consideram ca noi le-am facut pe toate, ca le meritam, ca le primim de la Dumnezeu pentru ca suntem mai buni, mai corecti decat altii!
Bilant!Ce sa adun acum la sfarsit de an?Fereasca Dumnezeu sa ma gandesc ca am facut ceva!
Nu am facut nimic bun!
Mana lui Dumnezeu intinsa mie, e fost cea care a pus in mana cersatorilor cand si cand, cate un banut!
Dumnezeu mi-a daruit sa fiu in locuri in care e nevoie de mine.
Dumnezeu a asezat serviciul meu la 3 min de manastire si mi-a daruit posibilitatea sa fiu aproape zilnic acolo.
Dumnezeu a adus la geamurile bisericii sfinte,pasarelele care ciripesc vesel in timpul sfintei liturghii, parca raspunzand ca si strana"Doamne, miluieste!"
Dumnezeu a facut luna mare, rotunda si rosie pe care am lasat-o pe cer aseara cand ma intorceam spre casa, de la cateheza si am gasit-o cand ma reintorceam iar la catedrala, dimineata, lafel de mare, dar stinsa parca de lumina zorilor care manjeau...
Dumnezeu a facut raza de soare care a intrat printr-o firida in biserica in timpul sfintei liturghii, exact pe mine cand eu plangeam si ziceam"Tie, Doamne!"
Dumnezeu l-a adus langa mine pe Marian, barbatul abandonat de familie, pe care eu l-am asezat in mijlocul bisericii pentru slujba de inmormantare.Il port in inima mea si ma rog pentru iertarea pacatelor lor.Ce m-as fi facut daca nu-l cunosteam?
Maica Domnului mi-a adus-o pe Maria in biserica manastirii Sinaia!Ea este cea care ma invata sa ma rog!Ea este cea care se roaga pentru mine!Si rugaciunea ei ma scoate din pat!
Dumnezeu mi-l-a adus in viata mea in anul care sta sa treaca, pe parintele Vasile!Ce preot si om minunat!Plang cand ma gandesc la bucuria de a-l cunoaste!
Dumnezeu mi-a dat imbratisarea parintelui Cleopa la manastirea Secu si rugaciunea lui pentru Gheorghe!
-''Mai pomenim un Gheorghe!"
Si eu oridecate ori ma gandesc la dragul meu, ma gandesc ca macar pentru rugaciunile lor, a acestor preoti,Dumnezeu in marea lui bunatate trebuie sa fi randuit ceva si pentru el.
In noaptea trecuta am mers la culcare incercand sa adorm asa, cu durerea care ma macina...Am atipit  si mi-am auzit dintr-o data numele spus cu blandete de tatal meu si apoi de Grig.Il spuneau asa cu drag, cu iubire si vocea tatii, se schimba la a doua silaba a numelui meu, in vocea lui Grig, ca si cand vroiau sa-mi spuna ca sunt cu mine, ca ma vegheaza, ca nimic mai rau nu poate fi."Toate acestea sunt de la mine!"
Dumnezeu mi-a adus langa mine oameni minunati, unii saraci, fara bani de medicamente si hrana, dar mi-a adus si oameni bogati si milostivi care au dat saracilor gasiti de mine!
Dumnezeu i-a tinut sanatosi pe toti ai mei, pe mama mea batrana si singura, pe surorile mele, pe nepotii mei!
Dumnezeu ne-a dat incercari, boli ale celor dragi!Ne-am luptat pentru Virgil si Dumnezeu a auzit glasul noastru si Virgil e sanatos si sarbatoreste in biserica Craciunul si trecerea dintre ani.
Nadajduim ca si ceilalti prieteni dragi, sa depaseasca incercarile pe care le au.
Au fost si despartiri dureroase!A murit Maria-Octavia.A murit Zina.A murit Daniela, o tanara pe care nu am cunoscut-o, dar suferinta ei povestita pe facebook m-a sfasiat.A murit Adriana, sotia unui prieten drag,si am purtat in inima mea inima lui sangerand. A murit nasul meu!Ion.Dar a murit spovedit si impartasit, pregatit pentru Marea Intalnire.Nadajduiesc ca a trecut vamile, ca s-a prins de mana lui Dumnezeu si acum, cu Amicut pe care a iubit-o atat de mult, sarbatoreste cu heruvimii si serafimii.
Toti cei dragi mie, au murit spovediti, impartasiti si impacati cu lumea!Modele pentru toti de cum sa-ti sfarsesti viata aceasta pamanteasca.
Dumnezeu mi-a daruit zilnic o multime de lucruri bune!
S-a nascut David, un copil pe care eu am sfatuit-o pe o mamica- preoteasa sa-l conceapa .Si sarcina a fost cu o multime de probleme medicale.Dar noi ne-am rugat pentru ei si acum, David vine cu mama lui in biserica mea, il tin in brate si-i arat sfintii!Iar el ii priveste cu mare interes!
A fost un an in care Daria a crescut si a invatat sa ma strige si sa-mi spuna:
-A mina! Adica "sarut mana! 

Uneori, mama ei reuseste sa o convinga sa-mi spuna "Te iubec!"Daruri mari!
Dumnezeu mi-a dat prieteni buni.Mi-a adus alaturi oameni care sa ma tina de mana cand sunt trista si oricat de curajoasa as fi, pana si mie mi-e greu sa traiesc.Mi-a dat prieteni care aprind candela la capul lui Grig.
Mi-a dat oameni care sa-i iubeasca si sa-i ajute pe copii mei.
Mi-a dat iubire.Mi-a adus-o mai aproape pe Ema.Si pe Ana si fetele ei.
Dumnezeu mi-a dat iar puterea!Si eu ma rog, in tot ceasul sa stiu s-o folosesc doar pentru a face bine.
Mi-a dat facebook-ul pe care am cunoscut o multime de oameni buni, credinciosi, mai stiutori ca mine, mai credinciosi, mai batrani in relatia lor cu Dumnezeu, modele pe care sa le urmez.
Dumnezeu, sper ca Dumnezeu, mi-a dat blogul acesta pe care scriu, ma rastorn pe mine, cu inima ranita uneori, cu ochii umezi, dar totdeauna plina de iubire, cu amintirile mele atat de tarzii, atat de pacatoase, atat de reprobabile.
Dumnezeu a ingaduit langa mine oameni, femei care ma urasc, care ma pandesc, care ma detesta.Una, o fata tanara careia nu i-am vorbit niciodata,nici macar nu ma saluta, dar cu care ma vad mereu in aceeasi biserica, doar citindu-ma pe facebook, si-a pus ca status, sa vada toata lumea"Ma enerveaza Doina Elena!"
Un tanar seminarist mi-a scris pe mess cuvinte urate.
O femeie bolnava a strigat dupe mine"Hotii" si alte mascarii.
Nu sunt o sfanta, dar am invatat ca Dumnezeu ingaduie pentru smerenia mea toate acestea, ca ei, saracii, sunt doar folositi pentru incercarea mea si pentru ca astfel, calcata in picioarele lor, sa pot, de sub talpile lor, sa ridic ruga mea pentru ei.Si daca voi face asta, voi dobandi mai mult decat as putea dobandi prin ani de rugaciuni.
Si plec capul, si stiu ca Tu, Doamne, l-ai ingaduit pe Iuda si l-ai iubit si ai suferit atat de mult pentru el"Ceea ce vrei sa faci, fa mai curand" si ai dat porunca vesnic si in tot locul valabila"Precum eu v-am iubit pe voi, sa va iubiti unul pe altul !"Evanghelia dupa Ioan cap 13.
Cate daruri!Cate slujbe minunate la care am fost parte!Cate manastiri!Cate pelerinaje !O Romanie intrega strabatuta de cateva ori in acest an!Si Ucraina cu Lavra Pecerskaia si acel loc minunat Poceeaev...cerul ca o cupola rasturnat peste biserica extraordinara, Maica Domnului coborand pe scripete pentru noi si pestera sfantului Iov in care am intrat plangand si rugandu-ma:
-Sfinte Iov, pentru rugaciunile duhovnicului meu, primeste-ma si pe mine in locul tau curat si sfant!"
Si parintele Alexie!Doamne inmulteste-i rugaciunea in care sunt si eu, pacatoasa!Si da-i mantuirea Ta!
18 ore la Sfantul Nectarie!Si darul sfantului pentru Andreea si Constanta: soarele strapungand norii in plina ploaie, la strigatul diaconului"Pe voi pe toti, drept maritorilor crestini, sa va pomeneasca, Domnul Dumnezeu, intru imparatia Sa!''
Dumnezeu l-a tinut sanatos pe duhovnicul meu si eu mi-am plecat capul si sufletul plin de pacate la picioarele lui si am obtinut iertarea.Mi-a daruit cel mai de pret dar:Trupul si Sangele Domnului in sfanta impartasanie!Si Doamnul Nostru, Iisus Hristos a imparatit in mine deseori si m-a oblojit de rani, m-a alinat, m-a ridicat spunandu-mi:"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine".Evanghelia dupa Ioan cap 14:6

A fost frumos!Atat de frumos!
Sigur am uitat sa scriu despre multe.Ar trebui sa scriu o carte, dar cand?Si pentru cine?Pentru a hrani mandria mea?
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate!Slava Lui! 
Va imbratisez pe toti.Imi plec capul pe umarul vostru, cei care ma imbratisati si primesc pe umarul meu, capetele voastre, ale tuturor celor care credeti ca eu sunt mai puternica decat voi.Va tin strans, strans, cu lacrimi de multumire pentru voi, si va doresc sa vi-se implineasca toate cele care va sunt de folos, ca sa va mantuiti , dragilor!Aceasta e tot ce conteaza!Credeti-ma!Aceasta e tot ce conteaza! El este Calea,Adevarul si Viata!


duminică, 30 decembrie 2012

ACESTEA AU FOST DE LA MINE

Au plecat.Copii mei au plecat.Intai a plecat Andrei.Grabit sa ajunga in casa lui, la  fel de grabit cum venise, nepasator la ceea ce ii pun in sacosi,Andreea moarta de oboseala si trista,preocupata de problemele ei...
Dupa doua zile a plecat si Ruxandra.Vesela.Senina.Incarcata de bagaje:pungi, sacosi...Pe scari una din sacosile cu cadouri s-a desfacut si ea si-a adunat cu rabdare totul!
In urma lor a ramas casa tacuta!Ornamentele straluceau trist.Pe canapeaua cu flori un urs negru si urat.Pe calorifer la caldurica un catel si un ren!Calculatorul meu inchis.L-am deschis cautand in el prietenii, orice dar sa umplu golul imens din sufletul meu.Nu am plans!Orice mama cand pleaca copii trebuie sa se bucure.Sa-i binecuvinteze si sa-i lase sa traiasca viata asa cum ei o vor.Drumul copiilor mei trece prin poarta cimitirului si acolo, in primul rand, mare, stralucitoare e crucea tatalui lor.Si el ii petrece!Stiu asta si cred ca o stiu si ei!
Abia dupa plecarea lor,tarziu, dupa vecernie, am simtit durerea fizica, urata care ma insoteste cand si cand.De data aceasta a fost atat de violenta incat am zacut!Aproape nu o intelegeam!
Ce vrei, Doamne, sa-mi spui?
M-am trezit peste noapte.Singura.Doar eu si durerea.Dar oare celor care zac singuri in spitale, bolnavi fara speranta de vindecare cum le este?Nu le este mai rau?Am adormit la loc.Dimineata desi era foarte frig, -10 grade, am plecat la o biserica la cativa kilometrii de oras, la tara ,intr-o biserica unde slujeste de putin timp un preot apropiat.Povestea preotului depaseste povestea constructiei bisericii.Pana acum doi ani era un mirean ca si mine, prezent slujba de slujba in aceeasi biserica, tacut, politicos,atent la rugaciunea sa.Alaturi de el:doi dintre copii, doi baieti blonzi, frumosi ca niste ingeri.In partea stanga, la femei, sotia, o doamna blonda, frumoasa, cu capul acoperit...langa ea, doua fetite blonde, frumoase ca alti doi ingeri!Stiam ca lucreaza undeva in armata.Intr-o zi am aflat ca a fost hirotonit preot si ca va fi preot- misionar.
Am trait transformarea din mirean credincios intr-un preot de mir cu o extraordinara distinctie si rugaciune.Acum slujeste, pentru un an, la o biserica noua, aproape de oras...A mers acolo si intr-o luna a instalat centrala termica, a facut curat, a zidit o usa...a facut biserica un loc in care credinciosii sa vina la slujba fara teama de frig si cel mai important, a plecat dupa sateni sa-i aduca la biserica.Si azi erau 15 persoane!Fiecare cu lumanarea in mana si un leu infasurat in jurul lumanarii pentru altar.Asa stiu ei acum ca trebuie sa faca!
Cu rabdare preotul va schimba toate acele lucruri pe care nu le stiu.Vor apare cat de curand pomelnicele...Dar erau de patru ori mai mult decat erau la inceput.
Lor ne-am adaugat noi, oraseni chemati sa slujim impreuna sfanta si dumnezeeasca liturghie.Am umplut biserica!Baiatul cel mic,George a dus cadelnita si lumanarea aprinsa, a pus analogul pentru sfanta evanghelie, a tinut vasul cu anafura! Cel mare, Mihai, a stat la strana si a cantat!Fetele, Ana si Livia facusera prajituri impreuna cu mama lor si le-au asezat pe masa la prinoase pentru vii.Totul stralucea de curatenie dar si mai mult de iubirea lor, a celor 6, pentru mirenii pe care Dumnezeu i-a dat in grija lor.In final, le-au dat servetele si farfurioare de unica folosinta sa ia si acasa prajituri.
Sunt o familie frumoasa, chiar sunt frumosi cu totii, dar iubirea lor ii trnsforma in cele mai frumoase fapturi.Am incercat sa fac fotografii, dar Dumnezeu nu a incuviintat ca momentele sa ramana clare pe hartie! 
Am plecat la pranz, ducand bucuria diminetii cu ei, acolo si durerea care nu m-a parasit niciun moment.
Acasa...la fel...De la sute de kilometrii, prietena mea Maria m-a sunat si mi-a explicat rostul durerii, si m-a incurajat sa o primesc cu liniste si bucurie! "Dumnezeu ti-o da ca sa te apropii de El"Si eu m-am gandit dintr-odata ca chiar daca mi-am facut canonul de rugaciune, chiar daca am trait ultimile saptamani mai mult pentru altii decat pentru mine, undeva, m-am departat de Dumnezeu,am uitat sa vorbesc cu El,am uitat sa-L rog pe El sa umple camarile altora, sa rezolve boala, suferinta celor din preajma mea...am incercat naroada eu, sa fac, sa dau, sa rezolv...
Si boala mea, durerea ma aduce la Tine, Doamne, si stiu ca in tine va fi odihna! 
M-am ridicat din patul in care zaceam, m-am imbracat, Mioara m-a insotit la catedrala la vecernie.Acolo, biserica era plina.In frig, in intuneric...sau semiintuneric, oamenii asteptau cu nerabdare cateheza.Pe masa Parintelui multe foi!Dar intre ele, erau unele, scrise parca pentru mine, pentru durerea pe care o traiesc acum.Dar ele sunt cuvinte si pentru tine, pentru noi toti, fii rataciti si incercati de Dumnezeu.Cand le-a ridicat de pe masa si a inceput sa  le citeasca, am stiu iar ca nimic, in lumea asta nu e intamplator.


Acestea au fost de la mine!

Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te privește pe tine Mă privește la fel de mult și pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te prețuiesc atât de mult în ochii Mei  și te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc și să te încerc. Când ispitele și vrăjmașul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să știi că,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să știi că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea și izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când ești cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înțeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îți aduc bucurie și te izgonesc de la ei,

Aceasta a fost de la Mine.

Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieții tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situația ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăț smerenia? Iar acolo, te-am așezat în atmosfera potrivită, în școala unde te vor învăța ceea ce ai nevoie. Locul in care trăiești acum, precum și cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultăți financiare și abia supraviețuiești? Ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să știi că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine și întelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline și inepuizabile și să fii convins că Eu îmi țin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ți spună când ești în necaz: ”Să nu crezi în Domnul și Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Ești despărțit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubești? Am lăsat să ți se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine și în Mine să afli veșnica mângâiere și odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ți-ai deschis inima?

Aceasta a fost de la Mine.

Am îngăduit ca această suferință să te atingă astfel încât să înveți că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfățișează-Mi-le toate Mie și spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipește-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viața ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simți sfârșit,

Aceasta a fost de la Mine.

Ți-ai facut planuri și ți-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau sa lași toate în seama Mea, să călăuzesc și să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieții tale, căci tu ești orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neașteptate au venit peste tine și deznădejdea ți-a cuprins inima, ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Căci cu această multă oboseală și teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îți e credința în promisiunile Mele și îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu ești tu cel care și-a încredințat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu ești tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, țintuindu-te de patul tău,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că vreau să Mă cunoști mai adânc, prin boala trupului și să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ți le trimit. Nu încerca să înțelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire și cu umilință pleacă-ți capul înaintea bunătății Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplinești asta, ai căzut pe patul de suferință,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale și Mi-ar fi fost cu neputință să-ți mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăț cele mai adânci cugetări și învățăturile Mele, ca să-Mi slujești. Vreau să te învăț să simți cum tu nu ești nimic fară Mine. Câțiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărțit de activitățile vieții, pentru a învăța să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neașteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îți încredințez aceste greutăți și din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iți va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îți va fi învățător și îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilașul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l folosești din belșug. Adu-ți aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău și critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor și neputințelor tale va fi unsă cu acest untdelemn,

Aceasta a fost de la Mine.

Cunoaște și amintește-ți pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te ințeapă va fi tâmpit (orice ac va fi tocit), de îndată ce vei învăța, în toate lucrurile tale, să privești către Mine. Toate ți le-am trimis Eu, pentru desăvârșirea sufletului tău,

Toate acestea au fost de la Mine.

Sfântul Serafim de Virița (1866-1949)

vineri, 28 decembrie 2012

SARBATORI DE CRACIUN

Cat de mult muncim,cat de mult ne pregatim pentru sarbatori si cat de repede trec!Dar ce minunat este momentul in care suntem rasplatiti pentru truda!
Imi povestea o prietena, soptit imi spunea, cat de lungi sunt zilele de post aspru, cum arde in ea dorinta unui pahar de apa sau a unui codru de paine, cum o macina durerea de cap, cum vin peste ea problemele altora, cum o invinuiesc pe nedrept si o cearta oameni care nu au nicio legatura cu credinta si biserica, care nu intra intr-o biserica decat la nuntile altora sau la inmormantari...si ea stie ca toate sunt pentru a rupe in ea hotararea de a se nevoi pentru iertarea pacatelor ei...Si Dumnezeu o ajuta, setea dispare, foamea lafel, oamenii rai pleaca din preajma ei, iar durerea de cap dispare cand o mana de preot coboara pe fruntea ei.
Asa e si in pregatirea sarbatorilor.Treburi lumesti te-ar tine langa casa sau in supermarketuri,telefonul suna cu disperare chemandu-ne in locuri in care nu ar trebui sa fim, orice numai sa nu avem timp de slujbe, de rugaciuni, de gand la Domnul!
Dar acum stiu ca toate acestea sunt desartaciune, stiu ca trebuie sa impart lucrurile intre Marta si Maria, dar mai ales stiu ca daca nu voi alege sa fiu Maria,ziua de Craciun ma va gasi cu ieslea goala, obosita atat de mult, incat cantarile bisericii vor trece pe langa mine si nu prin inima mea!
Si daca voi avea dreapta socoteala, in sensul de a darui timpul mai mult slujbelor bisericii si cele lumesti se vor rezolva mai repede si cumva de la sine.
Am trait dimineata de Craciun in catedrala.Cu o zi inainte am stat la toate slujbele, adunate 11 ore.Noaptea tarziu ,la ora 22 plecasem spre casa, dar acolo, nu stiu cum, toate lucrurile erau deja facute pentru ziua urmatoare.Si casa curata si frumos impodobita de Craciun.In camera mica, cea mobilata acum de curand, cu mic mobilier alb,cea in care scriu eu, fetita mea se mutase cu lucrurile ei de domnisoara, cu parfumul ei fin, deosebit ca si ea.Perdeaua alba era trasa la mijlocul geamului si agatat un ornament mare cu globuri aurii, pe pervaz oranamente albe si rosii si braduti...
Dimineata am fost la slujba la catedrala, intre cei dragi mie.Doar Ema a lipsit...dar o stiam in manastire, cu gandul la noi.Langa mine, dar nu in locul ei, ultima mea fina. Slujba a fost frumoasa cum sunt slujbele arhieresti, Dumnezeu rasplatindu-ne cu o slujba in care binecuvantarile Episcopului nostru asezau pe capetele noastre ingeri.Apoi am mers la cimitir la Grig...pe crucea lui coronite de brad incarcate de globulete, in felinar candele aprinse.El, sub morman de zapada...Dar, Doamne, nu pot gandi intr-o astfel de zi ca el este acolo el. Grig traieste cina cereasca stiind ca noi vom trai iarasi impreuna Craciunul.
Am mers acasa.Si apoi au venit colindatorii!Au venit copii mei, toti patru:sigur, nu am decat doi, dar ei, copii mei mi-au mai adus alti doi copii minunati care le poarta iubirea aceea egala cu a mea, si am  primit cu totii cadourile stranse cu atentie maxima!Totul pentru a bucura si surprinde! Ochii lor erau plini de iubire daruind si plini de recunoastinta cand primeau.A fost frumos!Am ras!Ne-am imbratisat si am fost bucurosi!Am primit carti,bomboane, flori, semne de carte,esarfe pentru biserica, chiar si o cutie pictata manual de la Le cose animate...o multime de lucruri frumoase , pe care chiar daca nu mi-le doream cu disperare ca in alta viata, imi sunt de folos si ma bucura.Am daruit la randul meu bomboane ca in toti anii, si lucruri de imbracat, lucruri frumoase tocmai de la marcile pe care si le doreau!I-am rasfatat pentru doi parinti!Ei, uluiti si fericiti, spuneau unul cate unul:
-Nu pot sa cred!
-Eu nu merit!
-Eu, trebuie 10 ani, sa nu mai primesc nimic!
Doar baiatul meu, nu zicea nimic, fericit, cu ochelarii de ski pe nas!Cu totii am purtat ochelarii lui de ski, pana si mica Daria i-a purtat!Am avut-o cu noi pe Raluca, copilul meu din Ceruri,finuta mea, botezata de mine...Este atat de frumos sa-i ai cu tine pe toti cei pe care ii consideri familia ta si ai tai!Intr-una din zile am fost la masa in familie cu surorie mele, mama mea, nepotii si copii mei.Dar nu egaleaza nimic masa din casa mea si bucuria de a-i avea cu mine pe cei ce pe care eu i-am adaugat familiei mele, pe cei cu care eu am construit familia mea.
Am primit colindatori.Am cantat cu ei.In inimile noastre a fost Iisus Prunc sfant si Sfanta lui Mama.
Seara tarziu copii au iesit in oras dupa traditia lor, sa se vada cu prietenii sa povesteasca, sa se bucure impreuna...Eu am ramas in casa in care inca rasunau vocile lor tinere si rasul lor, bucuria Craciunului cu mama.
Am ingenunchiat la icoana draga a Mantuitorului, multumindu-i pentru toate cele primite si un gand bun a plecat spre toti cei pe care i-am pomenit fie si numai odata in rugaciunile mele...si mai ales spre cei pentru care Craciunul din pricina bolilor, a suferintei fizice, este doar o alta zi de chin.Dumnezeu sa daruiasca tuturor iertarea si mila Sa, asa cum ne daruieste iubirea nesfarsita pe care ne-o poarta.LA MULTI SI BINECUVANTATI ANI!
Peste umarul meu cineva privea in cartea mea de rugaciune!Chiar daca eu nu-l puteam vedea,nu inseamna ca el nu a fost cu noi!Ca in toti acesti 28 de ani...28 de ani din care 23 de ani in care am pregatit impreuna Craciunul!Dar l-am trait mereu impreuna...

luni, 24 decembrie 2012

SCRISOARE PASTORALA LA NASTEREA DOMNULUI A MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU


SCRISOARE PASTORALĂ
 LA NAŞTEREA DOMNULUI
 A MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU
(2012)

       Fiii mei iubiţi şi preadoriţi,
 „Taină străină văd şi preaslăvită…”, „astăzi toată făptura se veseleşte şi se bucură că Hristos S-a născut din copila Fecioară”, „toţi îngerii se bucură în cer şi se veselesc astăzi”.
       „Câte praznice avem în fiecare zi prin Tainele lui Dumnezeu!” – spune Sfântul Grigorie Teologul. Însă prea mare praznic rămâne această mare taină a Înomenirii, pentru că: „Hristos întrupându-Se, a venit”, „Hristos Se naşte”, „Hristos S-a născut”!
       Este atât de mare darul lui Dumnezeu făcut omului, încât „mintea este mai neputincioasă decât lucrurile, iar cuvântul – şi el – mai prejos de cele ce se înţeleg”, aşa cum zice Marele Vasilie. Departe de toată înţelegerea este negrăita lucrare a lui Dumnezeu, marea Taină a dumnezeieştii iconomii, coborârea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Care „S-a sălăşluit întru noi” ca Dumnezeu Om, eveniment mai „presus de fire” şi „mai presus de cuvânt”. Desigur, vorbim despre natura minunii, care depăşeşte raţiunea omului. Este înnăscută neputinţa minţii omeneşti de a pătrunde în adâncurile înţelepciunii lui Dumnezeu, dar mai este şi starea oamenilor contemporani care se cufundă în necazurile vremurilor. Sufletele lor sunt cu totul secate de dumnezeiasca dulceaţă, sărăcite de lipsa gingăşiei, umbrite de absenţa harului, cu nenumărate chinuri arătate şi ascunse, în stăpânirea patimilor şi turbate de păcat, sărace în sacrificii, dar nu şi de bunurile materiale.
Nu înţelegem, fraţii mei, câtuşi de puţin „sărăcia ultimă” a ieslei, „că ce este mai smerit ca scutecele”, „simplitatea şi nimicnicia peşterii”, întru care însă „a strălucit bogăţia dumnezeirii”.
Nici inima noastră nu se întraripează pentru bucurie; pentru bucuria care a venit: Domnul întrupat; pentru bucuria care L-a născut: Doamna, Născătoare de Dumnezeu, a-tot-curata Bucurie şi Mângâierea noastră, Preasfânta noastră Mamă iubitoare şi preadulce, care ne întinde mâinile ei, oferindu-ne nouă, celor mai nimicnici oameni, bucuria ei – Preadulcele ei Prunc.
Gândiţi-vă, fraţii mei, la fericirea Preasfintei noastre, care ne aduce în lume pe Copilul ei Cel fără de ani [atemporal, din afara timpului, veşnic].
       Ce nesfârşită bucurie şi binecuvântare simte o mamă când îşi vede  copilul nou-născut, pe noul om, ca prunc, înfăşat în scutece şi odihnindu-Se în braţele ei.
       Ce veselie simte şi Născătoarea de Dumnezeu în această clipă, când toate se fac „după cuvântul lui Dumnezeu”.
       Cât de mare este bucuria ei, că dă viaţă prin laptele ei Dătătorului de viaţă şi Creatorului ei. Cât de mare este bucuria ei că simte buna-mireasmă pruncească, dar şi negrăita bună-mireasmă a rodului pântecelui ei, deoarece Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţine la sânul ei şi desăvârşita fire dumnezeiască şi desăvârşita fire omenească, pe Dumnezeul şi Fiul ei.
Cât de mare este bucuria ce răzbate din peştera cea smerită, «palatul vesel» împodobit de Lumina cea neînserată a arătării lui Dumnezeu ce inundă zidirea întreagă. „Acolo îngerii cântă neîncetat, iar păstorii, petrecândnoapteape câmp, cântare vrednică aduc”, „Să se bucure cerul, să se veselească pământul!”, „lumea dănțuiește auzind”, exclamă imnograful.
Născătoarea de Dumnezeu, aşadar, aduce omenirii bucuria ascultării împotriva pierzătoarei fărădelegi a neascultării. Născătoarea de Dumnezeu aduce omenirii bucuria izbăvirii din drama morţii.
Pentru că nu trebuie să uităm că omul întotdeauna se va afla la răscrucea ascultării de Dumnezeu şi a neascultării ce-l privează pe om de desfătarea Raiului pentru care a fost creat. Alături de Naştere se află  şi moartea. Alături de imitarea credinţei celei ce deţine primatul între oameni, a Doamnei de Dumnezeu Născătoare se află şi ispita luptei împotriva lui Dumnezeu a urâtorului Irod.
Nu trebuie să uităm că Iisus, din momentul în care a intrat în istorie, înfruntă violenţa, asuprirea şi prigoana din partea autorităţii lumeşti care-i asupreşte pe cei săraci şi neputincioşi. Hristos a răbdat din fragedă pruncie persecuţia şi puterea demonică – aşa cum au procedat, mai târziu, şi imitatorii Lui, încroronaţii martiri şi sfinţi – a unui Irod care, luptând împotriva lui Dumnezeu, transmite peste secole şi înmulţeşte răul şi nedreptatea dintre oameni.
Aşadar, răul şi nedreptatea pe care le trăim astăzi nu sunt doar « privilegiul » nostru, ci reprezintă icoana itinerariului martiric al Domnului încă dela Naşterea Sa, este icoana norului de mucenici-copii junghiaţi din porunca tiranului Irod. Pentru că Irod, făcând parte dintre „cei cărora li se pare că stăpânesc” – adică dintre cei care au falsul sentiment că, având o funcţie lumească, au şi dreptul asupra vieţii şi a morţii – în mod viclean se alătură morţii şi răului, se leapădă de Dumnezeu sau dezertează dela Elşi supune omenirea unui dezastruos masacru, plânsului, bocetului şi lamentaţiei. Mucenicii şi noii mucenici din vremea noastră confirmă în continuare acest adevăr tragic: „autorităţile şi stăpânirile acestui veac” lucrează răul, dar credinţa puternică în Dumnezeu, în Adevărata  Autoritate [Conducere, Stăpânire] a tuturor, în Făcătorul, Domnul şi Împăratul vieţii, întotdeauna le va răsturna triumfător. Un triumf al credinţei şi al încrederii este şi Maica Domnului, care, prin desăvârşita ei ascultare, a devenit Mijlocitoare, prin Duhul Sfânt, între oameni şi Dumnezeu, dăruindu-I lui Hristos firea omenească şi devenit Dătătoare de Viaţă [Zoodohos].
Aşadar, fraţii mei, ceea ce dorim astăzi cu intensitate nu este scăparea din chinurile noastre – de altfel aşa cum zice şi sfântul literaturii noastre, Papadiamandis, «Ca şi cum ar avea vreodată sfârşit patimile şi suferinţele lumii», ci Darul sfinţeniei, din Marea Minune a Întrupării pe care, smerindu-Se pe Sine, ni-l oferă bunul Dumnezeu.
Ceea ce căutăm este temeluirea încredinţării făcătoare de bucurie, care triumfă în inimile Drepţilor şi Credincioşilor, de bucurie ce vine din luminarea Sfântului Duh care-i face pe sfinţi să strălucească, a bucuriei îngerilor, păstorilor, magilor, a cerului şi a pământului, a făpturii întregi, a bucuriei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „cea dintâi dintre oameni”, a bucuriei pe care o primim şi o întâmpinăm în peştera Naşterii, pe Cuvântul lui Dumnezeu cel dinainte de veacuri, pe Fiul lui Dumnezeu, Hristosul întrupat, „Lumina cea adevărată, Care luminează şi sfinţeşte pe tot omul”.
„Atunci când Îl găseşti pe Hristos – zicea Stareţul contemporan Porfirie – îţi ajunge, nu mai vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni, peste tot unde este Hristos. Trăieşti printre stele, în infinit, în cer cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toţi, cu toate. Acolo unde există dragoste pentru Hristos, singurătatea dispare. Eşti paşnic, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici presiune, nici stres, nici întunecare, nici iad”. Doar bucuria sfinţeniei. Iar această bucurie este Hristos. Această bucurie este Mântuitorul. Această bucurie este Izbăvitorul, Care este odihna omului, naşterea, învierea şi mântuirea.
În sfârşit, Dumnezeiescul Gură-de-Aur exclamă: „Şi iată, vine Dumnezeu şi poartă trup omenesc, intră adică în fluviul istoriei şi se face om ce suferă foame, însetează şi îi este frig, pentru ca să izgonească din interiorul nostru greutatea vinovăţiei şi să ne împace iarăşi cu cerul. Ca până în aceastănoaptea minunilor, oamenii mureau. De-acum înainte, nu vor mai muri, ci vor adormi întorcându-se în pământul din care au ieşit, pentru a învia într-o zi  şi a se bucura cu bucuria nemuririi”.
Hristos s-a născut !
Adevărat s-a născut !

Mulţi ani binecuvântaţi şi prea plini de bucurie !

vineri, 21 decembrie 2012

Pastorala de Craciun 2009-IPS BARTOLOMEU ANANIA


Scrisoarea Pastorala la Nasterea Domnului – 2009 a IPS Bartolomeu Anania

25DEC
Scrisoarea Pastorala la Nasterea Domnului – 2009
a IPS Bartolomeu Anania
[In randurile de mai jos aveti inserata uluitoarea Pastorala de Craciun a IPS Mitropolit Bartolomeu Anania care, ca de fiecare data, aduce elemente noi  si originale, talcuind in profunzime actul Intruparii Domnului. Este plina de idei teologice, care, la orice moment, te  inalta mental catre intelesuri inexprimabile. Am inserat intreaga scrisoare pastorala, adica forma ei completa, impreuna cu notele bibliografice aferente. De retinut - pe interent circula deja cateva versiuni ale acestei pastorale care sunt trunchiate de multe paragrafe si fragmente esentiale, unele de dimensiuni considerabile, altele de marimea unei singure fraze. Nu e acum momentul sa-mi dau cu parerea de ce acele versiuni ciuntite circula pe net ca forme finale si oficiale ale pastoralei. Este aici vorba de versiunea de pe portalul CrestinOrtodox.ro (postata cu cateva zile in urma), si cea de la D-l Claudiu Tarziu (postata pe 24 dec. ora 10.47 AM, cf. blogului, care probabil a fost preluata dupa cea de la CrestinOrtodox.ro). Va chem insa, ca la un ospat duhovnicesc, sa aveti ragazul sa cititi aceasta pastorala acum, de Craciun, analizand fiecare fraza si fiecare cuvintel in parte, deoarece va veti imbogati duhovniceste si veti praznui sarbatoarea asa cum se cuvine. In ceea ce priveste ultima parte a pastoralei, unde autorul dezbate tema singuratatii Maicii Domnului, teza originala care se mai regaseste si in alte cateva cuvantari ale Inaltpreasfintiei Sale, as mai adauga faptul ca la aceasta singuratate ar trebui alaturata, ca o contrapondere, si imaginea iconica a Maicii Domnului, a carei reprezentare este aproape totdeauna realizata in prezenta Fiului ei,  pictat ca Emmanuel si purtat la sanu-i. Este, cred, acea singuratate care nu desparte pe om de Dumnezeu, ci  dimpotriva, care imbratiseaza pe Cel ce ne-a imbratisat dintai, de pe Cruce. Ce este, insa, cutremurator aici, este faptul ca Fecioara Maria L-a imbratisat in pantecele-i inainte de a Se jertfi Hristos pentru neamul omenesc, prin acel 'fie!' -  dan.camen.]
~~~+~~~
†BARTOLOMEU
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal
nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari.
Iubitii mei fii sufletesti,
Nasterea Domnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata Domnului Iisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisa catre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu. Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit in taina inimii Fecioarei Maria, prin vestea cea buna pe care arhanghelul Gavril i-a adus-o. Aceasta praznuire a bucuriei se leaga tainic de un alt moment din istorie, cand Maicii Domnului i se descopera vestea nasterii Fiului lui Dumnezeu, moment consumat intre indoiala si asumare, despre care vreau sa va vorbesc.
Exista in viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentru propria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acest moment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeu intentiona in Buna-Vestire ar fi fost un esec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iar consecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.
Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te![1] Si-i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea este numai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei de absoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pas mai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va naste se va chema Fiul lui Dumnezeu[2]. Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita de mister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, de indoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale, spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarile comune  si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea, de pilda, ca ti-a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cu exclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mama care afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit cu razboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa va exclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimase o eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa. Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnului au intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, ne spune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!
Indoiala insa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie in alta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care te poate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla, iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din Sfintele Scripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei?[3] In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia?[4] Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’o fecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fie si adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi o zamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca[5] o femeie pamanteana spre a-I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sine sovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu-i da ragaz si-i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batrana Elisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasea luna a unei sarcini binecuvantate.[6] Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.
Exemplul Elisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de o concretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toate semnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime, familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioare este tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza, naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insa e o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sa starneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?… Daca va trebui sa poarte semnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osanda rudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu? Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poarta cetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi in stare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa-l accepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insa nimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toate umilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatul unui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza un statut normal?…
Cuvantul ingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le va primi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu este nici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharia langa altarul tamaierii. Buna-Vestire anunta, deocamdata, doar faptul ca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerul poarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sau un nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se pun in fata cele doua perspective: pe de-o parte, harul de a deveni Nascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparent reprobabila. Spre a-i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’o asigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, in fata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se va naste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, e lasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nu ar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea lui imediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Il asteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea, caci, intreband-o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prin raspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau la usa si bat![7] E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.
- Fie! sa-mi fie mie dupa cuvantul tau![8]
In acea clipa s’a petrecut Intruparea.
Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.
Iubitii mei fii sufletesti,
Buna-Vestire nu e o idila divina, nici capitolul romantat al unei biografii, ci actul dramatic prin care Dumnezeu consulta libertatea omului si o invita la participare. Daca, prin Adam si Eva, omul se pronuntase impotriva lui insusi, prin Fecioara Maria el se reasaza la unison cu Creatorul si-si restaureaza propria-i libertate, redandu-i, in acelasi timp, directia pentru care ii fusese, intru inceput, daruita. Printr’un singur cuvant, Maria e purtatoare de cuvant a tuturor risipitilor ce aspira la un destin comun, obstea mantuitilor Domnului.
Prin acelasi cuvant insa, Maria isi asuma, in mod constient si deliberat, o randuiala personala cu totul aparte, care va face din ea un unicat al neamului omenesc. Totul decurge din faptul ca, intre toate fecioarele lumii, ea este singura hranitoare de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, intr’un spatiu indefinit si atemporal, ci aici, pe pamant, intr’un anume context social si intr’un anume timp istoric, ceea ce ii confera un caracter de profunda autenticitate umana si, totodata, o nota de dureroasa drama personala. In aceasta privinta, realismul aproape brutal al relatarii din Evanghelia dupa Matei[9] este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutita de banuieli, iar primul care se indoieste de ea este insusi Iosif, ocrotitorul si garantul ei in fata societatii. E de crezut ca el va fi fost cel dintai caruia ea i-a marturisit despre dumnezeiasca vestire si suprafireasca intrupare, despre uluitoarea zamislire din pantecele ei sau, mai simplu si mai omeneste, despre faptul ca era insarcinata. Dar Iosif nu are nici pe departe capacitatea unei asemenea intelegeri, asa dupa cum nici insasi Maria nu o avusese dupa cele dintai cuvinte ale ingerului. Cine va intampina un asemenea adevar fara sa incerce mai intai sa se scuture de el? Dreptul barbat se crede victima unei mistificari, iar intaia sa reactie este aceea de a repudia impostura si, mai mult, poate chiar de a o denunta.[10] Spusele Mariei incearca, desigur, sa invaluiasca o greseala, dar in cazul acesta vina ei este indoita: mai intai, greseala in sine, in al doilea rand, refuzul de a o marturisi, tendinta de a o ascunde tocmai fata de el, care ii acordase logodnicei o incredere totala. Este aici un “vifor de ganduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosif un adevarat iad si e de presupus, tot omeneste, ca acest vifor va fi dezlantuit nu numai in cuget, ci si in lungi si dureroase aruncari de cuvinte. Totusi, este posibil ca, pana la urma, el sa fi acceptat adevarul Mariei, chiar daca nu era in stare sa inteleaga nimic, si sa fi facut din el si adevarul lui. Dar acest adevar, al lui, putea oare sa devina si adevarul societatii? Cine va fi dispus sa creada macar o farama din povestea cu ingerul? Doua alternative ii stau in fata: sa se creada ca el este faptasul si sa fie osandit ca unul care a incalcat puritatea logodnei, sau sa se creada ca faptasul este altcineva, un necunoscut, iar el sa fie aratat cu degetul ca un credul naiv, luat in ras de semeni si pusi in randul netrebnicilor. Si intr’un caz, si in altul, integritatea lui morala e compromisa, nu exista nici o solutie de a o salva in fata opiniei publice, atata vreme cat el va continua sa ramana logodnicul Mariei. In cele din urma, Iosif alege solutia disperarii: s’o paraseasca pe Maria pe ascuns, fara nici o explicatie, sa-si piarda urma, sa ramana fiecare cu destinul sau. E un act de lasitate, intr’adevar, dar singurul care il poate salva. Il poate salva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va intampla? Ea va ramane complet descoperita in fata societatii, caci nimeni nu va crede ca logodnicul a parasit-o fara pricini foarte evidente. Fecioara e pandita de o singuratate fara margini.
E adevarat ca, in final, Iosif primeste in vis revelatia adevarului, se hotaraste sa devina sotul legal al Mariei si sa ia asupra-si in fata oamenilor si a legii, Pruncul ce Se va naste, ceea ce face ca Acesta sa fie numit, indeobste, fiul lui Iosif si al Mariei.[11] La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decat imbracand vesmantul vietii comune. Fiul lui Dumnezeu isi asuma conditia umana inca inainte de a Se naste din Fecioara. Dar, pana la acest final, cata drama! O drama ce se nascuse dintr’un singur cuvant: Fie!
Nu avea sa fie singura. Randuiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici indurerate. Nasterea umila din Betleem[12], spaima de Irod[13], pribegia in Egipt[14], singuratatea de dupa iesirea lui Iisus la propovaduire[15], drumul Crucii[16], rastignirea Fiului sub propria ei privire[17], – jalea ingroparii[18], toate acestea sunt tot atatea ascutisuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvant: Fie!
Maica Domnului pare tot atat de singulara si in ipostaza ei cereasca. Nu e greu de inteles de ce ea este mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii: acestia, neavand trupuri, nu sunt supusi ispitei si caderilor trupesti, dar Sfanta Fecioara, purtatoare de trup, i-a pazit curatia neintinata si l-a pastrat ca pe un potir de aur lamurit in focul dumnezeiesc. Dar ea salasluieste, totusi, undeva mai presus de ingeri, in spatiul unei eternitati care este numai al ei. In cerul nostru crestin, totul e obstesc, sfintii sunt in cete, ingerii sunt in soboare, pana si Dumnezeu e in Treime, numai Fecioara Maria este singura, ca un luceafar de dimineata plutind intre soare si stele, asa cum lumineaza si particica ei de paine de pe discul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvant: Fie
Iubitii mei fii sufletesti,
Este Fecioara Maria o constiinta tragica? In ordinea omenescului, da. Dar ea este si purtatoarea unei ordini suprafiresti, iar aceasta se face cu luciditate, cu o anume constiinta de sine. Cat timp traieste pe pamant, misterul Mariei nu poate fi inteles si acceptat de nimeni, dar ea „il poarta in inima ei”[19], ca pe o dulce povara. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea si Iosif, povestit de Evanghelistul Matei[20], ca si teama de o nelamurita curiozitate publica, sa fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta[21]. Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne da masura constiintei de sine a Sfintei Fecioare, poate ca de abia acum dobandita pe deplin. Emotionanta intalnire dintre cele doua femei are dimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodata navalita de Duhul Sfant si are revelatia Celui pe care Maria Il poarta in pantece[22]. Salutare ei este, in acelasi timp, si marturisirea acestei revelatii, ceea ce face ca raspunsul Mariei sa capete o rezonanta de harpa cosmica. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci si prefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului ca ea, Fecioara, va fi fericita de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri.[23] Salutarea ingerului: „Bucura-te!”, de neinteles in suita suferintelor Mariei, isi dobandeste acum intelesul plenar. Lacrimile Mamei, varsate din belsug de-a lungul a treizeci si trei de ani, sunt rascumparate de bucuria launtrica a Fecioarei, careia Puternicul i-a harazit marire in veci. Urmare a unui singur cuvant: Fie!
Oare este Maica Domnului chiar atat de singura?… Iata, ea tamaiaza mormantul impreuna cu femeile mironosite[24], se bucura impreuna cu ucenicii de invierea lui Iisus[25], tot impreuna cu ei ii urmareste inaltarea la cer[26] si, mai tarziu, va trai extazul Cincizecimii[27]. Adormirea i-o canta apostolii, trupul ii este ridicat la cer de catre Insusi Fiul ei. Toate acestea insa sunt evenimente. Deasupra tuturor este un fapt, si anume ca Fecioara Maria, desi mai presus de ingeri, ramane solidara cu noi, oamenii, si cu a noastra mantuire. Potrivit uneia din cantarile Craciunului, Nasterea Domnului a fost intampinata de fiecare cu cate ceva, ca o marturie a participarii la vrerea lui Dumnezeu; ingerii au trambitat cantari, cerul a pogorat steaua, magii au adus daruri, pastorii au venit cu inchinarea, pamantul a oferit pestera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria.Omenirea devine astfel nascatoarea Nascatoarei de Dumnezeu, genealogiile capata sens si adancime, ele marturisind, pe de o parte, implicarea dramatica a lui Iosif in smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteotica a neamului omenesc in actul Intruparii.
Maica Domnului pluteste singulara undeva, in spatiul cerului crestin, dar in acelasi timp ea este si ramane impreuna cu noi, caci prin ea ne-am rostit optiunea pentru mantuirea prin Iisus Hristos si tot prin ea nadajduim intru neputintele noastre. Poate ca de aceea Maica Domnului ne si este atat de draga. In vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mantuitor, dar si de teama pentru Judecator, pentru ea nu avem decat unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodata nu va judeca, ci pururea se roaga pentru noi. In numele nostru, Fecioara Maria s’a rostit candva in fata lui Dumnezeu: Fie! In numele ei, la randu-ne, vom astepta, prin rugaciune, o suprema rostire a lui Dumnezeu: Fie!
Va doresc din toata inima sa petreceti Sfintele Sarbatori in pace, sanatate, belsug de lumina si spor de bucurii duhovnicesti. Amin.
La multi ani!
____________________________

[1] Lc 1, 28
[2] Lc 1, 29-33
[3] Is 7, 14
[4] Lc 2, 25-32
[5] Puterea prin care Dumnezeu Se descopera si creeaza, asemenea norului luminos depe muntele Sinai (Iş 24, 16-18) sau a celui de pe Tabor (Lc 9, 34).
[6] Lc 1, 36-37
[7] Ap 3, 20
[8] Lc 1, 38
[9] Mt 1, 18-25; 2, 1-23
[10] Mt 1, 19-20
[11] Mt 1, 24-25
[12] Lc 2, 1-20
[13] Mt 2, 12-13
[14] Mt 2, 14-15, 19-23
[15] Mc 1, 9-12
[16] Mt 27, 31-35
[17] In 19, 25-27, Mt 27, 26
[18] In 19, 38-42
[19] Lc 2, 19
[20] Mt 1, 19
[21] Lc 1, 39-56
[22] Lc 1, 43
[23] Lc 1, 46-53
[24] Mt 27, 56
[25] In 19, 19
[26] Lc 24, 51-53
[27] FA 2, 1
____________________________
Share this: