Pelerinaj Grecia 2013 -ultima zi

Ne-am trezit dimineata relaxate si binedispuse, desi vorbisem pana spre dimineata. Am mancat foarte bine la bufetul hotelului si apoi am iesit pe strazi. Am zabovit pe strazi printre terase deschise in timp ce magazinele erau inchise...In jurul orei 9 am plecat spre tara. Dar drumul nostru trecea intai pe la...manastirea Suroti, la parintele Paisie Aghioritul.Parintele Paisie e printre primele nume pe care le-am auzit dupa moartea lui Grig. Asa a randuit Dumnezeu ca primele carti sa fie scrise de sfinti romani: Parintele Cleopa, Parintele Arsenie Boca si  Parintele Teofil Paraian, iar mai apoi... parintele Paisie Aghioritul. L-am iubit pe parinte pentru ca si parintele m-ar fi iubit. Asa cum pot spunea lucrul acesta despre parintele Emilianos Simonopetritul si parintele Sofronie Saharov.Inimi care se cunosc dupa criterii doar de Dumnezeu stiute.

As fi vrut sa fi cunoscut in viata mea real, un calugar ca acest calugar. De multe ori intersectandu-ma cu oameni ai bisericii, am lasat deoparte toate acele lucruri evidente care nu erau tocmai ceea ce trebuie, gandind ca  sub sutana e o inima ca a lor, inima in care sa incapa omenirea toata si in omenire si eu.

Am rugaciunea pentru lume a parintelui Paisie. Haideti sa o caut si sa o pun si aici, poate va va fi de folos si voua.

Rugăciunea Sfântului Paisie Aghioritul pentru lume

Dumnezeul meu, să nu-i părăsești pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toți lângă Tine.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli ușoare sau grave.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmități trupești.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmități sufletești.

Pomenește, Doamne, pe conducătorii țărilor și ajută-i să conducă creștinește.

Pomenește, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomenește, Doamne, pe familiile care au probleme și pe cei divorțați.

Pomenește, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toți cei îndurerați și nedreptățiți în această viață, pe văduvi și pe văduve.

Pomenește, Doamne, pe toți cei întemnițați, pe anarhiști, pe narcomani, pe ucigași, pe făcătorii de rele, pe hoți, luminează-i și ajută-i să se îndrepte.

Pomenește, Doamne, pe toți cei înstrăinați.

Pomenește, Doamne, pe toți cei ce călătoresc pe mare, pe uscat și prin aer, și-i păzește.

Pomenește, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfințiți ai Bisericii și pe credincioși.

Pomenește, Doamne, toate frățiile monahale, pe stareți și pe stărețe, pe monahi și pe monahii.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniți.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care și-au lăsat casele și serviciile lor și se chinuiesc.

Pomenește, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă și pe refugiați.

Pomenește, Doamne, toate popoarele, să le ții în brațele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzești de orice rău și de război. Și iubita noastră țară, zi și noapte să o ții la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzești de orice rău și de război.

Pomenește, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptățite, încercate și dăruiește-le lor milele Tale cele bogate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufletești și trupești.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Întâmplări cutremurătoare cu părintele Paisie Aghioritul

Posted on 8 iulie 2012 by prieteniisfmunteathos

Nişte vizitatori cu duh lumesc l-au întrebat pe părintele Paisie: De ce nu coborâţi în lume ca să ajutaţi mai activ şi mai practic? Lumea are nevoie. Şi bătrânul a răspuns: Şi atunci cine se va ruga pentru fraţii mei pakistanezi, pentru indieni? Cine se va ocupa şi se va interesa de ei? Părintele Paisie nu vedea strâmb lucrurile. Cu rugăciunea lui, îmbrăţişa întreaga lume şi prinosul lui era incomparabil mai mare decât cel pe care i-l propuneau închinătorii respectivi. Şi este cunoscută tuturor puterea rugăciunii lui, ca şi a tuturor sfinţilor, mai vechi şi mai noi.

Este foarte cunoscut şi următorul eveniment minunat. Cu câţiva ani în urmă, un copil a scăpat de sub supravegherea părinţilor lui şi a ajuns sub roţile unui camion. Însă copilul a fost salvat, precum a mărturisit el însuşi, din cauza intervenţiei unui bătrânel. În mod ciudat, acest bătrânel a dispărut. Salvarea copilului de la moarte sigură a rămas un mister. Când copilul s-a dus apoi la Sfântul Munte Athos cu tatăl lui, l-a recunoscut în persoana părintelui Paisie pe salvatorul lui. Părintele Paisie a obiectat că în acea vreme el se afla în Sfântul Munte. În fine, a întrebat de ora la care s-a petrecut întâmplarea şi a recunoscut că la acea oră el se roagă pentru accidentele rutiere!

Asemănătoare cu aceasta este şi următoarea întâmplare:

Părintele Paisie dedicase noaptea întreagă rugăciunii; numai în zori se odihnea vreo două ore, ca să poată iubirea lui să răspundă lumii îndurerate care îl vizita. Noaptea se ruga foarte mult pentru tinerii care sunt necăjiţi şi mai ales pentru cei care îşi pierd nopţile în diversele centre de distracţie şi îşi pun viaţa în pericol. Întâmplările care arată că rugăciunile părintelui Paisie îi apără pe mulţi de impasuri sunt foarte multe. El însuşi, desigur, niciodată nu recunoştea că a făcut ceva. Una dintre aceste întâmplări o vom povesti aici ca mic exemplu al marii lui iubiri:

Un tânăr… din Atena, era om de distracţie, nu avea absolut nicio legătură cu Biserica şi cu religia, nici părinţii lui. O dată, deci, pe la ora 3 noaptea, gonea cu motocicleta lui cu viteză ameţitoare şi urca pe strada Kavala, îndreptându-se de la Atena spre Dafni. Pe când gonea ameţitor, dintr-o dată vede în faţa lui un bătrân monah! S-a zăpăcit şi luând piciorul de pe acceleraţie a redus viteza, apăsând şi frâna. Imediat bătrânul a dispărut din faţa ochilor lui în mod misterios, exact aşa cum apăruse. În aceeaşi clipă, însă, s-a întâmplat ceva care i-a tăiat respiraţia: în locul unde apăruse bătrânul monah, din dreapta, a trecut un camion de mare tonaj, nerespectând culoarea roşie a semaforului şi trecând cu viteză foarte mare. Dacă nu s-ar fi petrecut înainte apariţia bătrânului monah, tânărul ar fi fost deja mort, pentru că ar fi trecut peste el camionul! Tremurând, aşadar, şi-a continuat drumul, în vreme ce inima lui s-a umplut de gânduri de nedumerire şi de mirare pentru inexplicabila întâmplare.

După mult timp, nişte prieteni de-ai lui l-au obligat să meargă cu ei în Sfântul Munte, ca să vadă un stareţ care, după cum spuneau aceştia – a făcut minuni. Au venit, deci, în Sfântul Munte, iar când au ajuns la Panaguda (chilia părintelui Paisie), tânărul a rămas… mut de uimire! În faţa lui l-a văzut clar pe bătrânul monah care, cu apariţia lui misterioasă, îi salvase viaţa! A povestit întâmplarea bătrânului şi acesta – aşa cum făcea întotdeauna – a încercat să îi strice părerea şi să nu recunoască ceea ce s-a întâmplat. Adică a încercat să-l facă pe tânăr să nu creadă nici el însuşi că bătrânul Paisie fusese cel care i se arătase. Dar acesta era ferm convins şi nu putea să nege ceea ce văzuse cu proprii lui ochi. S-a minunat, însă, în acelaşi timp de smerenia bătrânului, care pentru nimic nu a vrut să recunoască adevărul.

Şi bătrânul avea dreptate din punctul lui de vedere, căci potrivit părerii lui corecte înţelegea că Altul era cel care lucra faptele cele minunate şi nu el însuşi. Concret, el zicea:

Singurul lucru pe care pot să-l fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, este să mă rog cu durere, smerit, toată noaptea pentru toţi cei care se află pe drumuri şi sunt în primejdii. Bunul Dumnezeu, aşadar, încearcă să găsească motiv ca să îi salveze pe copiii Lui cei neastâmpăraţi şi neascultători şi ia ca pretext rugăciunea mea proprie şi acţionează El Însuşi. Însă Domnul, pentru că este smerenia în sine, nu vrea să Se arate, ci – considerând drept cauză rugăciunea mea – pune un înger cu înfăţişarea mea să acţioneze şi astfel… eu dau de bucluc! (Ieromonah Hristodulos, Σκεύος εκλογής - Vasul ales, pp. 29-30)

OrthoGrafitti, traducere de Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu

Parintele Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio - Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei - va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florensky spunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisie sunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: " Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale."

Parintele Paisie Aghioritul - Invataturi

"Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu .

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: "Acesta este diavol. Pe toate le reuseste", in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu."

Aici la Manastirea Suroti am ajuns. Si cand am ajuns la poarta am constatat ca...lunea dimineata este inchis.Niciun moment nu m-am gandit ca nu vom intra, desi un gard inalt ne despartea de manastire.Ne-am asezat la poarta, cineva a scos un acatist scris de niste iubitori de sfinti, pentru parintele Paisie si preotii au inceput sa-l citeasca,doamnele din grup, si-au pus pe cap baticele si...rugaciunea  a pornit...

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru în-treaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

 Era deja cald! Soarele ridicat sus pe cer ma facea sa ma ascund in umbra portii.Cand am ajuns la icosul 12... portile manavrate electric de sus...au inceput sa scartie si sa se deschida! Cuviosul nu ne-a lasat sa asteptam prea mult! Pe cine a alungat sfintia sa vreodata?Ce pacatos? Ce desfranat? Ce ratacit?Dar pe cei care il cinstesc cum sa nu-i primeasca?

Mormantul lui e simplu cum nu am mai vazut!Acesta este!

Fiecare dintre noi s-a rugat aici. Fiecare a ingenunchiat si a plans.Desi e o liniste si o pace sfanta. Dar lacrimile imi cad si acum cand scriu, pentru ca lumea noastra, lumea mea e mai saraca cu un sfant si nu stiu, nu stiu, daca am pus in locul sau ceva asemanator in acest timp...Si ma simt vinovata intr-un mod pe care nu-l pot explica.

Pe masa maicile ne-au pus rahat si noi am mancat cu bucurie, pentru ca cel care ne hranea cu iubire este parintele Paisie si stim ca nu ar fi vrut sa plecam neodihniti din manastirea sa. O maica a venit si ne-a dat cateva fotografii micute cu parintele ...

Am baut apa rece... am stat prin curtea frumoasa a manastirii...un duh de pace era peste noi si nu ne-a parasit restul de zi...

As fi vrut sa marchez cumva momentele acelea. Dar doar le-am scris in inima mea... si vi-le dau aici si voua desi a trecut deja o luna de atunci, o luna incarcata de fapte ...

Scriu mult, stiu , scriu mult, postarile mele pot fi obositoare, dar doresc ca macar un pic din informatii sa ajunga la voi si un pic din emotia mea...

Am plecat apoi spre casa... Tot ce a urmat e fara mare importanta ca pelerinaj. E despartirea care doare un pic. Pentru ca poate niciodata nu ma voi mai intalni cu oamenii acestia cu care am impartit momente importante atat, opt zile din vietile noastre. Nu voi fi cu ei cand vor trai bucurii. Nu vor fi cu mine cand voi muri. Dar vom fi impreuna intr-un timp pe care Dumnezeu il stie , ne vom recunoaste acolo dupa iubirea pe care o avem pentru sfantul Patapie, sfantul Nectarie, sfantul Efrem cel Nou, sfantul Ioan Rusul, sf David, sfantul Dionisie, cuviosul Paisie, cuviosul Porfirie...

Poate i-am suparat cu ceva. Nu stiu cu ce. Asa se intampla de multe ori, suparam pe altii cu atitudinea noastra, cu vorbele sau cu tacerile noastre, sau poate cu postarile mele ...Nu mi-am dorit acesta! Le spun insa ca ii port in gand si in rugaciunea mea pentru lume, rugaciune pe care parintele Paisie mi-a dat-o.Si spun asa:

Dumnezeul meu, să nu-i părăsești pe robii Tăi preotii Florin si Daniel, Presbitera Ana Maria si Cristina, Andreea, Maria, Adi, Daniela,Cezar, Cristina, Florentina, Gabriel,Mirela,Valentin,Alexandra, Daniel,Florin,Aurelia, Ilie, Maria, cu toti ai lor,dragostea Ta să-i aducă pe toți lângă Tine.

Si stiu deja ca am uitat pe cineva din grup, l-am uitat ca nume , dar nu l-am uitat ca atitudine frumoasa si gesturi calde respectoase, ca rugator pentru iertarea pacatelor noastre... Dar nu e nimic! Parintele mi-a spus ca pot sa ma rog pentru cei pe care i-am uitat ca nume si Dumnezeu stie gandul meu pentru el...

Ii imbratisez cu  un strop din iubirea lui Iisus Hristos si ii rog sa ma pomeneasca si pe mine in rugaciunile lor... 
P.S.  Da, pomeneste-l Doamne in Imparatia Ta  si pe Valentin! 

Ia aminte, fiul meu!

Ia aminte, fiul meu!

Despre ceea ce este adevărat de preţ în viaţă

Dumnezeu este aerul sufletului nostru, fiule Neagoe. Fără El, asemeni unei păsări, noi nu putem a ne ridica de la pământ. Fără Domnul, viaţa noastră este praf şi tină şi nu se deosebeşte cu nimic de a târâtoarelor care au pământul ca hrană, fericire şi mormânt. Însă cine Îl are pe Dumnezeu ca pe văzduhul în care tremură şi din care îşi trage duh, acela are aripi de vultur şi se avântă spre înălţimile cerului. Omul însă e mândru şi nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu, lui îi place să se conducă el însuşi după mintea sa şi nu înţelege că nu are destulă pricepere pentru a face binele fără Dumnezeu. Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume să facem şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim.

Despre fericirea pământească

Fiul meu, să nu te încrezi în fericirea pământească, în slava şi strălucirea acestei lumi, căci toate cele de pe pământ sunt mai înşelătoare ca visele. Precum zorii dimineţii alungă umbrele şi nălucirile somnului, tot aşa venirea ceasului morţii scutură toate închipuirile şi deşertăciunile cu care sufletul s-a îmbrăcat. Şi vai acelui suflet pe care moartea îl află lipsit de veşmântul ceresc al dragostei şi al credinţei în Dumnezeu!

Ia aminte la ceasul de pe urmă, fiul meu, şi nu te înălţa atunci când vei fi cinstit de oameni, căci în această viaţă fericirea e trecătoare şi întotdeauna urmată de durere. Nu te întrista peste măsură nici când cele de jale vor veni peste tine, ci mai mult întinde pânzele corabiei sufletului tău şi struneşte-ţi mintea ca pe un cârmaci bun către atotmilostivirea lui Dumnezeu. Nu-ţi lăsa sufletul doborât de tristeţe, chiar dacă pământul şi cerul se vor clătina, ci foloseşte-te de furtuna ce ţi-o trimite Dumnezeu pentru a te depărta de împătimirile vieţii pământeşti. Fiul meu, astăzi poate fi soare, mâine pot fi viscole, dar peste toate este Dumnezeu.

Despre tinereţea bine plăcută lui Dumnezeu

Fiul meu, tinereţea, dacă are smerenie, destul îi este ei! Că nimic nu cere Dumnezeu de la un tânăr fără numai curăţie şi smerenie. Deci tu, fiule, fii blând şi paşnic, îndurat şi milostiv şi te socoteşte pe tine dedesubtul tuturor oamenilor şi vei fi în adevăr sălăşluindu-te cu Dumnezeu. Şi sileşte-te a nu-ţi închipui cu mintea că ai ajuns la măsura curăţiei sfinţilor. Ci grăieşte-ţi ţie de-a pururea aşa: “suflete, cunoaşte că întru păcate ai covârşit şi pe demoni, iar vreun lucru bun încă nu ai făcut pentru Dumnezeu şi vai nouă, ticălosule, ce vom face în ziua Judecăţii?”. Şi să-ţi fie ţie rugăciunea ta în toată vremea vieţii tale ca a unui păcătos şi zi în fiecare clipă: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. Şi iarăşi: “Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul!” Zi şi graiurile acestea totdeauna: “Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine iartă pe robul Tău!” . Socoteşte-te pe tine ca nişte ţărână nefolositoare şi de aici îţi va fi ţie îndreptarea.

(Măria Sa Neagoe Basarab…, Insemnările monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești, Editie ingrijită la mănastirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2012)

Sursa: doxologia.ro

Pelerinaj Grecia-2013- a saptea zi

Deci, ne-am trezit in insula Corfu, o insulă a Greciei, în Marea Ionică, aproape de coasta albaneză, de care este despărțită printr-o o strâmtoare cu o lățime de 3 până la 25 de km.Muntii impaduriti coboara direct in marea limpede de un azuriu tare, plajele acoperite cu nisip fin sunt, multe dintre ele, inca salbatice, in timp ce in statiunile dezvoltate luxul si bunul-gust domneste pe fiecare centimetru patrat. Corfu are de toate pentru toti – restaurante si muzee, parcuri si situri arheologice, legende, traditii si modernism. 
Dimineata am plecat spre biserica. Si am descoperit un oras pe care parca il mai vazusem!Este ceva ce am vazut in Italia, parca era Florenta noastra, a mea si a fiicei mele, orasul plin de farmec, istorie si culoare dulce, suava...Cladiri impodobite cu flori , dar si rufe intinse la uscat, terase risipite peste tot

Ne-am oprit in fata bisericii, Ana ne-a facut un ultim instructaj si am intrat in biserica la sfanta liturghie si sfantul Spiridon..

Spiridon al Trimitundei - sfantul calator

 s-a nascut in jurul anului 270, in Aski (Cipru) si a fost pastor de oi. Numele sau provine de la cuvantul "spiris", care inseamna "cosulet" in limba greaca, ca urmare a smereniei sale de a purta pe cap o scufie din papura, in locul mitrei episcopale.

Dupa moartea sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnata invatatura lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Sfantul Spiridon - aparator al credintei in Sfanta Treime si patron al olarilor

Sfantul Spiridon era atat de convingator atunci cand vorbea despre Sfanta Treime, incat multi pagani s-au convertit la crestinism. Potrivit traditiei, ca sa-i descopere unui filosof unitatea si diversitatea din Sfanta Treime, face semnul Sfintei Cruci, invocand numele Sfantei Treimi, in timp ce in mana stanga tinea o caramida. Dupa ce a facut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din caramida, apa a cazut pe pamant, iar pamantul din ea a ramas in mana lui. Astfel, prin cele trei elemente distincte: pamant, foc si apa, a descoperit diversitatea, iar prin totul unitar - caramida, a descoperit unitatea. Plecand de la aceasta minune, Sfantul Spiridon este considerat si patronul olarilor.

Spiridon al Trimitundei - sfantul calator

In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de "sfantul calator". Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit. 

Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: "Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada".

Moastele Sfantului Spiridon

Sfantul Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. A fost ingropat in Biserica "Sfintilor Apostoli" din Trimitunda 

in Cipru Moastele sale au ramas in Cipru fiind pastrate intr-o racla din marmura pana in sec. al VII in timpul invaziilor saracine.

Cand saracinii au sosit in Cipru credinciosii au deschis mormantul Sfantului Spiridon pentru a muta moastele sale la Constantinopol. Cu aceasta ocazie au descoperit ca moastele sfantului s-au pastart intacte si ca in mormantul sau era o buna mireasma.

Astfel, sfintele moaste au fost mutate la Vasileunousa unde au ramas pana in 1456. Acestea Sfinte Moaste sunt cele pe care le veneram pana in zilele noastra, in afara de mana dreapta a sfantului, care a avut o istorie aparte.

La trei ani dupa caderea Constantinopolului sub turcii otomani, in 1456, un preot de origine corfiota, parintele Gheorghe Kaloheretis, a ascuns moastele sfantului Spiridon si pe cele ale Sfintei Teodora Imparateasa intr-un cos si, dupa ce le-a acoperit cu iarba, le-a luat din Constantinopol si le-a dus in Corfu.

Moastele Sfantului Spiridon care au fost initial puse in biserica Sfantul Atanasie, au fost mostenite de cei trei fii ai lui Kaloheretis, Marcu, Luca si Filip. Doi dintre frati au incercat sa mute moastele in afara insulei Corfu dar au intampinat rezistenta corfiotilor fiind nevoiti abandonat planul. In final, acestia au oferit sfintele moaste Asiminei, fiica lui Filip.

In 1520, moastele Sfantului Spiridon au trecut in proprietatea familiei Voulgaris, ca zestre a Asiminei, atunci cand aceasta s-a maritat cu Stamatello Voulgar. De atunci, timp de patru secole, pana in 1925, moastele au apartinut acestei familii.

Initial si dupa 1528 sfintele moaste au fost pastrate in Catedrala Sfantului Mihail din Kampielo. In 1528 Stamatellos Vulgaris le-a mutat in biserica construita de familia sa in cinstea Sfantului Spiridon aflata in suburbiile localitatii Sarokko. In orice caz, in 1537, in timpul primului asediu al insulei Corfu de catre turci, moastele Sfantului Spiridon au fost mutate din motive de siguranta in Biserica Sfantul Anargyron din Vechea Fortareata, fiind mutate inapoi dupa incetarea asediului. In 1577 a fost hotarata demolarea bisericii in vederea extinderii zidurilor cetatii. Moastele au fost mutate in biserica Sfantul Nicolae din Garitsa unde au stat pana in 1589, cand au fost duse in Catedrala Sfantul Spiridon, in care se pastreaza pana in prezent. 

Ocrotitorul spitalelor

Datorita vindecarilor savarsite, el este cinstit si ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale ii poarta numele.

Din minunile Sfantului Spiridon amintim:

- oprirea unei secete;

- vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel Mare) de o boala fara leac prin atingerea de dansul;

- invierea fiicei sale Irina pentru a-i descoperi locul in care pusese un vas de pret al unei femei;

- redarea puterii de a vorbi unui diacon, caruia ii poruncise sa spuna o mica rugaciune pe vremea unei arsite, iar acesta din cauza mandriei lungise rugaciunea si din aceasta cauza amutise.

Sfantul Spiridon nu inceteaza nici in prezent sa fie facator de minuni. Prin bunatatea sa, descopera bunatatea lui Dumnezeu. Praznuit in luna decembrie, e un indemn pentru toti crestinii la milostenie.

Biserica este o basilica cu o singura nava centrala, avand un turn clopotnita foarte inalt. Ceasul de pe clopotnita aminteste de cel de la Biserica Sfantul Gheorghe, din Venetia. Doua bucati mari de marmura alba, lucrate in Venetia, in anul 1852, dupa cum se marturiseste in pisania bisericii, scrisa in limba latina, despart nava centrala de Sfantul Altar.

Tavanul bisericii, deosebit de valoros, fusese initial alcatuit din placi de lemn, aurite si sculptate de catre artistul P. Doxaras, care a lucrat la ele pana in anul 1727. Lipsa de grija si de conditii favorabile au dus la avarierea tavanului, reparatiile si inlocuirea acestuia fiind opera lui Nicolae Aspiotis.

In cinstea sfantului Spiridon se fac patru procesiuni pe an.Cea de-a patra procesiune aminteste eliberarea orasului Corfu de sub asediul turcilor otomani, dupa mai bine de o luna de presiuni militare. Procesiunea din ziua de 11 august aminteste izbavirea orasului din mana turcilor, din anul 1716. Localnicii spun ca Sfantul Spiridon s-a apropiat de armata otomana avand in mana o torta aprinsa si o cruce. Speriindu-se groaznic, turcii au lasat in pace localitatea si au fugit din insula.

Contele venetian Schulenburg a fost cinstit de venetieni, pentru puterea lui de a gestiona asediul si a apara localitatea Corfu. Cu toate acestea, cu totii au recunoscut ajutorul primit de la Sfantul Spiridon. Cu aceasta ocazie, venetienii au legalizat slujba si pomenirea Sfantului Spiridon in ziua de 11 august, ca aducere aminte de ajutorul primit din partea sfantului.

In anul 1716, compozitorul Antonio Vivaldi, la cererea Republicii Venetiene, a compus oratoriul "Juditha triumphans", in cinstea acestui maret eveniment. Aceasta opera a fost compusa si cantata in luna noiembrie, anul 1716, in Venetia, de catre orchestra si corul Ospedale della Pieta.

Am intrat cu emotie in biserica.

Sfantul Spiridon e unul din sfinti pe care eu ii iubesc nespus de mult. Nu-l cunosteam acum aproape 6 ani.Am aflat dupa moartea lui Grig ca este praznuit in ziua inmormantarii lui. In ziua aceea, 12 decembrie 2007, Grig era asezat in mijlocul manastirii si parintele Gavriil slujea sfanta liturghie. Sfantul Spiridon ne statea aproape si ne privea lacrimile impartind cu noi durerea. Nadajduiesc ca el l-a sprijinit pe Grig in acea trecere atat de cumplita spre tronul lui Dumnezeu.Si de aceea il iubesc si il cinstesc. Din cand in cand, desi nu e trecut in canonul meu, ii citesc acatistul, il strig sa se roage pentru sufletele noastre, ii privesc icoana asezata la locul meu de rugaciune...il simt aproape !Deci momentul acesta de a fi langa el, in sfanta lui biserica a fost pentru mine colosal! As fi vrut sa opresc timpul, sa nu mai plec de acolo, as fi vrut ca sfanta liturghie sa dureze mult...sa pastrez acele momente in amintire... Mi-am facut curaj si am facut poze desi imi era teama ca deranjez... Ana, mai curajoasa ca mine mi-a luat aparatul si a facut si ea poze.

Si eu i-am intors "serviciu" fotografiind-o impreuna cu o fetita. Nu era straina! Nimeni nu e strain in biserica sfantului Spiridon!Toti suntem intampinati cu iubire:preotii sunt chemati in sfantul altar, iar noi credinciosii, daca suntem spovediti si avem binecuvantare de la duhovnic, la sfantul potir! peste un sfart din biserica s-a impartasit! SI ERAU POATE MII DE OAMENI!

Dupa sfanta liturghie m-am asezat la coada sa sarut moastele sfantului si sfantul m-a binecuvantat intr-un mod pe care nu-l voi uita niciodata!Vreau sa va spun o constatare: niciodata, dar niciodata, un sfant un ramane dator!

Am plecat apoi spre biserica in care se afla moastele sfintei Teodora imparateasa 

Sfanta Imparateasa Teodora era de origine din Paflagonia, fiind unui anume Marinus, comandantul regimentului militar. A fost sotia Imparatului Teofil Iconoclastul (829-842), insa nu a aderat la erezia iconoclasta impreuna acesta. Dupa moartea sotului ei, Sfanta Teodora a guvernat tara cu intelepciune vreme de 15 ani, deoarece fiul lor, Mihail, era inca minor.

Sfanta Imparateasa Teodora a convocat un sinod, la care iconoclastii au fost anatematizati, iar venerarea icoanelor recunoscuta in cultul Bisericii. Sfanta Teodora a stabilit celebrararea anuala a acestui eveniment, "Biruinta Ortodoxiei”, in prima Dumnicia din Postul Mare.

In 857 Sfanta Teodora s-a retras de la guvernare, lasand locul fiului sau, si a petrecut 8 ani in Manastirea Sfanta Eufrosina, unde si-a inchinat viata nevointelor ascetice. Se presupune ca aceasta copie a Sfintelor Evanghelii a fost scrisa de catre Imparateasa in aceasta perioada.

Sfanta Teodora a trecut la cele vesnice in jurul anului 867. In 1460, sfintele sale moaste, facatoare de minuni, au fost date de catre turci credinciosilor din Insula Corfu. Acestea se pastreaza pana astazi in Biserica Maicii Domnului .

Codexul Imparatesei Teodora este unul dintre cei doi minusculi purpurii existenti (Minusculul 1143 este celalalt), fiind scris cu cerneala aurie.
Codexul contine textul celor patru Sfinte Evanghelii, cu o serie de lacune (Ioan 11:26-48, 13:2-23, si Matei 20:18-26, 21:45-22:9, Luca 10:36-11:2, 18:25-37, 20:24-26, Ioan 17:1-12), pe 392 pagini de pergament. Pagina cuprinde o singura coloana a 17 linii de text.

Manuscrisul provine din zona Marii Negre. In 1829 a fost adus la Petersburg. Codexul se afla in prezent in Biblioteca Nationala Rusa din Sankt Petersburg.

A fost o zi minunata!Ne-am ratacit apoi prin magazine pline de icoane... chipul sfantului Spiridon in mii de feluri, medalioane purtand bucatele din vesmantul sfantului si papucei, suveniruri... numai ca banii erau spre sfarsite ca si sejurul meu, dar oricum , nu ma puteam intoarce fara macar o icoana a sfantului  sa o daruiesc cuiva...Ne-am odihnit apoi la masa... era duminica, era cald, era inca vara...placut , nu prea cald...Am pornit apoi iar spre Salonic, iar spre mare , spre feribot.Am preferat sa stau afara pe punte, sa vorbesc cu Aura si Florin, cu Dana... timpul pe care il mai petreceam impreuna se apropia de sfarsit pentru aceasta etapa a vietii noastre, dar aveam asa o banuiala ca era doar o etapa si atat! Constatasem cu totii ca aveam o legatura comuna cei mai multi dintre noi. Un fir rosu ne lega cumva de parintele Ioan Iovan, parintele de la Recea si de cateva zile tot povesteam despre parintele. Florin imi dadea inregistrarea unor predici ale parintelui Ioan si eu il simteam tot mai aproape ...

Ore intregi pe vapor. Parca chiar prea multe ore.Intr-un timp am costat ca barca de salvare s-a desprins de vas si vaporul s-a intors sa o recupereze. Ia uitati ce curiosi sunt oamenii la nimicuri!

Seara tarziu am ajuns la acelasi hotel in care am dormit prima seara. Impreuna cu Dana am tras de gentile tot mai grele, tot mai pline si am mers in camera.Curat , apa calda, aer conditionat. Prin geamurile mari, pana tarziu in noapte forfota lumii s-a auzit, pregatindu-ne pentru intoarcerea noastra in lume . Vacanta era pe sfarsit! Doar o zi mai era si acesta zi e era ... o vizita importanta si drumul de intoarcere!