1. Hramul bisericii, înger ocrotitor al comunităţii drept-măritoare.
La naşterea din apă şi din duh, adică la botez, credinciosul primeşte odată cu numele, şi îngerul său păzitor, strajă credincioasă, păzitorul nostru de primejdii sufleteşti şi trupeşti. În acest scop, îngerul ne acoperă cu aripile lui ocrotitoare ale bunătăţii, şi izgoneşte de la noi toată lucrarea întunecată şi vicleană a diavolului, care tânjeşte să ne răpească bucuria spirituală de a trăi fericiţi pe pământ.
Îngerul ocrotitor stă necontenit în faţa lui Dumnezeu şi se roagă să ne dea harul Său cel ceresc, ca să împlinim tot lucrul cel bineplăcut lui Dumnezeu, să ne întărim şi să fim ai Lui în veci, să ne desăvârşim în viaţa cea nouă întru Hristos, care s-a semănat în inima noastră prin Taina Sfântului Botez. Fiind cu noi, îngerul lui Dumnezeu ne călăuzeşte cu înţelepciune cerească, să împlinim neîncetat numai voia lui Dumnezeu şi luptă, în chip nevăzut alături de noi să biruim ispitele, necazurile şi păcatele prin care diavolul ne depărtează de Dumnezeu.
În timpul vieţii noastre pământeşti, îngerul păzitor se bucură cu toţi ceilalţi îngeri din cer dacă ne păstrăm sufletul şi trupul, templul duhului sfânt, curate şi neîntinate, iar în ceasul morţii, îngerul lui Dumnezeu ne ocroteşte de uneltirile diavolului care lucrează neîncetat să ne arunce sufletul în iad. Aşadar, în tot timpul vieţii noastre, aici pe pământ, îngerul păzitor este binefăcătorul nostru, şi prin lucrarea lui ocrotitoare, noi primim harul divin prin care creştem în Hristos, şi suntem fericiţi atât pe pământ cât şi în ceruri.
Lucrarea duhovnicească a îngerului păzitor al creştinului, are o mare asemănare cu hramul bisericii, lăcaş de slujire, rugăciune, reculegere duhovnicească, şi mântuire a individului, comunităţii şi neamului nostru.
După tradiţia Bisericii Ortodoxe, fiecare biserică în momentul în care se târnoseşte de către episcop primeşte un nume, care devine hramul său.
Târnosirea este deci actul de botez al noului lăcaş de închinăciune, care primeşte de la arhiereu hramul său, numele său. Acest nume este un eveniment din istoria Sfântă, de pildă: Pogorârea Sfântului Duh, sau Sfânta Treime (cum este cazul Bisericii noastre), Naşterea Domnului, Invierea Domnului, Înălţarea Domnului, Sfânta Cruce, sau Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Maicii Domnului, Buna-Vestire, sau numele unor persoane Sfinte: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Gheorghe, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Sf. Dimitrie, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, etc.
Prin sfinţirea bisericii, hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual. După iconografia ortodoxă, icoana hramului se aşează în iconostas în rândul întâi, la dreapta, alături de Sfintele Icoane Împărăteşti: Mântuitorul Iisus Hristos, şi Sfânta Fecioară Maria.
Hramul Bisericii se serbează cu deosebită solemnitate, la ziua pomenirii evenimentului sau sfântului, în prezenţa a sute şi mii de credincioşi, care vin în pelerinaj de la mari depărtări.
Originea Hramului
Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă excepţională în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi. Acesta este adevărul. Se pare că numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care fugind de mânia fratelui său Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatră, şi a avut un vis minunat: a văzut o scară ce unea cerul cu pământul, şi pe care urcau şi coborau îngerii Domnului. Trezindu-se din vis, Iacob a grăit ²Locul acesta este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului², şi a uns piatra cu untdelemn sfinţit, şi l-a numit pe evreeşte Bethel, sau casa lui Dumnezeu (Facere 28:12-19).
Mântuitorul Iisus Hristos, alungând cu biciul pe negustorii din templul din Ierusalim, le zice: ²Casa aceasta este casa Tatălui Meu, este casă de rugăciune, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari² (Luca 19:46). Experienţa vieţii religioase creştine confirmă că cel ce petrece în rugăciune în această casă i se pare că cerul a coborât pe pământ, sau că se înălţă de pe pământ la cer, în marea familie divină, în comuniunea îngerilor şi a sfinţilor.
De la începutul istoriei sale, poporul nostru a numit casa lui Dumnezeu biserică.
Cuvântul biserică este de origine grecească, şi însemnează casă împărătească, bazilica, locuinţa împăratului. Romanii au numit bazilici tribunalele în care se făcea dreptatea în numele împăratului pământesc, al cezarului.
Ajungând pe tron, împăratul Constantinopolului, Constantin cel Mare, la anul 323 declară creştinismul religie de stat, şi între multe fapte mari şi frumoase ce le-a săvârşit, a fost şi aceea că donat creştinilor aceste tribunale, ca să le servească drept locaşuri de închinare. Donaţiile şi-au păstrat pe mai departe numele, dar şi-au schimbat total destinaţia, servind de acum înainte drept locaşuri de închinăciune, de convorbire şi unire spirituală cu Dumnezeu.
De la Constantin cel Mare, basilica/biserica devine vasul ales, templul Duhului Sfânt, în care se lucrează în lume mântuirea. În acest lăcaş sfânt, sufletul creştinesc se întâlneşte cu Dumnezeu, în orice clipă, comunică cu El, se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte, prin revărsarea harului divin al Sfintelor Taine, prin rugăciunile sfinţilor din cer şi ale slujitorilor sfintelor altare, aici, pe pământ.
Zidurile bisericii devin sfinţite şi deosebite de ale altor case comune pentru că au un scop supranatural. De aceea, noul lăcaş se aşează de la târnosire, sub scutul unui sfânt al lui Dumnezeu, sau în cazul biserici noastre, sub însuşi acoperământul Sfintei Treimi, care devine hramul bisericii.
a). Semnificaţia religioasă
Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei. El veghează neîncetat pentru trăinicia bisericii în istorie, căci aceasta este mireasa lui Hristos.
Hramul ocroteşte Sfântul locaş, apărându-l de calamităţi: foc, apă, cutremure, războaie, distrugeri, profanare şi înjurături, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai dreptei credinţe.
Hramul priveghează continuu la viaţa spirituală a credincioşilor, care vin cu regularitate în sfântul lăcaş, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.
Acestora le dă milă şi ajutor, îi scapă de necazuri şi nevoi, de dureri şi suflerinţe.
Hramul Bisericii este modelul viu de urmat în pelerinajul nostru pământesc prin viaţa harică a sfintelor taine, prin care creştem în Hristos, intrăm în comunitate de viaţă fericită cu Sfânta Treime, ne îndumnezeim. Prin hram ajungem îngeri luminaţi în trup, una în sfinţenie, după care tânjeşte sufletul credinciosului drept-măritor. Când credinciosul exclamă: ²Mă duc la hram²!, semnificativ mărturiseşte -²mă duc să mă unesc cu viaţa de har a hramului, a sfântului comemorat, să mă sfinţesc şi să fiu fericit²!
În timp ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijeşte de salvarea unui singur suflet creştinesc, hramul bisericii ocroteşte viaţa şi se îngrijeşte de mântuirea tuturor credincioşilor bisericii. El strânge laolaltă conştiinţa tuturor credincioşilor bisericii sub stindardul izbăvitor al Sfintei Cruci, pentru realizarea supremului ideal, îndumnezeirea tuturor întru Hristos, Domnul.
Hramul desăvârşeşte această unitate soteriologică în Hristos, a celor vii cu cei răposaţi. De aceea, la hram, se face pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ca Domnul să le răsplătească potrivit faptelor lor minunate, împlinite în viaţa lor pământească.
b). Semnificaţia morală
Semnificaţia morală a hramului rezultă din cea religioasă. Unitatea de credinţă şi viaţă întru Hristos, a celor mulţi care se adună ²la hram², creiază conştiinţa interdependenţei familiale, conştiinţa fraternităţii creştine, făurită prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul său este participarea activă la rugăciune în comun pentru implorarea, sub aceeaşi cupolă, a harului ceresc care-I aduce de sus ajutor, milă şi spor pentru toţi, în toate cele bune, ocroteşte în necazuri şi dureri, scapă de primejdii şi încercări.
c). Hramul, simbol al păstrării unităţii comunitare
În istoria bimilenară a poporului român, hramul bisericilor a avut şi are şi o adâncă semnificaţie de unitate naţională.
Hărăziţi de Dumnezeu a fi creştini încă de la naştere, în toate provinciile României Mari: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, trei surori din aceeaşi mamă, poporul român a avut şi păstrează aceeaşi credinţă în Hristos, aceeaşi limbă, tradiţii şi obiceiuri. Prin sfintele locaşuri de închinăciune, şi prin sfintele mânăstiri, presărate prin munţi, şi pe tot întinsul pământ străbun, din evlavia voievozilor şi a credincioşilor cucernici de la sate, târguri şi oraşe, poporul român şi-a păstrat limba, obiceiurile şi legea străbună, tradiţiile şi datinile moştenite din moşi strămoşi, aspiraţii şi idealuri comune; această valenţă de unitate naţională manifestându-se în deosebi cu prilejul pelerinajelor ²la hram². Aceste pelerinaje au fost izvoare de credinţă, o reînviere a elanului religios-moral al credincioşilor, ocazie de strângere a legăturilor de frăţietate dintre toţi românii.
Pelerinajele la hram, şi la praznicele de cinstire şi venerare a moaştelor sfinţilor, trebuie să aibă, alături de sfintele Taine ale Bisericii, un loc central în viaţa duhovnicească a credinciosului drept-măritor, nu numai în Ţara noastră de obârşie, ci şi aici, în cadrul comunităţilor româno-americane ortodoxe, bine ştiind că ele sunt adevărate case duhovniceşti, izvoare de apă vie, din care credincioşii sorb, ca dintr-un potir divin energii nesecate, de viaţă morală superioară, trăită în Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.Vă invităm, fraţi şi surori, veniţi la Sfânta Biserică, veniţi la hram, veniţi la sfânta Înviere, veniţi în fiecare duminică, căci în fiecare duminică este sfânta Înviere, veniţi de luaţi lumina, veniţi şi beţi din paharul mântuirii, veniţi la Hristos!
SURSA:http://biserica.org/Publicatii/2000/NoIV/02_index.html
Am vazut iar ce putere are rugaciunea si prietenia intru Hristos!
Nu as fi mers la Closca. Sunt prea obosita, prea fara putere pentru gesturi eroice, pentru ca la varsta mea, o priveghere inseamna o fapta de eroism!Apoi eram obosita... o insotisem la Bucuresti pe dulcea mea Daria si pe parintii lor, o zi intreaga , dupa nevoile lor...si eram atat de obosita si atat timp este de cand nu am stat in casa mea, incat nici nu mai stiu cum se doarme in patul meu, asa as fi ramas acasa... dar nu a existat varianta! Ca si duminica, toata lumea a hotarat pentru mine: la Closca , la hram. Anul acesta hram la Schitul Closca a insemnat priveghere.Cand am ajuns , am gasit biserica luminata doar de candele.Parintele deja incepuse privegherea!
9. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.
10. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant.
11. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul.
12. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate.
13. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati.
14. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii.(Intelepciunea lui Solomon)
Preotul care binecuvântează pâinile la slujba Litiei îl întruchipează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor.
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai binecuvântat cele cinci pâini în pustie și ai săturat cu ele cinci mii de bărbați, Însuți binecuvântează și pâinile acestea și vinul, înmulțindu-le în țara aceasta și în toată lumea Ta, iar pe credincioșii, robii Tăi care vor gusta din ele îi sfințește”.
Preotul care binecuvântează pâinile la slujba Litiei îl întruchipează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor.
Slujba Litiei își are origini străvechi. Încă din secolele IV-V, creștinii săvârșeau procesiuni de noapte pentru combaterea ereziilor ce îi persecutau. Cuvântul grecesc „liti”, din care provine cuvântul „litie”, definește cel mai bine scopul actualei slujbe – rugăciune de implorare și de umilință.
În cadrul acestei slujbe, credincioșii aduc în dar, pentru a fi binecuvântate, cinci pâini, grâu, vin și untdelemn. Pâinea cea dulce a serii adusă de credincioși reamintește minunea biblică săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos în cetatea Betsaida când, în chip minunat, a înmulțit cele cinci pâini și a săturat peste cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Preotul așează cele cinci pâini pe un vas special, litier, și le împarte în bucățele mici, numite „litie”, pentru a fi dăruite credincioșilor la sfârșitul slujbei.SURSA DOXOLOGIA
În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.
Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.
Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.
Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, "Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei".
Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste".
Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin".
Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.
In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii "Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.
In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.
De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:
"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).
A fost o noapte frumoasa la schitul Closca. Parintele este un rugator catre Dumnezeu si sfinti si inca unul din acei rugatori, multi rugatori care nu precupetesc nimic, cand este vorba de rugaciune!
A cantat, a tamaiat, s-a rugat... multe ore...Las fotografiile sa spuna, cat pot spune ,despre aceasta!
Evanghelia utreniei Evanghelia dupa Matei cap 25:
1. Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luand candelele lor, au iesit in intampinarea mirelui.2. Cinci insa dintre ele erau fara minte, iar cinci intelepte.
3. Caci cele fara de minte, luand candelele, n-au luat cu sine untdelemn.
4. Iar cele intelepte au luat untdelemn in vase, odata cu candelele lor.
5. Dar mirele intarziind, au atipit toate si au adormit.
6. Iar la miezul noptii s-a facut strigare: Iata, mirele vine! Iesiti intru intampinarea lui!
7. Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au impodobit candelele lor.
8. Si cele fara de minte au zis catre cele intelepte: Dati-ne din untdelemnul vostru, ca se sting candelele noastre.
9. Dar cele intelepte le-au raspuns, zicand: Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua si nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si cumparati pentru voi.
10. Deci plecand ele ca sa cumpere, a venit mirele si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta si usa s-a inchis.
11. Iar mai pe urma, au sosit si celelalte fecioare, zicand: Doamne, Doamne, deschide-ne noua.
12. Iar el, raspunzand, a zis: Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi.
13. Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului.
Ap. Filipeni 1, 8-14
Fraţilor, martor îmi este Dumnezeu, că vă doresc pe voi pe toţi, cu dragostea lui Hristos Iisus. Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere, ca să cercaţi voi cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Hristos, plini de roada dreptăţii, care este prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
Evanghelia dupa Luca cap 7
36. Unul din farisei L-a rugat pe Iisus sa manance cu el. Si intrand in casa fariseului, a sezut la masa.
37. Si iata era in cetate o femeie pacatoasa si, afland ca sade la masa, in casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
38. Si, stand la spate, langa picioarele Lui, plangand, a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, si cu parul capului ei le stergea. Si saruta picioarele Lui si le ungea cu mir.
39. Si vazand, fariseul, care-L chemase, a zis in sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pacatoasa.
40. Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Simone, am sa-ti spun ceva. Invatatorule, spune, zise el.
41. Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci.
42. Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult?
43. Simon, raspunzand, a zis: Socotesc ca acela caruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
44. Si intorcandu-se catre femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat; ea insa, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele si le-a sters cu parul ei.
45. Sarutare nu Mi-ai dat; ea insa de cand am intrat, n-a incetat sa-Mi sarute picioarele.
46. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele.
47. De aceea iti zic: Iertate sunt pacatele ei cele multe, caci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste.
48. Si a zis ei: Iertate iti sunt pacatele.
49. Si au inceput cei ce sedeau impreuna la masa sa zica in sine: Cine este Acesta care iarta si pacatele?
50. Iar catre femeie a zis: Credinta ta te-a mantuit; mergi in pace.
A fost o noapte lunga, minunata!O noapte care ne-a adus si mai aproape de Maica noastra Parascheva...
Pentru mine a fost iarasi special. Anul acesta vroiam sa merg iarasi la Iasi, plecarea in pelerinaj fiind stabilita exact pentru ziua in care a fost mai apoi, inmormantarea mamei mele...Evident, nu am mai ajuns la Iasi...
Nadajduiesc ca sfanta Parascheva sa mijloceasca si pentru mama mea la Judecata ce va fi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu