IERUSALIM, taram de Dragoste si Nadejde

 

Ierusalimul,taram de Dragoste si Nadejde

Singurul loc din lume de care imi este totdeauna dor, singurul loc in care m-as intoarce chiar si pe jos, cu picioarele goale,este Ierusalimul.

Acolo cerul e coborat spre pamant, atat de mult, incat simti ca daca privesti nori, poti intinde mana sa-l atingi.

Acolo fiecare piatra iti poate vorbi despre Cel care a rescris istoria umanitatii si a numerotat-o inainte si dupa El.Tot Israelul este impregnat de prezenta Celui care “pentru noi si pentru a noastra mantuire”a vietuit aici si a implinit cuvintele profetilor,iar a pasi pe aceste taramuri nu poate fi decat o mare binecuvantare.

Am raspuns deci cu entuziasm Irinei cand mi-a propus sa mergem in Israel de Schimbarea la Fata a Mantuitorului, cu atat de mult cu cat pe Irina o puteau insoti fetitele ei, Maria si Ioana.Si am ales dintre toate ofertele pentru aceasta perioada cea care ni se potrivea noua cel mai mult, oferta de pelerinaj facuta de MIRIAM TOURISM.Avea sa fie cu adevarat de la Dumnezeu cea mai buna oferta, cea mai buna alegere.

Ne-am intalnit in aeroport, un grup de multe doamne,toate tinere, una dintre ele avea in sacosa jucariile din plus ale copiilor, emotionate, dar vesele.Si ne insotea langa Maria Chirculescu un preot…un preot de tara, asa intre doua varste, nici foarte tanar dar nici batran, cu chip senin si luminos.Parintele Constantin avea sa fie pentru noi, alaturi de Maria, un sprijin in descifrarea Vietii Mantuitorului.

Inca de la prima intalnire minunatele fetite, Maria si Ioana ne-au bucurat cu prezenta lor, tinerele mame din grup si-au ostoit dorul de pruncii lor, iar eu am vazut in ele nepoatele pe care nu le am.

Am zburat noapte spre Tel Aviv, undeva la miezul noptii am ajuns pe aeroportul Ben Gurion la 50 de km de Ierusalim si am trecut vamile usor, pentru ca de la Dumnezeu era sa fim Acolo.Grupului nostru s-a adaugat Mustafa, un crestin orthodox din Betheem care ne-a dus pe traseul promis si mai mult decat atat s-a ocupat ca noua sa ne fie bine.Si primul drum a fost la Sfantul Mormant la slujba de noapte, la sfanta liturghie.

Ioana cea mica implinea in ziua aceia 7 ani si pelerinajul a fost cadoul de aniversare al mamei ei pentru ea.Asa si-a dorit mama si cum Dumnezeu daruieste totdeauna celor care daruiesc,agentia a participat la darul facut…Cu totii am fost castigati din prezenta fetitelor…Mare emotie sa fii acolo, la Sfantul Mormant. Inima mea cunoaste acolo fiecare centimetru si aerul Acela pe care il respiram imi este prieten…Era utrenia si cum utrenia se desfasoara in Biserica Invierii am indraznit sa ma apropii de usa Sfantului Mormant si aprintele de acolo, m-a recunoscut si mi-a facut semn sa intru! O, Doamne, cata bucurie! Ca Petru spun mereu acolo”Bine e sa fim noi aici”Cate lacrimi am asezat in viata mea pe piatra Mormantului, acolo, unde au fost picioarele Domnului, lacrimi de durere dar si de recunostinta si bucurie…”Bine e sa fim noi aici”…

Eu si Ioana ne-am impartasit in acea dimineata, acolo, la usa Mormantului si preotii slujitori au mangaiat copilul frumos pe care il tinam de umeri:

-Ioana, sa tii minte: in afara ta,niciun alt copil din lumea asta,din miliarde de copii, nu s-a impartasit cu Domnul in noapte asta aici ! E darul tau , sa-l tii bine!

Si Ioana l-a tinut!

Am parcurs mult din Israel pe urmele lui Iisus Hristos.

Am mers in Pustiul Iudeii, la manastirea sfa Sava. Fetitele au fost ucenicele parintelui care ne-a adus sfintele moaste si prin mana lor parintele ne-a impartit apa sfintita .

Am vizitat manastirea sf Teodosie si pestera si am mancat din mana parinteleui struguri cu gust minunat din curtea manastirii

Ne-am intors la Betheem si plini de emotie am intrat in Biserica Nasterii Domnului!

Cum poti sa fii acolo si tu, pelerinule,, altfel decat Copil al lui Dumnezeu !Ne-am inchinat de multe ori si am facut multe poze pentru ca eram singuri si parintii ne-au lasat. Am cantat colinde si ne-am bucurat cu zambet dar si lacrimi de locul Acela, ficare simtindu-se parte a unui eveniment petrecut acum doua mii de ani…

Am fost la Nazareth, la biserica Ortodoxa Sf Arh Gavriil, locul Bunei Vestiri ne-am inchinat si am baut apa din izvorul care de doua mii de ani bucura umanitatea…am fost la Marea Galileii si ne-am asezat pe pietrele care pana si ele au forma inimii” “Simone, fiul lui Iona Ma iubesti tu pe mine?...Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc”Am intrat cu picioare in marea calda si cu totii ne-am marturisit dragostea care ne-a si adus atat de departe de lumea noastra, dar si neputinta de a fi consecventi in dragoste…
Am urcat pe Tabor in data de 18 august…devreme pentru ca se stia ca se va inchide drumul si nu vom putea urca cu masina.A fost de la Dumnezeu sa stam multe ore acolo , pe Tabor! Sa ne bucuram de locul Acela si a ne simtim ca facem parte din el. Ioana si Maria mergeau prin curte ca si cand erau la bunici…au decoperit primele unde este trapezasi supa fierbinte…o alta tanara m-a dus in arhondaricul unde ne-am odihnit pe rand in paturi curate …Am citit psaltirea.Doamnele si micuta Maria s-au spovedit la parintele Constantin si ne-am pregatit de liturghie…Am cercetat cerul pe care in amurg fusesera nori, apoi…o liniste se asternuse peste munte, o liniste care insa spunea multe, foarte multe…Am asteptat minunea coborarii norului sfant prin care a vorbit Domnul spunand:”Acesta este Fiul meu Cel iubit, in Care am binevoit:pe Acesta ascultati-l”Am participat la liturghia cu participarea Patriarhului Teofil al III lea si ne-am impartasit din mana acestuia

Zilele au trecut repede desi erau pline de evenimente… A fost seara…a fost dimineata…

Am fost pe muntele maslinilor, la biserica ruseasca dar si la locul inaltarii Domnului

Am fost la Mormantul Maicii Domnului din Ghetimani…Pentru mine acel loc este locul in care ma simt langa Maica Domnului …nu pot fara lacrimi…nu pot fara cererii pentru ca daca nici ei nu le spun, apoi cui?M-am intalnit cu Maica Domnului si am nadejde ca ne-a auzit pe toti si va mijloci pentru noi…

In penultima zi am fost la Biserica sf Ioan Botezatorul, biserica ridicata in anul 1070, cu 80 de ani inainte de reconstruirea Bisericii Sfantului Mormant.Traditia spune ca aici s-a pastrat capul sf Ioan dupa decapitare…Liturghie…Cer pe pamant! Fetitele s-au impartasit ca niste ingerasi…Cu adevarat “De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor” (Matie 18,3)

Apoi eu , impreuna cu Daniela am ramas la sfantul Mormantiar grupul a umblat zi intreaga prin Sion,Ghetimani…Ierusalim…

Fetitele au intrat cu nevinovatie in casa in care s-a nascut Maica Domnului si Ioana i-a spus mamei ei ca acolo ar vrea sa ramana…Nu s-au plans de oboseala sau de sete… legate de mana parintelui Constantin au zburdat ca niste mielusei prin locul!

Seara ne-am revazut la sfantul Mormant…

Ultima zi din acest pelerinaj a fost o zi la fel de minunata!Pentru ca minunate sunt aceste locuri…Am mers in Hozeva…fetele au carat dupa ele doi magarusi..spre marele amuzament al beduinilor…o mica portiunede drum au urcat pe ei, altfel erau bucuroase sa-I poata aduce cu ele in tara…Ne-am rugat sf Ioan Hozevitul sfantul nostrum …ne-am revarsat si bucuria dar si necazurile acolo, la bocancii uzi ai sfantului…

Am mers la Iordan …Doamne, cat de frumos a fost la Iordan! Parintele a scufundat dupa traditie in apa Iordanului pe toata lumea incepand cu Ioana, iar in final, cu naturaletea si dragostea ei mare pentru parinte, Ioana a spus:

-Si acum trebuie sa-l scufund eu pe parinte!

Si parintele in rasul nostru a zis:
-Mi se pare correct! Hai, Ioana, sa ma scufunzi!

Si Ioana l-a scufndat de trei ori pe robul lui Dumnezeu, parintele Constantin…

Am urcat pe muntele Carantania!Eram atat de obosita! Desigur eu fiind cea mai varsnica din grup, dar am urcat ! Si m-am inchinat si m-am bucurat…

Ca bucurie si plans ! Ca pocainta si nadejde este Israelul Sfant!

Un pelerinaj din care am invatat multe, iar lectia data de aceste fetite care stiau la 7 si 9 ani unde se aflau si cine a fost si este Hristos , a fost o lectie ca se poate sa cresti niste copii crestini, daca si tu crestin adevarat esti!

Provocari

     Au trecut cateva luni de la ultima postare.De multe ori am vrut sa scriu. Am vrut sa va povestesc pentru ca viata se rostocolea peste mine cu atatea schimbari, incat erau subiecte cat pentru o viata, dar uneori ritmul este atat de alert sau intamplarile pe care le traiam erau atat de smintitoare incat am ales sa tac... sa iau cuvintele si sa le arunc in mare, vorba lui Nichita, sa le duca fluxul departe, atat de departe incat nimanui sa nu-i fie  povara si nici eu sa nu mi le amintesc.

    Am trait retrasa in casa mea  cautand loc pentru lucruri micute aduse din fostul meu birou...o Biblie rupta, o Psaltire cu coperta desfacuta, cateva fotografii puse in rama si cam atat...

    M-am imbolnavit!Mi-am refacut analizele medicale si le-am privit contrariata! Aceasta eram eu?Omul acesta?Nu vreau sa lupt cu ceea ce vrea Dumnezeu pentru mine si daca doctorii dau retete ...le iau!Fie, Doamne, mila Ta cu noi ! Cu toate efectele adverse si toata ceata in care simt ca ma duc...si ma duc si ma duc...Dar stiu ca Rascumparatorul meu e viu si totul va trece. Ca maine ma scutura Domnul din  toate si ma duce fie la loc de verdeata, fie intr-un loc in care celor de alaturi sa le pese...

    Dar pana atunci strabat aceasta perioada  asa cum, vorba prietenilor mei din Moldova"cum se primeste", adica asa cum se da! 

Sarbatori

Ce sunt sarbatorile altceva decat prilejul de a darui atentie si dragoste si de a simti dragostea  celor care te sarbatoresc?

A trebuit sa treaca viata ca sa resimt acest lucru si sa-l pun central in viata mea.

Cand eram mica sarbatorile ma stanjeneau pentru ca simteam ca sunt copil sarac,  ca nu pot darui nici eu  ceea ce se asteapta de la sarbatorit.

Apoi am crescut si sarbatorile de primavara, ziua Sfintilor Imparati erau cu capsuni pe tortul cu frisca pe care mi-l facea sora mea, Marinela si cu boboci de bujori pe care mi-i daruiau prietenii.

Imi amintesc anii in care Grig ma imbratisa primul in zilele mele de nastere, toamna si in sarbatoarea de primavara, urarile lui  simple dar calzi, florile copiilor cand au mai crescut si emotia cand ii vedeam zambitori si emotionati si ei.

Sarbatorile sunt emotie frumoasa si dragoste!

Si asta am pierdut la moartea lui Grig, pe langa multe alte lucruri.

Pentru ca noi, familia lui Grig, nu am mai putut sarbatori nimic pana la nasterea lui Filip. Dupa nasterea lui Filip a reinceput sarbatoarea:o luna de viata,doua, noua, un an...apoi George cu ochii lui rotunzi si mari, parca stiind toate ale noastre. Filip e sarbatoarea de vara, George e sarbatoarea de toamna...Si incet, incet am invatat sa ne adunam. Multi ani, toamna, de ziua mea, copii stiind cat imi doresc sa ma trezesc cu ei sub acelasi acoperis, organizau o intalnire undeva,  fie la mare, fie intr-o tara apropiata tarii noastre...

Iar in anii din urma am sarbatorit pe 21 mai, ziua imparatesei Elena,al carui nume il port, impreuna cu una din colegele de serviciu si cu colegii de munca, la birou...Revarsare de flori, zambete, imbratisari si urari...Asa am facut anul acesta, dupa ce duminica am sarbatorit cu copiii mici si mari...

Ziua de 21 mai  s-a scurs repede in amiaza si dupa amiaza, a venit seara...Si stateam intr-un fotoliu intre icoane si carti  si brusc mi-am amintit vocea parintelui care imi canta in niste ani trecuti cantarea "multi ani traiasca" si inima mea s-a umplut de bucuria amintiri si a gandului ca cei care au fost candva apropiati in duh, atata timp cat raman in rugaciune unii pentru altii, nedespartiti sunt,oricate valuri ale oceanelor se sparg pe plaja lor... Si am simtit ca gandul e gand de la ingerii nostri care isi dau mana peste departarile noastre si totul e cu ingaduinta lui Dumnezeu Cel care cercetatu-m-a si m-a cunoscut, care stie sederea mea la marginea lumii, dar si scularea mea si gandurile noastre de departe si cararile noastre si firul vietii mele... Si desi iubesc aceste zile, am sentimentul ca desarte  si trecatoare sunt toate  ...

Ma scutur de amintiri, desi sunt recunoascatoare pentru respectul si dragostea oamenilor ...

Ma scutur, imi iau aripile de dimineata si ma asez la marginea marii stiind ca oriunde as fi, de fata este, Cel Ce Este si in vazul lumii sarbatoresc Invierea!