A fost praznuirea Sfantului Gheorghe.A fost si m-a ravasit ca si cand eu am fost si sunt balaurul!Atat de greu mi-a fost! Nu am pregatit coliva si mi-a parut rau de neputinta mea de a o face!Dar am simtit ca e destul cat fac in sensul ca atat pot,ca Dumnezeu ma stie obosita si trista si nu vrea sa puna pe sufletul meu inca o greutate conform promisiunii"inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va  urgisi" Asa ca am pregatit toate celelalte si m-am grabit sa merg la biserica...Incercam sa desfac o punga cu tamaie buna din Oman, sa tamaiez icoana sfantului Gheorghe si o simpla miscare a rasturnat in toata bucataria  continutul pungii!Si in sertarul deschis! Priveam si nu-mi venea sa cred!Sa o adun? Sa o las pentru mai tarziu si sa-mi vad de drumul spre biserica?Am pus din ceea ce putin mai ramasese in punga , cateva boabe peste carbune si am tamaiat casa ...icoane... carti de sfinti... fotografiile celor adormiti ...Da, eu tamaiez fotografiile lor!

Si am plecat la manastire...Purtam in ochi lacrimile si-n gat plansul...Dar nu am plans decat tarziu, mult mai tarziu...Eram langa icoana Maicii Domnului si o doamna tanara si frumoasa a venit la mine si m-a intrebat:

-Cat timp ne veti mai posta pe internet fotografia domnului Grig in astfel de zile?

-Cat voi trai!-i-am raspuns neintelegand complet intrebarea

-Vreau sa va spun ca atunci cand veti pleca sa-l intalniti, in ziua aceasta eu voi  arata lumii, in locul dumneavoastra,  fotografia in care sunteti impreuna. Cat voi trai! 

Abia atunci am plans si am imbratisat-o!

Da, dragostea sub toate formele ei invinge moartea!

I-ar fi placut lui Grig! O doamna frumoasa, eleganta si credincioasa rugandu-se pentru el, pentru noi!

Ma gandeam in crucea noptii, la cum va fi intalnirea mea cu Grig...Stiu ca intre noi sunt deja aproape 19 ani, timp in care parul meu a albit si carnea mea s-a lasat pe obraji si sub ochi  se deseneaza dungi  fine pe care aluneca lacrimi...Ma va mai iubi asa cum sunt acum?Imi amintesc cum imi rasfira bretonul pe frunte si cum ma privea...Da, asa este! Nu am stiu sa ne iubim asa incat sa nu ne contram pentru nimicuri si sa nu ne suparam pentru fleacuri...Ne-am risipit de multe ori sentimentele pentru alti membri ai familiei noastre si ne-am  privit cu tristete ...Si greseam! Moartea lui ne-a aratat cat de mult ne pretuiam si ne iubeam...Moartea lui mi-a aratat ca pentru mantuirea sufletului lui, eu pot ingenunchia in fiecare zi a vietii mele, ma pot ruga,pot posti,pot face canoane grele, pot darui...pot sa-l port ca pe o cruce in spatele meu in fiecare clipa a vietii mele.Vrea cineva sa-mi faca un dar? Sa-mi spuna si sa-mi arate ca se roaga pentru sufletul lui!Este suficient!

Si va spuneam ca ma gandeam in crucea noptii, cum va fi intalnirea mea cu Grig si teama ca poate nu ma va cunoaste!Voi mirosi a mir, dragul meu , voi tine in maini nu flori, ci lumanari, voi purta pe buze  nu sarutari, ci rugaciuni...Si nici macar nu voi alerga direct spre tine! Ci spre Dumnezeu caruia ii voi multumi ca te voi regasit ...