Gata. Am o veste atat de mare si atat de buna incat, desi nu mai dansez, m-as ridica si as dansa ca Zorba Grecu! Expresie a bucuriei.
Multumesc, Doamne, ca ma auzi cand ma rog Tie!
Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta (Psalmul 142).
Stiu, poate Dumnezeu nu pe mine m-a auzit, adica nu pe mine m-a ascultat, pentru ca alti oameni mai vredinici s-au rugat Lui, dar ...s-a implinit ceva ce imi doream.
Copiii despre care va scriam, gemenii, Ioan si Maria, pe care mama i-a abandonat in spital, dupa nastere, au fost luati de o familie de credinciosi. Primul lor drum a fost in biserica, la o manastire. Au fost imbisericiti. Ce lucru minunat,inca un lucru pe care eu nu l-am facut cu copiii mei! Of, Doamne! Si abia apoi, noii parinti i-au dus la doctor sa-i consulte, sa le spuna despre starea lor de sanatate.
Acum, la ora la care scriu, sunt in drum spre noua lor casa. Prima lor casa! Ii asteapta trei frati. Familia aceasta nu s-a speriat ca e criza, ca poate nu vor mai avea ce manca, mai au trei copii, nu s-a speriat ca sunt gemeni...ca au abia 2 luni... i-au luat cu dragoste sa-i cresca, sa le daruiasca iubirea lor, sa -i ajute sa aibe o viata normala.
Nu sunt cuvinte care sa descrie ceea ce gandesc despre gestul lor. Si ma gandesc, cat de mult se bucura Dumnezeu acum!
Gata, Ioan si Maria au ajuns la parintii lor, la fratii lor. Dumnezeu sa-i ocroteasca in continuare pe toti si sa le daruiasca o viata buna in care sa poata rasplati cu fapte bune gestul acesta atat de extraordinar si sa-l inmulteasca si ei, intr-o zi, in alte gesturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu