Am plecat dimineata spre Closca, ducand cu mine bagajul pentru o saptamana si o geanta de carti...Urma sa raman acolo Saptamana Patimilor.
Dar am inceput cu sarbatoarea Floriilor. Biserica era impodobita cu finic, iar lumea tinea in maini ramuri de salcie sfintita.
Ap. Filipeni 4, 4-9
Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Ev. Ioan 12, 1-18
Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor, ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.
Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor, iubitorule de oameni, Doamne, îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăvește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit; să nu ne rușinezi pe noi, Dumnezeul nostru.
Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară. Lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu. Vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viață. Pentru aceasta lumea te mărește, te mărește.
Soarele și-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!
Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericit este robul pe care-l va afla priveghind, iar nevrednic pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, îndură-te spre noi.
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.
Am dormit in chilie cu maica Ana, dupa ce am mancat putin in trapeza, deja era atat de tarziu incat nici timpul nu ne-a mai lasat si nici pofta nu mai aveam...Mancarea s-a strans si s-a pus in frigider sa fie impartita satenilor, farfuriile au fost spalate si usile inchise la bucatarie.Incepe postul adevarat!Si imi era atat de frica incat imi ingheta inima. Daca nu voi reusi?
Luni dimineata!
730: CEASURILE cu STÂLPII EVANGHELIEI, OBEDNITA SI VECERNIA
16.00: PAVECERNITA
19.00: A DOUA DENIE A MIRELUI
Primele trei zile: luni, marti si miercuri, ne pregatesc pentru Sfintele Patimi si au randuieli de slujbe asemanatoare. Rugaciunea Sf. Efrem cu metanii, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si citirea Psaltirii dupa randuiala Postului Mare, le intalnim si in aceste trei zile. Pe langa acestea, la ceasurile 3, 6 si 9 se citesc „stalpii”, adica primele trei Sfinte Evanghelii, in intregime, si treisprezece capitole din Evanghelia Sfantului Ioan. Ni se pun inainte toata viata si invatatura Domnului Hristos, pentru a intelege mai deplin lucrarea de rascumparare si negraita Sa dragoste pentru noi, care culmineaza in Sfintele Patimi.
Sfanta si Marea Luni ne pune inainte blestemarea smochinului neroditor (Matei 21, 19 – 20) si istoria lui Iosif cel Prea Frumos.
Din aceste pilde se desprind doua intelesuri paralele: unul istoric, privind poporul evreu in asteptarea primei veniri a lui Mesia; altul duhovnicesc, eshatologic, privind pregatirea si asteptarea celei de a doua veniri a Mirelui.
Camara cea impodobita a Mantuitorului in care trebuia sa intre Israel este Biserica lui Hristos. N-a intrat, insa, in ea pentru doua mari pacate, pe care le pomeneste Domnul in Vinerea Mare (Utrenie):
„Doua lucruri si rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si l-a slobozit”.
MARŢI:
730: CEASURILE CU STÂLPII EVANGHELIEI, OBEDNITA SI VECERNIA
16.00: PAVECERNITA
19.00: A TREIA DENIE A MIRELUI
7.30: CEASURILE CU STÂLPII EVANGHELIEI, OBEDNITA ŞI LITURGHIA DARURILOR MAI-ÎNAINTE-SFINŢITE
16: PAVECERNITA
19.00: TAINA SFÂNTULUI MASLU şi DENIE
Dupa primele zile deosebit de reci, ne-am trezit intr-o zi senina de primavara, luminoasa...
Mi-a facut bine sa ma uit la gaini
În Sfânta și Marea Miercuri se săvârșește Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. La sfârșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși țin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).
-Haide sa o medaliem -zice Parintele si-i daruieste un pandant cu sfantul al carui nume il poarta!
7,30: CEASURILE, LITURGHIA SF. VASILE CEL MARE şi SLUJBE DE POMENIRE PENTRU CEI .DORMIŢI
1800: DENIA CELOR 12 EVANGHELII
Am plans cu capul in jos ca nimeni sa nu ma vada , dar mama parintelui m-a imbratisat si m-a rugat
-Sa nu mai plangeti, va rog ...mi-e greu sa va vad plangand...
In curte Minuca si Narcis , satui de iarba, se incalzeau la soare.
Astăzi s-a răstignit pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape.
Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor.
Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a liberat în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei!
Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta.
PREDICĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA JOI, SEARA
9 aprilie 2015
DIN CELE DOUĂSPREZECE EVANGHELII
Iubiţii mei, cine nu se emoţionează auzind cuvintele primei Evanghelii din Marea Joi este şi decât pietrele mai nesimţit. Suntem bolnavi sufleteşte şi de aceea nu ne impresionează aceste prea frumoase cuvinte ale Mântuitorului. Suntem asemenea muribundului, care se scârbeşte şi de cele mai bune mâncăruri şi nu vrea nici să le vadă. Trebuie ca lumea noastră sufletească să se redreseze, ca să ne îndulcim cu aceste dumnezeieşti mesaje.
Am cunoscut un creştin evlavios, care avea canon ca seara, înainte de a adormi, să citească această Evanghelie. O citea şi plângea.
Acum ne mulţumesc, ne îndulcesc şi ne emoţionează alte lucruri. Doar în biserică suntem indiferenţi. Simţurile ne-au fost omorâte.
De ce nu ne emoţionăm când auzim Evanghelia? Dacă cineva ne vorbeşte despre persoanele noastre dragi, care au plecat din această viaţă, ne emoţionăm. Dar mai presus de aceste persoane este Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu simţim asta, nu suntem creştini. Nu ne foloseşte la nimic că în seara aceasta venim la biserică. Cântarul, care ne cântăreşte pe toţi, sunt ultimele cuvinte ale lui Hristos.
Odată, povesteste un predicator, pe când străbăteam un sat, m-am dus la o casă. Am văzut o frumoasă ramă, care nu avea fotografie în interior, ci avea o scrisoare. Am luat-o în mâinile mele şi am întrebat:
- Ce este această scrisoare?
- Este ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o tatăl
meu, a răspuns stăpânul casei. Apoi a murit şi mi-a rămas această scrisoare ca mângâiere. Am pus-o acolo, ca s-o văd şi s-o citesc.
Cuvintele primei Evanghelii sunt o colecţie de diamante. Vă amintiţi vreunul?
Pentru primul diamant nu există cântar să-l cântăresc. Sunt cuvintele de la Cina cea de Taină „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu, ca şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). Şi doar această dragoste pe care o declară Dumnezeul-Om, dacă s-ar fi pus in practica de la răsărit până la apus şi de la miazănoapte până la miazăzi, pământul ar fi devenit un rai. N-ar mai fi fost nevoie de o altfel de filozofie a cutărui exploatator al omenirii. Acest cuvânt „Să vă iubiţi unii pe alţii”, după cum l-a învăţat şi l-a împlinit Hristos, este cheia de aur, cu care vom rezolva toate problemele personale, familiale, sociale, pan-umane. Aceasta este credinţa mea neclintită.
Al doilea diamant din cuvântarea de despărţire a Domnului este: „Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi” (Ioan 14, 18). Nu vă voi lăsa orfani pe pământ. Tatăl vostru cel ceresc va fi alături de voi.
Al treilea diamant: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Al patrulea : „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9).
Al cincilea: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, cunoaşteţi că mai întâi pe Mine M-a urât” (Ioan 15, 18).
Al şaselea: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte pe voi lumea” (Ioan 15, 19).
Al şaptelea: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).
Urmează şi alte diamante; până în momentul în care Iisus Îşi înalţă ochii Săi la cer şi zice: „Părinte Sfinte, păzeşte-i pe ei întru numele Tău” (Ioan 17, 11).
* * *
* * *
În prima Evanghelie este cuvântarea de despărţire.
În a doua, „dincolo de pârâul Cedrilor” (Ioan 18, 1), se aude măreţul glas al lui Hristos: „Pe cine căutaţi? Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. Zis-a lor Iisus: Eu sunt!... Lăsaţi-i pe aceştia să se ducă (Ioan 18, 4 şi 8).
În a treia Evanghelie, Iisus se află în curtea lui Ana şi Caiafa, iar Petru se leapădă de El de trei ori: „Nu-l ştiu pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul”, „şi ieşind afară a plâns cu amar” (Matei 26, 74-75).
În a patra Evanghelie, Iisus se află la înfricoşătorul
pretoriu. O, Dumnezeul meu! Aceia care strigau „Osana”, mâine dis-de-dimineaţă vor striga „Răstigneşte-L, răstigneşte-L” (Ioan 19, 6)!
În a cincea Evanghelie, se aude glasul soldaţilor. „Împletind o cunună din spini…, Îl batjocoreau zicându-I: Bucură-te, împăratul iudeilor” (Matei 27, 29).
A şasea este asemănătoare. Se aude iarăşi glasul soldaţilor: „Bucură-te, împăratul iudeilor” (Marcu 15, 18).
Primele şase Evanghelii se referă la evenimentele de dinaintea răstignirii, iar următoarele trei Evanghelii se referă la evenimentele din timpul răstignirii.
Când Fiul lui Dumnezeu S-a urcat pe cruce, s-au auzit trei glasuri. Dacă nu le simţim, dacă nu le facem ale noastre, nu suntem creştini. Să nu le batjocorim pe toate! Să nu venim la biserică în aceste zile ca nişte creştini pascali (de Paşti); să devenim creştini ai celui Răstignit.
Dumnezeul meu, dă-mi doisprezece creştini care cred, dă-mi cinci, şi întreaga lume se va schimba! Care sunt aceste trei glasuri?
Primul glas este al tâlharului: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” (Luca 23, 42).
Al doilea glas se găseşte în Evanghelia a şaptea şi în Evanghelia a opta. Este glasul sutaşului roman, a conducătorului detaşamentului de execuţie, care-si leapădă epoleţii, îşi scoate săbiile, îngenunchează înaintea celui Răstignit, Îl recunoaşte ca Dumnezeu şi zice: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Matei 27, 54; vezi şi Luca 23, 47).
Al treilea glas se aude în Evanghelia a şaptea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). După acestea, în Evanghelia a opta vedem că „întuneric s-a făcut peste tot pământul” (Luca 23, 44). În Evanghelia a noua auzim: „Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: „Săvârşitu-s-a! Şi plecându-Şi capul Şi-a dat duhul” (Ioan 19, 30). „Săvârşitu-s-a”! Un cuvânt în al cărui adânc de nesfârşite înţelesuri nu poate să pătrundă niciun filosof şi psiholog.
Ultimele trei Evanghelii sunt ale coborârii de pe cruce. În a zecea Evanghelie Iosif din Arimateea, „îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus” (Marcu 15, 43).
Evanghelia a unsprezecea zice că Iosif şi Nicodim „au luat deci trupul lui Iisus şi L-au înfăşurat în giulgiuri cu miresme” (Ioan 19, 40).
Şi în ultima, în a douăsprezecea Evanghelie, este sila, repulsia lui Pilat împotriva arhiereilor şi a fariseilor, când i-au cerut să păzească mormântul, până în ziua a treia. Le-a răspuns: „Aveţi straja! Mergeţi Plecaţi de-aici) şi întăriţi cum ştiţi”. (Matei 27, 65). Scutiţi-mă odată, că mult m-aţi mai obosit cu acest caz.
Am ascultat, iubiţii mei, în seara aceasta cele douăsprezece Evanghelii, care sunt douăsprezece lumini, douăsprezece stele, doisprezece sori. Este o orchestră cu douăsprezece vioare şi fiecare cântă propriul ei fragment.
În drama dumnezeiască apar multe persoane: copii, femei, soldaţi, ofiţeri, sutaşi, Pilaţi, Ane, Caiafe, cărturari, farisei, tâlhari, gloată... Multe glasuri se aud. Dacă mă întrebaţi, din toate acestea care mă emoţionează sau mă cutremură mai mult, vă voi spune: Glasul care l-a cutremurat şi pe Copernic, deoarece sunt păcătos şi simt asta. Este glasul tâlharului recunoscător: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” (Luca 23, 42).
De aceea, când a murit Copernic, acest mare astronom, a dispus ca pe mormântul lui să se scrie: „Hristoase al meu, nu cer harul pe care i l-ai dăruit lui Petru. Nu cer bunăvoinţa pe care i-ai arătat-o lui Pavel. Un singur har îţi cer. Să mă învredniceşti să strig împreună cu tâlharul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Amin.
Vineri dimineata... Desi ne-am trezit foarte de dimineata, am ramas in chilii intr-o liniste deplina fiecare citind din Scriptura. Totusi ne-am trezit cu sora V batand in gong ...
-Scularea!-M-a trimis Parintele!A zis, du-te si scoala-le pe alea ca alea doarme!
Si cum tot ce zice parintele trebuie ascultat si respectat...ne-am sculat iar!
1000: CEASURILE ÎMPĂRĂTEŞTI şi VECERNIA în cadrul căreia se scoate spre cinstire SF. EPITAF (AER)
1800: DENIA PROHODULUI
Ceasurile Împărăteşti, ne pun din nou înainte nespusa coborâre şi smerenie a Domnului, spaima şi cutremurul întregii făpturi, Crucea cea dătătoare de viaţă, credinţa tâlharului, din care se impun câteva învăţături de mare însemnătate pentru mântuirea noastră.
Nefericitul ucenic şi vânzător va uimi de-a pururi lumea. Biserica va osândi fără cruţare pe Iuda cel fără de lege, care nu a vrut să înţeleagă nimic din toate minunile Domnului şi din toată dumnezeiasca învăţătură pe care o auzise de la Învăţătorul, pe Care vânzându-L pe bani, şi-a agonisit spânzurare şi moarte veşnică.
„Din ce pricină, îl întrebă ea, te-ai făcut vânzător Mântuitorului? Au doară te-a despărţit din ceata Apostolilor? Au doară te-a lipsit de harul tămăduirilor? Au doară nu ţi-a spălat şi ţie picioarele la Cină?”[1] Cât de absurdă şi de cât rău este pricinuitoare iubirea de argint, care a dat judecătorilor celor fără de lege pe Judecătorul cel drept, şi care face pe ucenic să se lepede de Învăţătorul şi să se lipească de diavolul, să cadă din lumină în întunericul morţii.
Pe de altă parte, ridicarea tâlharului celui răstignit de-a dreapta Domnului ne umple de nădejde sufletele. La începutul săptămânii, când eram în aşteptarea Mirelui, ne întristam şi ne temeam să nu rămânem afară din cămară neavând haină de nuntă. Acum însă Mirele a venit şi cel dintâi care a intrat în camera de nuntă a fost tâlharul: “Astăzi vei fi cu Mine în Rai!”
Strigătul de încredere şi smerenie către Dumnezeu Cel ascuns, cu Care împreună pătimea chinurile răstignirii, credinţa şi smerenia care au îndreptat pe vameşul, acestea au deschis tâlharului Raiul: „Puţin a slobozit tâlharul pe cruce, şi mare credinţă a aflat. Într-o clipeală s-a mântuit, şi întâi el deschizând uşile raiului, a intrat”.
„Văzând tâlharul pe Începătorul vieţii pe Cruce spânzurând, a zis: De n-ar fi fost Dumnezeu Cel ce S-a întrupat, Care cu noi S-a răstignit, nu şi-ar fi ascuns soarele razele sale, nici s-ar fi clătinat pământul, cutremurându-se. Ci, Cel ce toate le-ai suferit, pomeneşte-mă, Doamne, în Împărăţia Ta.”
Faptul acesta se cuvine a fi privit cu mare luare aminte. Vinerea Mare este ziua poticnelilor. Poporul cel ales îşi pierde dreptul de întâi-născut prin nelucrare şi necredinţă faţă de Dumnezeu; Iuda, din ucenic şi hărăzit împărăţiei, moşteneşte iadul prin iubirea de arginţi; Petru, ucenicul, se leapădă de Învăţătorul dintr-o nesocotită încredere în sine şi numai cu amare lacrimi îşi va putea spăla greşeala; păcătoasa cea desfrânată devine mironosiţă şi toată lumea va vorbi de umilinţa şi căinţa ei, iar tâlharul cel ucigaş intră primul în Rai, prin smerenie şi credinţă.
Toate aceste răsturnări ne umplu de cutremur şi de nădejde totodată.
Faptele noastre, deşi necesare şi de mult folos, nu sunt îndestulătoare pentru mântuire. Dacă ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea şi pătimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mântui fără El. Păcatul este o rană adâncă, nevindecabilă; numai Dumnezeu poate s-o vindece şi numai „prin rana Lui noi toţi ne-am vindecat”.
se scoate apoi epitaful...
In ceea ce priveste simbolistica, insusi serviciul Vecerniei si Utreniei din Vinerea si Sambata Patimilor, in cadrul carora se foloseste Sfantul Epitaf, inchipuie actiunea savarsita de Iosif si Nicodim, luarea trupului Domnului de pe Cruce, pregatirea lui pentru inmormantare si inmormantarea lui. Iosif si Nicodim, luand trupul Domnului de pe Cruce, l-au dus intr-un loc potrivit si, asezandu-l pe o lespede de piatra sau pe un asternut, l-au pregatit pentru inmormantare: i-au infasurat mainile si picioarele in fasii de panza, capul in mahrama, intregul corp in giulgiu, consumand si o amestecatura de smirna si aloe; dupa aceea l-au dus si l-au inmormantat. Tocmai aceste evenimente sunt simbolizate in intreaga procesiune cu Sfantul Epitaf. Cartile de ritual mai prevad ca obicei general faptul de a pune flori pe Sfantul Epitaf, dupa ce a fost asezat in mijlocul bisericii si chiar de a aprinde catuia cu smirna si tamaie ori a se stropi cu apa de trandafiri (miresme) – ca la orice mort, dar inca neingropat.http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/sfantul-epitaf-135534.html
