luni, 18 iunie 2018

Plecari...


Am aproape 10 ani de asezare in fata lui Dumnezeu.
Am facut si fac permanent o multime de greseli, dar niciodata in acesti ani, nu m-am mai inchinat unor alti dumnezei ...
Incerc...imi doresc sa devin inteleapta, sa pretuiesc fiecare zi, sa ma bucur de fiecare clipa, sa-i imbratisez pe cei dragi, sa-i bucur, sa-i odihnesc devenind tot mai cenusie, tot mai comuna, tot mai nestiuta... 
Mi-am simplificat viata in toate cele esentiale ale vietii, castigand un lucru valoros: timpul pentru mine!
De cateva zile, mai exact de luni ma pregatesc de plecare.Strang lucrurile negre puse pe umerse de
 cateva saptamani. Aproape s-au prafuit asteptand acest moment al strangerii lor si  punerii in valiza.
Ce sa iei cu tine cand pleci?
Sambata am definitivat lista cu duhovnicul meu...atatea carti si doar acestea...atatea fuste si pulovere...Biblia, psaltirea micuta de pus in buzunar...cateva iconite... musai icoana mamei mele , cea mica pe care nu m-am indurat sa o dau... fusta de la Maricica, bluza de la Sultana, sacoul de la Amalia...
Credeam ca toti vor primi plecarea mea ca pe un fapt banal ...dar lumea plange... Ecaterina a fost prima care a plans...apoi...fiecare avea ochii plini de lacrimi,  desi inima mea in sfarsit se umple de bucurie...si nerabdare ...
Ma bucur ca plec. Am dat cheile casei, de maine altcineva o sa deschida usa acesta si o sa ude trandafirul mamei...
Azi am fost la cimitir la Grig...la Ina ..la Tedi...Abia acolo, la ei am plans putin , nu pentru ca m-as desparti de ei,  pentru ca nu exista in acesta plecare despartire de nimeni si cu atat  mai putin de ei,ci pentru ca fara prezenta lor in viata mea si fara moartea lor nu as fi plecat ...Ei sunt leacul meu ! Ca-n versurile Constantei Buzea
" Sunt tristă, dar de tine niciodată.
Fug animalele speriate de minuni
La care nu mai ştim să ne gândim,
Miercuri şi marţi, vineri şi luni.
Săraci în zile, cine ştie, trecem

Legati la gât de lungi copilarii
Ninşi de puterea sfintelor petreceri
A nu fi, a te naşte, a iubi.
Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist? "
Exact asa ,plecarea  e forma mea de rezistenta! M-am inscriu pe o cararuie ... mai schioapa, mai oarba, mai batrana ...continui un drum pe care acum 10 ani si jumatate ,intr- o clipa, Dumnezeu, m-a asezat. Alegerea mea a fost sa ma asez in genunchi si dau slava lui Dumnezeu pentru prima mea alegere buna...
Acum, nu fac nimic spectaculos, continui doar litania...si voi tine un jurnal din care intr-o zi va voi transcrie aici...aici...langa amintirile mele tarzii... sa ma iertati...si sa ma pomeniti...

3 comentarii:

  1. V-ati intors? :) Din pacate contul meu Agastia Kos nu mai poate fi accesat (parola pierduta!) De-acum voi fi... "Vlahul" :-)

    RăspundețiȘtergere