Aproape a trecut ziua! Dar niciodata nu se sfarseste timpul de multumire pentru ceea ce ai! Si eu, slava lui Dumnezeu, am destule! Sunt unul din cei mai bogati oameni ai planetei: am trupul aproape intreg, am copii si nepoti, am o sora si rude, am prieteni si am cateva incaperi, unele risipite prin lume, in care imi pot pleca capul pentru odihna. Si am ceasul acesta de tihna ...Aproape s-a dus anul acesta si eu nu mai numar anii decat dupa varsta nepotilor mei si dupa timpul trecut de la moartea lui Grig si de la moartea mamei ... In mod ciudat nu stiu exact cat a trecut de la moartea a doua persoane: sora mea, Georgiana si prietena mea, Ina! E singurul timp pe care mintal nu pot sa-l accept si singurele amintiri pe care Cineva mi le sterge uneori, ca si cand o guma freaca amintirea plecarii lor...De foarte multe ori vreau sa le spun cate ceva, sau in multimi de oameni, mi se pare ca recunosc palaria Inei, ca aud rasul ei plin de clopotei zglobii si bucuria revederii imi misca sufletul. Dar nu-i asa!Si brusc si cu durere imi amintesc ca si ele sunt plecate in Tara in care vietuiesc numai ingerii.
Dar eu nu sunt singura pe deplin! Pentru ca nimeni nu-mi poate lua, dar nici nu-mi poate da, timpul petrecut cu ele...
Sfantul Nicolae e sfantul care e cel mai generos si cel mai discret dintre toti sfintii grabnic ajutatori...Nici nu stii cand sufletul tau ca niste ghetute scofarcite, se umple cu daruri pe care sfantul Nicolae le strecoara tainic...Asa simt eu !Si asta ma incurajeaza sa traiesc cum pot, intr-o zi in care afara e inorat si o vreme ploioasa...si eu as plange pentru toate amintirile darurilor pe care sfantul Nicolae le-a pus de a lungul vietii mele in ghetele mele...atat de bun...atat de tainic...atat de iubitor...Fara siguranta dragostei sfintilor, eu nu as putea trai! Poate inima mea ar inceta sa bata, dimineata pulsul meu era 48...dar de pe toti peretii camerelor casei mele, sfintii priveau spre chipul meu...iar eu chiar imi doresc ca trecerea mea spre Tara in care vietuiesc ingeri, sa fie atunci cand Dumnezeu stie ca trebuie si nu atunci cand oamenii arunca cu laturi in chipul meu si cred si zic ca sunt cadouri duhovnicesti. Duhovniceste este sa-l vezi pe celalalt mai bun decat tine si sa-l cinstesti ca fiind in el pecetea Duhului Sfant si Chipul frumos al lui Dumnezeu.Dar de la a sti un lucri, a-l aplica si a-l trai, este o diferenta uneori prea mare ...Lupta cea mare luptam clipa de clipa...pana la Judecata vom fi panditi si incercati!
Da, simt o mare tristete, dar si simt ca pentru a nu ma ineca in oceanul tristetii, singura solutie este sa inot...sa lupt sa supravietuiesc chiar si atunci cand nu gasesc motivul luptei. Priveam dimineata,in biserica, icoana Maicii Domnului si as fi plans pentru scuipatul lumii pe reverul hainei mele, dar mi-a fost teama ca Maica Domnului mi-ar fi auzit plansul si oamenii aceia ar fi primit mustrarea Ei si nu am vrut asta, implinind iubirea vrajmasilor si nu am mai plans.Mi-am inghitit tristetea si lacrimile si am plecat capul ... In mai putin de 10 minute, cand liturghia s-a sfarsit, Ioana mi-a daruit o carte venita de la Essex scrisa de arhimandritul Zaharia Zaharov "Fecioara Maria,Maica lui Dumnezeu si Maica Vietii"...cadoul meu de la Maica Domnului si de la Sfantul Nicolae, singurul cadou primit anul acesta!Si ghetele scofalcite ale sufletului meu, s-au umplut de bucurie...bucuria cea mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu