Incercarile

Si eu ca si voi am luptele dureroase cu pacatele mele.Sa nu credeti ca pentru mine, pentru ca am fost atat  de incercata de Dumnezeu, e mai usor!

Nuuuu!Amintirile mele tarzii sunt tocmai,de cele mai multe ori,amintirea pacatelor mele, ale patimilor cu care nici macar nu ma luptam, ma abandonasem definitiv, convinsa ca sunt o femeie moderna, femeie de succes, de trei ori femeie, cum spunea atat de...nepotrivit o doamna stridenta la televizor.Si nu e numai asta!

Dumnezeu mi-a dat lacrimi pentru pacate, mi-a dat curajul de a le spune, de a le marturisi public, pana la urma, dar tot Dumnezeu ma lasa sa lupt cu neputinta mea de a trai fara iubire.Si nu fara orice de iubire.Fara copii mei, fara sotul meu, fara cei dragi mie risipiti cum zice Biblia, ratacind in pustiuri, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului,exprimarea e desigur un pic mai larga, ei, cei dragi mie , nu sunt toti in pesteri si in crapaturile pamantului, dar sunt departe de mine,in manastiri risipiti in tara, si nu ajung totdeauna semnale dinspre ei...si ma simt singura, o singuratate dureroasa cu atat mai dureroasa cu cat stiu ca oricum nimic nu o poate umple.

Am trait acum de curand o experienta despre care citisem in cartile arhimandritului Sofronie Saharov.Aceasta spune ca apropierea omului de Dumnezeu te face sa nu mai gasesti multumire si odihna in nicio realitate a acestei lumi, dar in acelasi timp esti inconjurat de toate lucrurile lumii si iti lipseste tot, pentru ca iti lipseste Dumnezeu.Este ca si cand El s-a retras si te lasa singur sa lupti cu toate.Si e atata rau si atata intuneric si spaima...si vant si frica...si singuratate si lume...Si oricat ai striga, parca de nicaieri nu vine decat invinuirea pacatelor tale si a lipsei de credinta...Si daca ai cunoscut harul lui Dumnezeu si l-ai pierdut, sufletul se coboara in suferinta pana in iad, iar suferinta este insuportabila.

Iar in lupta aceasta, apropierea sfintilor poate fi si aceasta un prilej de incercari,desi,care dintre noi  spune arhimandritul Sofronie, nu-si doreste sa traiasca langa sfinti?Dar ei, oamenii cu viata sfanta de langa tine, aratandu-ti pacatul,chiar daca se roaga pentru tine, nu te pot cruta de lupta personala si de asceza pe care trebuie s-o ai.Si aici vine iadul personal!

Aseara am trait un moment in care am vazut privirea unui om cu viata sfanta, din fata mea,privirea aceea plina de iubire si bucurie pentru ceva ce se intampla in spatele meu trecea prin mine mergand direct in ceva ce nu eram eu,ci era un alt om.Si a fost ceva dumnezeesc si duhovniceste ce eu nu am primit niciodata, iubirea lui Dumnezeu, perfecta si indestulatoare  si inima mea a murit dorindu-si ca si pe mine Dumnezeu sa ma primeasca asa...si am gandit ca multimea pacatelor mele va face imposibila iertarea si iubirea lui Dumnezeu.Si gandul a fost ca un fulger...si" am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer"(Luca,10,18)...Mai tarziu parca ca sa confirme gandul meu, acelasi om m-a evitat pentru o convorbire...

Si am cazut! Am facut ceea ce nu ar trebui sa facem niciodata, dar...facem!Am zis:

-Stiu, Doamne, ca nu merit!Stiu, Doamne, ca nu merit si de aceea atat imi dai! 

Am plans la Maica Domnului rugandu-ma sa simt macar iubirea ei si mila ei,uitand ca Dumnezeu ma iubeste atat de mult!Singura intr-o casa in care se zugraveste si totul e ravasit.Ravasit ca sufletul meu gol, cazut in adancul iadului.Un iad pe care il merit si pe care mi-l asum,dar din care ma vreau iesita si nu atat pentru mirosul si focul lui, cat pentru ca ceea ce vad dincolo, acolo unde este tot ce-mi doresc, tot ce iubesc, tot ce vreau...Si am suferit simtind ca e posibil sa fi pierdut mantuirea nu numai pe a mea ci si pe a lui Grig, atat de nepregatit plecat la Domnul, pe a copiilor mei inca neasezati duhovniceste, tot datorita mie...Si iadul in care ma gandesc uneori ca e posibil ca el, dragul meu sa fie, este ceva ce imi taie respiratia, ma seaca...
Si dupa ore intregi de suferinta am deschis calculatorul, blogul, pagina mea de facebook...am gasit o cantare pe care nu o mai auzisem niciodata asa, ca acolo, psalmul 102...

Binecuvinteaza, suflete al meu pe Domnul si toate cele dinauntru meu, numele cel sfant al Lui/Binecuvinteaza,suflete al meu pe Domnul si nu uita toate rasplatirile Lui./Pe cel ce curateste toate faradelegile tale, pe cel ce vindeca toate bolile tale/Pe cel ce izbaveste din stricaciune viata ta, pe cel ce te incununeaza cu mila si cu indurarile...

Si un preot m-a binecuvantat vorbindu-mi ca si cand stia ca aceasta era telul sfintie sale in acea noapte.Si mi-a scris cuvinte care il repetau pe Parintele Paraian, va amintiti?"Dumnezeu te iubeste.Maica Domnului te iubeste.Bucura-te de aceasta!"
Si mi-am amintit ca " atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiu Sau Cel Unul Nascut l-a dat ca oricine crede in El sa nu piara ,ci sa aiba viata vesnica"(Ioan 3,16) 

Parintele in bunatatea oamenilor sfintiti a preluat numele meu si al sotului meu pentru pomenire...Si Dumnezeu si-a trimis ingerul lui ca sa ma duca la somn meritat, la odihna dupa o zi de incercari.Si eu am adormit amintindu-mi cuvintele parintelui ca niste adevaruri de scris in inima mea...Ochii imi erau atat de grei, goliti de lumina.Dar am lasat pleoapele peste ei, cineva, cu si vocea pe care nu am auzit-o niciodata real, dar poarta in ea si veselie si speranta si umor imi spunea" Asa lucreaza Dumnezeu.Ma bucur ca astazi a lucrat prin mine aceasta.Dumnezeu te iubeste.Si Maica Domnului te iubeste.Ne iubeste pe toti!Bucura-te pentru asta!" 

Si am adormit cu gandul si siguranta ca am ajuns acasa.

 .