Fara ea

 8 octombrie!

Acum sapte ani, ziua de 8 octombrie a fost o zi care nu anunta ceva anume...Dar  ea a devenit ziua mutarii mamei mele la Domnul.Astazi s-au implinit  7 ani.Port chipul ei, dupa ce o viata intreaga am fost mai degraba copia surorii mai mari,care nu i-a semanat deloc mamei. De cativa ani, dupa moartea ei, am inceput sa-i seman atat de mult incat o vad in oglinda in care ma privesc... Nu ii seman la vrednicie, nici la modul in care isi oranduia zilele batranetii ei, nici la indemanarea cu care facea treburile unei gospodine...ii seman la chip, chipul ei nu din tinerete, ci chipul ei din ultimii ani de viata! 

Mama a fost cel mai bun si cel mai atent profesor al meu. Si cel mai exigent! Mult din ceea ce am fost si sunt, i-am datorat mamei, parintilor, familiei!

Sapte ani fara mama!Ani lungi, ani cu bucurii,nunta Ruxandrei, nasterea lui Filip si a lui George,dar si cu tristeti mari: boala lui George, boala Georgianei, moartea lor... 

Nu sunt cu ei si-mi este dor...

E-n toi toamna. Ploua de cateva minute peste o lume stapanita de boala.Sunt atat de trista  de lipsa lor incat nu gasesc alinare, decat in gandul ca cel putin mama, nu a trebuit sa traiasca acestea,suferinta lor, moartea, viata aceasta de separare si invrajbire: vaccinati/ nevaccinati! Ploua...Oare cum arata acum mormintele lor?Dar sufletele lor?

Dupa adormire, se spune in slujba inmormantarii, trupul se da pamantului pentru ca el sa se desfaca in cele din care este facut, iar sufletul merge la Judecata ! Oare voi recunoaste sufletul mamei cand il voi reintalni? Voi recunoaste sufletul surorii mele? Dar pe al dragului meu ? Cat de bine ne-am cunoscut in aceasta viata ca sa ne recunoastem Dincolo?

O, da, o voi recunoaste pe mama  pentru ca pot uita multe, dar nu pot sa uit sufletul mamei indiferent de aspectul lui fizic...Trebuie sa fie luminos! Trebuia sa aibe in el lumina si bucuria mamei  din ziua in care eu am terminat facultatea si ea cu Marinela m-au dus la restaurantul unde sarbatoream sfarsitul acelei scoli! Atat de fericita am putut sa o fac! Sau din momentul in care ea l-a luat in brate pe baiatul meu, primul ei nepot! Sau cand eu am plecat la Parlamentul European si ea era atat de fericita incat i -se parea ca m-a vazut la stirile de la televizor! Da, m-a iubit mult cand am reusit in viata cate ceva ! Dar m-a si sustinut sa reusesc!S-a intristat mult pentru esecurile mele si m-a iertat greu, foarte greu, poate nu pentru ca era nemultumita cu adevarat, cat pentru ca mereu mama voia sa te impinga in fata, sa fii mai bun si credea ca aceasta e calea cea mai buna, exigenta! 

O voi recunoaste pe mama pentru ca va mirosi a prajituri si...muraturi asortate! A sarmale si salate! A rufe spalate si calcate impecabil! II voi recunoaste sufletul pentru ca el va dansa asa cum trupul ei o facea in serile copilariei, in care ne invata sa jucam! O voi recunoaste pentru ca sufletul unei mame e parte din sufletul unui copil si  desi eu sunt copilul ei mai mic, mama e parte a sufletului meu !Precum gemenii ne  vom cauta si ne vom recunoaste! La poarta Raiului e mama! Ma rog de sapte ani lungi la Dumnezeu ca mama sa ma astepte la poarta Raiului cu toti ai nostri, cu neamul nostru cel adormit, cu Grig tinand de mana o fetita...suflete mantuite, suflete purtand in ele lumina lui Hristos! Si cred in mila lui Dumnezeu si in faptul ca desi se bucura pentru fiecare suflet care paseste pe calea fericita a mantuirii, Dumnezeu are mila pentru suferinta noastra si dorul nostru de ei. Pentru ca, da, mi-e dor de ei!

Nu sunt cu ei si-mi este dor!

Si ma simt singura...Dar stiu ca acolo, la poarta Raiului,dragii mei  ma asteapta ...am doar un rastimp de trecut,inca un rau,inca un podet,inca un crampei de drum,si dincolo de toate dorurile si gandurile triste, cred in cuvintele acestea ca  fiind adevarate "Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa raiului; să aflu şi eu calea prin pocăinţă; eu sunt oaia cea pierdută; cheamă‑mă, Mântuitorule, şi mă mântuieşte."