Ma plangeam ca nu am vecernie si asa era. Sufeream pe banci in parc, intre prieteni, ca nu vreau in afara bisericii, dar inca nu gasesc in loc in care sa ma simt de parca am crescut acolo cu radacini si frunze... Se apropia Ziua Sfintei Cruci si ma macina gandul ca nicaieri, nimeni nu mai slujeste minunat ca la Muntele Athos...
Si era o zi de vineri, perfecta. Soare. Toamna. Liniste.
Eram in curtea manastirii, pregatita de slujba de maslu, cand a sunat telefonul... La 60 de km de mine, cineva ma anunta ca mama mea a cazut pe strada si asteptau ambulanta! Se parea ca ceva e rupt in trupul ei fragil de 86 de ani.
In mai putin de 40 de minute eram langa ea. Plangea ca un copil speriat in holul spitalului din orasul ei. Acolo unde nu te cunoaste nimeni, poti simti miicimea ta ca om. Si mama mea, acolo,singura, fara noi, nu insemnase nimic, decat un plictis pentru doctorul de garda care a spus ca nu are radiolog pana luni, ca este probabil fractura de umar si ... sa-i lege o carpa care sa-i sustina mana... pana luni!
Oare, daca in locul mamei mele era mama lui, doamna aceea grasuta si cocheta pe care o stiu eu din oras de cand eram copil, tot o fasa ii lega?
Am petrecut o prima noapte alaturi de agonia ei!
Am abuzat de relatiile pe care le am, am deschis dimineata sectia de radiologie, salariata de acolo a venit de acasa si mi-s-a confirmat ca e fractura! I-s-a pus civilizat un bandaj peste mana, a venit de acasa seful de sectie de la chirurgie, ne-a confirmat diagnosticul si...ne-am intors acasa...30 de zile de imobilizat bratul stang si diverse medicamente pentru calmarea durerii.
Dar nimic nu a calmat durerea!
Am ramas cu ea, spectator.
Totdeauna avem ce invata din ceea ce traim, pentru ca pedagogic Dumnezeu mi-a aratat iar ce inseamna crucea.
Duc de aproape 6 ani crucea grea a vaduviei, iar pentru mine aceasta cruce nu a insemnat durerea dupa un barbat care sa-mi duca valiza!Crucea a insemnat sa cresc singura doi copii care aveau un tata minunat! Cruce a insemnat sa nu-l mai am langa mine pe omul pe care eu m-am sprijinit pentru toate durerile mele, pentru toate palmele primite, pentru toate lipsurile indurate. Sa nu mai ai cui sa-i spui ca cineva te-a ranit. Sa nu ai cui povesti nimic... Sa nu mai ai lumeste niciun brat de care sa te sprijini.
Sigur, financiar m-am descurcat. Sigur , social nu pe el m-am sprijinit, mi-am facut o profesie chiar inainte sa-l cunosc si am crescut social pentru ceea ce eu am reprezentat, nu pentru ca am fost sotia lui. Dar... aparteneta mea la un barbat stimat in societate si respectat a fost un atuu!
Am dus aceasta cruce! Am mai candidat, dupa moartea lui de doua ori, si daca Dumnezeu asta a vrut...m-am regasit pe lista alesilor lumii!
Dar in noaptea adunarii reusitei, eu nu am avut cu cine sa ma bucur, cu cine sa beau sampania! Si mi-am amintit noaptea primei mele candidaturi, in anul 2000 , cand nu am reusit si cand el m-a sunat si m-a chemat acasa din sediul de campanie, spunandu-mi ca a pus la rece sampania, sa bem un pic pentru... ceea ce va fi intr-o zi! Si am dus crucea tuturor acelor zile cand am fost singura!
Singura la examenele copiilor, singura la festivitatile lor de absolvire, singura la nunta baiatului...
Am fost si sunt o femeie singura, dar pentru ca am duhovnic, singuratatea mea a fost doar lumeste reala. Altfel , langa mana mea dreapta totdeauna a stat Dumnezeu.
Dar uneori uitam acest lucru!
Si asa fusese in saptamana trecuta! Uitasem.
Si pedagogic trebuia sa mi-se explice iar!
Si uite-ma langa mama mea general chiar de ziua crucii, ducand-o la spital ! Am trecut pe langa bisericii fara sa-mi amintesc pe unde sunt, pentru ca priveam spre mama mea bolnava si spre fiul meu care ne insotea. Si imi era asa de frica de frigilitatea ei, incat ii vegheam fiecare respiratie!
Crucea mare impodobita cu spini intra adanc in inima mea! Si nu m-am mai gandit ca in bisericii se impodobeste cu flori crucea din lemn, se aseaza pe un suport si purtand-o pe cap prin biserica, in mijlocul bisericii, preotul face 500 de inchinaciunii in timp ce biserica vie canta"Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,Doamne miluieste, Doamne miluieste,Doamne mi-lu-ieste!"
Dumnezeu stia ce era in sufletul meu si atunci a tras peste suflet cortina acestor amintiri. Nu am luat decat anafura! Intr-un timp m-am uitat la ceas si m-am gandit ca probabil atunci sfanta liturghie e pe sfarsit, dar stiam ca in rugaciunea multora, in biserici, sunt prezenta si eu si mama si m-am concentrat pe ceea ce era de facut!
Zi de post aspru! Zi de tacere! Zi de aduceri aminte de crucea Mantuitorului. Citeam undeva ca lemnul crucii Lui era un lemn greu, dens si ca Dumnezeu s-a retras ca Fiul Sau purtand acea cruce sa patimeasca ca toti oamenii, desi era fara pacat. Si a cazut sub greutatea crucii! Simon din Cirene a purtat crucea grea pana pe Golgota. Pe crucea de la ora 12 la ora 3 sangele Lui sfant a curs , din capul lui pe care era coroana, din coasta lui strapunsa cu sulita, din mainile si picioarele lui pironite , din trupul lui lovit de bice...Acest sange nevinovat e cel care a sfintit crucea pentru totdeauna si toate crucile asemanatoare acestei cruci!
Trupul meu asemenea trupului tau, ca esti copil abia nascut, ca esti batran impovarat de ani, daca deschizi mainile larg, este asemenea crucii Mantuitorului. O purtam in noi.Putem sa fugim cat vrem! De cruce nu putem scapa! Putem sa ne plangem ca e prea grea, ca e prea mare, ca e prea mult...dar eu am vazut ca atunci cand am luat crucea asa cum a fost, atunci ea s-a usurat atat de mult, incat chiar am avut o usurare.Suferinta este lasata de Dumnezeu ca astfel sa avem compasiune unii pentru altii, sa avem intelegere pentru altul care poarta o suferinta pentru ca si noi am gustat-o. Am langa mine o doamna, altfel persoana tare draguta, ca ori de cate ori spui ca te doare ceva, spune imediat:
-Si pe mine ma doare! Si ma doare mai mult decat pe tine!Stii ce tare ma doare?
Asta e! Suferinta ei e posibil mai mare dacat a mea, asa cum suferinta mamei din zile acestea e mai mare decat crucea vaduviei mele!Orice suferinta e neplacuta pentru ca e o incalcare a planurilor personale, a voii proprii. Si atunci cei mai multi dintre noi ne revoltam si ne intristam si strigam "De ce , Doamne?" si ne izolam de Dumnezeu. Primele zile mama asa intreba"De ce, Doamne?" si dupa ce i-am amintit niste lucruri din existenta noastra,a inceput sa intrebe de mai putine ori pe zi...gasind raspunsul in fapte care ne privesc, in pacate de care suntem vinovati desi prea putin, prea superficial ni-le amintim...
Am petrecut zile si nopti in care am ingrijit-o. Mama mea general, care prea putin a lasat in viata ei controlul asupra lucrurilor! Tinandu-si mana legata de gat, mergand incet,venea dupa mine in control:
-Aici ce faci? Cum faci asta? De ce faci asa?
Iar cand o intrebam cum sa fac ceva, imi spunea cu superioritate:
-Fa cum vrei!
Cum sa nu o iubesti? Cum sa nu te bucuri de puterea ei?
Eu cred ca la varsta mamei voi fi amnezica intr-un azil, dar tot ce imi doresc, daca voi uita lumea nu-i nimic, sa o uit, doar pe Dumnezeu sa mi-L amintesc!
Din cand in cand plangea de durere! O priveam strangandu-mi ochii sa nu aibe lacrimi pentru ca nu poti ingriji bolnavi si sa plangi cu ei.
Seara tarziu, cand peste tot in Romania se terminasera probabil toate slujbele bisericii, m-am asezat intr-un ragaz sa-mi fac canonul de rugaciune si... privind in inima mea am avut sentimentul marii iubirii a lui Dumnezeu pentru mine. Nu m-am mai gandit cat m-a iubit Grig, si nici cat m-a iubit mama. Aceste iubiri erau picaturi din iubirea Lui. Si un gand a trecut ca un fulger de lumina, ca Dumnezeu in secunda aceea aprindea in noapte stelele pentru mine... O salba scanteind... o bucurie...un zambet...
-Uite, priveste!-imi spunea. Si bucura-te. Ti-am spus ca toate micile, micile incercarile pe care ti-le trimit sunt ca sa vezi in rezolvarea lor iubirea si puterea mea...
Am plans putin si am vazut, peste lume, stelele si cerul noptii nemarginit ca si iubirea Lui!
Am vorbit cu Dumnezeu in rugaciunile mele de seara si acesta a fost tot darul de pret al lui Dumnezeu...
Noaptea a fost ca si noaptea dinainte. Mama distrusa de durere si medicamentele care nu reuseau sa o sedeze a patrulat agatat de mana mea prin casa...
Era duminica!Am hotarat sa o las singura o ora si jumatate si sa merg la biserica. Inainte sa plec am sunat-o pe sora mea mai mare si i-am spus ca mama nu poate ramane singura, ca am sa ma gandesc la o solutie... Am mers la sfanta liturghie in biserica mamei... si dintr-o data am facut ordine in programul meu pentru saptamanile care urmau:m-am hotarat sa fac naveta intre cele doua localitati, sa ma intorc zilnic pentru 4 ore in orasul meu, dar sa raman cu mama, ea fiind prioritatea mea si nu responsabilitatile profesionale si sociale! Sigur pe acelea le putea face si altcineva.
Dar, Dumnezeu atat asteptase! Ca eu sa hotarasc ca sunt gata de jertfa! Cand am ajuns acasa, mama era bucuroasa pentru ca sora cea mare o anuntase ca fiul ei va veni ziua urmatoare sa o ia la Bucuresti!
Deci eu puteam sa-mi vad de restul problemelor mele, sa ma intorc la casa mea, la serviciul meu!
Dumnezeu ridicase crucea mea!Dar pentru asta a trebuit ca eu sa ma incredintez Lui, fara sa ma gandesc la propriile mele nevoi. Ce sens avea? Dumnezeu stia cel mai bine unde trebuie sa fiu.
La ora acesta mama e cu sora mea si are mai mult timp parca sa se gandeasca la mine si sa-mi spuna dragalasenii la telefon! Parca un pic din atitudinea ei de general, e schimbata in general in rezerva, dar... nu-mi fac iluzii!
Totdeauna avem ce invata din ceea ce traim, pentru ca pedagogic Dumnezeu mi-a aratat iar ce inseamna crucea.
Duc de aproape 6 ani crucea grea a vaduviei, iar pentru mine aceasta cruce nu a insemnat durerea dupa un barbat care sa-mi duca valiza!Crucea a insemnat sa cresc singura doi copii care aveau un tata minunat! Cruce a insemnat sa nu-l mai am langa mine pe omul pe care eu m-am sprijinit pentru toate durerile mele, pentru toate palmele primite, pentru toate lipsurile indurate. Sa nu mai ai cui sa-i spui ca cineva te-a ranit. Sa nu ai cui povesti nimic... Sa nu mai ai lumeste niciun brat de care sa te sprijini.
Sigur, financiar m-am descurcat. Sigur , social nu pe el m-am sprijinit, mi-am facut o profesie chiar inainte sa-l cunosc si am crescut social pentru ceea ce eu am reprezentat, nu pentru ca am fost sotia lui. Dar... aparteneta mea la un barbat stimat in societate si respectat a fost un atuu!
Am dus aceasta cruce! Am mai candidat, dupa moartea lui de doua ori, si daca Dumnezeu asta a vrut...m-am regasit pe lista alesilor lumii!
Dar in noaptea adunarii reusitei, eu nu am avut cu cine sa ma bucur, cu cine sa beau sampania! Si mi-am amintit noaptea primei mele candidaturi, in anul 2000 , cand nu am reusit si cand el m-a sunat si m-a chemat acasa din sediul de campanie, spunandu-mi ca a pus la rece sampania, sa bem un pic pentru... ceea ce va fi intr-o zi! Si am dus crucea tuturor acelor zile cand am fost singura!
Singura la examenele copiilor, singura la festivitatile lor de absolvire, singura la nunta baiatului...
Am fost si sunt o femeie singura, dar pentru ca am duhovnic, singuratatea mea a fost doar lumeste reala. Altfel , langa mana mea dreapta totdeauna a stat Dumnezeu.
Dar uneori uitam acest lucru!
Si asa fusese in saptamana trecuta! Uitasem.
Si pedagogic trebuia sa mi-se explice iar!
Si uite-ma langa mama mea general chiar de ziua crucii, ducand-o la spital ! Am trecut pe langa bisericii fara sa-mi amintesc pe unde sunt, pentru ca priveam spre mama mea bolnava si spre fiul meu care ne insotea. Si imi era asa de frica de frigilitatea ei, incat ii vegheam fiecare respiratie!
Crucea mare impodobita cu spini intra adanc in inima mea! Si nu m-am mai gandit ca in bisericii se impodobeste cu flori crucea din lemn, se aseaza pe un suport si purtand-o pe cap prin biserica, in mijlocul bisericii, preotul face 500 de inchinaciunii in timp ce biserica vie canta"Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,Doamne miluieste, Doamne miluieste,Doamne mi-lu-ieste!"
Dumnezeu stia ce era in sufletul meu si atunci a tras peste suflet cortina acestor amintiri. Nu am luat decat anafura! Intr-un timp m-am uitat la ceas si m-am gandit ca probabil atunci sfanta liturghie e pe sfarsit, dar stiam ca in rugaciunea multora, in biserici, sunt prezenta si eu si mama si m-am concentrat pe ceea ce era de facut!
Zi de post aspru! Zi de tacere! Zi de aduceri aminte de crucea Mantuitorului. Citeam undeva ca lemnul crucii Lui era un lemn greu, dens si ca Dumnezeu s-a retras ca Fiul Sau purtand acea cruce sa patimeasca ca toti oamenii, desi era fara pacat. Si a cazut sub greutatea crucii! Simon din Cirene a purtat crucea grea pana pe Golgota. Pe crucea de la ora 12 la ora 3 sangele Lui sfant a curs , din capul lui pe care era coroana, din coasta lui strapunsa cu sulita, din mainile si picioarele lui pironite , din trupul lui lovit de bice...Acest sange nevinovat e cel care a sfintit crucea pentru totdeauna si toate crucile asemanatoare acestei cruci!
Trupul meu asemenea trupului tau, ca esti copil abia nascut, ca esti batran impovarat de ani, daca deschizi mainile larg, este asemenea crucii Mantuitorului. O purtam in noi.Putem sa fugim cat vrem! De cruce nu putem scapa! Putem sa ne plangem ca e prea grea, ca e prea mare, ca e prea mult...dar eu am vazut ca atunci cand am luat crucea asa cum a fost, atunci ea s-a usurat atat de mult, incat chiar am avut o usurare.Suferinta este lasata de Dumnezeu ca astfel sa avem compasiune unii pentru altii, sa avem intelegere pentru altul care poarta o suferinta pentru ca si noi am gustat-o. Am langa mine o doamna, altfel persoana tare draguta, ca ori de cate ori spui ca te doare ceva, spune imediat:
-Si pe mine ma doare! Si ma doare mai mult decat pe tine!Stii ce tare ma doare?
Asta e! Suferinta ei e posibil mai mare dacat a mea, asa cum suferinta mamei din zile acestea e mai mare decat crucea vaduviei mele!Orice suferinta e neplacuta pentru ca e o incalcare a planurilor personale, a voii proprii. Si atunci cei mai multi dintre noi ne revoltam si ne intristam si strigam "De ce , Doamne?" si ne izolam de Dumnezeu. Primele zile mama asa intreba"De ce, Doamne?" si dupa ce i-am amintit niste lucruri din existenta noastra,a inceput sa intrebe de mai putine ori pe zi...gasind raspunsul in fapte care ne privesc, in pacate de care suntem vinovati desi prea putin, prea superficial ni-le amintim...
Am petrecut zile si nopti in care am ingrijit-o. Mama mea general, care prea putin a lasat in viata ei controlul asupra lucrurilor! Tinandu-si mana legata de gat, mergand incet,venea dupa mine in control:
-Aici ce faci? Cum faci asta? De ce faci asa?
Iar cand o intrebam cum sa fac ceva, imi spunea cu superioritate:
-Fa cum vrei!
Cum sa nu o iubesti? Cum sa nu te bucuri de puterea ei?
Eu cred ca la varsta mamei voi fi amnezica intr-un azil, dar tot ce imi doresc, daca voi uita lumea nu-i nimic, sa o uit, doar pe Dumnezeu sa mi-L amintesc!
Din cand in cand plangea de durere! O priveam strangandu-mi ochii sa nu aibe lacrimi pentru ca nu poti ingriji bolnavi si sa plangi cu ei.
Seara tarziu, cand peste tot in Romania se terminasera probabil toate slujbele bisericii, m-am asezat intr-un ragaz sa-mi fac canonul de rugaciune si... privind in inima mea am avut sentimentul marii iubirii a lui Dumnezeu pentru mine. Nu m-am mai gandit cat m-a iubit Grig, si nici cat m-a iubit mama. Aceste iubiri erau picaturi din iubirea Lui. Si un gand a trecut ca un fulger de lumina, ca Dumnezeu in secunda aceea aprindea in noapte stelele pentru mine... O salba scanteind... o bucurie...un zambet...
-Uite, priveste!-imi spunea. Si bucura-te. Ti-am spus ca toate micile, micile incercarile pe care ti-le trimit sunt ca sa vezi in rezolvarea lor iubirea si puterea mea...
Am plans putin si am vazut, peste lume, stelele si cerul noptii nemarginit ca si iubirea Lui!
Am vorbit cu Dumnezeu in rugaciunile mele de seara si acesta a fost tot darul de pret al lui Dumnezeu...
Noaptea a fost ca si noaptea dinainte. Mama distrusa de durere si medicamentele care nu reuseau sa o sedeze a patrulat agatat de mana mea prin casa...
Era duminica!Am hotarat sa o las singura o ora si jumatate si sa merg la biserica. Inainte sa plec am sunat-o pe sora mea mai mare si i-am spus ca mama nu poate ramane singura, ca am sa ma gandesc la o solutie... Am mers la sfanta liturghie in biserica mamei... si dintr-o data am facut ordine in programul meu pentru saptamanile care urmau:m-am hotarat sa fac naveta intre cele doua localitati, sa ma intorc zilnic pentru 4 ore in orasul meu, dar sa raman cu mama, ea fiind prioritatea mea si nu responsabilitatile profesionale si sociale! Sigur pe acelea le putea face si altcineva.
Dar, Dumnezeu atat asteptase! Ca eu sa hotarasc ca sunt gata de jertfa! Cand am ajuns acasa, mama era bucuroasa pentru ca sora cea mare o anuntase ca fiul ei va veni ziua urmatoare sa o ia la Bucuresti!
Deci eu puteam sa-mi vad de restul problemelor mele, sa ma intorc la casa mea, la serviciul meu!
Dumnezeu ridicase crucea mea!Dar pentru asta a trebuit ca eu sa ma incredintez Lui, fara sa ma gandesc la propriile mele nevoi. Ce sens avea? Dumnezeu stia cel mai bine unde trebuie sa fiu.
La ora acesta mama e cu sora mea si are mai mult timp parca sa se gandeasca la mine si sa-mi spuna dragalasenii la telefon! Parca un pic din atitudinea ei de general, e schimbata in general in rezerva, dar... nu-mi fac iluzii!
Draga mea,tocmai mă gândeam unde ai dispărut,iar.Dar tu tocmai te "ascunsesei"puțin sub umbra crucii.Dumnezeu să o ajute pe mama ta!dar si pe tine.Te imbrățișez cu drag!
RăspundețiȘtergere