Suferinta

Sunt bucurii care-ntristează, 

Sunt întristări ce fericesc, 

Sunt zile fără de lumină 

Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară 

Şi sunt minciuni care ridică, 

Sunt împăraţi, atotputernici

Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă, 

Dar când s-au stins parcă n-au fost, 

Palate care nu pot ţine 

Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară, 

Dar negri în adâncul lor 

Şi negri în afară, negri, 

Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea, 

Dar şi amaruri ce-ndulcesc 

Sunt nedreptăţi care îndreaptă, 

Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:

Sunt uri adânci ce nasc iubiri,

Sunt suferinţi ce-aduc lumină

Şi fericiri nefericiri!...

de Virgil Carianopol

Dar ne este frica de suferinta!Frica ca nu o vom suporta si vom huli, vom intoarce spatele, vom face toate acele lucruri pe care le-am dezaprobat la altii.Il admir pe apostolul Pavel.Ma vad in el, in el, asa cum a fost, am parcurs ca si el drumul Damascului prigonind si crezand ca fac bine...dar il iubesc pe apostolul Petru pentru ca s-a lepadat omeneste si tot omeneste a plans spunad "Da, Doamne , te iubesc! " Si suferinta lui a adus Lumina care il tine de milenii la portile raiului.Sa luam suferinta si sa facem din ea, asa cum spune Radu Gyr ,"Pod de aur,pod inalt"si vom avea lumina

Metanie 

Doamne, fa din suferinta,

Pod de aur, pod inalt,

Fa din lacrima velinta

Ca intr-un pat adanc si cald.

Din lovirile nedrepte

Faguri faca-se si vin.

Din infrangeri, scari si trepte,

Din caderi, urcus alpin.

Din veninul pus in cana

Fa miresme ce nu pier.

Fa din fiecare rana

o cadelnita spre cer;

Si din fiece dezastru

si crepuscul stins in piept,

Doamne, fa lastun albastru

si fa zambet intelept.

Reintalnirea cu Parintele Vasile

Orice as fi facut dimineata imi sunau mereu in minte versurile aceste:"Reinfloreste lemnul portii/Pe unde pleci,pe unde vii,/In fata dragostei si-a mortii,Noi toti redevenim copii." Ele se amestecau usor cu sfasietoarea declaratie a Demonului lui Lermontov, constatand ca desi au trecut atitia zeci de ani  o stiu in mod de neinteles...Totul se ducea in zona aceea de durere fara posibilitate de inseninare.Ma gandeam ca asa va fi toata ziua si deja resemnata cautam poezia s-o citesc...

Dar Dumnezeu, uneori nu vrea tristetea mea.Dumnezeu, exact ca aseara, nu ma lasa.

Sa va povestesc.Aseara am luat grabita doua farfurii de pe suportul de pe chiuveta sa le pun in dulap si neatenta, am simtit cum farfurile imi scapa din maini.Erau niste farfurii foarte frumoase dintr-un set preferat de mine si chiar mi-a parut rau vazand ce se intampla si am strigat cu voce tare, din toata inima:

-Doamne!

In acel moment am prins din cadere o farfurie si alta am vazut-o cazand, rostogolindu-se pe podea.Cu minte am gandit ca se va sparge in mod clar, podeaua nefiind acoperita cu nimic, dar aplecandu-ma sa o iau , am vazut ca nu era nici macar ciobita!

Ca totdeauna Dumnezeu nu ne lasa.

Imi este jena, intr-un fel! Era un fleac si nu merita sa-l chem in ajutor pentru doua farfurii, dar Dumnezeu pana si in lucrurile mici ne ajuta, dar in cele mari!

Dumnezeu nu vroia ca eu azi sa fiu topita de tristete.Oricat de tabacita ar fi inima mea, uneori nici ea nu poate sa mai duca.

Pentru azi, Dumnezeu randuise  reintalnirea cu parintele Vasile.

Azi a venit Parintele Vasile! Port inca pe cap atingerea mainii sale, cand m-a binecuvantat.Si m-a lasat sa-i sarut mana! 

Stiti ce mare lucru e sa saruti mana unui preot? Mare, imens lucru.In general preotii isi trag mana  din smerenie si foarte rar sarut mana sfintita a unui preot...Iubesc acest lucru.Si-mi este tare drag parintele Vasile.Are in ochi sclipiri atat de frumoase si atata bucurie pe chip incat transforma ziua cu totul.Astazi e sarbatoare.

Parintele  Vasile este acel preot despre care am mai scris, cel care slujeste la Manastire la Jiet, manastire ctitorita de sfintia sa, aflata la cativa kilometrii de Petrila.Din cand in cand, Dumnezeu il aduce aici unde oamenii il asteapta cu bucurie,cu iubire, cu probleme...
Sunt ani de zile de cand a plecat, ar fi putut sa stearga cararile pe care a umblat, dar Parintele, pentru binele nostru, din cand in cand vine spre noi.Scriam" Calugarii nu sunt prietenii mirenilor, dar ei sunt luminile noastre" si parintele e lumina in care eu ma vad si privindu-ma langa sfintia sa, tocmai pentru ca are iubire, ma plac cum sunt, ma impac cu mine, cu neputintele mele, dar o impacare care nu duce la lenevie ci dimpotriva, la mai multa lucrare, la mai multa atentie.

-Cum sa facem ca in rugaciune sa nu ne risipim?

A plecat capul si privirea  spre mainile sale aflate pe genunchi si a raspuns cu voce inceata :

-Lipindu-ne de Dumnezeu! Daca ne lipim de Dumnezeu nu ne risipim.

Am constatat ca dintre toate discutiile pe care le am cel mai confortabil ma simt in dialogurile pe care le am cu preotii.Oricat de mult am citit, oricat am ascultat pe altii vorbind, predici, zeci, sute de predici,cel mai bine ma simt stand alaturi de calugari, preoti, maici, calugarite si intrebandu-i tot ce nu stiu, tot ce nu inteleg...Vorbim o limba pe care care ne face frati,ne gandim la aceleasi lucruri, dincolo de cele lumesti:cum sa ne mantuim, unde gresim, cum sa facem milostenia...

-Da, milostenia este un lucru foarte mare, dar aveti grija sa nu cadeti prada speculantilor, celor care fac acest lucru pentru folosul altora.Cat vrei sa-i dai? 1 leu, atat, sau poate ii dai 10 lei altuia care cu adevarat are nevoie.Sfantul Ioan Gura de Aur zice"sa asude banutul tau in mana ta pana il dai cui are nevoie de el".In toate, urmati calea de mijloc, calea imparateasca.

„Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greseală atunci când certăm pe unul sau pe altul ! Îl rabdă Dumnezeu și pe acela și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi !”(Părintele Arsenie Papacioc)

Deci, eu ma "folosesc" de parintele Vasile si de ceilalti, sfintiile sale ma rabda si  sfantul duh ii rasplateste.

Acum la ora la care scriu, parintele e deja departe, vor mai trece multe luni pana cand ne vom revedea.Dar ce-mi trebuie mai mult decat Dumnezeu imi da?Si, adevarul e, ca darurile primite sunt mari.

Il vad cu ochii inimii, asa cum era acum cateva ore, linistit, zambitor,asezat parca pentru un lung timp de discutie, desi era doar in trecere.Din amabilitate, din iubire, nu a aratat niciun moment ca se grabeste, desi se grabea, nici familia la care era nu au parut deranjati de prezenta mea, desi in mod clar il asteptasera cu mai multa nerabdare decat am avut eu, inimile lor erau pline doar de atentii pentru mine, atentii pe care nu le maritam, dar care au fost iar o lectie de smerenie pe care am primit-o, ca sa-mi vad egoismul, individualismul,mandria, patimile cu care ma lupt si nu reusesc sa le infrang.

Am plecat intr-un tarziu, cu greu am plecat, mana parintelui s-a oprit iar pe capul meu, m-am ridicat putin si i-am oprit-o cu sfiala cu care ating lucrurile sfintite, parintele m-a inteles si m-a lasat sa o sarut stiind ca in felul acesta mai curat din noroiul sufletului meu.Au trecut multe ore de atunci, dar inca simt atingerea mainii pe crestet si inca am pe retina chipul sfintie sale.

In aceste ore s-au intamplat multe lucruri, unele bune, altele mai gri...dar eu pastrez peste toate, acea bucurie a reintalnirii de astazi cu Parintele Vasile si toate acele vorbe pe care mi-le-a spus, pe unele le-am scris, pe altele nu, intelegand ca ele sunt doar pentru mine.

Sigur, inca mai suna in inima mea"reinfloreste lemnul portii/pe unde vii pe unde pleci"...ele versurile, se amesteca cu versurile unui cantec ascultat la un concert caritabil "dragostea e tot ce ramane dupa atata vant si ploi/inima imi spune ca v-om ramane doar noi doi/dragostea e tot ce ramane /ea m-aduce inapoi/si vindeca durerea ce ne leaga pe amandoï", cu declaratia demonului care vroia sa lase tot si ura si vesnicie pentru iubirea unei femei...

Dar ele, la ora aceasta toate aceste lucruri care lipsesc din viata mea,linistea perfecta a casei mele, lipsa  copiilor,sunt  intr-un fel suportabile,asa cum suportabila e ploaia care imi spala geamurile...numai lipsa lui este la fel de puternica si de dureroasa ca in minutul in care am trait-o prima data.Si orice as face, nu pot sa ma impac cu ea!
Dar urmeaza somnul si somnul e  o binecuvantare.

DEMONUL-MIHAIL LERMONTOV

Demonul
Mihail Lermontov
( 1814 - 1841 )


Mâhnitul Demon singuratic
Peste pământ zbura tăcut
Şi fruntea lui ca de jăratic
Îşi amintea despre trecut
Când în lumina orbitoare
Ca heruvim el strălucea
Şi când cometa călătoare
Schimba cu el o sărutare
Şi-alintător îi suradea.
Când dintre neguri de vecie
Setos de-a şti sta urmărind
Toţi aştri-n caravană vie
Prin necuprinsuri pribegind.
Şi fericit putea să fie
Ca-ntâia lumii creatură
Străin de indoieli şi ură
Şi veacuri sterpe-n lânced şir
Nu-i încruntau senina minte
Şi multe, multe, dar ce-a fost
Nu mai putea şi n-avea rost
În voie să-şi aducă-aminte.

Demult, proscris el rătăcea
Prin trista lumilor risipă
Şi veacul după veac trecea
Cum trece clipa după clipă
În uniform şireag nefrânt
Stăpân pe-acest mărunt pământ
Cu ura-n neagra lui pornire
El uneltea - si-n drumul sau
N-avea nicicand impotrivire
Si s-a scarbit de-atata rau

Peste Caucaz cu nori-alaturi
Cel izgonit din rai plutea
Sub el Cazbecul in omaturi
Ca diamantul scanteia
Si-adanc, cu povarnisuri sterpe
Ca unduirile de serpe
Cotea Darialul furios
Iar Terecul ca leu-n salturi
Sburlindu-si coama viforos
Urla, si pasari din innalturi
Si fiara-n munti cu raget crud
Al apei vuiet il aud
Si norii auriti in zare
Plutind alene dinspre sud
Il insotesc spre nord spre mare
Iar stancile ce-n grea gramada
In mrej de taine pirotesc
Si-apleaca fruntile sa vada
Cum valuri repezi licaresc
Era divina lume toata
Atat de simpla minunata
Dar mandrul duh cu mult dispret
Privi ce domnul sau creease
Si-nalta fruntea ta ramase
Incremenita sub inghet.

Sub el cu vie frumusete
Privelisti noi rasar din zbor
E Gruzia si vai marete
Se-astern cu un bogat covor
Rai fericit, rai pamantesc
Par plopii piramizi semete
Paraie-n zor rostogolesc
Pe fund prundisuri colorate
Prin tufele de trandafiri
Privighetorile-nfocate
Slavesc frumoasele furate
De glasul dulcei lor iubiri
E totul rai si stralucire
Si frunzele de-un framat bland
Si mii de ierburi respirand
Si mii de glasuri in vorbire
Dar vai, splendoarea-ntregii firi
Nu poate-n inima pustie
A demonului sa invie
Nici glasuri noi, nici noi simtiri
La toate-acestea cel semet
Privea cu ura si dispret

Cu truda robilor pe munte
Gudal batranul a durat
Castel de ziduri aparat
Ca veacurile sa le-nfrunte
Pe culmi si-n vaile-i adanci
Cad umbrele-i inalte drepte
In colt catre Aragva-s trepte
Serpuitor taiate-n stanci
Pe ele cu ulciorul seara
Cu cedra fluturand pe brau
Printesa tanara, Tamara
Coboara sprintena la rau

De ani puternicul castel
Priveste mohorat seninul
Dar azi e chef si larma-n el
Zurnaua canta curge vinul
Gudal azi fata si-o marita
Toata rudenia-i poftita
Sus pe terase pe covoare
Mireasa, fetele petrec
Ascund de munti e rosul soare
Si imbrele-nserarii trec
Umpland de cantec vesel casa
Din palme ritmic bat pe loc
Prinzand zurnaua-n maini, mireasa
Se-avanta sprintena la joc
Deasupra capului o salta
Mladie zvelta si inalta
Acum ca vantul a pornit
Acum oprindu-se priveste
Si ochiul ei adans sclipeste
Sub negre gene ca vrajit
Acum se-nclina, se-nfioara
Acum sprancenele-i vorbesc
De pe pamant se-nalta, zboara
Piciorul ei dumnezeiesc
De-o dulce voiosie plina
Surade gingasa, senina
Cand luna raza si-o destrama
Jucand in abur straveziu
Abia-i cu-acel suras de-o seama
Ca viata tineretea viu
Ma jur pe-al stelelor noian
Pe rasarit si asfiintire
Ca nici slavitul sah persan
Si nici un rege pamantean
N-a sarutat asa privire

Nici-o fantana tasnitoare
In vechi haremuri pe caldura
Cu pulbere racoritoare
N-a dezmierdat asa faptura
Si nici-o mana asa par
N-a mangaiat intr-adevar
Nici chiar in visele-ndraznete
Si decand raiul l-am pierdut
Ma jur c-atata frumusete
Pe lume nu s-a mai vazut


E ultimul ei dans sub soare
A lui Gudal mostenitoare
Din leagan libera traia
Dar maine vai o astepta
O alta tara-n departare
Robia crancena haina
Si o familie straina
Si-ades o tainica-ndoiala
Umbrea obrazu-i luminos
Miscarile-i cu-ncetineala
Cresteau atat de-armonios
Atat de graitoare toate
Atat de simple minuante
Ca demonull de-ar fi trecut
Si-ar fi vazut faptura-i clara
Si-ar fi adus aminte iara
De faratii lui de-odinioara
Si fara voie-ar fi oftat

Si Demonul zari. Deodata
O tulburare ne-asteptata
Simti in el, ca niciodata
Iar sufletu-i pustiu si mut
De-un cantec gingas s-a umplut.
Din nou a ainteles ca-s sfinte
Iubirea, binele, frumosul,
Si mult timp, el, intunecosul
Privi cu drag, privi cuminte
Privelistea ce-i sta nainte
Si veacuri care-i aminteau
Despre trecuta fericire.
Ca steaua dupa stea treceau
Sub fermecata lui privire
De-o forta tainica cuprins
Tristete noua cunoscuse
Simtirea-i sa vorbeasca-a prins
Un glas in care se nascuse
Ca va renaste e vre-un semn?
Nici un cuvant marsav nedemn
Sa afle-n mintea-i nu-i in stare
Uitarea? Domnul nu-i daduse
Dar nici n-ar fi primit uitare...

In asfintit, pe-ngustul mal
Urmand Aragva ca s-ajunga
Sosit aici din cale lunga
La nunta pe-nspumatul cal
Zoreste mirele s-ajunga
Cu daruri scumpe incarcate
Pe urma sa pasind greoi
Vin pe poteci in stanci taiate
Camilele in lung convoi
Cu pasul linistit si-l tin
Le suna clopoteii lin

El insusi print de Sinodal e-n frunte
Zvelta lui statura
La mijloc prinsa-i in centura
Manerul latului pumnal
Si-al sabiei sclipind de stele
Cu-ncrestaturi de-argint pe pusca
Fosneste ciuha peste ele
Cu dungi de aur la vipusca
Matasea cerne flori pe sa
Capastr-n perle ca sub nea
Sub el fugarul sarg in spume
Din Carabah urmas focos
Al celor mai iuti cai din lume
Urechea-si misca sperios
Si sforaind piezis priveste
Cum raul jalnic clocoteste
La dreapta zid adanc de stanci
La stranga apele adanci
E ceas tarziu, necontenit
Din munti si codri plini de soapte
Se face noapte, tot mai noapte
Convoiu pasul si-a sporit
In fata lor un paraclis
Aici demult dormindu-si somnul
Se odihneste intr-u Domnul
Un print de-un brat vrasmas ucis
De-atunci orice drumet trecea
Dup-o strabuna cuviinta
Langa altar ingenunchea
Rugandu-se cu umilinta
Si ocrotit era de cer
De-al musulmanilor jungher
Dar mirele n-a pus temei
Pe stramosescul obicei
Caci Demonul l-a prins curand
In mreaja dulce a ispitei
Iar el cu patima in gand
Sorbise buzele iubitei...

De-odata umbre se ivesc
Sunt doua, patru, se-nzecesc
Ce e? S-anfipt in scari sub munte
Viteazul print strangand de frau
Papaha si-o-ndesa pe frunte
Si-a scos pistolul de la brau
Trosni nagaica, si spre ceata
Se napusti ca o sageata.
Razbubui un pocnet nou
Si-un sunet sparse departarea
Stingandu-se-n treptat ecou
Curand sfarsi inaciera...
Loviti de-al luptei viclesug
Inspaimantati gruzinii fug
E pace iar, inghesuite
Camilele privesc cu teama
La lesurile risipite
Si pacea noptii o destrama
Cu clopoteii lor de-arama
Intreg convoiul e pradat
In preajma mortilor sub stele
Flamanzii corbi s-au adunat
Cei morti n-aflavor somn usor
In preajma lespezilor grele
Nu vor veni cernite mame
Surori in negrele marame
Jelindu-i mainile sa-si franga
Deaspura raclelor sa planga
De-aceea cand de-aici i-or duce
Pioase maini vor ctitorii
In aminitirea lor o cruce
Si edera sub soare cald
Alintator o va-nflori
Ce-mbratisare de smarald.

Napraznic pe carari abrupte
Zoreste calul sforaind
Si napustindu-se ca-n lupte
Apoi pe-o stanca zabovind
Nelinistit asculta-n vant
Izbind de-odata in pamant
Cu tropot aprig de copite
O ia-nainte cu turbare
Pe el un calaret tacut
Din cand in cand in sa tresare
Si-n coama fruntea i-a cazut
Lasand darlogii in nestire
Picioarele si-anfipt in scari
De pe vesmant fara oprire
Se scurge sange pe carari
Tu aprig cal ca o sageata
L-ai scos din lupta pe stapan
Dar l-a cuprins prin bezna-ndata
Un osetin cu-n glont pagan

Tot neamul lui Gudal e-n jale
Norodu-n curte sta mahnit
Al cui fugar lovit de cale
Pe-al curtii prag s-a prabusit?
Si cine-i calaretul care
Pe dansu-i fara de suflare.
Al liptei iures si avant
In dunga fruntii sunt pastrate
I-s hainele insangerate
Si-n sange-i scumpul sau vesmant
In cea din urma opintire
Si-anfipt in coama mana-i grea
Scurt timp mireasa pe-al tau mire
La asteptat privirea ta!
Dar printul si-a tinut cuvantul
La nunta lui din Sinodal ...
Venit-a el pasind ca gandul
Dar cat e lumea si pamantul
El nu va mai sari pe cal.

Cazu napasta fulgerand
Peste familia tihnita
Pe-al ei divan e prabusita
Tamara-n hohote plangand
De lacrimi pleoapa i se-ncarca
Se zbate pieptu-i furtunos
Cand iata langa dansa parca
Se-aude-un glas misterios:
Nu plange, lacrimile tale
Nu-l pot trezi pe cel ce-i stins
Zadarnic te topesti de jale
Si ochii mari sunt greu de plans
Sa puna pret el nu e-n stare
Pe chinul tau de un s-a dus
Priveste-acum cu desfatare
Lumini ceresti, si-acolo sus
Asculta-al ingerilor grai
Marunte chinuri si regrete
Si vaietele unei fete
Ce-nseamna pentru cel din rai?

Fara carma si vantrele
Pe-al vazduhului ocean
Mii de astrii, mii de stele
Trec prin linisti de noian
Peste sesurile-ntinse
Peste-al lumii vis stingher
Nori-n palcuri necuprinse
Fara urma trec pe cer
Nu-i ingenuncheaza lutul
N-au dorinta n-au nici dor
Nu pot regreta trecutul
Nu viseaza-n viitor
Tu la orice-ncercare
Fati din pilda lor temei
Calma si nepasatoare
Si-mpacata fii ca ei

Si-ndata ce a noptii umbra
Va revarsa tacerea-i sumbra
Cand ca vrajit de un cuvant
Va adormi acest pamant
Cand vantu printre stanci va bate
Starnind si frunzele uscate
Iar pasarile-ascunse-n ele
In zbor zbucni-vor usurele
Cand dintre vitele de vie
Din roua band cu lacomie
In noapte flori vor inflori
Cand luna-nctet se va ivi
De dupa muntii ce par temple
Ca dinadins sa te contemple
Atunci eu voi veni din hau
Sa priveghez la capul tau
Si peste pleoapele lasate
Voi tese visuri minunate.

Si glasul conteni. In zare
Cuvant dupa cuvant muri...
Ea tresarind in jur privi
O nestiuta-nfiorare
Urca spre rumenu-i obraz.
Tristetea inima-i destrama
O fur-un dor, o soarbe-o teama
Se pierde-n negrait extaz
Fierbinte-i gingasul rasuflet
Privirea-i arede si-al ei suflet
A rupt catusele lui vechi
Prin vene valvatai se-aduna
Iar glasul minunat rasuna
Mereu aproape de urechi
Abia spre ziua, somnul greu
O dobori pe ne-asteptate
Caci mintea-i deapana mereu
Profetice visari ciudate
Un tanar cu tacerea geaman
De-o frumusete fara seaman
Se apleca spre dansa-ncet
Era in trista lui privire
Atata jale si iubire
Era atat de mult regret
Dar nu e ingerul de paza
Ce catre cer dureaza punti
Caci nu straluce nici o raza
In jurul mandrei sale frunti
Nici duh din iad ce-ar ingrozi,
O nu, faptura lui divina
Parea si bezna siu lumina
Si noapte-n miez si miez de zi.


O tata drag cu vorbe grele
De ce o certi pe fica ta?
Eu plang: vezi lacrimile mele
De cate ori am plans asa?
Zadarnic mirii vin in cete
Din departate Cetatui...
In gruzia-s destulu fete
Eu nu voi fi a nimanui!...
O nu ma dojenii iar tata
Tu vezi de mult cum ma topesc
Din zi in zi ma ofilesc
Ma sting incet, ca jertfa-s data,
Si-o grea otrava sorb avan
Ma chinuieste-un duh viclean
Cu-n vis ce-n ispitiri ma tine
Eu pier, indura-te de mine!
O du la sfanta manastire
Pe fica-ti cea cu gand nebun
Hristos sa-mi fie ocrotire
Si lui amaru-ntreg sa-i spun

La o sihastra manastire
O duc parinti ei bartani
Si rantia de pocaire
Cuprinde tinerii ei sani
Dar si sub negrele vesminte
Cu si sub scumpul strai deschis
Tulburator ca mai nainte
O urmarea paganul vis
Langa altar cand liturghia
Se nalta in solemnu-i ceas
Ii destrama cucernicia
Soptirea unui tainc glas
Prin fumul de tamaie iata
Din cand in cand, un chip stiut
Se apleca spre ea tacut
Si pe sub bolta ntunecata
Sclipea ca steaua-n slavi afunde
Si-o imbia mereu, dar unde?

Sedea-ntre maguri manastirea
Ca-n adancimea unei gropi
Ii privegheau nezaticnirea
Sireaguri de cinari si plopi
Si langa ei abia zarita
Cand noaptea pulberea-si cernea
La geamul schivnicei, mocnita
Lumina candelei ardea
Migdalii tristi, in cimitir
Umbreau troitele de straja
De pe mormintele in sir
Si pasarile ca-ntr-o vraja
Isi impleteu sonora mreaja
Izvoarele sopteau cu-alint
Jucandu-si solzii de argint
Pe langa lespezi povarnite
Se infrateau in vagauni
Saltandu-si undele zorite
Printre-ale florilor cununi

La nord vedeai doar munti ca norii
In stralucirea aurorii
Cand fumul printre vai latit
Se pierde-n pulberea luminii
Si intrunati spre rasarit
La ruga cheama muezini
Cand de pe munti cu-al ei ulcior
Gruzina ca un vis all vietii
Coboara zvelta la izvor,
Atunci pe crestete zburlite,
Purtandu-si neaua de clestar,
Inalte piscuri zimtuite
Se zugravesc pe cerul clar
Si-n asfintitul straveziu
Se invesmanta-n purpuriu
Deasupra lor maret irumpe
Si sparge norii de atlaz
Cu alb turban si straie scumpe
Cazbecul, domn peste Caucaz.

Dar inima tamarei plina-i
De ganduri grele si staraina-i
De-al bucuriilor senin
Ea vede lumea ca-mbracata
In umbra mohorata toata
Nimic in lume nu-i senin
Ci toate-i sunt prilej de chin
Si raza zorilor sublime
Si-a noptilor intunecime
Si cand in nopti racoarea ceata
Cuprind pamantul ca-n povesti
Ea cade in genunchi in fata
Icoanelor dumnezeiesti
Suspinu-i tot mai greu se face
Tot mai aprins, mai prins de dor
Si strabatand a noptii pace
Il tulbura pe calator
El cugeta: vre-un duh din munte
Cu-amar se zbate-n lanturi crunte
Si cu auzul incordat
Zoreste calul inspumat


Cu zbuciumul si jalea ei
In trista liniste sihastra,
Privin departe cu ochi grei
Tamara sade la fereastra
Oftand asteapta ceas cu ceas
El va veni sopteste-un glas
Doar nu degeaba el in visuri
Ii aparea mangaietor
Cu ochii mari si plini de-abisuri
Vorbindu-i bland, oftand usor
Tot dorul care-n piept se-atine
Sa-l talmaceasca n-are cui
La sfinti incearca sa se-nchine
Dar inima se roaga lui
Iar cand adoarme istovita
De zbuciumul din piept si gand
Se-nabusa si ingrozita
Din somn tresare tremurand
Ard ochii ei peste masura
Tot trupu-i vad de framantari
Caci gura-i cere-o alta gura,
Si bratete - imbratiseri

Dormeau in noapte muntii grei
Si Gruzia si-ntraga fire
Cand Demonul ca de-obicei
S-a pogorat la manastire
Dar nici o clipa cel trufas
N-a cutezat sa se atinga
De pacea sfantului locas
Si-ades aprinsul gand vrasmas
Ar fi dorit fugind sa-l stinga
Nelinistit si ros de ganduri
Sub zidul cu chilii in randuri
El da ocol, starnit de pas
Frunzisul fara vant da glas
Dar el privea in noapte stand
Fereastra ei in zid taiata
De-o candela e luminata
Un oaspe parca asteptand
Si strabatand tacerea lina
Cingarul zumzetand suspina
Din cantec sunete se scurg
Asemeni unor lacrimi curg
Curg molcom, unul dupa altul
Iar cantecul cernea mister
De parca nascocit din cer
Vreun inger au lasand inaltul
Ca vechi prieten a-nceput
Sa-i cante-aici despre trecut
Voind sa-i potoleasca dorul
Tristetea dragostei. Fiorul
Azi demonul intaia oara
Il simte-n suflet cum coboara.
Sa fuga-ar vrea de spaima multa
Dar aripile nu-l asculta
Is toate gandurile seci
Minune-apoi, cat sovaieste
Din ochii-ntunecati si reci
Intaia lacrima porneste
Sub zidul cel de vremi infrant
Si azi i-o lespede ascunsa
De lacrima de foc patrunsa
Ce nu-I de om de pe pamant.

El intra dornic sa iubeasca
Spre bine-i sufletul deschis
Gandind de-acum o sa traiasca
In viata noua sa renasca
Se-nfaptuieste al sau vis
A asteptarii clocotire
Si spaima cea de nestiut
Asa, ca-n prima-i intalnire
Cu sufletu-i s-au cunoscut.
Era o trista prevestire!

Si intra, cata, iata, vai
Un heruvim, un sol din rai
Pazind frumoasa pacatoasa
Cu fruntea luminand statea
Si sub privirea manioasa
El de vrasmas o apara
Cereasca raza, orbitoare
Fu pentru duhul necurat
Si-n loc de-o blanda-ntampinare
O grea mustrare-a rasunat

Duh desfranat, duh fara pace
Ce-n miez de noapte te cobori
Au cine te-a chemat in coace?
Pe-aici tu n-ai incantatory
N-a respirat ce-I rau in fire
Nicicand acest lacas pios
Spre ce mi-I sfant, spre-a mea iubire
Opreste-ti pasul pacatos
Ai fost chemat? Raspunde-n data!
Ranjind a zambet duhul rau
Strafulgera de gelozie
Veninul urii din vecie
Din nou tasnii in pieptul sau
Ea este-a mea! Racni el groaznic
In laturi las-o este-a mea
Tarziu I te-ai ivit ca paznic
N-ai dreptul a ne judeca
Pe mandra-I inima fierbinte
Mi-am pus pecetea si-o-ntaresc
De-acum aici n-ai rosturi sfinte
Eu sunt stapanul, eu iubesc !
Si Heruvimul pliin de jale
La biata jertfa a catat
Si lin pe aripile sale
Spre slavi ceresti s-a inaltat.

O, cine esti, primejdioasa
E vorba ta si ma-ngrozesti
Din rai sau iad aici pornesti
Ce vrei cu mine?
Esti frumoasa!
Dar spune, spune cine esti !

Sunt cel pe care-n miez de noapte
L-ai ascultat necontenit
Al carui gand l-ai auzit
Umplandu-ti sufletul de soapte
A carui jale o ghiceai
A carui fata o visai
Sunt cel al carui ochi striveste
Orice nadejde si avant
Pe care nimeni nu-l iubeste
Sunt biciul greu care loveste
Pe robii mei de pe pamant
Al libertatii imparat
Si al constiintei; nempacat
Dusman al cerului cel sfant
Al firii rau fara crutare
Si iata-acum ti-s la picioare!
A mea iubire fara nume,
Umil eu ti-am adus si stins
Intaiu-mi chin de-aici din lume,
Si-ntaia lacrima ce-am plans.
Asculta-ma macar din mila!
Doar un cuvant atata-ti cer!
Cu el poti sa ma-ntorni coplia
Din nou la bine si la cer.
Cu valu-i sfant, a ta iubire
Sa ma-nvesmante iar sa fiu,
Acolo inger nou si viu,
Patruns de-o noua stralucire.
O, numai sa m-asculti cersesc,
Sunt robul tau si te iubesc!
De cand ti-am intalnit privirea
Am inceput ca sa urasc
Puterea mea si nemurirea.
Eu bucuriile lumesti
Le pizmuiesc, desii-s desarte;
Ma doare ca nu-s viu cum esti
Mi-e groaza sa te stiu departe.
Racita inima pustie
Mi-o rencalzi o rana vie,
Si ca un sarpe-nveninat,
Tristetea-n rana-mi s-a miscat.
Ce-i vesnicia-mi fara tine
Si nesfarsita-mi forta ce-i ?
Cuvinte goala si straine,
Un templu vast dar fara zei !

Viclene duh o taci si du-te
Nu cred in dusman, nu-l ascult
O Doamne buzele mi-s mute
La rugaciunea de demult
Simt o otrava ce omoara
Cum mintea-mi slaba o-nfasoara
Au spune-mi , sa ma pierzi voiesti?
Cuvantul ti-i venin si para
De ce raspunde-mi ! Ma iubesti?

De ce? Nu stiu!... Dar am simtit
Ca-s plin de-o viata noua, buna
De pe-al meu cap nelegiuit
Zmulgand a spinilor cununa
Trecutul l-am zvarlit in vant
Nadejdea-n pieptul meu tresalta
Si-n ochii tai vad laolalta
Si iadul crud si raiul sfant
Sit e iubesc cum niciodata
N-a mai iubit vre-un muritor
Cu vis ce din vecii s-arata
Cu vis ce-l stiu nemuritor
De cand exista universul
Menit-ai fost sa mi te-arati
Etern calauzindu-mi mersul
Prin negrele-mi eternitati
De mult imi usura povara
Un nume murmurat in vis
Si numai tu-mi lipseai Tamara
Pe cand eram in paradis.

O de-ai pricepe-a mea durere
Ca-n veci sa n-ai vre-o mangaiere
Sa ratacesti din hau in hau
Rapus de deznadejdi haine
Sa n-astepti lauda la rau
Si nici rasplata pentru bine
Tristetea mea sa n-aiba soare
Sa tac stand singur si semet
In lupta fara de-npacare
Si fara de nimic maret
Sa n-ai dorinti ci doar regrete
Nimic san u mai mai desfete
Si tot ce-I sfant sa pangaresc
Sa tac sa simt sa cuget toate
Si-n ura pieptul meu se zbate
Si tot ce-I sfant sa pangaresc
Se implini blestemul gurii
Dumnezeiesti. Si pentru veci
Imbratiserile naturii
Ramas-au pentru mine reci


Priveam nemarginirea-n fata
Toti sorii din albastra ceata
Ii cunosteam ca soarta mea
Curgeau in nimb de aur iarasi
Dar vai pe fostul lor tovarasi
Nici unul nu-l recunostea.
Si-atunci batand din aripi iarasi
Zburai cu spaima in pustiu
Dar unde, incotro nu stiu…
Prietenii de-o dinioara
M-au renegat... Fu surd si mut
Tot universul plin de stele
Precum edenul disparut
Precum purtat de valuri grele
Un vas sfarmat de uragan
Ce fara carma si vantrele
Pluteste-n voie pe ocean;
Ca-n zori pe cer fara furtuna,
Un nour negru ce detuna
Stingher si ne-ndraznind sub zari
Sa se opreasca nicaieri
Goneste-n larg ce nu se curma,
Lipsit de tinta si de urma,
De unde si-ncotro mereu
O stie numai Dumnezeu!
Scurt timp pe oameni si-a lor turma
Am carmuit-o cu folos,
Scurt timp i-am invatat pacatul
Manjeam sublimul si curatul
Huleam tot ce era frumos;
Scurt timp usor orice credinta
Innabusii in ei pe veci
Dar meritau a mea silinta
Fatarnicii nerozii seci?
Si m-am ascuns prin munti usor
Si rataceam ca meteor
Prin intuneric singuratic
Mergea cate-un drumet noptatic
Momit de-o flacara ce-ardea
Cu calu-n gol se prabusea
Ragnind zadarnic iar pe creste,
Doar sangele curgea tacut
Dar desfatarile aceste
Nu multa vreme mi-au placut;

Cu uraganele cumplite
Ma-ncaieram adeseori
In roi de fulgere starnite
Zburam cu spaima printre nori
Prin vijelii de vifor dornic
Aripa-nvoie ma purta
Sa uit de chinul meu statornic
Sa uit ce n-o sa pot uita!
O, Ce-i stradania umana
Cu toata truda ei sarmana
Si plansul lumii milenar
Pe care domnitoare huma-i
In fata unei clipe numai
Din chinul meu fara hotar?
Ce-s oamenii ? Ce-i truda lor ?
Au fost vor fi se nasc si mor
Nadajduiesc de-o fi sa-i certe
Judecatorul cel slavit
Chair dupa ce i-a osandit
Se poate indura sa-i ierte
Fara liman tristetea mea
Ca mine n-are rost, nici capat
Cu neputinta-i pentru ea
Hodina lutului s-o capat !
Ea cand ca serpii vrea s-alinte,
Cand ca sa-si bata joc ma minte
Cand sfarma-al gandului avant
Cand frige,arde, ca o facla;
E-a fericirii mele racla,
Si-a moartelor nadejdi mormant !...

La ce sa stiu a ta-ntristare?
De ce tanguiesti asa?
Tu ai gresit
In fata-ti oare?
Sa nu ne-auda careva
Suntem doar noi.
Dar Domnul sfantu,
Spre noi n-o sa priveasca El
Caci uita pentru cer pamantul...

Prieten prins de greu tumult,
Oricine-ai fi, cu jale multa,
Si linistea pe veci pierduta,
Eu suferinta ti-o ascult.
Vicleana de-i a ta vorbire
De-s prada la minciuna eu
Opreste-te ca nu-I marire
Sa pierzi un suflet ca al meu.
N-as vrea credinta-mi,sa se rumpa,
Sunt oare cerului mai scumpa
Ca altele ce sunt de dor
Si nevinovatie pline
Si-s mai frumoase decat mine
Si nici un brat de muritor
Nu s-a atins de patul lor
Nu! Jura-mi ca cinstit ti-e gandul
Ma vezi cum sufar cercetandu-l
Cunosti ce-I al femeii vis
Nasti spaima-n pieptu-mi ce se zbate
Dar tu-ntelegi le stii pe toate
Si nu ma vei zvarli-n abis
Deci jura-mi ca de azi nainte
N-ai sa mai semeni rau, durerei
Au tainicele juraminte
Nu se mai afla nicaieri?

Ma jur pe-ntaia zi a firii
Ma jur pe ultimu-i azur
Pe blestemul neleguirii
Pe vesnic adevar ma jur
Ma jur pe clipa intalnirii
Pe sacrul biruintei dor
Pe-amenintarea despartirii
Pe visul meu nepieritor
Ma jur pe chinul prabusirii
Ma jur pe duhuri, pe infrangeri
Pe goanna lor din loc in loc
Ma jur pe veghetorii ingeri
Vrasmasi cu palose de foc
Ma jur pe iad, pe cer, pe fire
Pe tine jur ca sa-mi ramai
Ma jur pe ultima-ti privire
Ma jur pe lacrima-mi dintai
Pe rasuflarea ce-n tacere
Revarsa-al buzelor prinos
Pe parul lung si matasos
Pe fericire si durere
Ma jur sa fug de razbunare
Ma jur sa nu mai fiu trufas
De azi din lume va dispare
Cel ce-I al raului faptas
Vreau sa ma rog, vreau sa iubesc
In bine iar sa cred voiesc
Cu lacrimi de cainta-alerg
Vrand de pe fruntea mea sa sterg
Stigmatul flacarii divine
Sa fie vrednica de tine.
Si tot ce-i viu nestingherit
Va inflori de rau lipsit!
O crede-ma : sunt primul care
Te-a pretuit si te-a-nteles.
Ti-am pus panamtul la picioare
Si drept icoana te-am ales.
Da-mi dragostea ce se-nfiripa
Dau toata viata mea pe-o clipa
Tamara, crede-mi sfantul tel
Ca-n dragoste precum si-n ura
Eu sunt statornic, eu nu-nsel
Eu fiul haurilor reci
Spre stele te-oi purta de mana
Vei fi pe univers stapana
Si draga mea vei fi pe veci.
Privi-vom lumea de departe
Neincercand compatimiri
Pamantul fara fericiri
Si frumusete fara moarte
Pe care crima-i si tortura
Pe care nici un suflet nu-i
Sa-si duca fara teama ura
Ori subreda iubire-a lui.

Ori poate tu nu stii ce-nseamna
Iubirea unui muritor?
E-al tanarului sange zbor
O zi-nsorita-n rece toamna

Cine infrunta despartirea
Ispita unui chip frumos
Ori plictiseala istovirea
Si visul van si mincinos.

Nu afla nu ti-e dat de soarta,
Prietena ca pasnic stand,
Tu sa te ofilesti curand
Ca jertfa-a pizmelor de rand
In lumea-ti stramta si desarta
Intre nepasatori, misei
Sperante sterpe, teama vie
Prieteni falsi si dusmanie
Si-n truda fara de temei,
Tu intre ziduri reci si moarte
Cercand al patimilor greu
Ai sa te stingi in rugi mereu
Deopotriva de departe
De oameni si de Dumnezeu.
O nu, tu splendida fiinta
O astfel de osanda ai
Te-asteapta-o alta suferinta
Si altfel de tristeti si trai
Caci duhurile mele toate
Smerit te-or asculta atunci
Si servitoare minunate
Vor astepta sa dai porunci
Luceafarului eu cununa
Zmulgand-o ti-o voi da in dar
Si roua ce-oglindeste luna
Pe-a ta cunun-am sa presar
Cu melodi a ta ureche
Necontenit o voi vraji
Din nestemate-ti voi cladii
Palate fara de pereche
M-oi cufunda in mari ca vantul,
Voi sageta spre stele-n zbor.
Ti-oi darui intreg pamanul
Iubeste-ma!
Si-atunci usor,
Atinse gura-I arzatoare
De gura ei care ardea
Cu glasururi ademenitoare
La rugaminti ii raspundea


Arzand-o apriga privire
Privea in ochii rumpti din cer,
Deasupra chipului stingher
Sta-n bezna plin de stralucire
Necrutator ca un jungher.

Vai, duhul rau e-n izbandire!
Sarutul buzelor lui arse
Prin buzele spre el intoarse
Otrava mortii-au raspandit
Si-un sunet slab si chinuit
Tacerea noptii reci o sparse.
Era-n el totul, suferinta
Dojana dragoste cainta
Si-o lume-ntreaga de tristeti
Si rugamintea ce se curma
Si bun ramasul cel din urma
Al tinerei sfarsitei vieti.


Atunci strajerul colindand
In preajma zidurilor grele
La miezul noptii printre ele
Din toaca lui de tuci sunand,
Sub geamul fetei s-a oprit
Cu pieptul napadit de teama
Si mana cu ciocan de-arama
Bataia-n tuci si-a contenit
Caci in tacerea uriasa
Auzul lui parc-a surprins
O sarutare patimasa,
Si-un sunet slab, si-un geamat stins
O presimtire necurata
Batranu-I piept i-a strabatut
Dar inc-o clip-a mai trecut
Si iar nimic. Din zarea toata
Doar vantul freamat aducea
De printre crestele carunte
Si-n pacea noptii se-auzea
Soptitul unui rau de munte.
Canonul sfant in gandul sau
Porni cu spaima sa-l rosteasca
Ca de pe-aici sa izgoneasca
Lucrarea spiritului rau
Cu degete tremuratoare
Isi face cruce si greoi
Pe cunoscuta lui careare
Spre zidul vechi, porneste-apoi.

Parea o zana adormita
Asa cum sta-n sicriu sub giulgi
Mai alba decat alibi fulgi
E fata ei incremenita
Inchise pleoapele erau
Privind-o ar fi spus oricine
Ca ochii ei adanci dormeau
Sau ca in taina asteptau
Sau zorii sau o sarutare.
Ah! Soarele pe ei zadarnic
Aluneca stralucitor
Iar rudele plangand amarnic
In van saruta noaptea lor
Pecetea moarte cand ti-o pui
Putere s-o sfarame nu-I !

In nici o zi de sarbatoare
Strai mai frumos si mai bogat
Tamara-n viata-I n-a purtat
Si flori din munti, nespus de rare
Cern dupa datina straveche
Mireasma lor fara pereche.
Iar albe maini, cum stranse sunt
Si-au bun ramas de la pamant
Pe chipul ei incremenitul
Nimic nu-I amintea sfarsitul
Sub foc de taina si de chin
De-asupra adormitei fete
Plutea nespusa frumusete
Al marmorei acel senin
Ce-I mai presus de simt si minte
Ca moartea tainic si cuminte
Strafulgerand pe buze-abia
Sarutul ei incremenise
Dar unui ochi ce-atent privise
De multe lucruri triste ea
Cu-a ei tristete povestea
Era in ea tristetea rece
A sufletului ce curand
Ca frunzele incet cazand
Se ofilesc cand vara trece
Al gandului din urma semn
Si-al vietii duse-n van indemn
Si-adio lumii ce-o-nconjoara
Era cu mult mai moarta deci
Si-n inimi ochi morti pe veci
Nasc deznadejdea grea amara
Cum in solemnul ceas sihastru
Al asfintirii pe cand clar
Topindu-se-n ocean albastru
S-a si ascuns al zilei car
Zapada naltului Caucaz
Doar pentru-o clipa mai pastreaza
Reflexu-i rumen pe obraz
Si-n departari sub cerul treaz
Prin amurgire lumineaza.
Dar raza asta care bland
Atat de vie se rasfata
In largi singuratati si-n ceata
Nu se rasfrange lunecand
Si calea nimanui nicicand
N-o lumineaza izvorand
Din inaltimile-i de gheata!...

S-au pregatit de jalnic drum
Prieteni si vecini su rude
Toate privirile sunt ude
Zmulgandu-si plete sure-acum
Batandu-si pieptul mut Gudal
A-ncalecat cu greu pe cal
Domol pornii inmormantarea
Si-ncet in departari s-a sters
Trei zile-s si trei nopti de mers
Pana s-o face ingroparea .
Lang-un strabun de veacuri frant
Al carui nume-l stie tara
In piarta i-au sapat mormant
Printesei tinere, Tamara.
Batranul lui Gudal candva
Talhar prin locurile-aceste
Cu ascutisul printre creste
Drumet ori sat arar cruta.
Dar ros de boala, suferinta
Biserica a juruit
Sa fac-n semn de pocainta
Pe culmea nalta de granit
Pe unde vulturii s-aduna
Si doar furtuile detuna

Sus pe Cazbec, din lespezi groase
Dura lacas de ruga deci
In el truditele lui oase
Aflara liniste in veci
Pe stanca ce lupta cu vantul
Crescu un cimitir stingher
Dar oare e mai cald mormantul
Cand mai aproape esti de cer?
Sau somnul vesnic
Fi-va paza la larma pieritoarei vieti?
Zadarnic, mortii nu viseaza
Nici bucurii si nici tristeti.

Prin vinetele spatii clare
Zbura un inger luminos
De pe pamantul sters in zare
Purtand un suflet pacatos
El indoielile, oftatul
Le risipea vorbindu-i bland
Cu lacrimi ii spala pacatul
Si chinul i-l gonea din gand
Dar tocmai incepu ca visul
Sa se auda paradisul,
Cand, cu faptura-i rasculata,
Taindui calea prin vazduh,
Din bezna iadului deodata,
Tasni ingrozitoul duh
Puernic sta ca o furtuna
Si ca un fulger lumina
Si-n cutezanta lui nebuna
Ragni cumplit: Ea este-a mea!
Inabusindu-i spaiman care-i
Cu-o ruga catre Domnul drept
Lipit de-ocrotitorul piept
E bietul suflet al Tamrei
Se hotara cu dansul ce-i
El sta din nou in fata ei
Dar Doamne cine sa-l cunosca
Ce crud mai stie sa priveasca
Ce plin de iad e, ce-n grozit
De nesfarsita vrasmasie
Raceala de mormant adie
De pe obrazu-i impietrit

Piei duh al indoielii crunte
Cerescul spirit i-a raspuns
Destul ai triumfat, deajuns
Dar judecat sa te-n frunte
In clipa asta a sosit
Si Domul sfant a osandit
Ea-i dintre-acei a caror viata
O clipa-i doar de chin si vai,
In bucurii nu se rasfata
Pe care Dumnezeu anume
I-a plamadit pe voia lui
De-aceea nu sunt pentru lume
Nici lumea pentru dansii nu-i

Cu lacrimi si dezamagire
Spasii Tamara tristu-i vis
Si prin durere si iubire
Spre rai ea calaea si-a deschis!

Si ingerul privi cu-asprime
La spiritul viclean si mut
Apoi voios, pe-aripi sublime
Catre cereasca inaltime
Cu sufletul a disparut.



Si demonul, infrant, salbatic
Isi blestema nebunul vis
Din nou trufas si singuratic,
Pribeag ramase prin abis.
Din nou infrant porni-n nestire
Incrancenat scrasnind din dinti,
Lipsit de tel si de iubire
Si parasit de nazuinti...





Ş

In fata dragostei si-a mortii...

Din toate sentimentele pe care omul le traieste nimic nu e ca iubirea.Ea este ceva care te face sa ramai tanar, cea care te porneste la drum fara sa socotesti daca poti face un lucru sau nu, daca trebuie pentru celalalt, nimic nu e prea mult.Ploaie? Viscol?Soare torid?Noapte?

Fie ca e vorba de copilul tau, fie ca e vorba de femeia ta sau barbatul tau, sentimentele de iubire sunt lafel de coplesitoare.Nu ai iubirea celuilalt, nu ai nimic.Poate daca e vorba de copil, da, poti iubi fara sa astepti ceva in loc, dar un barbat, o femeie, o iubesti asteptand in loc macar bucuria cu care el/ea iti primeste sentimentul!Macar atat!Nu stiu de ce scriu despre iubire!Pentru ca m-a impresionat poezia pe care am transcris-o:

Reinfloreste lemnul portii/

Pe unde pleci,pe unde vii,/

In fata dragostei si-a mortii,/

Noi toti redevenim copii...

Si uite pleci fara nadejde/Si mi te rupi adanc din piept/Si carnea mea imbatraneste/Cu-ntregul timp cat te astept.

Am fost la cimitir.Acolo poti vedea iubirea!In fata mormintelor lor acolo verifici iubirea pe care ai avut-o si pe care poate o mai ai. 

Reinfloreste lemnul portii /Pe unde treci, pe unde vii....

Si carnea mea imbatraneste/Cu-ntregul timp cat te astept...

Am trecut citind pe cruci" Pasii care trec, urme care raman'', in urma acelui om a ramas o femeie care se lupta cu viata asa cum o randuisera ei pentru amandoi si acum o traieste doar ea cu zbucium pentru amandoi., crescand doi copii, tinand o firma, facand parastase si iubind."Din valtoarea vietii in pacea lui Dumnezeu", scrie pe crucea lui Dumitru, valtoarea vietii lui s-a potolit, el a ajuns la liman si ea...ca si cealalta a ramas traind o viata care nu-i mai aduce mari bucurii."A muri inseamna a te muta intr-o stea," scrie pe crucea lui Grig si steaua lui e nu numai steaua lui David ci si  inima noastra in care el s-a mutat poate mai mult decat a fost cat a trait.

A dat iarba in cimitir...Reinfloreste lemnul portii pe unde sufletele lor trec asteptandu-ne sa ne intoarcem, chiar si numai pentru putin, pentru o aplecare pe crucea lor, un sarut pe marmura rece, raceala ce mie imi aminteste mereu fruntea lui asa cum era inainte sa-l acoper ca o mama, ca o sotie, ca o iubita pentru ultima oara...Si gestul acesta de a imbratisa in locul lor o cruce este o dovada ca  " in fata dragostei si-a mortii/cu toti redevenim copii."

Reinfloreste lemnul portii

Pe unde pleci,pe unde vii,

In fata dragostei si-a mortii,

Noi toti redevenim copii.

Norocul vesnic sa te bata

Ca iar ma simt adolescent,

Traind o lectie uitata,

Incorigibil repetent.

Si uite pleci fara nadejde

Si mi te rupi adanc din piept

Si carnea mea imbatraneste

Cu-ntregul timp cat te astept.

Si cand te-ntorci din intamplare

In fata ta ma plec umil

Si cu-o mirare foarte mare

Te vad si redevin copil.

Imi esti cand sora si cand mama,

Iar cand te pierd esti fata mea,

Mereu tacerea mea te cheama,

Mereu tu esti altcineva.

Pe drumul meu podit cu zaruri,

La intersectii mai raman,

Ca un copil ce-asteapta daruri,

Dar toti ceilalti il cred batran.

Sunt cel ce mai nimic nu stie

Din tot ce-i aducea folos,

Iubirea e-o copilarie

Din care-nvat sa mor frumos.

(Adrian Paunescu) 

HAIDETI SA ZAMBIM

Asa simt astazi.Nevoia de a zambi.Poate este un filon de veselie in soarele acesta de primavara care soseste incet, incet, hotarata sa ne prinda nepregatiti:cu cizme grele in picioare, cu fular gros si caciula pusa pe fruntea transpirata.

Poate sunt de vina glumele pe care de ieri seara le tot citesc pe internet, poate e doar bucuria ca  am revazut pozele din Ucraina...Dar e ceva in inima mea astazi mai altfel! Astazi as vrea sa ma ridic si sa plec pe strazi, sau nu pe strazi...in parc sau la cimitir la Grig...sa impart cu el ceva din bucuria zilei si linistea lui.Astazi nu vreau sa ma gandesc la nimic rau sau urat.Astazi nu vreau sa ma gandesc decat la cat de mult am gresit intristand unele persoane din viata mea.

In ultimii ani am trait impartind totul si lacrima si banutul si rasul cu cei de langa mine nou sositi, cu cei care efectiv au tras sa fie langa mine si inconstient am intors spatele la foarte multi oameni pe care ii cunoscusem inainte de moartea lui Grig.Nu mi-am impus un doliu de 1 an sau de trei sau de cinci.Dar am trait acest doliu intr-un mod propriu, specific nebuniei din inima mea.Au aparut oameni noi, au aparut persoane care aveau nevoie de mine, unele de care ma sprijineam eu,viata s-a umplut intr-un fel si oamenii vechi au ramas undeva intr-o alta viata, o viata pe care eu nu o mai traiesc.Azi am gasit pe facebook niste cuvinte extraordinar de frumoase.Nu stiu ale cui sunt, dar le reproduc :

,,Pentru a cunoaşte oamenii din viaţa ta, poate că ar trebui uneori să le întorci spatele, ca să vezi cine va veni să afle motivul purtării tale şi cine se va dovedi nepăsător. Poate că ar trebui să pleci într-o zi ca să vezi cine va încerca să te oprească, cine va veni după tine şi cine te va lăsa să pleci. 

Poate că ar trebui să le spui într-o zi adevăruri care nu plac auzului ca să vezi cine va aprecia sinceritatea ta şi cine va pune orgoliul mai presus de tine. 

Poate că ar trebui să le spui un secret ca să vezi în cine poţi avea încredere şi cine te va trăda. 

Poate că ar trebui să-i refuzi atunci când îţi cer ceva, ca să vezi cine ţi-a fost alături necondiționat şi cine din interes. 

Poate că ar trebui să mai şi greşeşti uneori ca să vezi cine te va ierta, cine te va judeca şi cine va renunţa la tine. 

Poate că ar trebui să arăţi într-o zi că nu mai ai nimic de oferit ca vezi cine îţi va rămâne alături şi cine va pleca. 

Poate că ar trebui să apari într-o zi diferit ca să vezi cine te va accepta şi cine te va abandona. 

Poate că ar trebui să-i uiţi pentru un timp, ca să vezi cine te va căuta şi cine te va uita…"

Am facut toate acele lucruri care sunt scrise aici.Am intors spatele.Nu am raspuns la telefon.De foarte multe ori am respins apeluri telefonice tocmai pentru ca vedeam cine ma cauta si am uitat mai tarziu sa sun inapoi.Si au trecut ore lungi, zile, saptamani, luni...Unii au venit dupa mine.Au revenit cu telefonul, au dat mesaje, nu m-au certat, nu m-au judecat in fata, au acceptat modul meu de a trai si lucrurile au ramas intre noi ca si inainte.Unii au obosit si acum imi zambesc cu condescendenta cand ne vedem.Am refuzat sa mai dau bani neconditionat .Unii s-au suparat, s-au considerat furati, exact ca in bancul acela:Un om bogat dadea mereu bani unui cersator si dupa ani intregi de milostenie, intr-o zi ii spune:

-De acum nu pot sa-ti mai dau.Copilul meu pleaca la facultate si imi trebuiesc bani pentru el.

Auzind aceasta cersatorul isi zice:

-Ia uite, isi trimite copilul la scoala pe banii mei!

Am gresit fata de ei.Am fost vinovata de mii de fapte care pareau acte de uitare si abandon.Am facut toate aceste lucruri.

Nu le-am facut ca sa incerc pe nimeni.Le-am facut pentru ca asa am fost eu, atat mi-a ajuns mie timpul pentru ei.Si recunosc am fost un om binecuvantat de Dumnezeu cu prieteni.Ei, mare parte dintre ei, au ramas langa mine.Au fost cu mine la inmormantarea lui Grig in toate acele lucruri marunte, de la pusul doliului pana la ridicare crucii lui.Au fost cu mine la parastasele lui.Au fost cu mine la examenele copiilor mei.Au fost cu mine la nunta lui Andrei.Au umplut biserica Domnita Balasa din Bucuresti.Poza noastra de grup din fata bisericii este atat de mare incat suprinde pe toata lumea.Au fost 148 de persoane!Si multi dintrei ei au fost oamenii cu care eu am vorbit tot mai putin...

Prietenia este un dar enorm.Eu l-am primit!

Dar prietenia este ceva care trebuie si daruit .Am citit randurile minunate gandindu-ma la cei carora eu le-am facut toate acestea si m-am rusinat.

Astazi prietena mea Ana Cojocaru implineste 56 de ani.Recunosc ca ieri m-am gandit la ea nesigura daca ziua ei a fost pe 2 sau va fi pe 5 februarie.Efectiv am uitat.Ana pleca des din tara si eu sunt tare distrusa cand ea pleca, iar cand vine uit sa o sun, nu fac socoteala timpului scurs de la ultima intalnire si atunci e ca si cand ieri am vazut-o.Ana ne face gogosi, Ana imi face tochitura, Ana imi face mamaliguta...tot ce imi doresc, Ana imi gateste.Si cand am fost bolnava tot Ana a venit in miez de noapte sa -mi aduca medicamente.Am sunat-o razand sa o felicit, pentru ca facebook-ul mi-a spus acum o ora ca e ziua ei.Si mi-a spus:

-Ii ziceam lui Marian ca mi-e dor de tine de mi-se rupe sufletul!

M-a bucurat dar m-a si intristat.Pentru ca ar fi trebuit sa ma gandesc mai mult la cei carora chiar le pasa de mine, la cei pe care incostient i-am incercat ca prieteni, au trecut "testele"si nu i-am anuntat.

Nu cred ca am sa mai fiu vreodata omul care am fost, nu voi mai bate aceleasi poteci , nu voi mai sta la aceleasi mese,nu voi mai urca in aceleasi avioane avand destinatii pur turistice...nu imi doresc acest lucru, nu ma mai reprezinta, dar ei, raman in inima mea si in rugaciunea mea permanent pentru ei si asta mi-i tine mai aproape ca orice.

Nu mai lupt decat cu un singur gand(sigur de la vrajmas) sa merg in biserica purtand o palarie cu bor mare, rosie.Si sa merg asa la spovedit! Sa vad...ma bate ?

V-am spus , astazi haideti sa zambim!

Am revenit

Am lipsit catva timp.Nu am avut nici timp si nici putere sa scriu.

In toate zilele in care merg la sfanta liturghie si e ori foarte devreme, ori foarte frig si e mai greu, imi spun ca trebuie sa fiu bucuroasa ca merg, pentru ca vor fi si zile in care nu voi putea ajunge si atunci imi  va fi si mai greu

Asa si acum.Am sa scriu, pentru ca vor fi si zile cand nu voi putea sa o fac.

A fost inmormantarea lui Mihnea.Famila si prietenii l-au condus cu eleganta pe ultimul lui drum.Tanar, frumos, princiar...

Dar cel mai important a fost ca s-au strans langa el preoti care l-au rugat pe Dumnezeu sa-i daruiasca iertare de pacate si sa-l primeasca in imparatia Sa.

Sfânta Evanghelie de la Ioan(V, 24‑30)

" Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi care vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I‑a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; şi I‑a dat Lui putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, căci vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M‑a trimis."

A fost Intampinarea Domnului.O sarbatoare pe care o iubesc nespus de mult,dar pe care era cat pe ce sa o ratez, preocupata de inmormantare.Am trait sfanta liturghie in biserica de langa capela in care era Mihnea, multumindu-i lui Dumnezeu pentru darurile sale si neintreband"de ce, Doamne?"Nu am intrebat nici macar la inmormantarea lui Grig.Am stiu atunci ca in viata noastra erau multe lucruri gresite si ca Dumnezeu ne vorbea dupa anii intregi in care ne lasase asa cum am vrut.

Acum stiam acel lucru pe care lumea mi-l spunea din rutina la moartea lui Grig, pentru ca asa il preluasera si ei de la altii,nu pentru ca fiind credinciosi si induhovniciti il stiau ei, ca experienta proprie, acum stiam ca Dumnezeu chiar l-a iubit pe Mihnea. Suferinta lui s-a sfarsit si el a pasit Dincolo.Chipul lui luminos pastra parca bucuria celui care vazuse ceva extraordinar.Si eu cred ca el vazuse ingerii asa cum sunt zugraviti de sfantul Andrei Rubliov.

Priviti cat este de frumos!Pe fundal asemenea unui Palat, cortul lui Avraam si chiar in mijloc stejarul lui Mamvri, amintind pomul vietii, dar si lemnul crucii pe care El urma sa fie rastignit.

Ingerii supli, inalti,masura trupului fiind dubla decat in toate reprezentariile iconografice, aripile lor si culorile transparente parca arata imaterialitatea si lipsa greutatii.Se afla in repaus si pana si noi privindu-i traim pacea suprema a lui Dumnezeu.

Miscarea porneste de la piciorul stang al ingerului din dreapta si continua in aplecarea capului sau, trece la ingerul din mijloc si se prelungeste, de-a lungul ingerului din stanga, pana la picioare. Fiecare inger poarta un sceptru vertical, simbol al aspiratiei celor pamantesti catre cele ceresti. Sceptrele sunt insemnul aceleiasi puteri imparatesti pentru fiecare.Cei trei ingeri vorbesc si totul in atitudinea lor arata pacea si iubirea.Grupati in jurul Potirului sfant in care se afla Mielul dumnezeiesc ne arata de veacuri calea mantuirii noastre.

Icoana este plina de simboluri pe care de secole oamenii incearca sa le descifreze:masa dreptunchiulara, colturile ei facand trimitere la cei patru  evanghelisti, pomul vietii care strabate masa, radacinile ajungand pana in pamant, trecand prin insasi potir,cercurile perfecte semn al vesniciei dumnezeiesti...

Din icoana porneste o chemare puternica: "Fiti una, asa cum Eu si Tatal una suntem". 

Specialistii si iubitorii acestei icoane au cautat sa afle cine sunt cele trei ipostasuri si interpretarile sunt diferite.

Unii au cautat sa identifice cele trei ipostasuri fie pornind de la canoanele traditionale, fie de la o exegeza patristica. Dar, de fiecare data, s-a ajuns la interpretari diferite.

Personal prefer interpretarea data de Gabriel Bunge  : Troița lui Rubliov, deși păstrează linia dominantă a tipului angelologic ce insistă pe egalitatea celor trei Îngeri, reține centralitatea Hristologică și comentariul implicit euharistic: „aflat în centrul imaginii și arătând cu mâna dreaptă spre potirul jertfei Sale, Fiul Îl roagă din priviri și cu plecarea supusă a capului pe Tatăl aflat în dreapta Sa să trimită în lume pe Duhul Sfânt aflat în stânga Sa. Plecându-și și El supus capul spre Tatăl, Duhul Sfânt Își manifestă astfel disponibilitatea de a desăvârși opera Sa mântuitoare și revelarea Treimii” . Acest Duh Sfânt nu este doar o putere a lui Dumnezeu, ci chiar cea de-a treia Persoană: „El este acel «Mângâietor» (Paraclet) Care rămâne, Care Se șterge atât de mult în Fiul, fără însă să se amestece cu El ca Persoană, încât Hristos îl poate desemna ca drept «Celălalt Mângâietor», un „al doilea” Paraclet, pe Care Îl cere și Îl dobândește de la Tatăl în locul Său”. 

Stiu ca Mihnea a vazut aceasta icoana inainte.Eu insami i-am daruit-o dupa intoarcerea mea din Ucraina.Le-am cumparat-o de acolo, asa cum am facut-o pentru copii mei.Este icoana pe care o iubesc cel mai mult, este ceea ce imi doresc sa vad cand voi trece Dincolo.Din zambetul lui Mihnea si seninatatea pe care o avea, chiar cand am pus-o pe Ema sa-i acopere fata, sunt incredintata ca el a vazut Troita si a plecat fericit spre Acasa.

Poate a fost prea devreme, poate a fost prea dureros, dar in toate a fost iubirea aceea mare pe care Dumnezeu o poarta tuturor si cred, da, eu cred, ca Mihnea a fost un vas ales si tocmai aceasta a facut ca timpul lui pamantesc sa fie scurt.

Din insasi randuiala lui Dumnezeu, inmormantarea lui a fost in acest praznic Intampinarea Domnului, ceea ce este iar o mare binecuvantare.Ma rog, ca toate aceste lucruri sa o ajute pe Ema sa ridice capul spre Dumnezeu, si rugaciunea ei pentru Mihnea sa fie desi cu lacrimi, plina de speranta.

Dumnezeu sa-i randuiasca lui Mihnea-Nicolae un Rai frumos!Si sa ne intalnim iarasi!

  

Noapte de ianuarie

S-a lasat noaptea.O pacla alba a cuprins tot orasul.La mica distanta de oras este locul acela in care Grig, luminat de o candela, asteapta Invierea.

Plecarea fiecarui suflet din aceasta lume trebuie sa fie plecarea spre Acasa, trebuie sa fie plina de bucurie.Dar e in inima noastra atata teama de Intalnirea cu Dumnezeu, incat nu am vazut pe nimeni fericit de plecare.

Mi-o amintesc pe Maria-Octavia, femeia credincioasa despre care am povestit.A murit privind ingrozita peretii si spunand "Rugaciune!".

Mi-l amintesc pe Marian, barbatul abandonat in Centru Celor fara Adapost, speriat, infricosat de plecare.

Imi amintesc fiecare chip al celor de care m-am despartit.

Nimeni nu a avut bucuria ca pleaca, poate pentru ca le era foarte teama.Eu, chiar mai rau decat ei, cand am fost bolnava acum de curand, ma gandeam ca poate nu sunt atat de pregatita...

Dar oare nu este si aceasta un mod de a scuza bucuria de a trai viata aceasta, lumeste, in multe desfatari?

Nu este acesta un alt pacat pe care il traim intens, fara sa-l constientizam?

De ce ne este frica de Moarte? Moartea trebuie sa fie doar trecerea noastra spre Tatal nostru.Orice am trait aici, orice bucurie am povestit, orice implinire lumeasca( si nu am avut putine) paleste in lumina acestui gand: daca voi fi vrednica sa astept cu seninatate Intalnirea.

"Invata-ne sa socotim bine zilele noastre , ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune" zice David in psalmul 89.

Pentru ca tot mereu consideram ca mai avem timp, ca ni-se datoreaza timp de pocainta si inca mai avem...Si uneori clepsidra este aproape scursa.

E noapte. Tot mai noapte.Undeva intr-un pod, la un bloc din apropiere o bufnita si-a facut cuib si de catva timp, noapte de noapte, canta.
In traditia noastra se spune ca bufnita prin cantecul ei poate anunta moartea cuiva.Si in iarna in care Grig a murit, a cantat noptii intregi.Eu nu cred in superstitii si daca as crede ceva despre bufnita, as crede ca anunta fie maritisul unei fete, fie nasterea unui copil.

Astazi se sfarseste luna ianuarie.Deja.a trecut o luna dintr-un an care abia a inceput.As vrea, dragilor, daca cititi randurile mele, sa faceti ceva:sa va cautati un duhovnic, daca nu aveti, daca aveti, sa mergeti la el si sa va spovediti.Sa va adunati in mintea voastra pacatele si cu rugaciune adevarata si cu regret, sa le marturisiti.
Timpul pocaintei pentru unii dintre noi, poate deja s-a dus si poate in noaptea aceasta Cineva va cere sufletul nostru.

Suntem cu totii plini de pacate, poate nu cu totii, dar multi dintre noi si eu sunt , cum spune Pavel, cel mai pacatos,dar nu e niciun pacat pe care preotul sa nu-l poata ierta si cred ca toti, dupa un timp de canon, mai mare sau mai mic, putem primi sfanta impartasanie.Si acesta, Impartasania cu sfant Trupul si scump Sangele Domnului, este Biletul nostru spre Acasa.

In noaptea trecuta cineva drag a plecat in timpul somnului spre Domnul.Era tanar.Avea doar 38 de ani neimpliniti

In toata intristarea noastra e speranta ca stim ca el a plecat marturisindu-l pe Dumnezeu Restul sunt amanunte pe care nu le pot povesti.

E noapte.Adanca,grea  noapte...Undeva...o femeie tanara si frumoasa, vegheaza in noapte lipsa omului drag.Aduna in amintire lucruri traite impreuna si lupta cu spaima ca Impreuna deja inseamna altceva decat ceea ce stia.

Dumnezeu sa-i ajute pe fiecare pe drumul care azi au pasit. Sa ne rugam ca  drumul lui Mihnea-Nicolae  spre Acasa sa fie plin de lumina siDumnezeu sa-i daruiasca un Rai frumos.

Las lacrima mea sa cada pentru el acum, in noaptea aceasta.

Primeste, Doamne, ruga mea pentru el  si daruieste-i lui nesfarsitele Tale bucurii, pentru ca mult a iubit aceasta viata si multe bucurii a lasat aici.