Amintiri din Saptamana Mare

Hristos a inviat!

M-a  invrednicit Bunul Dumnezeu sa traiesc Postul Mare.Fiecare zi a fost o zi de lacrimi.Fiecare moment a fost un moment de aducere aminte a mortii Lui.

Am parcurs fiecare clipa tinuta duhovniceste de o mana strasnica si tot urcusul meu a fost un urcus pe masura pacatelor mele.

In ultima saptamana nu am putut sa mai scriu. Nici macar nu mi-am dorit acest lucru. M-am inchis in cochilie ca melcul, mi-am adunat sufletul si nu a contat nimic decat sfintele slujbe.Si Dumnezeu a randuit sa fiu libera intreaga saptamana si totul sa fie doar prezenta in biserica.

Cineva, o doamna draguta, pregatise cu catva timp inainte, casa mea pentru ziua cea mare.  Ce altceva conta? Dupa anii in care toata zbaterea era pentru curatenia de Paste, pe care nimeni nu o respecta si care devenea prilej de scandal, si pentru cumparaturile pentru masa de Paste, uite-ma acum preocupata doar de slujbe si de citirea Sfintei Evanghelii.

Si tot nu a fost usor! Ma trezeam dimineata, in zori, citeam si apoi plecam grabita la catedrala.Cu capul acoperit, plecat spre pamant, cu inima zdrobita si cu convingerea ca pentru pacatele mele, El va suferi crucificarea.

In a doua zi din Saptamana Mare, pe neasteptate, cu trei saptamani inainte de termen,s-a nascut un baietel pe care parintii imi propusesera inca decat era in pantecele mamei, sa-l botez eu. Copilul acesta avea sa fie singura, adevarata scanteie de viata, pe care aveam s-o simt in acest timp.30 aprilie.Sfantul Iacob, unul din fii lui Zevedeu, fratele evanghelistului Ioan. I-am ales cu tatal si fratele mai mare numele: Andrei-Iacob.Ne-am bucurat de alegere si de curajul nostru de a-i pune numele randuit in ceruri pentru el.

Si m-am intors la tot ceea ce trebuia sa fie aceasta saptamana.

Zile, ultimile zile cu liturghia darurilor inainte sfintite.Doamne cat frumoasa este aceasta liturghie!

Randuiala slujbei este  deosebita: dupa ce preotul rosteste ectenia mare, sub policandru, pe tetrapod, se citeste Catisma a optsprezecea, care incepe cu Psalmul 119 si se incheie cu Psalmul 133, impartita in trei stari. In timpul starii a treia, cand se ajunge la stihul: "Intra-vom in locasurile Lui, inchina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui" (Psalm 131, 7), ne aseazam in genunchi, intr-o deplina tacere, in timp ce preotul ia Sfintele Taine, de pe Sfanta Masa, si le duce la proscomidiar. Dupa ce aseaza Darurile la proscomidiar si le cadeste, preotul suna din clopotel, iar citetul termina de citit catisma.Se canta mai apoi "Doamne , strigat-am, catre Tine, auzi-ma: ia aminte la glasul rugaciunii mele, cand strig catre tine. Sa se indrepte rugaciunea mea ca tamaia inaintea ta; ridicarea mainilor mele, jertfa de seara." Dupa aceasta rugaciune de pocainta, prin cantarea unor stihuri si stihiri (compuse din Psalmii 140, 141, 129 si 116), se face trecerea spre Noul Testament, prevestit de cel Vechi.

Extraordinara este momentul vododului mare. 

Inca imi suna in amintire cantarea ingereasca: "Acum puterile ceresti impreuna cu noi nevazut slujesc, ca, iata, intra Imparatul slavei. Iata, jertfa cea de taina savarsita este inconjurata de dansele..." Preotul cadeste biserica si face vohodul mare, cu Sfintele Taine,"nimic zicand", in timp ce paraclisierul si diaconul il preced, cu lumanarea aprinsa si cadelnita. Preotul suna din clopotel si noi facem metanie, ingenuchem si cu capetele plecate in podea ascultam, ciulind urechile si inima.

Este frumos! Este deosebit de frumoasa aceasta liturghie.Parintele Savatie Bastavoi spune "Nu sunt sigur ca ingerii canta.Eu cred ca ei doar ne privesc,iar noi percepem aceasta privire ca pe o cantare."

Acesta este si sentimentul meu la aceasta liturghie, ca ingerii ne privesc si privirea lor canta!
Seara de seara am fost le denii.Abia aveam timp sa mai rezolv cate o problema peste zi, ma cufundam in carti si...seara iar la biserica.
Joia Mare! Ultima coliva din acest post!Am facut cu dragoste coliva pentru Grig si toti cei dragi mie.Si tot cu imensa iubire, coliva pentru Dani si toti cei dragi adormiti intru Domnul ai Mioarei si ai lui Nicolae.
Ne-am impartasit in Joia Mare!Am citit acele rugaciuni pe care doar in joia mare le citim gandindu-ma :e oare ultima oara?
Am dorit sa fiu macar o miime din ceea ce a fost femeia care a luat vasul cu alabastru si a turnat pe capul Mantuitorului mir!Am plans pentru neputinta noastra omeneasca si singuratatea in care noi l-am lasat in gradina Ghetimani pe Iisus Hristos.Si ma gandeam cu lacrimi ca in toata viata mea m-am asemanat lui Iuda si l-am vandut pentru cativa arginti care nici macar nu au acoperit dorintele mele lumesti.

Deniile!
Joi, in mijlocul bisericii a fost scoasa sfanta cruce pe care este rastignit Iisus. Episcopul nostru a purtat-o pe umar , aplecat de durere si a asezat-o in fata noastra.


Am impodobit-o cu flori si lacrimi cerand iertare pentru toate acele lovituri pe care i-le-am dat intr-o viata de rataciri...
Vineri dimineata fara sfanta liturghie.In mijloc sfanta cruce cu Iisus Hristos rastignit!
Parintele a scos sfantul epitaf purtandu-l pe cap iar noi l-am urmat pe Hristos purtand in maini flori...

Seara la prohod am avut-o langa mine pe Ruxandra, cuminte si dulce, pe Raluca, cea mai mare dintre copii botezati de mine si pe Daria, cea mai mica dintre copii botezati de mine.Mila lui Dumnezeu pentru mine!

Am fost in multime.Unul dintre cei care poate prea putin constienti de insemnatatea faptului acesta, l-am prohodit pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!
Cu repeziciune orele Postului Mare treceau...Zile de post negru, de tacere, de aduce aminte de moarte si de altfel de rugaciune.Slava indelung rabdarii Tale, Doamne, slava Tie! Ma inchin sfntelor Tale patimi, Hristoase! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ma inchin patimilor Fiului Tau si Dumnezeului nostru!
Cum sa-l rogi ceva pe Dumnezeu cand  l-ai vandut si tocmai  l-ai rastignit?
Sambata Mare!
Sfanta liturghie a sfantului Vasile cel Mare.
Ziua in care de secole romanii isi impartasesc copii.Asa stiam si eu, ca in ziua aceasta copii trebuiesc dusi la biserica, vineri ca sa treaca pe sub masa si sambata ca sa fie impartasisti.Musai!
De fapt copii trebuiesc dusi mereu la biserica si impartasiti!Nu doar odata pe an!Si nu se trece pe sub masa, se trece pe sub sfintenia sfantului epitaf , a sfintei evanghelii si a sfintei crucii!
In catedrala mea imensa...in locul oarecare in care stam, dar exact acolo, nu prea aproape de usa, dar nici chiar in fata, langa mine, sambata dimineata s-au asezat un grup de femei cu cativa copii, imbracati obisnuit, poate chiar prea obisnuit pentru o astfel de zi...Si ei vroiau sfanta impartasanie!Si din toata lumea s-au asezat langa mine! Erau de la Centru celor fara adapost.Poate ma cunosteau si de aceea au venit langa mine!Dar mai degraba cred ca asa cum se intampla din copilaria mea, s-au asezat pentru ca Dumnezeu totdeauna i-a asezat in calea mea si m-a privit sa vada cum si eu ii privesc. Am plans pentru tristetea vietii lor si desi Grig e mort de 5 ani si de 6 Sambete Mari, viata lor, acestor oameni fara adapost, e mai goala si mai grea  decat a mea!
Orele zilei se scurgeau parca cu viteza...Acasa ma asteptau atatea lucruri de facut! Inca nu cumparasesm cadourile pentru familia mea si pentru invitatii de Paste!Magazinele erau pe punctul de a se inchide.Am fugit de la biserica, am intrat hotarata intr-un magazin de dulciuri si am cumparat de atatia banii cat altii dau pe mancarea pentru toate aceste zile!Pacat? Cred ca nu! Trebuie sa daruim  si celor dragi!
A fost obositor!Mai ales ca aveam sentimentul ca orele nu ajung pentru toate acele lucruri care mai erau de facut.
Dar era in inima mea atata bucurie pentru acest timp care s-a scurs de la inceperea Postului Mare si pana in seara Invierii.
Nu stiu cum, dar am reusit!Am urcat Golgota si poate anul acesta mai mult decat in alte posturi,urcarea a fost  un efort spre cunoasterea propriilor mele neputinte si greseli,un exercitiu lung de a-mi vede propria prihanire.
Nu stiu cat am reusit! Nu am, inca nu am timp sa analizez asta si nici nu pot s-o fac! Stiu ca inca gresesc foarte mult, stiu ca sunt departe de ceea ce Parintele isi doreste sa fiu, dar stiu, astazi mai mult decat in alti ani, ca imi doresc sa mor in biserica, sau macar la usa ei, fie si ca cersator, fie ca si credincios vesnic acolo!
Si stiu ca Invierea Lui,asa cum spune sfantul Iustin Popovici, ma condamna la nemurire.
"Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori."