Schitul Closca Denia Acatistului Bunei Vestiri/15 aprilie 2016

Acesta a fost coliva pentru dragii mei la acesta pomenire. I-am pus  un trandafir rosu  si frunzulite verzi,pentru ca mi-e dor de mama si de Ina. Tare dor imi este in aceasta primavara de ele. Si am vrut exact ca intr-o pictura, coliva mea sa-i arate lui Dumnezeu cat le iubesc si cat Il rog sa le daruiasca iertare de  pacate.

 Am fost cu coliva la Closca pentru ca programul liturghic includea si pomenirea celor adormiti, intr-o zi in care central era Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite si Denia  Acatistului Bunei Vestiri.Si pentru ca la Closca este icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa.

 Uite Salomeea , florile tale...

 si cateva lalele bosumflate care te striga ...

 Pangarul prelungit in cerul albastru ca marea

 Si biserica aurie ca mierea curata!

 Lumină lină,

Înţelepciune drepţi. Lumina lui Hristos luminează tuturor.

Cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem...ca sa fim partasi vietii vesnice

 Pomenirea celor adormiti

A urmat apoi Denia Acatistului Bunei Vestirii .

Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in biserica Maicii Domnului de la Vlaherne

Acatistul Bunei Vestiri este un imn de lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia "Bucura-te!").

Impreuna cu acatistul se canta Canonul Bunei Vestiri, alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului ("Bucura-te!") si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii. In acest sens, Maica Domnului este numita "noul rai", "scara lui Iacob", "marea" care l-a inghitit pe faraonul spiritual, "piatra" din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si "stalpul de foc" care i-a calauzit, "pamantul fagaduit" si "mana", "rugul aprins", "lana acoperita de roua a lui Ghedeon", "sfesnicul", "vasul cu mana" si adevaratul "cort al marturiei" etc.

Canonul este cantat impreuna cu "irmoase" care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaos a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic mobil.

Motivul introducerii citirii Acatistului in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a planului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.

sursahttp://www.crestinortodox.ro/religie/denia-acatistului-bunei-vestiri-88460.html

A fost priveghere... aproape sase ore de priveghere, asa cum parintele ne-a invatat ca trebuie sa fie,timp al rugaciunii in comun.
De acesta data la Maica Domnului am cazut cu totii , spunand:

"O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia!"

Si am convingerea ca Maica Domnului ne-a auzit si plansul si bucuria!

Schitul Closca -Canonul cel Mare/13 aprilie 2016

 Sunt zile  in care randuiala lor, e in primul rand, randuiala calendarului.
 In ziua de  joi, din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Pavecernita se canta Canuilul cel Mare.

 Ieri dupa amiaza am plecat spre Closca, pentru Canonul Cel Mare. Zi luminoasa si frumoasa...  pe geam vedeam campurile cu rapita inflorita... deja e primavara,  si parca,  desi vorbeam aparent senin cu doamna Emilia,colega mea de microbuz, durerea din piept,  clatina in mine bruma de echilibru, pregatindu-ma pentru intalnirea cu sfantul Andrei Criteanul si plansul lui...intalnire de  traire a pocaintei... Dar nimic nu e fara incuvintarea lui Dumnezeu!
Canonul cel Mare este cantarea pe care o astept cu cea mai mare emotie, desi o ascult de cateva ori pe an!Cand am ascultat prima data, am plans cu sughituri... era o inregistrare a unor preoti din Braila, separat urmaream textul si plangeam ingrozita de nepasarea cu care  am parcurs viata.Acelasi sentiment il am si acum, desi l-am ascultat de multe ori.Poate asta ma tine in Biserica lui Hristos,sentimentul ca Cineva fara vina s-a jertfit pentru mine  si eu nu am facut inca, INCA, nimic sa platesc Rascumparatorului meu!

 In primul rand, ajunsa la Closca, am privit lalelele  Salomeei...

 si pe Neagoe

 si iar lalelele rosii...

 si panselutele si narcisele... crescand frumos intr-un pamant ca nicaieri, pamantul sfant al Dobrogei.

Cand m-am inchinat Maicii Domnului,biserica era scaldata intr-o lumina ca mierea... La ora 19 a inceput Canonul cel Mare.

Patru ore de dialog cu propria constiinta... Vames si  fiul risipitor, am plans si  ne-am rugat:"Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!"Staruitori in pocainta noastra, stiind ca multi s-au mantuit tocmai pentru ca  s-au pocait .

Pocainta fiului risipitor: "Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale!" s-a transformat in  regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului: "Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul." (Cantarea a 2-a, 2)

Ne-am lipit sufletul de cele lumesti si : "toata mintea tarana mi-am facut" (Cantarea a II-a, 6).
Am pierdut raiul , am pustiit sufletul, am schimbat demnitatea in rusine si ne-am desprins de mana lui Dumnezeu increzatori in noi...

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat pacatele tuturor, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi lacrimi de umilinta.

Vremea este a pocaintei, iar eu vin catre Tine, Facatorul meu; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi iertare de gresealele.

Sa nu ma urasti, Mantuitorule, sa nu ma lepezi de la Fata Ta; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi iertare de gresealele.

Gresealele mele cele de voie si cele fara de voie, Mantuitorule, cele vadite si cele ascunse, cele stiute si cele nestiute, toate iertandu-le, ca un Dumnezeu, milostiveste-Te si ma mantuieste.

Din tinerete, Mantuitorule, poruncile Tale le-am lepadat, si mi-am trecut toata viata cu pofte, neingrijindu-ma si lenevindu-ma; pentru aceasta strig Tie, Mantuitorule: macar la sfarsit mantuieste-ma.

Bogatia sufletului cheltuind-o intru pacate, pustiu sunt de virtuti crestinesti si, flamanzind, strig: Parinte al indurarilor, apucand inainte, miluieste-ma.

Inaintea Ta cad, Iisuse;gresit-am Tie, milostiveste-Te spre mine; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi lacrimi de umilinta.

Sa nu intri cu mine la judecata, vadind faptele mele, cercetand cuvintele si indreptand pornirile; ci cu indurarile Tale, trecand cu vederea rautatile mele, mantuieste-ma, Atotputernice.

Stih: Cuvioasa maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

*********************************************************************************

Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celei ce se poca-ieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mantuitorul meu, cu ochiul Tau cel bland, si primeste marturisirea mea cea calduroasa.

Mai mult decat toti oamenii, eu insumi am gresit Tie; ci Te milostiveste, Mantuitorule, ca un Dumnezeu, spre faptura Ta.

Nu stiu ce sa scriu mai intai.... as copia tot canonul...daca as avea, as posta inregistrarea... glasul parintelui a fost, cel mai mult tanguitor,dar cu accente de speranta in ajutorul Maicii Domnului, al sfintei Maria Egipteanca,al sfantului Andrei Criteanul... 

Si, ca si anul trecut, desi era miezul noptii,Parintele ne-a tinut cuvant de folos...apoi am sarutat sfintele moaste...

Si am plecat spre casa punand la inima cuvintele Parintelui!

Ai plecat prea devreme...

11 aprilie 2016

E o zi cu nori cenusii si ei se scutura pe caldaramul murdar. Ploua ...Cred ca asa a fost in ziua de dupa moartea Inei ... nu-mi mai amintesc exact, doar stiu ca, exact ca acum, pana si oasele imi erau inghetate, ca si inima .

Sase luni fara ea.

Cate lucruri au ramas nespuse in acest timp! Cate tristeti si cate bucurii! A fost iarna... a fost Craciunul...  nepotii pe care credeam ca ii vom plimba in parc impreuna, au crescut deja, Filip al ei alearga dupa minge  si o loveste cu piciorul, Marc vorbeste aproape perfect, iar Filip al meu ridicat drept, in picioare, priveste cutezator lumea...

Doar noi, noi, ca si copacii, schimbam hainele trupesti, ea se desface in cele din care a fost alcatuita, eu ma transform intr-o batrana, sufletele noastre ...al ei se ridica spre Domnul, al meu penduleaza  intre stari total opuse...

Acum deja asteptam Invierea!
Dimineata priveam castanii! Au deja muguri de  flori...

 si papadiile erau zgribulite asteptand stropii reci de ploaie.Si ei au venit! Ploua.

Cand a trecut iarna? Cand au trecut sase luni?Cand au trecut 11 luni de cand saluta stelele la nunta Ruxandrei?

  

Ai plecat prea devreme, atatea lucruri au ramas de trait si oricat de puternica vreau sa ma arata , oricat de increzatoare in iubirea lui Dumnezeu sunt,simt pana in adancul inimii mele ca ... ai plecat prea devreme...

Si iti spun, draga mea,saluta stele si pentru mine si asa cum te stiu, colindator de stele precum Micul Print,crede ca undeva pe o stea, asteptand Invierea, e un barbat singur, care credea ca  a muri inseamna a te  muta pe-o stea...si cauta-l, acela este Grig!
Fa asta pentru mine,draga mea, pentru ca asa mi-ai scris candva "prietenia noastra nu se termina niciodata!" 

Iubirea-i o copilarie/9 aprilie 2016

Totdeauna am legat cu usurinta relatii. Iubesc oamenii. Iubesc viata ..."si acesta zi, acesta zi ce maine nu va mai fi!" Si de aceia lepadarea de mine e grea.

Am multi prieteni,unii pe langa mine, altii  raspanditi in lume. Ei umplu sufletul meu si daca vreau sa ma joc, sa-mi colorez sufletul il fac fasii de carpe, precum cele din care femeile la tara impletesc presuri...si impletesc cu ele, viata mea. Fiecare e important, fiecare e iubit deosebit... dar oamenii vin si pleca din viata noastra...

Astazi ne despartim... Suna in mine aceste cuvinte si simt cum se desprind de mine oameni care mi-au fost dragi...la inceput de anotimp fermecat...
De ce se schimba sentimentele oamenilor? Sau poate nu s-a schimbat decat intelegerea mea asupra "prieteniei "noastre...Poate altceva a fost si daca acum nu mai este ...nici macar nu ne despartim! Despartirea inseamna sa te doara ca celalalt pleca, pentru ca el, el, omul acela este fasie din inima ta...Dar pe mine ma doare!
Am cunoscut multi oameni, mama mea era o femeie foarte comunicativa, dar pe mine ma dorea mai tacuta, mai rezervata de oameni si desi ma iubea asa cum eram( vorba ei era" sunteti copii mei si va iubesc asa cum sunteti"si asta  indica ca nu suntem tocmai cum ar fi vrut), de multe ori zicea ca parca m-a facut la gara!
Nu am pierdut,intr-o viata destul de lunga, decat foarte putini prieteni...nu m-am certat , mi-am cerut scuze cand altuia i s-a parut ca am gresit, desi poate uneori nici nu era asa... si am tras de toate relatiile pana cand poate altii s-au lipsit de mine...sau prin tacere si lipsa apropierii fizice, ne-am uitat unii pe altii si am uitat si ceea ce ne despartea...
Iubesc oamenii! De ce m-as desparti de cineva?
Nu am pierdut deja atat de multi din cei cu care imi impleteam sufletul?
Acum cateva zile, cred ca atunci cand am postat poezia" Astazi ne despartim"... m-am asezat in biserica aproape de Maica Domnului si am plans, gandindu-ma ca scump am platit uneori iubirea.
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca eram mai desteapta la scoala si puteau copia dupa mine!
Au fost alti oameni care m-au iubit pentru ca scriam frumos si luam notite la cursuri cu foaie de indigo si le dadeam notitele mele sau cartela de masa la cantina studenteasca...
Au fost mai apoi altii care m-au iubit pentru ca lucram undeva unde se gaseau tot soiul de marfuri de"contabanda"sau de shop... si prietenia cu mine le oferea accesul la ele in anii comunismului.
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca puteam, datorita pozitiei mele vremelnice, sa ajut in vreun fel.
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca aveam totdeauna bani in geanta si mana mea era darnica.
Au fost multi oameni care m-au iubit pentru ca au avut ceva de castigat stand langa mine.
Au fost oameni care m-au iubit... pentru ca plansul meu dupa mila lui Dumnezeu era insasi plansul lor!
Au fost oameni care m-au iubit pentru ca telul nostru era comun si a ramas acelasi... dar cat de putini sunt acestia!
Si plangeam la poala Maicii Domnului, ca eu primesc toate iubirile oamenilor chiar si vremelnice, dar ca sunt iubiri care dor si uneori, ca acum, la inceput de acest anotimp fermecat, simt ca trebuie sa ma despart de unii, asa cum s-au despartit apele de uscat! Si sa raman singura fara nicio corabioara care sa ma duca spre ei , doar in rugaciune, sufletul meu va lua forma sufletelor lor si despartirea va fi, doar fuga mea de durerea pe care mi-o fac, iubindu-ma doar din interes...
Si Maicii Domnului nu i-a placut gandul meu si mi-a aratat cat gresesc!
Ieri, o tanara pe care o iubesc mult, Ella mea draga, mi-a atras atentia ca s-a retras din "lumea "mea pentru ca ...eu am aratat ca nu prea imi pasa de ea si ca astept totdeauan ca ea sa reia legatura cu mine.Am gandit iute cat adevar este in acesta. Si era! Am simtit o durere mare in inima si un gol in stomac si ... i-am dat dreptate! Traiesc fara timp. Masor sarbatorile ortodox si atat! Nu-mi amintesc decat greu cand sunt zilele de sarbatoare ale celor dragi. Nu sun decat rar  sa intreb" Tu astazi ce faci? " Si totusi vreau iubirea altora si judec ca nu mi-o dau!Si totusi zic zilnic...

AŞA, DOAMNE ÎMPĂRATE, DĂRUIEŞTE-MI CA SĂ-MI VĂD GREŞELILE MELE ŞI SĂ NU OSÂNDESC PE FRATELE MEU... si zic degeaba!

********************************************************************************

Iubirea mea s-a transformat in altceva. Nu vreau sa strang in brate pe nimeni, ba poate pe Filip- Teodor, pe Marc, pe Filip- Stefan, pe Daria, pe Anastasia,pe Alina, pe Iacob si pe Cristian... ei sunt mici si o sa uite imbratisarea mea... 
Am ales sa iubesc intr-un mod netrupesc care m-a despartit si de convenientele sociale.Cine intelege acestea nu se supara! Si nu se considera despartit de mine!
Am impacat-o greu pe Ella si nu stiu cat de bine am convins-o ca nu vreau sa ma pierd de ea,chiar nu vreau, chiar imi doresc o batranete cu ea alaturi tinandu-mi sufletul tanar...chiar am gresit nemasurand timpul si imi pare rau, pentru ca Ella, e un dar al lui Dumnezeu pentru mine si trebuie sa o cinstesc daruindu-i, atat: respect si iubire! Si unde este respectul daca eu nu o intreb macar din cand in cand : Ce faci, Ella?
 Si cand vorbeam cu Ella, spunandu-i ca-mi este la fel de draga, chiar daca nu am vorbit de mult timp, dar recunoscandu-mi vina de a nu fi atenta la sufletul ei, la dorintele ei, cineva imi scrie un mesaj pe facebook...

"Va multumesc pentru ceea ce sunteti!  De cand v-am citit primele postari de pe blog, sotul dumneavoastra, Grig, este pomenit la cei adormiti de catre sotul meu,preotul Grigore.

Stiu ca pare ciudat, nu ne-am vazut niciodata, dar va iubesc in cel mai crestinesc sens al cuvantului! Am plans citind postarile de pe blog, avem atatea bunatati date de Bunul Dumnezeu si noi nu constientizam pana cand suntem "scuturati"..."

Citeam si nu intelegeam!
Atat iubire revarsa Dumnezeu peste mine!
O familie, un preot, o preoteasa se roaga pentru noi, desi nu ne cunosc real! Si nu sunt singurii... stiu asta... Ane, draga mea, Dumnezeu sa-l rasplateasca pe preotul George pentru pomenirea noastra...cunoscuti doar in duh...

Cum am putut sa gandesc ca pe mine nu m-au iubit decat cei care m-au jefuit? Ce stim noi despre sufletul omului? Adanc mare de necuprins...Ce stim noi, pentru rugaciunea caruia Dumnezeu ne da putere, sa ne dam jos din pat, cand credem ca nu mai putem si sa continuam viata acesta frumoasa, darul lui Dumnezeu!?

Un baiat a pus un comentariu pe blog si a zis ca de fiecare data cand deschide blogul meu, inalta o rugaciune pentru mine!

 Ce iubire mai mare vreau? Macar de-as da si eu un pic din cata iubire  primesc... 

Pleaca unii oameni din viata mea, se rup fasii din inima mea? Sa nu le las sa se rupa! Sa le impletesc eu chiar daca ei, real pleaca, sa nu las pe nimeni sa parasesca templu sufletului meu, sa-i iubesc eu mai mult decat pot duce ei, chiar in tacere, chiar la distanta...Si ce inseamna distanta? Grig a murit de opt ani si e ca si cand niciodata nu a parasit casa noastra si locul de langa mine... Si mama mea draga si Tudor si Ina... cu mine sunt! Si atunci, de ce nu ar fi si cei care inca traiesc. Nu,  de astazi nu ne despartim!

De astazi iubim mai mult! 

Am dormit putin impartita intre aceste sentimente... purtandu-i in gand pe toti, macar atat sa fac si eu ... si m-am trezi dupa doar vreo patru ore de somn, sa pregatesc coliva dragilor mei...As vrea sa va arat candva pomelnicul meu si sa vi-l explic! 

Astazi le-am pus stelute si trandafiri...

 si Grig privea spre departarea in care este acum...si-am completat stelutele cu lacrimi de dor ...

 si am asezat, in biserica ,coliva langa coliva Mioarei, de fapt langa coliva celor dragi ai Mioarei...

 pe o masa lunga, lunga, plina de colive... ale noastre erau cele mai frumoase si poate cele mai planse...

 Am imbratisat-o la heruvimic cand in genunchi isi stergea cu esarfa de pe cap fata plina de lacrimi si nasul ...

-Of, de ani buni ne stergem mucii cu baticul de pe cap!-i-am spus special, sa o fac sa zambeasca si am reusit...

E greu, dragii mei sa faci coliva pentru fata ta care avea doar 16 ani cand a plecat la Domnul!

I-am purtat astazi in rugaciune pe toti si azi m-a durut si mai tare. Pentru ca zi a fost pomenirea pentru sase luni de la plecarea Inei! 

 Si am fost la cimitir la Grig. Narcisele lui au inflorit semete...

 ele ii tin tovarasie...

 si copaceii sunt plini de flori roz...

 si langa crucea lui au aparut, din seminte purtate de vant, papadii...

 si are primule puse de Primarie

 toate culorile

 si mana Maicii Domnului inverzeste frumos peste crucea lui de lemn...

 si a crescut deja crinul Maicii Domnului ...

 si lalele colorate...

 si a inflorit liliacul...

Si uite pleci fara nadejde,
Si mi te rupi adanc in piept,
Si carnea mea imbatraneste
Cu-ntregul timp cat te astept.

Reinfloreste lemnul portii
Pe unde pleci, Pe unde vi,
In fata dragostei si-a mortii
Noi toti redevenim copii.

 si-am plans-o pe Ina pentru ca e prima primavara fara ea si e atat de greu ... atatea doruri, atatea de spus... atatea de marturisit... si am impartit poezia in doua,pentru fiecare o parte, pentru fiecare alt dor...

Imi esti cand sora si cand mama,

Iar cand te pierd esti fata mea.
Mereu tacerea mea te cheama,
Mereu tu esti altcineva.

Pe drumul meu podit cu zarul,
La intersectii mai raman
Ca un copil ce-asteapta darul,
Si toti ceilalti il cred batran.

Sunt cel ce mai nimic nu stie,
Din tot ce aduce folos.
Iubirea-i o copilarie
Din care-nveti sa mori frumos.(Adrian Paunescu)

Astazi ne despartim

Astăzi ne despărţim

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a sufletului tău ...


Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

 de Stefan Augustin Doinas...