Lumina inimii mele

Am avut zilele acestea un moment de mare incercare.Inima mea vorbeste totdeauna inaintea mintii si uneori,asta e, nu este spre folosul meu.

Ma gandeam oare de ce se supara oamenii unii pe altii, de ce se dusmanesc ani de zile, fratii, vecinii, fosti prieteni...

Ce ne face sa vedem doar punctul nostru de vedere?
De ce ne doare binele celorlalti?
De ce nu privim cu compasiune nici macar tragediile altora?

Stiu ca nu toti oamenii sunt asa!Am cunoscut si cunosc permanent oameni care se jertfesc pentru altii.Stiu persoane care nu pot manca daca bucata ta de paine e mai mica si ti-o intind pe a lor.Stiu oameni care se roaga pentru altii, au propriile lor pomelnice cu oameni pentru care se roaga zilnic si pe lista lor sunt persoane pe care nici nu le cunosc personal, dar au auzit de problemele lor si se roaga pentru ei.

Parintele meu imi spunea sa ma rog asa cum ne invata Parintele Paisie Aghioritul "Doamne Iisus Hristoase miluieste-l pe Nicolae si pe toti cei care poarta acest nume" Mii, zeci de mii,sute de mii de Nicolae.Vedeti cata sensibilitate si iubire au unii?

De ce nu pot fi sfintii modele pentru noi, decat cand trebuie sa dam lectii altora, altfel traim in gheata, inghetand si pe altii?

De ce creste iarba pe cararile dintre noi?
De ce tot mai rar bat la usa ta vecinii si ne bulucim pe internet, pe retele de socializare unde ne aratam asa cum am vrea sa fim si nu asa cum suntem?

Cred ca lipsa iubirii din viata unora aduce rautatea.Am invatat cand eram studenta ca Lombrozo spune ca unii au un cromozon in plus si asta ii face criminali, ca piromanii au ca principala caracteristica faptul ca si copii lor vor fi piromani...Neadevaruri.Prostii.Sta in puterea noastra sa alegem cum sa fim, cata prietenie, cata iubire sa dam altora, sau cat de mult sa-i judecam  si sa-i consideram inferiori, pacatosi, vinovati, rai etc.

A fost ceva ce am dorit sa infirm prin viata mea.Mama mea este o persoana minunata,dar e o persoana aspra.Nu-mi amintesc decat putine saruturi date de mama mea si doar cateva momente in care m-a laudat! Mama general!Asta m-a facut ca eu sa fiu extrem de afectoasa cu copii mei.Sunt mari si tot le mai spun "puiul meu".Multumesc lui Dumnezeu ca iubirea mea a fost ancora de care ei s-au prins in incercarile pe care le-au avut si nu motivul de trai rau, de abuz.Au ales sa primeasca iubirea mea si sa -mi dovedeasca ca merita increderea pe care o am in ei.

Cata durere poate fi in inimile unora, pentru putina iubire pe care au primit-o, daca nici ei nu concep sa dea iubire?

Sau poate tocmai iubirea pe care au primit-o si laudele ii fac sa creada ca merita iubirea, admiratia, aplauzele.Nu meritam nimic.E clar.Meritam doar respectul oamenilor pentru ca fiecare trebuie sa vada in chipul celuilalt, chipul lui Dumnezeu, si  chipul acesta dumnezeesc trebuie respectat, nu noi ca indivizi.
Gandesc toate aceste lucruri si ma educ pentru momentele de incercari, dar...tot nu le trec usor!
Tot am in mine tristetea ca indiferent cum m-am comportat, indiferent cat am iubit pe altii, cand lor li-s-a parut ca am gresit sau cand am gresit, m-au pus la zid si au tras in mine "crestineste".
Cred ca inconstient, tot mai caut in oameni sprijin, tot mai vreau prietenia lor, tot mai vreau iubirea lor si grija pentru mine.Inca nu am reusit sa arunc in afara mea aceste lucruri atat de lumesti, inca nu am reusit sa ma scutur de lume si scuturandu-ma, sa dau lumii, partea cea mai buna a inimii mele.
Azi am fost la Grig la mormant.Nu mai fusesem demult.Cineva facuse curat.Altcineva aprisese candele care ii luminau felinarul, altcineva ii tunsese cu dusmanie copaceii pe care ii are si trandafirul catarator.
Daca si acolo, la un mormant al unui om care nu mai poate nici macar sa se roage pentru el, se intampla astfel de lucruri, de ce as plange ca prietenii pleaca, ca se dovedesc pasageri in viata mea?Stiu ei de ce pleaca! Si Dumnezeu stie  daca si cand vor reveni.Eu raman acelasi om, putin tulbure, putin pierdut in gandurile mele, dar purtand in inima lumina iubirii mele.