Pastele Blajinilor si darul Maicii Domnului

Ieri  a fost Pastele Blajinilor.Am crescut stiind sarbatoarea aceasta.
Mama o respecta cu sfintenie  si se ducea de cu noapte in cimitir, ducand coliva si pachete cu cozonac si oua rosii. Era obligatorie, ca si parastasele,dupa moartea tatalului meu.
Dupa moartea lui Grig am preluat acest obicei fara sa ma intreb daca chiar trebuie sa fac acest lucru.Imi amintesc in primul an am fost cu Parintele Gavriil, chiar inainte de inceperea sfintei liturghii...Orice rugaciune  facuta acolo,la mormantul lui, era un cadou extraordinar pe care ma gandeam ca il dau...
Anul acesta e primul an cand am hotarat pe final sa nu fac nimic deosebit, sa ascult spusele unor preoti ca este ceva netrecut in cartile sfintiilor lor si mai mult in traditia locala, si doar sa impart ceva...motivat si de faptul ca agenda mea pentru orele diminetii era deja plina si orice schimbare de program ar fi fost greu de facut.
Dar pastram in suflet mahnirea ca nu ma zbat mai mult, ca nu am pregatit coliva...
M-am trezit dimineata atat de obosita, incat dupa ce mi-am facut cruce pe piept, m-am bagat iar in pat, fie si pentru cinci minute.M-am zmuls greu, desi era inceputul saptamanii, zilele din urma au fost foarte obositoare, nicaieri nu gasesc odihna, decat in sfintele slujbe, dar apoi o iau de la capat cu zdrobirea trupului.Ma simt atat de rau! Lupt cu raceala. Lupt cu oboseala. Lupt cu trupul acesta slab si  tradator. Picioarele imi sunt umflate ca doi butuci. Chipul arata galben, sters. Ochii tulburi. Niciodata, niciodata nu mi-s-a parut ca sunt urata, atat de urata ca in saptamanile din urma. Dar e acum o uratenie...jalnica, alarmanta. Lumea a inceput sa intrebe:
-Ce aveti? Nu va simtiti bine?
Unii mai atenti, mai milostivi au inceput sa-mi aduca ierburi pentru  ceaiuri , miere cu muguri de brad si chiar mancare gatita!
Din pacate nimeni nu e aici sa-mi faca si ceaiul! Iar mie imi e greu, prea greu sa -l fac.
Dimineata am privit ceasul de doua ori. Era 7.30 cand am plecat spre serviciu,dar hotarata brusc, in strada, sa merg intai la Manastirea Sfintii Voievozi, sa ma inchin la icoana Maicii Domnului adusa acum cateva zile de la Durau, mahnita si vinovata ca spre deosebire de alte dati, acum nu am fost sa ma inchin Maicii Domnului,decat o singura data..Si apoi sa revin la serviciu.Cand eram foarte aproape de poarta manastirii, am privit telefonul si nu mi-a venit sa cred. Era 6.40 de minute!Nu puteam trai bucurie mai mare! Maica Domnului ma astepta si randuise ca ochii mei sa vada alta ora si astfel sa ma scol din pat si sa merg la manastire.

Era dimineata.Pace. Liniste deplina.Calugarii m-au primit cu bucurie, unul din preoti m-a binecuvantat zambind...Maica Domnului, tinand in sfintele ei brate ferecate in argint,Pruncul sfant, zambea cu seninatate, iubire si stiinta, tuturor neputintelor mele.
Mi-am lipt capul de geamul care inutil incerca sa ma desparta.Si m-am gandit la Grig, la sarbatoarea acesta a blajinilor.Si i-am cerut Maicii Domnului mila ei pentru el, stiind ca Maica Domnului asta iubeste mult, rugaciunea noastra catre ea.Si i-am cerut ca pruncul nenascut al fiului meu sa fie sub protectia ei...si Andrei -Iacob, atat de mic si dulce... Si i-am cerut...Si gandul meu se intorcea spre cimitirele pline de oameni plangandu-si adormitii lor...si la mormantul singur al sotului meu...
Am intrat apoi in biserica unde sfanta liturghie era abia la inceput.

 Am trait sfanta liturghie aici.
Prin geamurile mici se auzeau pasarelele ciripind ...oare asa sunt serafimii si heruvimii? 
Am plans iar la rugaciunea preotului"Pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre, strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori, fii şi fiice, soţi şi soţii şi pe toţi cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său" si i-am adunat iar in pomelnicul inimii mele: stra-strabunicul meu Dumitru -preotul, Gheorghe, Gheorghe, Gheorghe, Gheorghe, Gheorghe, Ion, Ion, Ion, Ion, Zaharia, Rada, Aurica, Maria, Ileana, Daniela, dulcea si frumoasa noastra, Dani , Ionut, prietenul ei, mort la 18 ani,Mihnea, dragul nostru Mihnea, prietenul nostru...unul cate unul...Marian, Constantina, Ioana, Filofteia, Adriana... cimitirul intreg in pomelnicul meu si lacrimile lumii in inima mea...
Ce multi sunt ! Parca mai multi decat cei vii!
Dupa "Tatal nostru" telefonul meu a inceput sa sune discret dar hotarat in buzunarul meu! Am iesit afara sa vorbesc cu o doamna care insista mai mult si imensa mi-a fost bucuria cand ea mi-a spus:
-Doamna, sunt in cimitir cu parintele C si daca nu ati vorbit cu nimeni si vreti, putem merge la sotul dumneavoastra ca parintele sa se roage pentru sufletul lui, sa-l tamaiem...
Uneori, darurile lui Dumnezeu pentru noi sunt atat de mari, de evidente, incat e ca si cand ii simti prezenta alaturi si atunci spui ca si David " Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?/ Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?"
Am mers la Maica Domnului, chipul ei luminos, senin, m-a cheamat pentru o ultima imbratisare!
 M-am departat cu durere de Maica Domnului, durerea de a  sti exact ca nu sunt ceea ce ea si-a dorit sa fiu. Si parca si durerea este mai mare cu cat mai mult constientizez imensitata darurilor primite.
Am parcurs restul de zi in munca, ametind uneori...in rastimpuri citind despre Pastele Blajinilor.Oare cine sunt blajinii?
Pr. Pavel Borşevschi spune" Blajin este tot omul care a crezut în Dumnezeu, toţi răposaţii. Aşa sunt numiţi cei care au fost mutaţi din viaţa aceasta întru Domnul, adică s-au spovedit de păcate înainte de moarte, s-au împărtăşit, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, şi-au luat merindele vieţii veşnice. Sufletele lor – copii, bărbaţi, femei, bătrâni – au toate o vârstă, 30 de ani, când a fost botezat Hristos. Mitologia nu ţine de Evanghelie. Noi credem doar în ceea ce ne-a învăţat Hristos. Diavolul se străduieşte cu orice preţ să profaneze adevărul lui Dusuşi cuvântul „blajin“ se traduce din slavonă ca fericit. Blajinii sunt în viaţă fericită, ei se bucură că sunt la Dumnezeu, deoarece creştinul nu se teme de moarte. Dacă moartea mă uneşte cu Hristos, zice Apostolul Pavel, eu o aştept ca pe o sărbătoare. Dacă bobul de grâu pus în pământ nu moare, el rămâne singur, dar dacă putrezeşte, el dă viaţă nouă. Aşa e şi cu învierea morţilor. Moartea este singura cale de a merge la Dumnezeu, este puntea de la o viaţă la alta. De aici vine fericirea.Este o sărbătoare care continuă ziua biruinţei asupra morţii, Paştele. Creştinii merg la morminte cu credinţă şi vitejie, ca şi femeile mironosiţe. Este un curaj adevărat să mărturisim că moartea este biruită şi iadul distrus. Ne ducem cu un singur şi veşnic adevăr: Hristos este Dumnezeu şi Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om din nimic, vine să-l refacă. Cimitirele sunt sacre. Acolo sunt moaştele părinţilor noştri. Ei nu pot fi oameni păcătoşi pentru că ne-au născut pe noi, iar noi avem o simplă datorie: să fim aşa cum ne vor ei. De aceea mersul la cimitir este amintirea lucrurilor mari pe care ei le-au făcut pentru noi."

Sigur, dragul meu nu a facut multe din lucrurile obligatorii pentru un crestin, dar inima lui a avut atata iubire pentru noi, mainile lui au hranit orfani, mintea lui a lucrat si pentru cei mai putin mintosi...modul lui de a nu jigni pe nimeni era desavarsit...niste prieteni i-au scris pe banda care i-a insotit coroana"A fost o onoare sa fim prietenii tai", vorbe care marcheaza modul lui de a trai...

Ma incurajeaz spunandu-mi ca si el este un blajin , iar faptul ca precum femeile minorosite,oameni credinciosi merg la mormantul lui aprinzandu-i candela, tamaindu-l, ducandu-i preoti pentru ectenie, sunt semne ca e un suflet fericit!Nadajduiesc ca moartea lui atat de brusca l-a unit cu Hristos si ca traieste biruinta Invierii.

Nadajduiesc!

Spre seara am mers intr-un supermarket si in timp ce cautam ceva sa impart, am zarit-o printre rafturi pe o femeie vaduva, draga mie, mama a trei fetite mici, absolut superbe:

-Ce faci?

-Caut sa le iau fetitelor ceva pentru micul dejun!

-Vino cu mine! i-am zis cu bucurie

Ingerasii ei erau cei mai potriviti cu sensibilitatea deosebita a lui Grig . 

Am condus-o apoi acasa, din poarta una dintre  fetite mi-a zambit cu bucurie dar si putin rusinata, si eu purtand in inima zambetul ei am mers la mormantul lui Grig. Era seara.

Cu gesturile femeilor din neamul meu am aprins tamaia si candela, l-am tamaiat plangandu-l  incetisor sa nu-i tulbur somnul si tamaindu-l pe el , am tamaiat intreg neamul meu de stramosi si mosi.In amintire imi suna , ca si acum  cand scriu, glasul slujitorului bisericii spunand apostolul  din fiecare sambata:

13. Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, 

14. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. 

15. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi, 

16. Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, 

17. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul. (I Tesaloniceni 4, 13-17)

Si in continuarea Apostolului Pavel cineva , din insasi inima mea, spunea:

Hristos a inviat din morti! 

Cu moartea pe moarte calcand 

Si celor din mormanturi 

Viata daruindu-le.