Pelerinaj Grecia- a treia zi

Seara tarziu am ajuns in curtea manastirii Katoxenia.Toata oboseala a disparut ca printr-o minune. In fata ne stateau  cladire in intuneric, dar era o pace pe care nu pot nici acum sa mi-o explic altfel decat prin lucrarea Maicii Domnului. Mi-am luat bagajul si am urmat-o pe maica Antonia in caldirea in care erau chiliile lor.Aveam sa fiu unul dintre cei patru privilegiati care au dormit in chiliile maicilor.

Deosebit de frumoase momentele aceasta! Am dormit in camera maicutelor mirosind a busuioc si mir. Carti de rugaciune in limba romana si icoana sfintilor inchisorilor comuniste asezate pe noptiere.

Dana, colega mea de camera, a descoperit repede ca patul ei este...fara saltea, desi perfect aranjat de noapte, dovada ca maica care dormea acolo, asa se nevoieste si a urmat o batalie intre noi care sa doarma acolo.Fiind mai tanara si deja in pat, a castigat Dana!

-Veniti aici si dormiti cu mine! mi-a zis, dar deja era exagerare.                                                     

Am dormit greu, stiam ca in biserica este pastrat parte din  braul Maicii Domnului si am simtit cumva intr-un mod in care nu pot povesti, prezenta Stapanei si Maicii. Cum sa dormi cand Ea este alaturi?Coplesitor si fericit sentiment! Nevazuti pasii ei langa tine. Nesperata mana ei peste tine.Poate niciodata rugaciunile mele nu au fost mai constiente ca atunci, stiind ca langa umarul meu, langa trupul meu e Ea, Cea mai curata decat heruvimii! 

Noaptea  a trecut repede si am coborat la biserica, pregatita sa ma spovedesc.Dupa ani de zile era prima spovedanie la un alt preot decat parintele meu duhovnic.In lunile din urma am amanat mult spovedania, astept rezolvarea unei situatii incurcate, neimaginandu-mi ca e posibil sa ma pot marturisi in alta parte. Dar, Iisus Hristos, randuise pentru mine un alt dar  de pret. Nu va puteti imagina starea de a ma aseza cu durere si constiinta intregii mele caderi, in fata lui Dumnezeu stiind ca El ma iarta, El ma stie, El ma asteapta... Am mers pe bancuta in curte langa zidul bisericii, cerul tot s-a coborat, si soarele insusi si timpul s-a oprit in loc si nimic nu a mai contat decat acele momente ale iertarii mele si ale ridicarii spre sfanta si dumnezeiasca impartasanie.

Am participat cu tot grupul la sfanta liturghie.Si m-am impartasit dupa muuult timp. Din insasi inima mea a plecat un gand:

-Gustati si vedeti ca bun este Domnul!

Ganduri de taina!La strana maica Antonia  dadea  superb raspunsurile. Dupa slujba, maica stareta ne-a scos racla cu Braul Maicii Domnului si ne-am inchinat cu cate trei metanii mari si cu mare bucurie.Ne-a daruit apoi cordelute atinse de Braul Maicii Domnului si ne-au invitat la masa... Extraodinara amabilitatea calugarilor si maicilor pentru pelerini, extraordinara! Peste tot, am fost intampinati cu ceva de mancare iar rahatul lor bun, painea de casa si apa rece, binecuvantate, au fost pentru noi medicamente de mare pret!

Simteam cu totii ca este atat de bine incat parca am fi ramas acolo, dar, exact cum am mai scris, in alta parte ne mai astepta un alt sfant!

Am plecat !Un pic la plaje si apoi cu feribotul spre Evia...Pescarusi  intinzandu-si aripile spre ceruri...

Incet, incet, grupul incepea sa se lege. Deja petrecusem impreuna doua zile pline de bucurii si incercari, parca incepusem sa stiu numele pelerinilor si asta ma facea sa nu ma mai simt atat de amar singura...

Ii priveam cu drag vazandu-i atat de tineri si atat de bucurosi de intalnirea lor  cu sfintii, atat de nerabdatori sa cumpere mici sau mari suveniruri, icoanele sfintilor si atatea alte lucruri pe care pangarele bisericilor ti-le ofera . Si peste tot lumanarile lor, ale manastirilor, de ceara curata, asezate gratis , la indemana tuturor. Alaturi de ele, cutii din lemn in care poti pune daca doresti un banut.Minunata Grecie!

 Insula Evia.

Manastirea Sfantului David, copilul Inaintemergatorului Ioan si  mormantul Cuviosului Iacov Tsalikis.

Cuviosul David “Bătrânul”, “Copilul” Înaintemergătorului – 1 noiembrie

Publicat de Dianora Ioana pe 1 noiembrie 2011

Micul

 David s-a născut în Gardinita ,în insula Eubeea, într-o casă binecuvantată cu credinţă. Fiind fiu de preot, era mereu dus la biserică, unde îl atrăgea nespus, icoana Sfântului Ioan Botezăorul.

Întrebat ce-i plăcea în biserică, copilul de doi ani răspundea enigmatic: „Ochii Maicii Domnului, Tronul lui Iisus Hristos şi Aripile Sfântului Ioan Botezatorul.”

Într-o dimineaţă , familia lui David s-a speriat , negăsindu-şi micuţul în pat. De marţi până sâmbătă, tot ţinutul a fost alertat, oamenii pornind în căutarea lui, dar spre disperarea tuturor, nimeni nu l-a descoperit pe micul David.

Cu inima strânsa de grijă, preotul s-a hotărât în zorii zilei de sâmbătă, să meargă la biserică, pentru a sluji, ca de obicei, Sfânta Liturghie.

Când a intrat , a avut senzaţia că i se dezvăluie o taină – micul David stătea în faţa icoanei Sf. Ioan Botezătorul, căruia îi povestea ceva. Văzându-şi tatăl, copilul l-a întâmpinat cu bucurie şi i-a zis: „Sfântul Ioan Botezătorul m-a luat de mână şi m-a adus aici, în casa lui. Mi-a spus să nu-mi fie frică , fiindcă sâmbătă vei veni şi tu la biserică, de unde vom pleca împreună acasă. Eu îl iubesc pe Sfântul Ioan Botezătorul şi el mă iubeşte pe mine.”

Această întâmplare a fost un început, deoarece relaţia specială dintre micul David şi Sf. Ioan Botezătorul a continuat în chip frumos, de-a lungul întregii sale vieţi.

După ani de rugăciune şi bucurii duhovniceşti, David a plecat pe drumul credinţei, spre noi meleaguri, pentru a-i îndruma şi pe alţii. Virtuţile sale – dragostea, duhul jertfirii de sine, puterea cuvântului şi iscusinţa de a intra în sufletul omului, au făcut ca oamenii să-l considere mereu mai vârstnic decât era în realitate , neuitând însă că el va rămane de-a pururi, „copil al Înaintemergătorului”.

Visând să construiască o mânăstire, Cuviosul David a ales un loc potrivit din ţinutul Robies, unde s-a rugat ca Bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze cu apă. După o zi , în acel loc a ţâşnit apă ,ceea ce i-a făcut pe oameni să aibă tot mai multă încredere în părintele David.

Doi ani a călătorit Cuviosul David, în căutarea fondurilor pentru construcţia mănăstirii. În Rusia, el a strâns mulţi bani şi obiecte preţioase, dar neavând cu ce să le transporte, a hotărât să le trimită spre casă, pe calea apelor. A scobit un buştean, a ascuns tezaurul acolo, l-a sigilat, iar apoi, aruncându-l într-un râu din Rusia, s-a rugat: „Când voi paşi eu în insula Eubeea, ajută Doamne – să atinga ţărmul Robies, buşteanul cu bogăţii.

După ce şi-a încheiat călătoria, în timp ce se apropia de casă, părintele David a zărit un grup de oameni ce încercau să cioplească un buştean. Le-a strigat „Nu veţi reuşi, fiindcă acolo se ascunde tezaurul pentru noua biserică”. Făcând semnul crucii, buşteanul s-a deschis, dezvăluind bogăţiile pentru noul lăcaş de cult, strânse cu trudă, rugăciune şi dragoste de Dumnezeu.

Astăzi Mânăstirea Sfântului David este la fel de căutată cum era cu 450 de ani în urmă. Pelerinajul la Sfântul făcător de minuni, readuce speranţa oamenilor, în casele unde numele Domnului şi Maicii Domnului sunt cinstite cu dragoste.

Ca o mărturie a evlaviei şi purităţii sale, sărbatoarea de 1 noiembrie a Sfântului David, aduce bucurie în inimile credincioşilor,an de an.

Iar cine îi priveşte icoana, pare să audă în chip tainic, cuvintele copilului de demult, ce a ştiut să spună, dar şi să creadă mereu: „Sfântul Ioan Botezătorul mă iubeşte, iar dragostea lui mi-a umplut inima.”

Sursa: Cidade de Deus

Parintele care ne-a insotit, avea sa spuna in final, ca acest moment al ajungerii acolo,la Manastire, modul in care "din senin" a aparut un barbat vorbitor de greaca si cunoscator al manastirii, care a anuntat pe un parinte si ne-a deschis racla cu sfantul cap al sfantul David, seriozitatea si blandetea parintelui de acolo, avea sa-l impresioneze...Am luat ulei de la candela care arde la racla sfantului , cu mare credinta si cu mare emotie si bucurie am luat, sa duc la cei bolnavi, la cei aflati in incercari...

 

Ne-am inchinat, ne-am rugat, ne-am bucurat de sansa de a fi acolo...

In curte , pe masa, calugarii ne-au pus iar rahat, apa rece si paine cu care ne-am desfatat . Am continuat drumul spre orasul Procopie, oras in care aveam sa ne inchinam la moastele Sfantului Ioan Rusul.
Am ajuns spre seara.Invatati de Ana, am mers la o florarie  cu totii si am luat ghivece cu flori si busuioc , sa ducem sfintilor ceva, ceva, un dar mic...pentru ca orice am darui este putin fata de ceea ce ne daruiesc noua sfintii.

Sfantul Ioan Rusul

.

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile 

Sfantului Ioan Rusul 

, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale 

Sfantului Ioan Rusul  

 si le-a asezat in biserica "Sfantul Gheorghe”.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia in actualul oras Procopie.

Am petrecut cu totii lipiti practic de racla sfantului restul de seara. Grupul meu de pelerini este un grup de credinciosi obisnuiti cu slujbele bisericii si daruiti de Dumnezeu cu voci frumoase, voci care s-au invatat sa-l slaveasca pe Dumnezeu si sfintii Sai.Au cantat troparul, s-au  inchinat, au sarutat sfintele moaste... Am mers in hotelul de alaturi, ne-am cazat in camere,dar am revenit la sfant! Parintii din grup au randuit sa faca si slujba de maslu, acolo, langa sfintele moaste. Din" senin" a aparut un alt preot roman care li-s-a adaugat si am trait pana la sfarsitul serii o extraordinara de frumoasa slujba de maslu, acolo, langa sfant!

Cum poti rasplati aceste bucurii? Stiu ca nimeni nu asteapta nimic si mai stiu ca ceea ce iti poate darui rugaciunea unui preot, este un dar pe care nimeni nu ti-l poate da.

Era deja tarziu... din cand in cand cate un credincios grabit intra in biserica se inchina la racla si se ruga ca si noi... Femeia care ingrijeste racla a adus sfantul acoperamant si impreuna cu o fetita de cativa anisori l-am acoperit pe sfant!Doar cateva ore aveam sa ne desparta, defapt... nimic nu ne-a despartit! Hotelul era peste drum de biserica, camerele noastre mari, luminoase, dareau exact spre biserica. Am lasat geamul deschis. Luna mare lumina totul ca ziua. Iar sfantul, peste ziduri, veghea orasul in care era si grupul meu de pelerini!Iar eu, deja nu ma mai simteam singura si pierduta pentru ca ... chiar  se schimbase  ceva  in viata mea.