Gata, pe final

Gata, trebuie sa ma adun.Sunt zile multe de cand nu mai scriu.Pierduta parca intr-o casa in care nu mai am nimic al meu ci totul e dat mesterilor, fara laptop,nu m-am putut aduna sa scriu fie si numai un rand.Doar socoteli pe calculatorul de la telefon.Cat costa zugravul?Cati metri de parchet sunt?Cat lac de parchet trebuie?Cati bani mai are cardul?Uneori cand mergeam iar la bancomat, ma gandeam la o vorba spusa tot de mine, acum cativa ani, nu prea multi...intr-o zi, cand ma voi duce si voi incerca sa pun cardul in bancomat, cred  ca ma va intreba:

-Iar ai venit?

si imi va trage o palma.

Dar e spre final.Si munca, dar si cardul!

Azi a iesit intr-o prima faza parchetarul.Acum casa e plina de mirosul puternic de diluant si vopsea, lac...

Dar e mai bine, in felul acesta trebuie sa-mi petrec seara in biserica, iar dimineata, plec devreme pentru sfanta liturghie.

Dimineata am fost la Manastire.Am ajuns atat de devreme incat am participat la o parte destul de mare din acatistul sfantului Ioan Botezatorul .

"Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !....Mare acoperitor si folositor, ca pe un turn de tarie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce esti mai cinstit decat toti pamantenii, si decat toti dreptii si preacuviosii si arhiereii, ca se spaimanteaza toti cunoscandu-ti viata cea nematerialnica si de aceea canta lui Dumnezeu : Aliluia !"
Citeam undeva, ca orice rugaciune trebuie sa inceapa , cu ceva, o lectura care sa-ti pregateasca sufletul pentru ceea ce urmeaza sa faci...Si ce poate fi mai bun inainte de sfanta liturghie decat  un acatist al Prorocului Ioan?
Nu am putut pleca de la sfanta liturghie.Era tarziu.Stiam ca deja la mine la birou lumea e la lucru, deja calculatoarele s-au pornit, femeia de srviciu a pus pe birouri cafelele si ceaiul sefilor, toti deja lucreaza sau mimeaza lucrul acela care aduce banii pe card, ma gandeam cu regret la cardul meu si la faptul ca este alimentat pentru o munca pe care nu o fac in programul randuit in mare parte de mine(asta e chiar groaznic, eu sa concep regulamentul de ordine interioara si contractul colectiv de munca,  si eu sa nu-l respect prima).
Imi fac astfel de mustrari, dar ma gandesc ca tot eu voi face ceea ce trebuie sa fac, ma indreptatesc(alt pacat, Doamne) si stau acolo, intr-un colt, la usa, dorind macar un pic sa aud...Si acest pic il reprezinta Fericirile, vohodul mic...apoi nu pot pleca de la apostol si de la evanghelie...dupa asta este vohodul mare si nimic nu e mai important decat vohodul mare, decat ...Crezul si ...Epicleza! Extraordinar este momentul epiclezei, emotionant si sfasietor...Simt uneori emotia preotului cand se roaga Tatalui Ceresc si-l implora sa trimita pe Duhul Sfant sa sfinteasca cinstitele daruri de paine si vin si sa le prefaca in Trupul si Sangele Fiului Sau: "inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca si fara de sange si Te chemam, Te rugam si cu umilinta la Tine cadem: Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte. Si fa, adica, painea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tau. Iar ce este in potirul acesta, Cinstit Sangele Hristosului Tau. Prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant". Amin, Amin, Amin.
Si uite asa, etapa de etapa stau pana dupa Tatal Nostru, imi iau anafura si plec cu bucuria ca nu a sunat telefonul, ca am mai trait o sfanta liturghie...
Astazi, in timpul slujbei, usa manastirii s-a deschis larg si a intrat mandru, cu capul sus, un tanar despre care am mai scris, cu pantaloni rosii, unul din cei fara adapost...murdar, obosit...S-a incrucisat cand intra, cu staretul manastirii care l-a atentionat sa fie linistit in biserica si el, cuminte s-a asezat langa mine, la usa!Un miros groaznic venea dinspre el!M-am departat un pic de el.Cumplit!Si m-am gandit cu groaza ca daca langa un astfel de om nu pot sta, ingrozita de mirosul lui, cum va fi oare in iad?Si mi-am amintit ca dimineata citisem in viata sfantului Siluan Antonitul cum sfintii parinti isi vedeam propriile pacate( unde poate ele nici nu existau) si se vedeau cu mintea in iad.Si nu atat iadul ii speria cat lipsa lui Dumnezeu dupa ce-L cunoscusera.Si gandindu-ma la pacatele mele, am refacut distanta care ma despartea de el si am plecat capul,amintindu-mi-l pe parinte"Ori toti in rai, ori nici unul in iad!''