Minunea din Colose-6 septembrie

 Este 6 septembrie 2013.

Ziua e aproape de incheiere.Eu am inceput ziua...ieri seara! E incredibil cum, daca te sprijini pe Dumnezeu,poti transforma un lucru dureros in ceva... linistitor si bun...

Am inceput ziua, foarte de dimineata, in curtea Manastirii sfintii voievozi Mihail si Gavriil din orasul meu. Slujba a fost afara, in altarul de vara... Am vazut proscomidia, chiar si momentul in care parintele a pomenit pe cei din pomelnicele mele! 

A fost ca si cand slujba, sfanta liturghie, a fost doar pentru mine, pentru ca mult timp am fost singurul mirean prezent, mai tarziu mi-s-a adaugat prietena mea, tanti Dumitra! In gradina frumoasa a manastirii greieri cantau anuntand dimineata. E racoare, chiar poate prea racoare pentru inceputul de septembrie, dar cui ii pasa  cand alaturi, pe sfanta masa, se face jertfa fara de sange?

Am implinit in ziua aceasta toate acele lucruri pe care Parintele m-a invatat sa le fac!Nu a lipsit nimic. Aseara m-am spovedit, am pus iar capul si inima in fata lui Dumnezeu, si astazi, iertata de pacate, am pasit intr-un alt an al vietii mele. Nu ma intrebati cati sunt, pentru ca din nestiinta(nu din cochetarie) nu va pot raspunde repede. M-am oprit la 50 de ani, atunci cand Grig a plecat si de atunci eu nu mai socotesc. Iar a face socoteli ... e greu! Niciodata nu am fost prea iscusita la matematica. Cred ca am... 60 si ceva de ani!Cel putin asa i-am spus cuiva, astazi, cand m-a sunat sa ma felicite!Daca nu-i am, poate ii voi face! Ce stiu eu?

Am fost apoi la cimitir la Grig si am petrecut cu el o parte din dimineata...

Asa faceam totdeauna si cred ca si dupa moartea lui, am facut asta multi ani. La inceputuri plecam din tara, sa nu vad pe nimeni...un an la Viena, altul la Paris...Acum, daca as mai avea banii aceea ... as face altfel!Adica as face ca acum!

Am chemat o masina sa ma duca in oras la Centru celor fara adapost, acolo unde merg eu din cand in cand. E vineri, dar acum piata e plina de prajituri de post si am vrut sa le duc lor, dulciurile pe care nu le mai impart cu nimeni, pentru ca nu mai vreau asta! Imaginati-va bucuria doamnelor vazandu-ma si cum m-au luat de mana si m-au dus intr-o incapere unde erau...cinci copii frati...micuti... slabanogi si uluiti de telezivorul pe care acum il vedeau poate pentru prima  data! Cu ei am impartit prajiturile!

Si Dumnezeu, Cel care mi-a dat gandul, m-a rasplatit tot restul acesta de zi.

La ora 11.30, s-a nascut o fetita! E nepotica celor mai buni prieteni ai mei si ai lui Grig.O cheama Rebeca-Maria, are 3.750 kg, 52 de centimetri si e sanatoasa!

Ani multi am serbat ziua mea cu bunicii ei! Acum cand eu nu mai sarbatoresc, Dumnezeu a randuit ca ea, fetita acesta sa fie, pentru bunicii ei, tineri si frumosi, prilej de sarbatoare in ziua de 6 septembrie. Si in felul acesta sarbatoarea mea continua in familia lor.

Inima toata si nu un colt din ea, mi-se umple de bucurie pentru cum Dumnezeu a randuit nasterea ei azi! Si vag, imi amintesc anii in care eu eram sarbatorita!Si -mi amintesc cadoarile lor si imbratisarile si sampania... si bratele lui Grig in care ma simteam sigura, fericita,implinita.

Implinita ma simt si acum! Pentru ca daca fac un bilant, motive multe de impliniri am! Am doi copii, de fapt patru copii ai mei si inca 6 botezati, toti ai mei...Am  o  mama extraordinara, doua surori si ...cinci cumnati...am nepoti...am prieteni risipiti in lumea intreaga...am atata atentie incat un pic ma sperie... si mai ales, am langa mine, mana lui Dumnezeu de care ma tin strans, stiind ca El nu ma lasa.

Si am ingerii care de acolo, din lumea in care nu pot patrunde nici macar cu o geana, ma vegheaza si ma imbratiseaza daruindu-mi atat cat pot, dar infinit mai mult decat in timpul trecut!

Cat de nerecunoscatoare sa fiu?Nu sunt! Ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate si spun cu iubire si o singura lacrima:'' Mare esti, Doamne si minunate sunt lucrurile Tale/Si niciun cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor tale!"

evanghelia zilei

EVANGHELIA ZILEI: 2013-09-06 VINERI

ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei

(XXIV, 27-33; 42-51)

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân'la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân'la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n'ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că'n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Cine este oare slujitorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericit e slujitorul acela pe care, venind stăpânul, îl va găsi făcând aşa; adevăr vă grăiesc că-l va pune peste toate avuţiile sale. Dar dacă slujitorul acela, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie..., şi va începe să-i bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul acelui slujitor va veni în ziua când el nu se aşteaptă şi'n ceasul pe care nu-l ştie şi-l va despica în două şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Prietena mea, tanti Dumitra

sus sa avem inimile!

iubesc acest trandafir galben din curtea manastirii!

zorele deja deschise spre soare...pe gardul cimitirului

cosul meu cu flori de la cel mai mic din copii mei, Iacob-Andrei