Nu stiu de unde avem ceasca de cafea.Amintirea ei se pierde intr-un timp in care a bea cafeaua era un ritual pe care il traiam zi de zi!Am asa o vaga amintire ca Bunica ne-a impartit-o pentru mortii ei intr-un an la Mosii de primavara!Desi nu este prea frummoasa, sau poate tocmai de aceia, i-am dat-o lui Grig si el, in marea lui modestie a acceptat-o pentru totdeauna. Muuuulti ani! Multi ani i-am pus cafeaua in ea, in timp ce eu imi puneam intr-o alta canuta mai frumoasa. Ne-am baut cafeaua impreuna in fiecare zi, ani de zile! Indiferent cat de tarziu era, indiferent ce probleme aveam, ziua noastra incepea cu aceste momente in care, singuri, in bucataria noastra,dupa plecarea copiilor la scoala, beam cafeaua si discutam...Uneori stiam ca e tarziu si ar trebuie sa plec, dar nu ma puteam desprinde nu pentru ca ma tinea gustul cafelei, ci pentru ca el era acolo si zabovea uneori incruntat si ganditor la problemele lui, alteori mai vesel...obisnuit...Dar iubeam acele clipe si inca iubesc amintirea acelor clipe, apropierea lui in ganduri si fizic, mirosul lui...modul in care spunea rar cate ceva...felul in care imparteam inceputul de zi si siguranta nebuna ca el, momentul in care ne beam impreuna cafeaua se va repeta ziua ce va veni.Si era acolo rutina frumoasa a lucrurilor care nu ruginesc cu timpul, capata doar patina aramie a timpului...
Pot sa mai traiesc inca odata pe cat am trait, dar clipele acelea nimic nu poate sa le egaleze.
Pastrez ceasca de cafea ca ceea ce este, un lucru de mare pret. Orice femeie venita in casa mea a fost avertizata ca acea ceasca nu e folosita de nimeni si nici macar spalata.Doar eu o scot in zilele in care e sarbatoare sau comemorez moartea lui si beau cafeaua din ea. Incerc uneori cu Ruxandra sa repetem ritualul cafelei, dar este altceva...ii dau ei ceasca tocmai ca semn al iubirii pe care i-o port, dar aerul bucatariei miroase a parfum fin de domnisoara si ea bea cafeaua cu alte povesti...
Nicaieri nu mai regasesc savoarea acelei cafele si nici tacerea lui si nici iubirea lui plina de siguranta.
Am scos din dulap zilele aceasta cescuta lui de cafea si m-am gandit ca poate nu a fost atat de important ceea ce mi-a daruit el mie in acele momente, ci mai important a fost faptul ca eu, cu toate ratacirile, cu toate caderile ,l-am iubit atat de mult incat as fi putut sa-i spun:
"Oricând și ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aș zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine."
Pentru ca fara acesta iubire si fara durerea mortii lui, eu nu L-as fi cunoscut in noaptea mortii lui, pe Dumnezeu!
............................................................................................................................................
Mereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-n neștire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Se vestejește Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul șubred să-și tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheață și-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine și m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând și ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aș zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine.
V. Voiculescu (27 noiembrie 1884 – 26 aprilie 1963), Sonet CLXXXIII
Am citit, am zambit, am oftat si m-am intrebat nici eu nu mai stiu pentru a cata oara : de ce trebuie sa zburde timpul, sa se vanture de colo-colo, aducand sfarsitul la tot ce este frumos pe lume ? Si de ce viata este uneori, deseori, prea nemiloasa si prea scurta, incat multi dintre noi nu apucam sa-i intelegem rostul devenirii...?
RăspundețiȘtergereDoar noi, cei care nu mai avem alaturi ingerii vazuti cu care au zburdat fericiti bucati de vieti ori vieti intregi prin lume, ori atunci cand ne-a fost greu si deznadejde ne-am invelit, ocrotitor, cu aripile lor azurii si diafane, doar noi, cei care intr-o zi pe care daca-am putea am sterge-o din calendare, cand din iubire prea multa am implorat Cerul si pamantul sa nu le franga aripile intinse pentru zbor si sa-i mai lase, fie si o clipa, in vremelnicia dulce a acestei lumi, doar noi stim ca iubirea noastra nu s-a risipit si nici nu s-a sfarsit, ci si-a luat zborul spre o alta lume. Ca sa ne ridice si pe noi din prapastia in care am cazut si ne-am ingropat fericirea. Ca sa ne invete sa ne ridicam unii pe altii in timpul coplesit de vesnicie. Ca sa ne dea sansa si mai adanca de-a pricepe si de-a trai toate culorile, tot curcubeul vietii.
Frumos si atat de adevarat spui, Ella!"Numai prin suferinta putem sa pricepem si trai toate culorile, tot curcubeul vietii!"Dar tie iti doresc din inima inca culori calde, vesele...imi doresc sa-ti vad sufletul invesmantat in astfel de culori si in speranta in regasirea sigurantei copilariei langa altii oameni.Eu inca o pomenesc pe Filofteia, cu drag...Si ma gandesc ca atunci cand ne vom cunoaste , chiar daca nu vom bea o ceasca de cafea sau de ceai, vom taifasui despre aceste timpuri, aceste intamplari si ea o sa zambeasca aratand ca totusi le-a trait cu noi!
ȘtergereFiecare avem curcubeul nostru. Si dincolo de darurile ori incercarile venite din Cer, tine si de noi sa dam stralucire chiar si celor mai terne culori. Fiindca cred la sange, ca in orice rau exista si-un bine, si-un rost, chiar daca noi unele rosturi le intelegem, altele murim si tot nu le zarim.
ȘtergereLa fel va spun si eu dvs : c-aveti toate motivele lumii sa priviti inainte catre anii dumneavoastra nestrabatuti inca, presarati cu bucurii mai mari sau mai mici, care sigur vor veni.
Si imi doresc ca atunci cand ne vom intalni sa gasim ragazul, si bucuria, si rasfatul de a sta la o cafea ca doua prietene adevarate care isi cunosc bataile inimii...
Va multumesc cu drag si cu recunostinta pentru mama mea. Si va imbratisez...
Draga mea , suferinta ta e atat de covarsitoare incat imi dau lacrimile ,pentru ca ea a devenit si a mea , parca ...Nu se pot spune cuvinte multe ...planurile lui Dumnezeu ne sunt ascunse ,dar tot El ne ajuta sa le indeplinim ,de aceea lacrimile sunt si de bucurie ...
RăspundețiȘtergere